Barcelona - Ziua a doua: Sagrada, Nou Camp şi Palau de la Musica Catalana

 Sâmbătă, 14 apriile 2012

       Înaintea plecării la Barcelona prognozele meteo, de pe mai toate siteurile de profil, nu erau deloc promiţătoare pentru perioada vacanţei noastre, anticipând multe ploi şi vreme urâtă, în general. Am plecat  cu inima îndoită,  însă versatilitatea proverbială a acestor previziuni ne-a spulberat pesimismul meteorologic :), având parte de o vreme bună pentru luna aprilie, numai uneori înnorat şi cu doar două reprize, scurte, de ploaie.

      Din aceasta cauză programul nostru nu era foarte fix, ci stabilisem, de acasă, să ne orientăm pe moment, în funcţie de condiţiile meteo, având de gând, dacă era ploaie, să stăm mai mult în obiectivele „cu interioare” ocrotitoare în faţa naturii, eventual, dezlănţuite :) – muzee, biserici, case ale lui Gaudi, acvariu.

      Astfel, în ziua a doua barceloneză am cercetat, cu interes, de cum ne-am trezit, cerul catalan şi am stabilit că şansele de ploaie erau reduse, aşa că eram liberi să ne alegem traseul, după  propriile dorinţe turistice. Am hotărât ca în acea zi să vedem trei obiective importante: Sagrada Familia, stadionul Nou Camp şi Palau de la Musica Catalana, la acestea adăugându-se, din mers şi printre picături :), Catedrala La Seu şi Palau Reial.

 Traseele pe jos, din ziua a doua, în Google Maps:

 http://g.co/maps/233kw

 http://g.co/maps/m7hbt

      Am plecat pe la 8,30 de la hostel, luând un mic dejun frugal, la una din numeroasele terase de pe Passeig del Born (ca preţuri: o cafea  între 1,5  şi 2 Euro, un croissant 1-2 Euro,un sandwich 3-4 Euro). Am mers pe Carrer de l’ Argenteria, Carrer Ferran, intrând în plin Barri Gotic, în Piaţa Sant Jaume (unde se află Primăria - Ajuntament, găzduită de Casa de la Ciutat – clădire în stil neogotic realizată de Josep Mas i Vila, cel ce a realizat şi Piaţa Boqueria şi Palau de la Generalitat-sediul guvenului autonom al Cataloniei). Din piaţa Sant Jaume am urmat o străduţă, Carrer del Bisbe, unde se poate vedea un mic pod în stil veneţian, construit abia în 1928, ce leagă  Casa dels Canonges, clădire lipită de Catedrala La Seu şi Palau de la Generalitat.

 Podul neogotic de pe carrer del Bisbe, construit abia in 1929, între Palau de la Generalitat si Cases dels Canonges

Nu prea era nimeni prin Barri Gotic de  dimineaţă, aşa că am putut fotografia şi admira în voie zona, caracteristică pentru acest cartier, cu străzi mici, înguste şi clădiri medievale, ajungând repede la:

1.     Catedrala La Seu

Timp de vizitare 30 minute.

Claustrul Catedralei La Seu

       Denumirea oficială în catalană este „Catedral de la Santa Creu i Santa Eulàlia” – Catedrala „Sfintei Cruci şi a Sfintei Eulalia” şi este reprezentantă a stilului gotic catalan, alături de biserica Santa Maria del Mar. Am intrat în catedrală oarecum prin lateral, de pe mai sus amintita Carrer del Bisbe, prin curtea interioara, claustrul, o oază de pace şi vegetaţie, neaşteptat de bogată pentru un asemea spaţiu, cu palmieri înalţi, o mică fântână, un havuz cu peşti portocalii şi 13 gâşte simpatice, albe, ce simbolizează vârsta la care a fost martirizată Sfânta Eulalia, de către romani, ca şi puritatea sa. De remarcat că păsările nu stau întreaga lor viaţă aici  şi sunt înlocuite, periodic, din cauza stresului turistic :). În jurul claustrului se află o serie de capele, dintre care mai importantă este Santa Llucia, de perioada romană.

 Claustru de la Catedrala La Seu, cu gâşte şi peşti

       Am aprins şi noi câteva candele în memoria celor dragi şi am pătruns în semiobscuritatea catedralei observând, mai întâi, corul, situat central, cu o serie de scaune sculptate (intrarea la cor este 2 Euro pentru cine vrea să-l cerceteze mai amănunţit). În faţa corului, sub altarul central, este cripta cu sarcofagul din alabastru al Sfintei Eulalia, torturată (rostogolită într-un butoi cu cuie) şi ucisă, cum  am spus, în secolul al IV-lea, patroană a oraşului Barcelona. Pentru o mai bună iluminare a criptei se poate introduce o un Euro.

        Imediat în stânga, de la intrarea pricipală este un baptiseriu, unde ar fi fost botezaţi cei şase indieni aduşi de Columb, după prima sa călătorie în America, iar în dreapta este capela ce adăposteşte statuia-crucifix Hristos de Lepanto, ce s-a aflat, pentru protecţie divină :), la bordul corabiei lui Juan de Austria, unul din conducătorii Ligii Sfinte, creştine, în bătălia navală câştigată contra turcilor, la Lepanto, luptă ce a marcat începutul dominaţiei spaniole în Mediterana de vest. Statuia lui Hristos de Lepanto este un un pic arcuită în lateral şi se spune că s-ar fi ferit de ghiulele turceşti, ocrotind  nava amiral a flotei creştine şi contribuind decisiv la victoria împotriva otomanilor.

       Intrarea în catedrală este gratuită, aproximativ între orele 8-12,45 şi 17-20 (fără intrări la lift, muzeu, cor), în rest se plăteşte 5 Euro sau se poate plăti oricând, separat, pentru fiecare intrare la cele trei obiective, 2 Euro.

 Casa del Arcadia, de lângă Catedrala La Seu şi cutia poştală de Domenech i Montaner

    Construcţia catedralei a avut loc între 1298-1460 dar faţada a fost adăugata abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În faţa sa se află Piaţa Nova cu ziduri şi turnuri romane, clădirea Colegiului Arhitecţilor, cu desene de Picasso pe ziduri şi Casa del Arcadia, cu o cutie poştala, cu trei rândunele şi o broască ţestoasa, realizată de Domenech i Montaner.

     Traseul nostru a continuat spre staţia de metrou Urquinaona, de pe linia galbenă L4, de unde am luat metroul trei staţii, până la staţia Verdaguer. De aici am mers pe jos circa un kilometru până la Sagrada Familia, deşi de la Verdaguer puteam să schimbăm metroul pe linia L5, albastră, o staţie, până la:

2.     Sagrada Familia (Basílica i Temple Expiatori de la Sagrada Família)

Tarife: adult - 13 Euro, tineri 10-18 ani, studenţi, pensionar –11 Euro, gratuit pentru copii sub 10 ani. Taxa pentru urcarea în turnuri - 3 Euro. Timp de vizitare – 3 ore

Mai multe informaţii, despre orar, preţuri şi transport, la:

http://sagradafamilia.cat/sf-eng/docs_serveis/informacio.php

   Pentru bilete în avans:

http://www.ticketmaster.es/nav/landings/en/mucho_mas/entradas_sagrada_familia/entradas.html

În parcul de lângă Sagrada

    Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Spania, cu circa 2 milioane de turişti anual, fiind un obiectiv de neratat dacă mergi la Barcelona. Ni s-a oferit privirilor mai întâi dintr-un parc, apoi ne-am apropiat sa vedem minunăţia, ridicându-ne privirile spre turnurile zvelte, aruncate spre nori, dovada suprema a geniului gaudian (şi ce ar fi acest oraş fără operele acestui creator, daca nu un oraş banal în frumuseţea sa mediteraneană!). Dincolo de meritele arhitectonice incontestabile, Sagrada a fost concepută ca o invitaţie la reîntoarcere la credinţă, la rugăciune, la o resacralizare a unei lumi decadente şi tot mai îndepărtate de Dumnezeu. Şi dacă această invitaţie apologetică era făcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin 1882, când a început construcţia bisericii, când catolicii catalani constatau un recul major al credinţei şi doreau o construcţie unică şi inegalabilă, ca un ultim strigăt de salvare a creştinismului, criza morală este încă mai gravă astăzi,  la începutul secolului al XXI-lea. De accea, o vizită la Sagrada poate fi şi o probă de înţelegere a ceea ce este puterea credinţei şi, admirând perfecţiunea acestei construcţii, nu poţi să nu te întrebi dacă divinitatea nu a trimis un înger (arhitect :)) care să-l vegheze pe Gaudi la realizarea acestei biserici inegalabile.

    Revenind la lucruri mai pământene, am constat că o coadă considerabilă se întindea la casele de bilete şi deja începusem să regret ca nu am cumpărat bilete, anticipat, de pe internet. Tot răul spre bine :), pentru că am reuşit, în timp ce o parte a familiei stătea la coadă, sa ne aprovizionăm de la McDonald’s-ul de vizavi şi să mâncăm „la botu’ calului”, nestingheriţi, deoarece şi alţii turişti făceau acelaşi lucru :).

     Când se cumpăra bilete trebuie să spui dacă vrei să urci şi în turnuri, fie în cel de pe Faţada Nativităţii, fie în cel de pe  Faţada Patimilor şi se precizează pe bilet ora la care trebuie sa te prezinţi la lift, pentru  a evita aglomeraţia, iar nouă ni s-a dat tichet pentru ora 11,30, adică la circa o oră jumătate de la intrare. Am avut, deci, timp suficient să explorăm biserica, atât pe interior, cât şi pe exterior.  

 Sagrada Familia. Faţada patimilor. Apar şi războinicii de pe Casa Mila, preluaţi de Subirach

     Gaudi a conceput Sagrada cu trei faţade: a Nativităţii (singura terminată de maestru şi aflată în Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O.), a Patimilor şi a Gloriei şi optsprezece turnuri (unul central cel mai înalt, pentru Isus, care, când va fi terminat, va avea 170 m înălţime, doisprezece pentru apostoli, patru pentru evanghelişti, de câte 100 m înălţime fiecare şi unul pentru Fecioara Maria), dintre care opt sunt terminate pâna în prezent.

      Intrarea turiştilor se face pe la Faţada Patimilor, realizată de  Josep Maria Subirach, iar aici domină sculpturile colţuroase, pătrăţoase, daca pot zice aşa, ce vor să exprime întreaga suferinţă a Mântuitorului. Sunt prezente ultimele clipe din viaţa lui Isus, cu scene ca biciuirea sau sărutul lui Iuda şi o criptogramă cu 310 combinaţii ce dau ca rezultat cifra 33, vârsta la care a murit şi a înviat. Subirach a lucrat într-un stil propriu, contestat de mulţi, liniile sale drepte, de exemplu, contrastând evident cu omniprezenţa curbelor şi ondulărilor gaudiene. Singura concesie făcută de Subirach pare a fi prezenţa războinicilor medievali, preluaţi de la Gaudi, de pe acoperişul Casei Mila.   
       De precizat că planurile originale ale Sagradei au fost arse de anarhişti în 1936; unii, ca scriitorul George Orwell, nu agreau deloc construcţia şi regretau că nu a fost complet distrusă. Liftul este situat imediat în dreapta intrării de la aceasta faţadă.

 Sagrada Familia. Bolta superioară a pădurii pietrificate, cu forme din natură şi simboluri.

      Dacă Sagrada este impresionantă la exterior, interiorul (terminat complet) depăşeşte orice aşteptare arhitectonică: coloane dorice, elegante, de bazalt, granit şi porfir se alungesc spre tavan, unindu-se ca o pădure tropicală pietrificată, cu coroane continue, scări elicoidale ce permit urcarea coriştilor, vitralii ce filtrează blând lumina naturală,  simboluri  colorate la partea superioară a coloanelor. Totul este organic, original, maiestuos şi misterios, deopotrivă. Iar eleganţa şi simplitatea interiorului se combină cu abundenţa detaliilor din exterior.

Sagrada Familia. Faţada exuberantă a Naşterii Domnului

       Faţada Naşterii (Nativităţii), singura realizată de Gaudi, are trei portaluri ce reprezintă Credinţa, Speranţa şi Milostenia şi este opusul Faţadei Patimilor. Bucuria acestui moment este celebrată în sculpturi exuberante – Regii Magi, păstori ce aduc daruri, Iosif cu Maria, motive florale. Deasupra acestei faţade se află un uriaş copac al vieţii, un chiparos verde cu porumbei albi, ce sunt mai vizibili când urcaţi în turn. Şi, apropo de culori, Gaudi dorea ca şi exteriorul Sagradei să fie policrom, cu nuanţe mai vii pentru Faţada Nativităţii şi culori mai sumbre pentru Faţada Patimilor.

        Urcatul în turnul de pe Faţada Nativităţii nu mi s-a părut o alegere prea bună deoarece spaţiul era foarte strâmt, bătea vântul, turiştii veneau în valuri din spate şi nu prea puteai să  te opreşti, să admiri sau să faci poze. În plus coborârea se face pe jos, pe o scară în spirală, de asemenea, îngustă, nerecomandată claustrofobilor. Totuşi din turn poţi vedea mai îndeaproape stadiul lucrărilor la turnuri, porumbeii de pe copacul vieţii, însemnele papale de pe turnuri – mitre şi cruci, existând chiar şi un pod de legătură între turnuri unde, cu puţin noroc, poţi prinde câteva cadre fotografice bune (eu nu prea am reuşit :)).

      Pe porţile de la faţade sunt şi multe înscrisuri religioase şi am remarcat pe una dintre ele şi „pînea noastră...”. La final, după ce am coborât din turnuri, am mers şi în muzeul din criptă unde sunt multe schiţe, machete, fotografii, legate de etapele construcţiei.

     Se spune că Sagrada Familia va fi terminată în 2026, alte surse spun că în 2040, oricum Gaudi spunea: „Clientul meu nu se grăbeşte!”, însă eu vă sfătuiesc mergeţi să vedeţi una din clădirile ce marchează istoria umanităţi şi nu exagerez chiar deloc.

Ne-am îndreptat spre metrou, tot pe linia albastră L5, mergând spre staţia Collblanc, la:

3.     Stadionul Nou Camp

   

 Timp de vizitare - 2 ore.

    Pentru a mulţumi turistic şi juniorul echipei noastre, am stabilit că o închinare şi la altarul sportului rege este obligatorie la Barcelona. De la staţia de metrou Collblanc se mai merge circa 10-15 minute. Preţul este exagerat, dupa opinia mea: 22 Euro/adult, 16,5 Euro pentru copiii între 6-13 ani, studenţi şi pensionari, gratuit doar pentru categoria sub 5 ani. Mai multe informaţii despre cum se ajunge aici,orar şi preţuri:

 http://www.fcbarcelona.com/camp-nou/camp-nou-experience/detail/card/prices-for-camp-nou-experience

  Nou Camp

       Dar cum puteam să mergem noi la Barcelona fără să vedem cel mai mare stadion din Europa (99300 locuri)! Cum putea Codruţ să dea ochii cu prietenii de joacă şi să mărturisească, trist, că nu am fost la Nou Camp, că nu am văzut gazonul atins de magicienii Messi sau Iniesta :)! În general, turismul cu copiii presupune armonizarea intereselor, negocieri intense :), cedări şi ameninţari, promisiuni şi recompense. Dacă ar fi fost după mine, nu aş fi intrat pe Nou Camp, dar băiatul meu merita acest lucru aşa că, ce mai tura-vura, l-am vizitat şi ne-am bucurat şi de clipele petrecute acolo.

 Nou Camp - obiectivul turistic numărul unu pentru fanii înflăcăraţi! Satisfacţia e maximă!

        Vizita începe la muzeul echipei, cu un număr nesfârşit de cupe de toate felurile, ghete de aur, tricouri şi panouri interactive; se merge apoi la vestiare, sala de conferinţe de presă unde am făcut şi o poză cu trofeul Champions League (se plăteşte la ieşire dacă vrei să o iei), apoi în tribune, la cabinele comentatorilor şi la nivelul gazonului. Deviza clubului  „Més que un club” domină tribuna opusă şi e prielnică fotografiatului. La ieşire este magazinul oficial şi locul de unde se pot ridica pozele.

 Nou Camp

     Următoarea etapă a acestei zile a fost:

4.     Palau Reial de Pedralbes

Timp de vizitare - 1 oră.

 Palau Reial de Pedrables

      Am ajuns aici pe jos, venind de la Nou Camp, distanţa fiind de mai puţin de 1 km. Palatul regal a fost construit între 1919-1924,  pe un teren, achiziţionat de Eusebi Guell (unul din principalii comanditari şi prieten al lui Gaudi),  apoi cedat casei regale spaniole, ca recunoştinţă pentru că i s-a acordat titlul de conte, în 1918. Palatul are faţada în stil noucentist italian şi este înconjurat de un parc întins, în care se află şi „Fântâna lui Hercules”, de Gaudi. Regele Alfonso al XIII-lea, bunicul actualului rege spaniol Juan Carlos, a folosit foarte puţin această reşedinţă, atunci când venea la Barcelona, pentru că a abdicat în 1931, apoi şi Franco a utilizat,  ocazional, clădirea, ca şi reşedinţă oficială.

În prezent adăposteşte trei muzee : de artă decorativă, al ceramicii şi textil. Înformaţii aici:

http://www.dhub-bcn.cat/en/practical-information

http://www.museuceramica.bcn.es/english/colecc/frmcolecc01.htm

Era linişte, puţini vizitatori şi ne-am mai odihnit pe băncile din parc, departe de lumea dezlănţuită :) din centrul Barcelonei. Nu eram prea departe de Finca Guell (vroiam să vedem poarta de intrare, cu dragonul din fier forjat) şi Monestir de Pedrables, dar picioarele începuseră să ne lase, era cam ora 16 sau 17, nu mai reţin exact şi aveam rezervare la concert la 19. Am lăsat fetele în parc să-şi mai tragă sufletul pe o bancă, iar eu şi Codruţ am dat o tura rapidă prin muzeele ceramicii şi artei decorative. Nu mi s-au părut cine ştie ce, le recomand doar celor avizaţi: câteva oale :) ale lui Picasso (sincer, dacă nu erau inscripţionate ca fiind ale lui, m-aş fi întrebat ce caută acolo :))) sau Miro, ceva interioare de epocă, mobilier regal, scaune şi fotolii, un pat mai măricel şi încovoiat, vase de ceramică din diferite epoci.  Am ieşit rapid, în circa jumătate de oră, ne-am recuperat, din parc, jumătatea feminină a familiei şi am luat metrul L3, linia verde, care are staţia Palau Reial chiar în faţa ieşirii din parcul palatului, până la staţia Liceu, de pe Rambla.

 Piaţa Saint Felipe de Neri

Am mai văzut, în treacăt, mozaicul lui Miro din faţa pieţei Boqueria, Teatre del Liceu, mica şi liniştita piaţă Sant Felipe Neri (aici se află biserica barocă cu acelaşi nume, spre care se îndrepta Gaudi, când a murit călcat de tramvai,  muzeul încălţămintei şi urmele unui bombardament franchist, în 1938, ce a ucis şi câţiva copii), am trecut, din nou, prin faţa Catedralei La Seu, prin Piaţa Nova, unde se afla un târg de obiecte vechi şi am ajuns în cele din urmă la:

5.     Palau de la Música Catalana

 Palau de la Musica Catalana - scuarul exterior

       Rezervasem  bilete, din ziua anterioară, la un spectacol de seară, cu selecţiuni din opera unui compozitor catalan, Eduard Toldra, nu neapărat pentru că suntem melomani, amatori de muzica clasică, dar pentru a putea admira în voie sala de concerte.

   Siteul oficial (se pot lua bilete şi făra concet, doar pentru vizitarea clădirii, dar necesită rezervare anticipată  cu câteva zile):

      http://wwww.palaumusica.org/VisitesGuiades_ing/seccion=240&idioma=en_GB.do

Concertul nostru din 14 aprilie :

http://tinyurl.com/cowa26x

Au cântat trei mici orchestre specifice catalane (cobla), bazate pe instrumente de suflat şi specializate mai ales în cântece tradiţionale - sardane:

http://www.youtube.com/watch?v=pj3or3vSpwg&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=30i2fQhlYrw

    Clădirea palatului, chintesenţă a curentului arhitectural modernist catalan, a fost proiectată de Lluís Domènech i Montaner şi a fost ridicată între 1905-1908, pentru a găzdui societatea muzicală Orfeo Catala. Toate marile teme ale modernismului se regăsesc aici: cărămida roşie, motivele florale abundente şi extravagante,  trencadis, simbolurile naţionaliste catalane (steagul roşu-galben şi scutul), sculpturi, vitraliile viu colorate. Construcţia palatului a fost finanţată de burghezia catalană, care a dorit să fie şi un simbol al curentului naţionalist, în plin avânt al Renaixença (curentul „renaşterii” catalane din debutul secolului al XX-lea).
    Astfel, pe una dintre faţadele exterioare, laterală, sunt busturile marilor compozitori Palestrina, Bach, Beethoven (realizate de Eusebi Arnau), dar sculptura principală este ”Cântecul popular catalan”, de Miquel Blay, carevasăzică, noi catalanii şi maeştrii muzicii clasice :)! 
    Tot pe această faţadă, la etaj este un mozaic realizat de Lluis Bru, reprezentând Orfeo Catala, cu numeroase simboluri locale: crestele zimţate de la Montserrat, dominanţa culorilor galben şi roşu – steagul catalonez sau scutul Sfântului Gheorghe. Mozaicul este destul de greu vizibil din stradă fiindcă spaţiul este strâmt şi, în general,  clădirea nu este prea bine poziţionată pentru a putea fi vizibilă sau fotografiată în întregime. Tot pe aceasta faţadă, într-unul dintre vechii stâlpi acoperiţi cu trencadis se află vechea casă de bilete.

   Intrarea în palat se face prin aripa care e acoperită cu o faţadă de sticla şi are o mică piaţetă exterioară, unde se poate servi o cafea, ceea ce am şi făcut :), iar la parter un mic restaurant; tot aici, într-un colţ este statuia întemeietorului Orfeo Catala, Lluis Milet, în chip de dirijor, bun prilej pentru copii să se alăture, fotografic, maestrului :). Am avut de aşteptat circa o jumătate de oră până s-a permis accesul în sala de concerte principală, trecând mai întâi prin foaierul bogat decorat şi dominat de sticlă şi vitralii, ca şi prin sala Lluis Milet de la etajul întâi, noi având bilete la etajul al doilea.

 Palau de la Musica Catalana - cupola inversă, multicoloră, ca o picătură de apă, de  de Antoni Rigalt i Blanch

    Sala de concerte, cu circa 2000 de locuri şi pe două nivele, poate fi privită din doua perspective: fie ca un rezumat exuberant al modernismului catalan, fie ca o exagerare decorativă, excesiv de colorată şi prea apropiată de  kitsh. Cu siguranţă că putem găsi elemente de ambele părţi, însa un lucru e sigur: nu o vom uita uşor.

    Sala e dominată de o cupolă uriaşă (realizată de Antoni Rigalt i Blanch, cel ce a realizat şi vitraliile de la Casa Lleó-Morera), din vitralii, un fel de dom întors, ca o picătură de apă ce stă să cadă şi ca un soare dătător de viaţă, multicolor, înconjurat de figuri feminine, ca un cor ceresc. Este cel mai spectaculos element interior, după opinia mea şi piesa de rezistenţă ce face această sală unică şi atât de renumită (în Patriomniul Mondial U.N.E.S.C.O. din 1997).

  Palau de la Musica Catalana - sala de concerte

   Stâlpii de susţinere, acoperiţi cu mozaicuri, se termină în partea superioară sub formă de ogive, cu mozaicuri reprezentând păuni regali: pe lateral sunt vitralii şi ferestre ce permit iluminarea naturală în timpul zilei, cu simbolurile naţionaliste amintite mai sus. Pe tavan apar trandafiri din ceramică, kitschoşi :), roşii şi albi, parcă luaţi de prin bâlciurile noaste, d’antan. În spatele sălii, în partea superioară sunt doi enormi cai, sculpturi de de Eusebi Arnau, Pegaşi mitologici, ce ar trebui să ne înalţe pe aripile muzicii.

    Scena este înconjurată de o arcadă susţinută de sculpturi, realizate de Diego Massana Majò şi Pau Gargallo: în stânga, cum priveşti la scenă, se află bustul lui Josep Anselm Clavé i Camps, „tătucul” muzicii corale catalane, din secolul al XIX-lea, cu o alegorie a compoziţiei sale cea mai importantă – „Les flors de maig”; în dreapta, se află bustul lui Beethoven (un pic mai jos decât Clavé, ca să se ştie că muzica locala e mai presus de toţi şi toate :), aluziile naţionaliste fiind omniprezente aici) şi caii înaripaţi din cavalcada Valkiriillor de Wagner (ăştia chiar erau gata de plecare pentru că aveau hăţurile de piele pe ei! :)).  În spatele scenei este un mozaic înfăţişând blazonul Orfeo Catala, înconjurat de 18 muze,  cu partea superioară sculptată, de Eusebi Arnau, iar partea inferioară, cu rochii în mozaic, de Mario Maragliano et Lluís Bru.

     Spectacolul a durat circa două ore, cu o pauză de un sfert de oră, sala nu era prea plină şi copiii s-au dus să stea mai aproape de scenă, într-o lojă neocupată. Am putut fotografia şi filma, cu toate ca nu era permis, pentru că mai toată lumea, majoritatea turişti, făceau acest lucru. Surpinzător pentru noi, copiii chiar au apreciat muzica, poate şi pentru faptul ca au fost o serie de cântece neaşteptat de melodioase. Am ieşit de la concert pe la 21 şi am pornit pe jos spre hotel, pe o ploaie deasă, ce ne-a forţat sa cumpără umbrele de la vânzătorii stradali pakistanezi.  Urma o nouă zi barceloneză.

Alte fotografii:

  Barcelona - ziua a doua, traseul pâna la staţia de metrou Urquinaona.

Să fie lumină! La Santa Maria del Mar!

  Pe Carrer de l' Argenteria şi măgarii ţin cu Barca :)!

Fotbal cu  ghiulele pe Passeig del Born (în amintirea anului 1714 când a fost distrusă această parte a oraşului şi construită fortăreaţa Ciutadella) 

  Catedrala La Seu - sarcofagul din alabastru al Sfintei Eulalia.

Carrer del Bisbe -Palau de la Generalitat - faţada laterală.

 Statuia  Sfântului Gheorghe, de deasupra micii fânâni, din claustrul de la Catedrala La Seu.

Se lucrează la Sagrada.

Sagrada Ioana.

În parcul de lânga Sagrada.

Sagrada Familia. Faţada patimilor. Criptograma cu cifrele ce dau pe orice direcţie 33, vârsta morţii lui Isus.

Sagrada Familia. Faţada Patimilor cu sculpturi de Josep Subirach. Sărutul lui Iuda.

Sagrada Familia.Cripta muzeu. Machete.

Sagrada Familia. Faţada Patimilor cu sculpturi de Josep Subirach. Scena biciuirii lui Isus.

 Sagrada Familia. Panoramă din turnurile în construcţie.

Sagrada Familia. Porumbeii albi din Copacul Vieţii - un chiparos verde aflat pe Faţada Nativităţii.

Sagrada Familia. În turnuri.

Sagrada Familia. Coborârea claustrofobică din turnuri.

  Sagrada Familia. Turn în construcţie.

  Sagrada Familia. Muzeul. Războinicii prezenţi şi pe Casa Mila. Schiţe de Josep Maria Subirach.

 Sagrada Familia. Interiorul arborescent.

Sagrada Familia. Vitraliile aruncă o lumină blândă ce ne învăluie şi pe noi.

Sagrada Familia. Expoziţia Naturaleza Gaudi. Inspiraţia vine de la copaci!

Sagrada Familia. Expoziţia Naturaleza Gaudi. Inspiraţia vine de la copaci!

Sagrada Familia. Expoziţia Naturaleza Gaudi. Copilăria ecologică :), în armonie cu natura, l-a inspirat pe maestru.

 Sagrada Familia. Vitralii.

Sagrada Familia. Simboluri pe coloane.

 Sagrada Familia. Faţada Nativităţii.

 Ioana Sagrada.

Sagrada Familia. Interior cu copii!

Sagrada Familia. Pe una din porţi de pe Faţada Gloriei - Pînea noastra cea de toate zilele...Rândul 13 de sus în jos.

Sagrada Familia. Faţada Patimilor şi casele de bilete.

 În parcul de lângă Sagrada.

Juniorii de pe Nou Camp.

 Nou Camp - la nivelul gazonului.

 Nou Camp. La muzeul echipei F.C. Barcelona! începem să apreciem! muzeele :)!

Nu e frumos să arăta cu degetul dar, totuşi ... La muzeul echipei F.C. Barcelona. Gheata de aur a lui Messi.

Nou Camp - magazin interior.

De la staţia de metrou Collblanc la stadionul Nou Camp, apoi la Palau Reial.

Palau Reial de Pedrables - la intrare în parcul palatului.

.

 Palau Reial de Pedrables -  în parc, pe aleea spre palat

 Palau Reial de Pedrables.

  Palau Reial de Pedrables - interior.

 Palau Reial de Pedrables - muzeul ceramicii - Picasso.

 Palau Reial de Pedrables - muzeul de arte decorative - pat cocoşat :).

Palau Reial - muzeul de arte decorative. Am şi eu ceva scaune din astea pe acasă :).

Palau Reial de Pedrables - intrare.

Mozaicul de Juan Miro, de pe Rambla.

Rambla -  Teatre del Liceu.

 Coloanele romane ale templului lui Augustus, din spatele catedralei la Seu, pe o strada îngustă, carrer del Paradis.

 O mică turistă la Centre Excursionista de Catalunya, lângă coloanele romane.

Piaţa Saint Felipe de Neri.

Târg de antichităţi în Piaţa Nova, în faţa Catedralei La Seu.

Catedrala La Seu.

Turn roman lângă Catedrala La Seu.

 Palau de la Musica Catalana - sala de concert: vitralii cu simboluri naţionaliste şi cozile de păuni regali din tavan.

 Palau de la Musica Catalana - sala de concerte.

Palau de la Musica Catalana - afişul concertului.

Palau de la Musica Catalana - vechea casă de bilete.

Palau de la Musica Catalana - Pegasus înaripat, de sculptorul Eusebi Arnau - muzica ca lansare spirituală.

  Palau de la Musica Catalana - sala de concerte - vitralii.

 Palau de la Musica Catalana - sala de concerte; sculptura "Cavalcada Walkiriilor" de Pau Gargallo. Hăţuri reale :)!

 Palau de la Musica Catalana - sala de concerte - una dintre orchestre.

Palau de la Musica Catalana.

Palau de la Musica Catalana.

 Palau de la Musica Catalana - scena cu 18 muze, jumătate sculptate, jumătate în mozaic.

Palau de la Musica Catalana.

Palau de la Musica Catalana.

Palau de la Musica Catalana, coloanele acoperite cu trencadis.

Palau de la Musica Catalana - altă orchestră; bustul lui Beethoven în dreapta.

Palau de la Musica Catalana - orchestrele reunite la final.