Sâmbătă, 11.08.21012
O vizită la Monaco este
inevitabilă (sau “incontournable”, cum ar spune francezii), dacă vă aflaţi pe
Coasta de Azur şi, mai ales, la Nisa, deci nu putea lipsi nici din agenda noastră.
În plus, pe lângă faima de bogăţie, lux şi opulenţă, ce fac renumele
principatului, se poate bifa o nouă ţară în palmaresul de călător!.
In cifre, Monaco este al doile
cel mai mic stat din lume, după Vatican, cu doar 2 km², în prezent efectuând-se
ample lucrări de extindere a uscatului, cu o lungime a liniei litorale de cca 4
km şi o populaţie de peste 36.000 locuitori, ceea ce face ca densitatea
populaţiei sa fie de peste 18.000 locuitori/ km², cea mai ridicată de pe Glob.
Deşi mic, este voinic, adică destul de dificil de stăbătut şi să nu vă faceţi
iluzia că poate fi străbătut la pas, într-o singură zi, fiind adeseori
poziţionat în pantă, iar accesul între străzi se face cu lifturi sau pe scări.
Aflat în
sud-estul Franţei, la o auncătură de băţ de Nisa – cca 20 km şi la 10 km de
oraşul Menton, situat la graniţa cu Italia, această ţară-oraş exercită un
anumit magnetism turistic, prin poziţia sa pe pantele stâncoase, ce
surpomblează apele azurii ale Mării Mediterane, prin farmecul, deloc discret,
al unei familii regale cu o viaţă
tumultoasă, subiect al presei tabloide şi prin acează doza de eleganţă şi
exotism rafinat (unii ar spune “fiţe”), specific unei clase sociale care se
scaldă în milioane (să nu uităm că Monaco este “tax heaven”, paradis fiscal,
unde nu se plăteşte impozit pe venit sau averea personală!).
Un link util pentru o vizită la Monaco:
|
Gara din Nisa |
Deci, dimineaţa, nu chiar pe răcoare, pe la 8,30, după micul dejun la
Hotelul “National”, am luat trenul din gara centrală din Nisa şi într-un sfert
de oră am ajuns la Monaco. Se mai poate ajunge şi cu autobuzul 100, dar e de
preferat trenul, pentru că se economiseşte timp, deşi e mai scump – autobuzul
era 1 Euro, iar trenul 6 Euro, în august 2012. Seara, la întoarcere, am luat şi
noi acest autobuz, dar am făcut mai mult de o oră, fără loc şi înghesuiţi
printre alte zeci de turişti, bine asudaţi de traseele monegasce, dar nu ne
plângem, “noblesse oblige” :).
Gara din Monaco e subterană, sub
forma unui tunel lung, cu multiple ieşiri, scări rulante, lifturi, dar şi bine
semnalizată cu indicatoare. Noi am ajuns într-o zonă oarecum centrală, “Place
d’armes, de unde începe urcuşul, sub forma unei alei – Rampe Majeure, spre
cartierul cel mai vechi din oraş, Monaco Ville, “Le Rocher”- stânca, ce domină
Mediterana,, pe care se află, printre altele, Palatul Princiar, Muzeul
Oceanografic şi Catedrala. Celelalte cartiere importante sunt Fontvielle, La
Condamine şi renumitul Monte Carlo (deseori Monaco este denumit Monte Carlo,
ceea ce este incorect).
La intrarea în Piaţa Palatului, dinspre Rampe Majeure se află statuia lui
Francesco Grimaldi, lider al ghelfilor din Genova, întemeietorul dinastiei, ce
a capturat fortificaţiile de pe stânca Monaco (numele vine din greacă, mono
oikos = o singură casă), împreună cu oamenii săi, în 1297, deghizat în straie
de călugăr însemnând tot “Monaco”, în italiană, fiind, însă, doar o coincidenţă cu numele grecesc.
Primul obiecti vizitat a fost Palatul Princiar:
|
Piaţa Palatului şi Palatul Princiar |
El reprezintă reşedinţa actuală a prinţului Albert al II-lea şi este de
menţionat că, dacă suveranul este în palat, steagul flutură deasupra
castelului, ceea ce se şi întâmpla când am fost noi, deşi nu am avut onoarea de
a vedea capul încor(n)onat ;)! Palatul are o curte interioară destul de
mare, în stil italian, unde au fost ţinute, de exemplu, festivităţile
prilejuite de nunta regală a prinţului, cu înotătoarea sud africană Charlotte
Wittstock, în anul 2011. Apartamentele imperiale sunt mai mici de decât cele de
la Versailles sau Schonbrunn, dar amenajate cu cu tot dichisul regal necesar,
la loc de cinste aflănd-se portretele înaintaşilor, inclusiv unul al prinţesei
Grace. Se succed, printre altele,
salonul galben, salonul albastru (preferatul meu), salonul Ludovic al XV-lea
sau sala tronului cu deviza monegască “Deo Juvante”, unde s-a oficiat, în
1956, căsătoria între părinţii
actualului suveran, Prinţul Rainier al III-lea şi actriţa americană Grace
Kelly, cea care va muri tragic, după un
accident de maşină, în 1982, pe o serpentină de pe culmile principatului, tot
prin locurile unde venise să filmeze, în 1955, pentru filmul“To Catch a thief”, alături de Cary
Grant. Durata de vizitare a palatului o
estimez la circa o oră şi o bilă neagră ar fi că nu e voie să faci poze. Deşi
palatul e un model de locuinţă
princiară, amenajat cu un gust elevat, dacă nu sunteţi prea pasionaţi de asemea
obiective regale, este o vizită peste care am fi putut să trecem şi să stăm mai
mult timp în grădina exotică, de exemplu.
Imediat în stânga Pieţii Palatului,
cum stai cu faţa spre el, se află unul din numeroasele parcuri-grădini ale
principatului, poate şi cele mai frumoase: “les jardins Saint Martin”, excelent
amenajate, combinaţie superbă de explozie vegetală, privelişti superbe spre
cartierul şi portul Fontvielle sau spre Muzeul Oceanografic, presărate cu
statui (“Ettore şi Andromaca” de Giorgio de Chirico sau statuia prinţului
savant Albert I, în chip de mare cârmaci înfruntând oceanul).
|
Grădinile Saint Martin |
Dinspre grădinile Saint Martin am
mers spre Catedrala Notre-Dame-Immaculée,
construită la finele secolului al XIX-lea, pe locul bisericii Sfântul Nicolae,
distrusă în 1864. În acest edificiu romano-bizantin se odihnesc membrii
familiei regale, inclusiv prinţesa Grace, aici fiind un adevărat loc de
pelerinaj pentru tragica prinţesă, o adevărată prinţesă Diana a timpurilor
sale. În catedrală mai este de văzut şi un mozaic bizantin, ca şi o orgă
impunătoare.
|
Catedrala Notre-Dame-Immaculée |
Am ajuns, apoi, la Muzeul Oceanografic,
clădire
monumentală, terminată în anul 1910, sub conducerea prinţului Albert I, mare
iubitor de oceanografie şi, de fapt, unul dintre întemeietorii acestei ştiinţe. Apropo de
conducere, să mai spun că marele cercetător subacvatic, Jacques Yves Cousteau,
a condus muzeul, mai bine de 30 de ani, între 1957 şi 1988. Edificiul se ridică maiestuos, parcă din mare, la
85 m înălţime, şi este construit din rocă dură, de culoare albă, adusă dintr-o
localitatea din apropiere, La Turbie. Pentru copii este un must-see, dar dacă
aţi mai văzut acvarii sau nu sunteţi interesaţi de oceanografie, vă puteţi
mulţumi cu vizită exterioară. În caz că intraţi, veţi vedea schelete de balene
şi alţi peşti mari, multe bazine-acvarii, expoziţii temorare (noi am prins una
cu sculpturi de Marc Quinn, atrăgea atenţia un bebeleuş enorm din faţa
muzeului) vă sfătuiesc să ajungeţi până
pe terasa superioară, pentru a savura priveliştile deosebite asupra întregului
principat. Tot pe această terasa, alături de un mic bar, noi am găsit amenajat chiar şi un loc de joacă pentru copii, ca şi o mică
colecţie de broaşte ţestoase, primite în dar de prinţul Albert, de la un
conducător african şi avute-n grijă de un O.N.G., ce încerca să atragă atenţia
asupra speciilor. pe cale de dispariţie.
|
Grădinile Saint Martin si Muzeul Oceanografic |
Ştiind că schimbarea gărzii la palat are loc în
jur de 11,50, ne-am întors spre Piaţa Palatului, unde, cu coatele de rigoare,
în acea buluceală turistică, am reuşit să filmăm eleganţii carabinieri monegasci,
îmbrăcaţi în uniforme de un alb imaculat şi executând “mecanicile cadenţe”, cum
ar zice poetul .Ion Barbu.
A urmat
masa de prânz luată la o terasă populară (iată că poate exista şi aşa ceva în
Monaco!), prin oraşul vechi, cu alei înghesuite şi magazine cu suveniruri. Dacă interesează
preţurile, în jurnalul de bord scrie că am dat 55 Euro pe trei porţii: somon cu
orez, o pizza şi o porţie de pui cu cartofi, plus trei sucuri şi o bere.
După prânz, am reuşit să găsim staţia autobuzului
2, care merge spre Grădina exotică, situată oarecum excentric, pe versanţii de
nord vest ai principatului.
Link trasport Monaco:
|
Grădina exotică |
Recomand cu căldură Grădina exotică, este locul de unde panoramele sunt
fabuloase, vegetaţia, alcătuită predominant din cactacee, este exuberantă şi
este o anumită linişte, numărul turiştilor fiind mult mai redus decât în lumea
dezănţuită din Monaco-Ville. Am reuşit să prindem o vizită şi la Grota
Observatorului, o peşteră destul de adâncă, de cca 300 trepte, în adâncurile
principatului, cu intrare la ore fixe, din oră în oră.
Ne-am întors, tot cu autobuzul 2, spre cartierul Monte Carlo, unde am debarcat
în faţa Cazinoului, clădire emblematică, realizată de Charles Garnier, în 1879,
după ce prinţul Charles al III-lea a hotărât să scape statul de datorii, luând
banii de la jucătorii de noroc bogaţi, înfiinţând Société des bains de mer de Monaco, societate controlată şi în prezent de statul
monegasc, ce are sub control, pe lângă Cazino, şi Opera, şi “Hotel de Paris” din Monte-Carlo. În cazino nu au voie copii, iar intrarea este
gratis pentru sălile cu ruletă; vă asigur că interioarele sunt superbe şi
merită vizitate. O vizită virtuală, aici:
|
Interior Cazino |
Am naufragiat,
spre finele vizitei noastre, în grădina japoneză, mică oază zen, în agitaţia
turistică înconjurătuare: o mică cascadă, un podeţ arcuit, o mică pagodă,
pietre şi arbori savant amplasate, toate contrubie la calmarea turistului
agitat :).
|
Grădina japoneză |
Ne-am întors spre
Nisa cu autobuzul 100, cam neinspirat, cum am menţionat la început, durata
călătoriei fiind de o oră, mai ieşind pe seară pe Promenade des Anglais şi la o
terasă în oraşul vechi..
Monaco mi-a lăsat
o impresie frumoasă, amestec de eleganţă, curăţenie şi ordine, micul stat
oferind, turistic, mult mai mult decât se poate acoperi într-o singură zi.
|
Gara Nice |
|
Gara Nice |
|
Gara Nice |
|
Gara Monaco |
|
Gara Monaco |
|
Urcuşul dinspre Place d' Armes, pe Rampe Majeure, spre Palatul Princiar |
|
Rampe Majeure | | | | | | |
|
Vegetaţie pe clădiri în cartierul Fontvielle |
|
Vegetaţie pe clădiri în cartierul Fontvielle |
|
Cartierul Fontvielle |
|
Stânca Tete de chien |
|
Grădinile Saint Martin |
|
Grădinile Saint Martin |
|
Grădinile Saint Martin |
|
Grădinile Saint Martin |
|
Grădinile Saint Martin cu statuia Ettore şi Andromaca, de Giorgio de Chirico |
|
Grădinile Saint Martin |
|
Grădinile Saint Martin cu statuia principelui Albert I, iubitorul de oceanografie |
|
Grădinile Saint Martin si Muzeul Oceanografic |
|
Grădinile Saint Martin cu statuia principelui Albert I, iubitorul de oceanografie |
|
Grădinile Saint Martin |
|
Statuia principelui Grimaldi, întemeietorul principatului |
|
Piaţa Palatului |
|
Panorama dinspre Piaţa palatului spre stânca Tete de Chien |
|
Muzeul Oceanografic - sculptură de Marc Quinn |
|
Muzeul Oceanografic |
|
Muzeul Oceanografic - peşte Ange, de la care se presupune că vine numele Golfului Îngerilor, din Nisa |
|
Muzeul Oceanografic |
|
Muzeul Oceanografic |
|
Muzeul Oceanografic |
|
Muzeul Oceanografic |
|
Muzeul Oceanografic - terasa |
|
Muzeul Oceanografic - terasa |
|
Muzeul Oceanografic - terasa |
|
Muzeul Oceanografic - terasa |
|
Muzeul Oceanografic - terasa |
|
Muzeul Oceanografic - terasa |
|
Muzeul Oceanografic |
|
Nuntă-n cartier-mai să ne prindem în horă! |
|
Balcon princiar - Ministerul de Justiţie |
|
Schimbarea gărzii la Palat |
|
Schimbarea gărzii la Palat |
|
Palatul Princiar - Curtea de onoare. |
|
Palatul Princiar |
|
La vielle ville - oraşul vechi |
|
La grotte de l' observatoire din Grădina exotică |
|
La grotte de l' observatoire din Grădina exotică |
|
La grotte de l' observatoire din Grădina exotică |
|
La grotte de l' observatoire din Grădina exotică |
|
La grotte de l' observatoire din Grădina exotică |
|
Le rocher- stânca, pe care se află vechiul Monaco, dinspre Grădina Exotică |
|
Le rocher - stânca, pe care se află vechiul Monaco, dinspre Grădina Exotică |
|
Le rocher - stânca, pe care se află vechiul Monaco, dinspre Grădina Exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădina exotică |
|
Grădinile Cazinoului |
|
Grădinile Cazinoului |
|
Grădinile Cazinoului |
|
Grădinile Cazinoului |
|
Grădina japoneză |
|
Traseul Prinţesa Grace |
|
Traseul Prinţesa Grace |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
Grădina japoneză |
|
În preajma cazinoului ni s-a năzărit că vedem chelia imperială a Prinţului Albert, la volanul unui bolid de fiţe! |
|
Staţia de autobuz, din capătul Grădinilor Cazionoului, de unde se ia autobuzul 100, înapoi, spre Nisa. |
|
Staţia de autobuz, din capătul Grădinilor Cazionoului, de unde se ia autobuzul 100, înapoi, spre Nisa. |
|
Monaco - oraş de vis )! |
|
Monaco - oraş de vis )! |
|
. Seara ne revenim, la o terasă din oraşul vechi, din Nisa! |
|
. Şi mai facem o plimbare prin Piaţa Massena. |
|
Catedrala Notre Dame Imaculee - mormântul lui Grace Kelly |
|
Catedrala Notre Dame Imaculee |
|
Catedrala Notre Dame Imaculee |
|
Monaco
|