Vacanţă
august 2015 – circuit Ţara Haţegului – Munţii Apuseni
 |
| Spre Lacul Bucura |
1.
Ziua 1 – 5
august 2015. Peştera Bolii - Cheile Băniţei -– Mănăstirea Prislop
La
8 km nord de Petrosani, pe drumul spre Hateg, se află două obiective turistice
mai puţin promovate (cunoscute), extrem de accesibile cu masina şi apropiate
spaţial: Peştera Bolii şi Cheile Băniţei.
Peştera
Bolii se parcurge uşor (nu este nevoie să te apleci) şi nu este foarte lungă - 455 m. Estetic şi funcţional, e foarte bine
pusa în valoare de asociaţia PetroAqua, din Petroşani, cu lumini colorate şi
podeţe amenajate peste pârâul Jupâneasa, care străbate în întregime peştera.
 |
| Peştera
Bolii |
Cheile
Băniţei ne-au surprins într-un mod extrem de plăcut, le-am parcurs prin apa rece şi limpede, admirând pereţii calcaroşi, graţios meandraţi, noi fiind apăraţi de
căldura toridă a zilei de august, de umbra micului canion şi de vegetaţia
bogată, suspendată deasupra cheilor. O plimbare scurtă, în singurătatea deconectantă a acestor
chei spectaculoase (fiindcă, la acel moment, eram singurii care le vizitau) ne-a scos din monotonia traseului auto.
 |
| Cheile Băniţei |
Dupa
o cazare în localitatea Râu de Mori, sat Clopotiva, la Cabana Retezat, la
bungalow, după amiaza am făcut un mic pelerinaj la mormântul
părintelui Arsenie Boca, la mănăstirea Prislop.
2.
Ziua 2. Lacul
Bucura – Sarmizegetusa Regia - Biserica Densuş – Mănăstirea Colţ
Am
ales cazarea la poalele muntilor Retezat ca să avem acces mai facil
spre lacul Bucura. Se merge cu maşina, până la barajul Gura Apelor, pe un asfalt
acceptabil, apoi pe un drum forestier mai prost întreţinut, cu viteză redusă,
cale de 20 km , până la Poiana Pelegii (1600 m altitdine).
Aici se lasă autoturismul în parcare şi se
pleacă pe numeroasele trasee din Munţii Retezat, iar noi am ales poteca spre
Lacul Bucura (2000 m). Descriere bună traseu:
 |
| Lacul Bucura |
E o drumeţie nu foarte uşoară pentru citadinii sedentari, ca noi, dar nu ceva de speriat. Se urcă, iniţial, prin pădure, apoi
peisajul se luminează, se iese în jnepeniş, se traversează mici pâraie,
orizontul se deschide şi monumentalele peisaje glaciare, cu grohotiş şi creste
abrupte, devin dominante. Am ajuns la Bucura, cam în două ore, obosiţi, dar
mulţumiţi că vedem cel mai mare lac glaciar din ţară, ca suprafaţă (9 ha),
ca şi lacurile glaciare din apropiere (Ana, Lia) şi vârfurile alpine (Peleaga). Ne-am
pozat fotogenic şi lacustru, dar am verificat și truismul că vremea la munte e schimbătoare, nişte nori
negri ameninţând peisajele idilice şi cabana Salvamont de pe malul lacului.
 |
| Pelerine
galbene prin zidul de ploaie |
Deși suntem montaniarzi începători, eram, totuşi, prevăzuţi cu pelerine în rucsacuri şi, la început, ne-am amuzat
că, astfel echipaţi, părem nişte insecte spaţiale. Apoi gluma s-a îngroşat şi, speriaţi că ne privinde
potopul pe munte şi şuvoaiele ne taie drumul de întoarcere (cel forestier,
pentru maşină), am demarat în trombă spre Poiana Pelegii. Dar ce, am scăpat?!
S-a pornit o ploaie torenţială, cu
tunete şi fulgere, de-n-ngheţa sângele-n vine, mai să jurăm că nu mai călcăm în veci mai sus de o mie de metri altitudine! Pe traseu, unii
oameni ai muntelui, mai pricepuţi, erau aşezaţi, în poziţii oarecum nefireşti,
ghemuiţi, tupilaţi mai pe lângă o stâncă, aşteptând liniştiţi să treacă
uraganu’, ştiau ei ce ştiau, cum să te comporţi la furtună pe munte!
Noi? Nimic, mărşăluiam orbeşte, pelerine
galbene prin prin zidul de ploaie, plutind la vale, spre maşina din parcare. O
experienţă terifiantă în anumite
momente, dar inubliabilă! În fine, am
ajuns cu bine în Poiana Pelegii, ploaia s-a mai domolit, drumul nu s-a surpat
şi am ajuns în Râu de Mori, pe la prânz.
Uzi,
dar bucuroşi că am supravieţuit diluviului, ne-am schimbat la cabana şi am plecat
spre Sarmizegetusa Regia, unde am ajuns cu oareşce dificultăţi automobilistice,
anul trecut – 2015, drumul spre cetate fiind ciuruit de tradiţionalele gropi
din aşa-zisul asfalt tipic românesc (în prezent se pare că s-a modernizat).
Amplasată pe un deal obscur, pierdută prin văgăunile
împădurite din Munţii Orăştiei, capitala dacică mi s-a părut sumbră şi
misterioasă, cu drumul său pavat, soarele de andezit şi sanctuarele circulare.
Locul este, alături de alte cetăţi dacice, în Patrimoniul mondial UNESCO.
 |
| Misterioasa Sarmizegtusa |
Spre seara, am făcut un ocol până la Biserica Densuş, una
dintre cele mai vechi din ţară. Impresionând cu aspectul său bizar, în stil
arhitectonic romanic, şi ridicată din blocuri din piatră aduse din vecinătate,
de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, biserica are origini controversate - mausoleul
unui general roman, templu dedicat zeului războiului sau o biserică
paleocreştină (chiar prima de pe teritoriul provinciei romane Dacia). Nicolae
Iorga plasează construirea bisericii în secolul al XVI-lea, însa alţi istorici cred că datează chiar din ultimul sfert al secolului al XIII-lea. Este o un
obiectiv ce merită vizitat, oarecum ciudat, dar împovărat de istorie.
 |
| Biserica Densuş |
Am mai trecut şi
pe la mănăstirea Colţ, ridicată de familia Cândea, în secolul al XIV-lea, din
piatră, micuţă, cu un turn de apărare, aflată vizavi de ruinele cetăţii cu acelaşi
nume, care l-a inspirat pe Jules Verne pentru
Castelul din Carpaţi.
 |
| Mănăstirea Colţ |
3.
Ziua 3. Castelul Corvinilor – Peştera şi Gheţarul
Scărişoara – Vârful Bihor
După două nopţi la cabana Retezat, aşezată între versanţi
montani împăduriţi, cu o curte largă, bungalowuri, piscină interioară şi
retaurant, unde ne-am simţit foarte bine, am plecat din Ţara Haţegului spre
Munţii Apuseni, la Arieşeni, următoarea noastră cazare pentru trei zile.
Pe drum am oprit în Hunedoara, la Castelul Corvinilor,
unul din cele trei castele reprezentative, turistic şi istoric, pentru România,
alături de Peleş şi Bran.
 |
| Castelul Corvinilor |
Construit la
iniţiativa lui Iancu de Hunedora, în
secolul al XV-lea, mărit şi consolidat ulterior, în prezent, castelul este o vizită
obligatorie pentru turistii aflaţi în zonă. Turnurile şi arcadele gotice,
sălile cavalerilor şi dietei, podul de intrare peste şanţul de apărare,
alcătuiesc un ansamblu armonios,
arhitectura şi istoria, îmbinându-se întru delectarea călătorului grăbit (cum
eram noi).
Ziua a continuat cu drumul spre Apuseni:
Cazarea am avut-o în Arieşeni, la pensiunea Viorica (nume
nu prea inspirat), mai modestă, însă mult mai ieftină decât cabana Retezat.
Spre seară am apucat să vizităm peştera Scărişoara:
Intrarea se face printr-un aven monumental (avenul este
un fel de cavitate verticală în rocă) ca dimensiuni, se coboară cca 50 m pe
scări de lemn şi metalice, apoi urmează accesul propriu-zis în peşteră, la
renumitul gheţar. Ghidul ne-a spus că, pe anumite sectoare, gheaţa este veche
de 4000 m de ani, însă, din cauza încălzirii globale, gheţarul este în mare
pericol.
 |
| Peştera cu gheţar Scărişoara |
La apus am urcat cu maşina pe Vârful Bihor – 1849 m
altitudine, cel mai înalt din Munţii Apuseni, pe un drum forestier, dar
practicabil, cu peisaje bucolice şi culmi domoale şi împădurite.
 |
| Cucerirea vârfului Bihor |
4. Ziua 4. Peştera Poarta lui Ionele -
Cheile Ordâncuşii – Peşterile Gheţarul de la Vârtop, Coiba Mare şi Coiba Mică -
Izbucul Tăuz - Dealul cu melci – Cascada Pişoaia
A fost o zi în natură, cu multe obiective, profitând şi de
faptul că Apusenii sunt plini de peşteri (peste 400), eram cu maşina şi ne deplasam comod dintr-un
loc în altul. Am văzut:
-
Peştera
Poarta lui Ionele (un haiduc cinstit, de-al locului) impresionează doar prin portalul
de intrare, înalt de 22 m. Se intră contra cost şi cu ghid (de fapt un
localnic, ca şi la Scărişoara, oarecum comici, după vorbă, după port, vorba
poetului, adică prin ţinută, discurs pseudoştiinţific şi accent). Dacă nu aveţi
timp, se poate sări peste această peşteră, lungimea galeriilor având doar 140
m, fără stalactite sau stalagmite, eventual doar câţiva lilieci mai pot anima
monotonul peisaj speologic.
 |
| Peştera Poarta lui Ionele |
-
Cheile
Ordâncuşii sunt unele
dintre cele mai înguste din România (pe alocuri 4 – 6 metri lăţime), cu o
lungime de 4 km, străbătute de drum îngust şi pitoresc. După chei, orizontul se
deschide, peisajele bucolice, cu pajişti, clăiţe de fân şi păduri devin
dominante, iar traseul face o buclă şi se întoarce spre gheţarul Scărişoara şi
Gârda de Sus. De aici se pleacă, pe un drum neasfaltat şi cu multe gropi, spre cătunul Casa de
Piatră. Un nene localnic, echipat cu o pălărie de cowboy, stătea la pândă, într-o Dacie papuc, să ducă
turiştii la obiectivele din jurul cătunului, la un preţ modic. Ne-am strâns opt
persoane, domnul moţ a fost foarte amabil, a făcut un pic şi pe ghidul şi ne-a
transportat la:
- -
Peştera
Gheţarul de la Vârtop - accesul este
oarecum dificil, după o urcare abruptă, de jumătate de oră, prin pădure, pe un
versant abrupt. Este neamenajată, se intră cu ghid, cu lanterne, cam greu de
parcurs, cu ceva stalactite şi stalagmite şi gheaţă puţină. Cică omu’ din
Neanderthal şi-ar fi avut sălaşul aici! Pe un site am găsit o informaţie
interesantă, că omului i s-ar fi pierdut (furat) urma, la propriu!
“Gheţarul de la Vârtop este celebru îndeosebi pentru
faptul că în anul 1974, cercetători din cadrul Institutului de Speologie Emil
Racoviţă din Cluj-Napoca au descoperit în interiorul ei 3 urme de hominid
imprimate în planşeul peşterii. Cea mai
bine conservată dintre acestea a fost prelevată în momentul descoperirii în
vederea studierii sale, în timp ce, din păcate, celelalte două urme au fost
decupate şi furate din peşteră la scurt timp după aceea, fără a se cunoaşte
autorii faptei până în prezent. Studiile efectuate au relevat că vechimea
urmei de hominid este de cel puţin 62.000 de ani (Onac şi colab., 2005), ceea
ce denotă faptul că ea trebuie să fi aparţinut omului de Neanderthal.”
- -
Peştera
Coiba Mare
 |
| Peştera
Coiba Mare |
Am coborât într-o vale, la portalul monumental de 74
m pe lăţime şi 47 m pe înălţime, unde, la intrare, era o aglomerare
de buşteni şi pietre de toate dimensiumile. Am explorat un pic cotloanele de
început, unde se aude apa ce vuieşte în măruntaiele peşterii. Este un imens
ponor, unde apa acumulată de pe versanţi se va regăsi mai în aval, în Izbucul
Tăuz. Sifonul terminal din peştera Coiba Mare, Lacul Morţii, este cea mai
adâncă galerie înecată din România, cu peste 92 de metri adâncime.
 |
| Izbucul
Tăuz |
-
Izbucul
Tăuz este un izvor intermitent în calcar. Străjuit de pereţi calcaroşi verticali, înconjurat
de vegetaţie, are o culoare de smarald, extrem de fotogenică. Izbucul Tăuz este un sifon, un fel de peşteră înecată, îngustă,
pe verticală, de peste 80 m adâncime. Speologii polonezi au avut un rol
important în explorarea acestui loc, iar unul dintre ei, Rafal Garski, a sfârşit tragic în 2002, colegii săi reuşind cu greu să-l readucă la suprafaţă (o
placă comemorativă, prost tradusă în româneşte, marcheză nefericitul eveniment, omul acesta merită respectul cuvenit şi un text corect, iar autorităţile române ar trebui să se
implice!),
-
Spre
seară am mai condus spre comuna Vidra, unde se află Dealul cu Melci, cu
gasteropode încremenite în piatră, vechi de 60 miloane ani, iar în apropiere,
la 500 m depărtare, cascada Pişoaia, pitorească cădere de apă de 15 m înălţime.
5. Ziua 5. Peştera Cetăţile Rădesei –
Peştera Urşilor – Groapa Ruginoasa
In
Munţii Bihor se află Platoul carstic Padiş, cu numeroase şi extrem de
interesante obiective, cum ar fi Cetăţile Ponorului şi Peştera Cetăţile
(Cetatea) Rădesei, Dacă primul presupunea un traseu mai lung şi mai dificil, am
ales Cetăţile Rădesei, peşteră tunel, parcursă de pârâul Rădesei. Am mers cu
maşina până puţin mai departe de Lacul carstic Vărăşoaia (unul din puţinele de
acest gen din ţară) şi am parcat lângă un panou informativ, de unde am
continuat în drumeţie, pe jos, pe un traseu pitoresc, prin pădure, pînă la
intrarea ogivală în peşteră, de 15 m înălţime.
 |
| Cetăţile Rădesei - portalul de la intrare |
Eram
echipaţi cu două frontale, lanterne şi telefoane, deoarece ştiam că, pe anumite
porţiuni, va fi complet întuneric. A urmat o scurtă (260 m), dar spectaculoasă aventură
speologică, traversând mici pasaje cu lanţuri, trecând uneori prin apă, sau escaladând
bolovani enormi. Porţiunile de întuneric absolut alternau cu mici pasaje
luminate anemic, de cele cinci hornuri-luminatoare naturale din tavan, iar
clocotul vijelios al pârâului Rădeasa întregeşte o experienţă plină de
adrenalină, care ne-a plăcut tuturor, adulţi şi copii, deopotrivă. Ieşirea din
peşteră se face printr-un canion în pantă, extrem de îngust, plin de buşteni
umezi şi alunecoşi, noroc, şi aici, că există lanţuri ajutătoare! Am ajuns la lumină, în Poiana
Rădesei, iar de aici se poate continua pe traseul circuitului Someşului Cald, noi
însă ne-am căţărat pe versantul stâng (cum stai cu spatele la ieşirea din
peşteră), am urmat marcajul , cam alandala pus în zonă, de eram să ne rătăcim
un pic :), ursu’ bă!, am trecut pe
deasupra peşterii, unde sunt ferestrele-hornurile şi am dibuit drumul înapoi.
Un
loc interesant, nu foarte greu de parcurs (atenţie, să nu plouă, apa din peştră
poate urca mult!), recomandabil din toate punctele de vedere – estetic,
speologic, aventură!
 |
| Cetăţile Rădesei - canionul cu buşteni de la ieşire |
Ne-am
recuperat maşina şi am condus până la Peştera Urşilor de la Chişcău, în opinia
mea, cea mai frumoasă din România.
Descoperită fortuit, în 1975, printr-o detonare la cariera din zonă, a fost
amenajată şi deschisă publicului abia în 1980. Impresionează prin bogăţia
şi varietatea formelor carstice,
stalactite-“lumânări”, stalagmite şi existenţa scheletelor de urşi de peşteră.
În acest circuit am vizitat multe peşteri, iar
anul acesta am fost la Postojna şi Skocjan, în Slovenia, deci am repere de
comparaţie şi pot afirma că avem,, ca ţară, cu ce să ne mândrim, este un unicat speologic.
Dacă vrei să vezi o singură peşteră, în România, aceea este Peştera Urşilor.
 |
| Peştera Urşilor de la Chişcău |
La întoarcerea la Arieşeni, în apropiere, la Vârtop, am
mai făcut o drumeţie la Groapa Ruginoasa. Se merge cam o oră, în urcare, prin
pădure, pe o potecă bine amenajată, până se iese într-o poiană. Brusc, ţi se
iveşte înainte o înfricoşătoare prăpastie roşiatică, groapă infernală, oarecum semicirculară, cu
diametrul de 600 m şi adâncă de peste 100 m. Natura a sculptat în munte, prin eroziune
torenţială, acest abis teribil, pe argile, gresii şi cuarţite. Nu te simţi
deloc confortabil pe marginea hăului, însă nu putem nega că şi infernul este,
uneori, foarte fotogenic!
 |
| Groapa Ruginoasa |
6. Ziua 6. Rimetea-Piatra Secuiului-Cheile
Turzii-Salina Turda-Cluj Napoca
După
trei nopţi la Arieşeni ne-am mutat cartierul general la pensiunea “Perla
Trascăului”, din comuna Rimetea:
Ne-am lăsat bagajele la cabană şi am mers să urcăm pe
Piatra Secuiului.
 |
| Rimetea-Piatra Secuiului |
Rimetea este o
localitate predominant ungurească, cu case tradiţionale vechi, bine conservate,
albe, cu ferestre cu obloane verzi, renumită pentru peisajele ce se deschid de
pe un masiv calcaros învecinat - Piatra Secuiului (1128 m). Satul în sine este
frumos, aranjat, se cunoaşte că e dedicat turismului, dar nu ceva extraordinar
(poate aveam eu aşteptări prea mari). Din centrul satului, de la 550 m
altitudine, porneşte un traseu-cruce albastră, pe uliţe pitoreşti, mai întâi
domol, apoi, din ce în ce mai abrupt, printr-o râpă plină cu grohotiş. Urcuşul
mi s-a părut solicitant fizic, sub un soare acablant, dar, cu pauze dese, în
care ne mai învioram cu panoramele satului văzut de sus, am reuşit să “cucerim” vârful. Zona era plină de turişti maghiari, iar sus sunt
nişte borne care erau vopsite în culorile drapelului maghiar (am citit că, uneori,
sunt revopsite de români în culorile drapelului românesc). Amestecaţi cu
maghiarii conlocuitori, am privit peisajele deosebite, ce se avântau spre
Rimetea şi Cetatea Trascăului, ne-am pozat la locul faptei şi ne-am întors pe
acelaşi traseu, lucru mult mai facil (atenţie, totuşi, la grohotiş!).
După o pauză de cafea şi langoşi în centrul satului am
plecat spre Cheile Turzii:
 |
| Cheile
Turzii |
Cheile
Turzii sunt situate în nord-estul muntilor
Trascău (lângă orasul Turda), de-a lungul văii Hăşdate. Lungimea cheilor este de 1270 m, iar înălţimea
pereţilor calcaroşi de până la 200 m (loc bun pentru escaladă). Traseul este
foarte uşor, pentru orice vârstă, plat, la umbra răcoroasă oferită de vegetaţia
abundentă şi abrupturile carstice. Am făcut o plimbare în natură,
relaxantă, de-a lungul pârâului Hăşdate, peste patru mini-poduri, cu mici
sectoare unde poteca se îngustează deasupra apei, dar apar cabluri ajutătoare.
Ne-am grăbit apoi spre Salina Turda pe
care am prins-o spre ora de închidere. Am văzut minunea subterană, de-acum
celebră la nivel internațional, și pot afirma că-și merită, indiscutabil,
faima. Ingenios amenajată, superb luminată,
cu galerii supradimensionate – de exemplu mina Rudolf, cu balcoane situate
la zeci de metri înălțime, o „roată panoramică”, un lac subteran pe care te
poți plimba cu barca, lifturi panoramice moderne (dar supraaglomerate, cu cozi
considerabile), în concluzie salina este remarcabilă și-și depășește lejer
suratele din țară (Slănic Prahova, Ocnele Mari, Cacica, Praid).
 |
| Salina Turda |
Pe
înserat am ajuns și în centrul orașului Cluj Napoca unde am văzut pe fugă, la
exterior, biserica gotică Sf. Mihail, grupul
statuar şi casa natală a lui Matei Corvin, catedrala ortodoxă.
 |
| Biserica gotică Sf. Mihail şi grupul
statuar Matei Corvin |
O cină în
centrul vechi, lângă amintita casă, ne-a făcut să apreiem şi mai mult Clujul,
ca oraş cochet, aerisit, curat, cu multe clădiri istorice şi parcare centrală, cu plată
prin SMS!
7. Ziua 7. Cheile Aiudului (Vălişoarei) -
Cheile Râmeţului - Cetatea Alba Carolina - Cetatea Colţeşti
Dimineaţa
am pornit spre Cheile Râmeţului, trecând prin Cheile Vălişorei (numite și
Cheile Aiudului sau Cheile Poienii). Aceste din urmă sunt foarte aproape de
Rimetea (a nu se confunda cu Rîmeţ) şi le-am descoperit, practic, din
întâmplare, pe traseul spre Alba Iulia - Cheile Rîmeţului.
 |
| Cheile Aiudului (Vălişoarei) şi castelul-hotel Templul Cavalerilor |
Surpriza
a fost cât se poate de plăcută, şoseaua şerpuind printre stânci impunătoare, la
pachet cu un pitoresc castel, amplasat strategic pe un deal, străjuind defileul. Castelul este, de fapt,
un hotel – denumit Templul Cavalerilor, o veche cetate medievală, devenită
ulterior cazarmă, apoi, după revoluţie, cumpărată de un doctor intreprid, care
are ca hobby cavalerii templieri. Mi-a plăcut poziţia şi aspectul
hotelului-castel, chiar am zăbovit, la o cafea pe terasa cu privelişti superbe
spre chei.
După
pauza templieră am condus spre Cheile Rîmeţului, din Munţii Trascăului, să
parcurgem un traseu pitoresc printr-un mic canion sălbatic. Se merge pe un drum
asfaltat, prin Teiuş, până la Mănăstirea Râmeţ, apoi pe un drum forestier, cam
4 km, se lasă maşina într-o poiană mare şi abia apoi se intră pe traseu.
Iniţial, se merge pe lângă râu sau sărind din bolovan în bolovan, apoi cheile
se îngustează şi se avanseză fie prin apa nu prea adâncă, rar peste jumătate de
metru, fie pe marginea apei, pe pereţii calcaroşi, prevăzuţi cu scoabe şi
cabluri metalice (cam vechi) ajutătoare. Există şi un traseu, pentru cei
experimentaţi în escaladă – Brâna Caprelor, mult mai expus, la înălţime, care
străbate cheile pe sus. Echipaţi cu sandale şi pantaloni scurţi, profind de debitul
mai redus al pârâului Geoagiu (Râmeţ) şi avertizaţi
că există riscul să ne udăm, am parcurs cu destulă uşurinţă aceste chei,
traversând punctele strategice – Portalul (o arcadă de piatră) şi Cuptorul
(zona cea mai îngustă, cu un bolovan uriaş drept stavilă). Ne-am căţărat
artistic pe stâncile calcaroase, simulând amuzante căderi în apă, am mai mers
şi prin apa, un pic rece, pînă la brâu (aproape :)), deci a fost o plimbare
acvatică, mai degrabă, plăcută şi deloc periculoasă, cum mai citisem pe net anterior.
 |
|
Cheile Râmeţului |
La plecare am trecut şi pe la Mănăstirea
Râmeţ, veche vatră ortodoxă, cu o biserică veche, din secolul al XIV-lea şi una
nouă, ridicată la iniţiativa monahului Dometie Manolache, sfântul de la Râmeţ,
unde îşi are şi mormântul.
 |
| Mănăstirea
Râmeţ |
Cetatea
Alba Carolina
 |
| Cetatea
Alba Carolina |
În
Alba Iulia am descoperit cetatea Alba Carolina, fortăreaţă de tip Vauban, minuţios restaurată, cu nimic
mai prejos decât o cetate de acest tip din Occident. Merită cu prisosinţă o zi,
dedicată exclusiv, eventual cu ghid, deoarece sunt foarte multe de vizitat, iar
cetatea are o suprafaţă foarte mare. Noi ne-am limitat la catedrala ortodoxă (a
reîntregirii), cea catolică cu mormântul lui Iancu de Hunedoara, Sala Unirii,
obeliscul lui Horea Cloşca şi Crişan, podul mobil, câteva porţi de intrare,
clopotul Unirii, statuia lui Mihai Viteazul, bastioane şi şanţuri de apărare.
Alba
Carolina este o vizită obligatorie pentru oricine este interesat de istoria
românilor (şi nu numai) şi un exemplu de cum trebuie să se facă turism
civilizat.
Pe
seară, la întoarcerea la Rimetea am urcat şi la Cetatea Colţeşti (Trascăului),
aflată în ruină, dar constituind un excelent punct de belvedere spre Piatra
Secuiului şi am vizitat Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, aflată chiar vizavi de cabana Perla Trascăului..
 |
| Piatra Secuiului văzută de la Cetatea Colţeşti (Trascăului) |
8. Ziua 8. Transfăgărăşanul.
La plecarea de la Rimetea spre casă, am trecut
şi pe la Lacul Bâlea, să respirăm şi aeru’ tare al înălţimilor. Dincolo de
aglomeraţia tradiţională, din august, de pe Transfăgărăşan, de fumul înnecăcios al micilor şi tarabele cu
kitschuri, am admirat măreția Făgăraşului, urcând abrupt, pe traseul
marcat cu cruce albastră, cca 300, de la Lacul Bâlea până la şaua Capra, de
unde se deschis excelente panorama montane.
 |
| Lacul Bâlea |
La
finele lui august (29 şi 30 august 2016) am mai făcut o ieşire scurtă, de două
zile şi o noapte la cabana Ciucaş (de fapt un hotel în toată regula, situate la
1595 m altitudine), în munţii cu acelaşi nume. Am lăsat maşina la poalele
masivului, lângă fabrica de apă mineral Cheia, apoi un jeep ne-a transportat la cabana, contra-cost (drumul este foarte
abrupt şi practicabil doar pentru acest tip de vehicule).
De
aici, după cazare, am făcut un traseu de două ore dus, destul de greu pentru
noi, până pe vârful Ciucaş (1954 m).
Stâncile rotunjite din Ciucaş sunt foarte interesante, cu aspect de clăiţe de
fân, alcătuite din calcare şi conglomerate, roci uşor erodabile de apă sau vânt.
Aşa s-a format un peisaj unic în România, comparabil cu cele de la Montserrat,
de lângă Barcelona sau Meteora. Culmile rotunjite au şi nume oarecum ciudate:
Babele la
Sfat, Ţiglăile
Mari și Ţiglăile Mici, Turnul lui Goliat, Colții Bratocei, Colții Nitrii sau
Mâna Dracului (Mâna cu Cinci Degete).
 |
| Munţii Ciucaş |
Un
mic incident am avut cu o haită de vreo 10 câini, şi mari şi mici, apăruţi brusc de
sub o culme, unde era o stână, la mica distanţă de vârf. Mai să ne mănînce, că-nlemnisem
de frică! Ne-am retras cuviincios cu faţa la ei, ținând rucsacurile drept pavăză, au apărut şi ciobanii şi iaca
că am scăpat teferi! Sunt de accord, însă, cu legea ce propune limitarea numărului de
câini la stânele montane :)! Seara ne-am
petrecut-o pe terasa cabanei, la un Ciucaş rece, admirâd
bucolica lună.
A doua zi am pornit spre casă cu un detur pe la Canionul
Şapte Scări, unde copiii au profitant de tiroliană, şi pe la, de-acum tradiționalul pentru noi, Castelul Bran.
 |
| Cheile Băniței |
 |
| Peștera Bolii |
 |
| Coada de la mormântul lui Arsenie Boca |
 |
| Mănăstirea Prislop |
 |
| Traseul spre Lacul Bucura |
 |
| Sarmizegetusa Regia |
 |
| Biserica Densuș |
 |
| Mănăstirea Colț |
 |
| Ruinele castelului Colț |
 |
| Castelul Corvinilor |
 |
| Peștera Ghețarul Scărișoara |
 |
| Drumul spre Vârful Bihor |
 |
| Peștera Poarta lui Ionele |
 |
| Cheile Ordâncușii |
 |
| Peștera Ghețarul de la Vârtop |
 |
| Moțul cowboy, ghid, șofer |
 |
| Peștera Coiba Mică |
 |
| Dacia moțului |
 |
| Peștera Coiba Mare |
 |
| Izbucul Tăuz |
 |
| Cascada Pișoaia |
 |
| Biserica din Lazuri |
 |
| Dealul cu melci |
 |
| Peștera Cetatea Rădesei |
 |
| Lacul carstic Vărășoaia |
 |
| Crișul Pietros |
 |
| Peștera Cetatea Rădesei |
 |
| Pierdem un pic traseul la întoarcere |
 |
| Avenele-hornurile-luminatoare naturale în Cetatea Rădesei |
 |
| Peștera Urșilor |
 |
| Afine pe drumul spre Groapa Ruginoasa |
 |
| Rimetea - Piatra Secuiului |
 |
| Cheile Turzii |
 |
| Salina Turda |
 |
| Cluj Napoca |
 |
| Cheile Aiudului și hotelul Templul Cavalerilor |
 |
| Cetatea din Aiud |
 |
| Cheile Aiudului și hotelul Templul Cavalerilor |
 |
| Cheile Râmețului |
 |
| Cetatea Alba Carolina |
 |
| Piatra Secuiului |
 |
| Rimetea |
 |
| Cetatea Colțești |
 |
| Piatra Secuiului |
 |
| Cetatea Colțești |
 |
| Cheile Vălișoarei în depărtare |
 |
| Mănăstirea Rimetea - Sfântul Ioan Botezătorul |
 |
| Transfăgărășan |
 |
| Șaua Capra |
 |
| Lacul Capra |
 |
| Lacul Bâlea |
 |
| Vârful Ciucaș |
 |
| Poteca duce spre stână |
 |
| Babele la sfat |
 |
| Canionul Șapte Scări |
 |
| Castelul Bran |
