sâmbătă, 23 septembrie 2023

O săptămână în Sicilia (15-22 august 2023)

 

 

Traseul general al vacanței, în Google Maps


Ziua 1 – Taormina
Marți, 15 august 2023

Traseul cu mașina în Google Maps (92 km)

     Am plecat cu ceva emoții din aeroportul Otopeni. Aveam zbor cu Ryan Air. Pe 16 iulie un incendiu a afectat grav un terminal al aeroportului din Catania. Ca urmare, activitatea aeroportuară a fost suspendată complet, zborurile fiind anulate sau redirecționate spre aeroporturile Trapani, Comiso, sau Palermo. Abia pe 6 august 2023, activitatea pe aeroportul catanez (ca să-i zic așa) a fost reluată treptat. Ne bucuram că plecăm când cade a doua știre negativă, care ne dă complet peste cap planurile (masina închiriata, rezervari la hoteluri). În noaptea de 13 spre 14 august vulcanul Etna are o erupție medie, ce arunca o cantitate de cenusă rezonabila, suficientă ca să ajungă pe pista aeroportului și să întrerupă, din nou, toate cursele. În fine, abia pe 15 august, la  ora 8 dimineată, chiar în ziua plecării noastre, s-au reluat zborurile și, Slavă Domnului, am putut zbura spre Sicilia!

    Am decolat la ora 13, ora României, cu o întârziere de o oră și jumătate, traficul aerian fiind bulversat de evenimentul deja amintit. După o aterizare mai dură, din cauza căpitanului care a cam dat cu avionul de pistă, am mers spre terminalul C, dincolo de care se află firmele de închiriere de mașini.

     Inițial rezervasem mașină la Italy Car Rent (apoi am anulat pentru ca mi s-a parut că firma nu are review-uri bune), apoi la firma Centauro (am anulat deorece nu știam dacă vom mai ajunge în Sicilia, după erupție, cu o zi înaintea plecării), iar, în cele din urmă am închiriat chiar în momentul plecării, din aeroportul Otopeni, de pe telefon, la firma Europcar. 

   Am rezervat un Volkswagen T-Cross, cu cutie automată, însa am primit un Ford Focus Wagon negru, cu 9300 km la bord. Mașina primită a fost bunicică, în sensul că era tot automată și cu cu o tabletă mare de bord, unde introduceam destinațiile în Google Maps. Era  încăpătoare și am avut loc 5 persoane și bagajele aferente (trei trolere și cinci rucsace). 

   La inspecția de la preluare nu i-am găsit cusur, vreo lovitură sau altceva, doar numărul din spate se cam bălăngănea, nefiind bine fixat. Omul care ne livra mașina ne-a zis că e sărbatoare (era întradevăr Ferragusto, sărbătoarea de Sfânta Maria, un fel de zi națională în Italia, toiul vacațelor), nu are cine sa mai fixeze numărul și să mergem fără grijă, că nu o sa cadă. Aspectul a fost menționat în scris și pe foaia pe care am semnat-o pentru preluarea mașinii și, într-adevăr, numărul nu a căzut.

    Dezavantajul autoturismului a fost că era  cam mare, mai ales lungă, pentru străzile siciliene, uneori foarte înguste. În fine, ne-am descurcat, nu am lovit-o, am parcurs vreo 1400 km și am returnat-o teafără, peste o săptămână (aveam și asigurare full pentru ea, cumparată separat de pachetul basic, dar nu am avut nevoie de ea).

     Ne-am îmbarcat, deci, în Focus și am plecat spre prima cazare  - Villa delle Vacanze, în localitatea Fiumefreddo di Sicilia. Pe Google Maps se regăsește cu numele de House of Holydays.

Domnul Sebastian, proprietarul vilei, cu cinci? camere de închiriat, ne-a întâmpinat cu amabilitate și ne-a arătat grădina superbă, unde urma sa luăm micul dejun; avea pomi fructiferi (pere, mango, smochini), palmieri înalți, două pisici prietenoase și gazon. Ne-a prezentat camerele, mari și curate, nu foarte moderne ca și dotare, dar de la balconul cărora, în depărtare, se zăreau Taormina și Castelmona.

     Remarcabil la această rezervare era   anularea gratuită nelimitată ca timp, practic puteai să nu te prezinți. Poate tocmai de aceea domnul Sebastian, într-un stil mafioso, ne-a făcut o ofertă,  pe care nu am putut să o refuzăm: 70 de Euro reducere la cazare daca anulam imediat pe booking.com. Am acceptat oferta siciliană, un pic vinovat că fentam booking.com, la care, de altfel, am zeci de rezervări anterioare și nivel genius cu oferte reduse cu 10-15%.

Viila delle Vacanze - Fiumefreddo di Sicilia
                                            Villa delle Vacanze                             

     Precizez că am avut patru cazări într-o săptămâna, lucru deloc comod, însă, dacă se dorește vizitarea a cât mai multe obiective, efortul acesta este necesar și chiar obligatoriu.

   Fiumefreddo di Sicilia este o localitate de 9000 locuitori, așezată strategic pentru punctele noaste de interes: la 40 km de Refugiul Sapienza, pentru excursiile pe Etna, la 20 km de Taormina (am căutat cazare și aici dar era prea scump) și la 15 km de Cheile Alcantara. În localitate se afla o mică vilă, denumită Castelli delli Schiavi (CastelulSclavilor), unde s-au filmat cateva scene din Nașul I și Nașul III). Deși era la îndemână, nu am ajuns aici, nefiind mari admiratori ai filmelor de acest gen.

    Dupa cazarea la don Sebastian, am condus spre Taormina, orașul vedetă sicilian, cocoțat pe  stânci,  considerat select și cu vederi panoramice asupra Mării Ionice. Am pus traseul GPS spre parcarea (parcheggio) Lumbi, situată în estul orașului:

  Am găsit loc abia la ultimul etaj, al treilea, la exterior cum ar veni, deoarece era neacoperit, ceea ce a necesitat o urcare în pantă abruptă, pe un culoar de acces extrem de strâmt. Parcarea Lumbi era situată sub Taormina și a trebuit să urcăm cam multe scări ca să ajungem la nivelul orașului.
       Taormina este un orășel renumit pentru teatrul antic, cu amfiteatru, pentru  amplasarea sa panoramică, la 200m altitudine, deasupra nivelului Mării Ionice, pe o pantă abruptă a Muntelui Taurus și pentru farmecul străzilor sale înguste, cu prăvălii tradiționale, mici biserici baroce și palate elegante (“palazzi”, mici vile, ca să le zic așa) .
      Strada principală, pe care se poate merge orizontal (nu în pantă), este Corso Umberto, ce se întinde cale de vreun kilometru, între două porți medievale micuțe: Porta Messina și Porta Catania.
       Veniți dinspre Parcheggio Lumbi, pe la ora 18, noi am intrat în centrul orașului prin nord-est, prin Porta Messina, am trecut pe langa Palazzo Corvaja și Biserica Santa Ecaterina și am mers prima data, luând-o pe Via Teatro Greco, la Teatrul Antic, sau cum îl prezintă site-ul official – “UNO DEI TEATRI GRECI PIÙ SPETTACOLARI E MEGLIO CONSERVATI DEL MONDO” .

      Clădit de greci prin secolul al treilea î.H., transformat de romani, peste cca 500 de ani în amfiteatru cu arenă,  pentru lupte între gladiatori, actualele ruine sunt remarcabile, nu neaparat prin mărime (amfiteatrul semicircular este al doilea ca mărime, în Sicilia, după cel din Siracuza, ca nr. de locuri – în trecut putea găzdui 10.000 spectatori) ci prin amplasare, suspendat între mare și Etna pe fundal. Dincolo de amfiteatru, spre litoral, este un punct de belvedere și o cafenea, de unde se poate vedea un alt loc iconic al Taorminei, Isola Bella. Noi n-am ajuns la această insula și ne-am mulțumit doar cu priveliștea de sus a acestei mici insulițe pitorești, poziționată între două mici golfuri semicirculare, și la care se poate ajunge doar pe o limbă îngustă de pământ. Combinație ideală de istorie și natură, teatrul antic merită vizitat, în ciuda prețului relativ piperat (13, 5 Euro/adult).

                                                     Teatrul Antic - Taormina

     Reîntorși pe Corso Umbeto, am luat-o agale la pas, printre inombrabili turiști, fie italieni (cum am precizat deja, era Ferragusto), fie străini de toate națiile. Înfruntând gloata călatoare, risc asumat de altfel de la stabilirea datei vacanței, am ajuns într-o piațetă stilată – Piața IX Aprilie, ce avea pe jos un mozaic stil tablă de șah, biserica San Agostino, o biblioteca amplasată într-o fostă biserică și un mic turn cu ceas, situate lângă Porta di Mezzo (poarta medievala de mijloc a orașului). Ne-am pozat și pe aici, ca și în celealate locuri unde am ajuns, profitând de exuberanța turistică a acestei piațete superbe.

      Pe înserat, am ajuns în Piața Domului, (orice localitate italiană are un dom!), unde se afla domul cu pricina, San Nicolo di Bari, străjuit de o fântână prevăzută cu ceva figuri mitologice.

                                                  Taormina -  Piața IX Aprilie

     Răpuși de oboseală și foame am găsit un fel de cârciumă italiana (osterie-pizzerie), Osteria Sànicolò Pizzeria Taormina, langa dom. Am comandat ceva pizza, apă, limonade etc, și ne-am mai tras sufletul,  cu satisfacția că am ajuns cu bine, pe tărâmuri siciliene. Servirea a fost rapidă, pizza onorabilă, prețurile modice, deci pot recomanda Osteria Sànicolò Pizzeria Taormina.

   Îmbuibați de pizza taormineză, am parcurs cu greu, drumul înapoi, spre parcarea Lumbi, aiuriți de "Luminile Orașului" și de frumusețea micilor alei laterale, cochete, în pantă, cu restaurante sofisticate , Pe drum am oprit și la un supermarket Coop, deoarece chiar și un orășel superturistic, ca Taormina,  considerat mai elitist, deci cu prețuri mai ridicate, are un loc de unde îți poți lua mărunțișuri mai ieftine (noi am luat sucuri, bere, chestii de ronțăit).

    În fine, am coborât scările spre parcarea Lumbi, am plătit parcarea, am scos mașina încet cale de 3 etaje, prin culoarul îngust și ne-am întors spre cazarea de la Vila Vacanțelor, din Fiumefreddo di Sicilia, unde Signore Sebastian ne aratase anterior cum să deschidem porțile vilei, ca sa parcăm mașina în interiorul proprietății. Seara am mai stat pe balconul camerei, privind luminițele din Taormina și Castelmona, sorbind nostalgic o bere rece italiană.

Traseul pedestru, aproximativ, din prima zi din Taormina:


Ziua 2 – Vulcanul Etna și Cheile Alcantara

Miercuri, 16 august 20023

Traseu cu mașina în Goole Maps (112 km)

      După micul dejun din grădina exotică de la Vila Vacanțelor, pe la ora 8,30, am pus Google Maps pe destinația Rifugio Sapienza, la 1900 m altitudine, la cca 40 km depărtare, de unde pleacă excursiile pe vulcanul Etna. După cca o oră, pe un drum un pic îngust, cu serpentine am ajuns la destinație. Eram chitiți sa urcăm pe vulcan, desi ne și codeam un pic, având în vedere că o erupție avusese loc cu trei zile înainte. Dacă erupe, naiba, vulcanul, tocmai când ne cățărăm noi pe el?! Citisem, însă, că vulcanul este monitorizat (i se “ia temperatura”, este măsurat sa nu aibă deformări) și, dacă sunt semne evidente de erupție, toate excursiile sunt anulate.

                                                                        Etna

      Am ochit la fața locului o firmă, Etna Touring, ce avea un chioșc unde vindea excursii. Pentru 100 Euro am primit o excursie până la 3000 m altitudine, ce includea deplasarea cu telegondola (Funivia Etna, de la 1900 la 2500 m altitudine), deplasarea cu minibusurile speciale, 4X4, de la stația superioară a telegondolei, de la 2500 m, la 2900 m, vizitarea cu ghid a câtorva obiective “vulcanice” (cratere, tunel prin lava consolidată), echiparea cu cască, bețe de trekking, geci (utile pt. că la altitudine era destul de răcoare și vânt), ghete și șosete lungi (care trebuie trase peste bocanci pentru a nu intra praful și cenușa  vulcanică).

       Astfel echipați, cu căștile ridicole pe cap, am fost încolonați (noi și colegii de tură, să fi fost 25-30 de persoane, inclusive copii de 5-6 ani) pe la ora 10, 30 și am pornit spre telegondolă. De sus, am putut vedea craterul Silvestri, situat foarte aproape de Refugiul Sapienza, perfect rotund și bine conturat. Deci, dacă nu aveți chef să mai dați bani pt. o excursie la altitudine, puteți veni doar pâna la refugiu și să vizitați craterele din apropiere.

      Ajunși la stația superioară a telegondolei am fost preluați de microbuzele speciale care ne-au dus, pe un traseu abrupt, pâna la  2900 m altitudine, cred că într-un loc denumit Torre del Filosofo. Aici ghidul a început sa ne explice detalii tehnice, interesante, despre formarea vulcanului structură erupții.

      Etna este cel mai activ vulcan european, are 3357 m altitudine și un diametru de 40 km. Este un stratovulcan (format din straturi succesive de lavă consolidată și cenușă vulcanică), are 300! de cratere și se află în Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O.

   Este situat la contactul a doua plăci tectonice majore – euro-asiatică si africană, aceasta fiind și cauza esențială a formării sale, ca și a celorlalți  vulcani italieni, ca cei din Insulele Eoliene – Stromboli, Vulcano, sau chiar Vezuviu, de lângă Napoli.

      Peisajul este selenar, cu praf și cenușă negre, văi cu vechi curgeri de lavă, bombe vulcanice, fumarole (emisii de fum). Dedesubt Etna era încă în fierbere: ghidul a scobit într-un loc cu bățul de trekking și ne-a arătat înfricoșătoarea lavă roșiatică.

   Am avut și pauză de prânz, când am înfulecat sandwichuri cumpărate de lângă telegondolă, iar ghidul  a oferit doritorilor mici păhărele de vin. Excursia implică și ceva urcare și echilibristică: se străbat zone accidentate, printre bolovani ascuțiți și se urcă abrupt pe alocuri – am urcat pe craterul Barbagallo, mare și circular. 

 Craterul principal nu se vizita. din cauza erupției de zilele trecute. Am mai trecut printr-un tunel de lavă și am fost incomodați de vântul sâcâitor, care ridica praful vulcanic. Oriunde te uitai era doar cenușă neagră, lavă consolidată și conurile centrale, amenințătoare ale Etnei. Norii ne-au însoțit permanent, dar am am avut noroc de perioade când se facea senin și vedeam tot acest peisaj straniu. În final am coborât să vedem Valea Boului, “Valle del Bove”, o caldeiră imensă ce s-a format prin prăbușirea unui con principal.

     Microbuzele ne-au colectat la finalul expediției și ne-au dus la telegondolă, de unde am coborât la Refudiul Sapienza, în jur de ora 15,30.  A fost o experiență solicitantă fizic, pentru orășeni sedentari, ca noi, dar am fost bucuroși că am urcat pe un vulcan activ, cu peisaje selenare, pe alocuri chiar extraterestre.

      După experiența vulcanologică am condus până la Gole del’Alcantara (un fel de Cheile Alcantara), situate la cca 15 km mai departe de cazarea noastra din Fiumifreddo di Sicilia. Acestea sunt niște chei care sunt remarcabile prin rocile bazaltice care le mărginesc. Acestea au forme hexagonale sau de coloane verticale prismatice și s-au format prin răcirea rapidă a lavei.

Alte informații utile:

  https://travelmademedoit.com/gole-dell-alcantara-gorges/

                              Gole del' Alcantara

     Se poate merge prin apa. Noi am mers 100 m, cu încălțări de plajă (am cumpărat la fața locului) prin apa care, în august, ajungea maxim la cca jumătate de metru adâncime. Peisajul este impresionant, geometria bazaltică conferind un farmec aparte acestor chei, late de câtiva metri și înalte de cca 30m. Avem și noi în țără coloane de bazalt la Racoș (jud. Brașov), sau, mai cunoscute, sunt cele din Irlanda de Nord, de la Giant's Causeway.

      Seara am mâncat în Fiumefreddo di Sicilia, la Bella Ristorante Pizzerria Bar, sincer nu mai știu exact ce, dar a fost ieftin și bun; în plus serveau la masă Coca Cola la 1,5 litri!


Ziua 3 – Siracuza – Noto – Agrigento
Joi, 17 august 2023

Traseul cu mașina în Google Maps (377 km) 

   Dimineața ne-am strâns bagajele, ne-am luat la revedere de la Signore Sebastian și am demarat spre:

Siracuza

  Întemeiat în 733  î.H., important port grecesc în cadrul Greciei Mari (Magna Graecia), pe vremea când elenii dominau autoritar Marea Mediterana, Siracuza a fost  multe secole centrul principal al culturii și civilzației grecești. Cicero l-a descris ca ”cel mai mare dintre orașele din  Grecia și cel mai frumos dintre toate”. Aici s-a născut Arhimede  (287-212 î.C.) și aici a și murit, ucis de un legionar  în 212 î.H,  în timpul asediului orașului de către romani. Siracuza are în present 125.000 locuitori, iar centrul său istoric, insula Ortigia, împreună cu Parcul Arheologic (ce conține cel mai mare teatru grec antic din Sicilia, un amfiteatru roman, o cavitate artificiala cu acustică speciala – “Urechea lui Dionisos” etc.) se află în Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O.

   Am lăsat mașina în Parcheggio Gelone și am mers pe jos, cale de un kilometru spre insula Ortigia. După traversarea podului, ce separă insula Ortigia de Sicilia, am ajuns la templul lui Apolo, unul dintre cele mai vechi temple dorice din Sicilia. Mare lucru nu a mai rămas din acest templu, doar ceva pietroaie, care nu redau măreția de odinioara.  Lângă templu,  am ochit un fel de talcioc cu tarabe ținute de africani, ce vindeau nimicuri, gen pălării, șepci, eșarfe, portofele. Taman bine, fiindcă eu aveam nevoie de o curea. Am “reușit”, după o negociere “dură” să obțin o curea la un preț de 15 Euro de la un vânzător, probabil de origine africană (marocan?!). Probabil cureaua costa sub 5 Euro, dar negocierea în locurile turistice este dificilă.

                                           Siracuza - Piața Domului

     Ne-am continuat traseul până în Piața Arhimede, unde se află o frumoasă fântâna a Dianei, însoțița cai nărăvăși, tritoni și personaje mitologice (Aretusa și Alfeus). La 250 m de fântână se află cel mai spectaculos loc din Siracuza – Piața Domului. Este o piață largă, de formă dreptunghiulară, dominată de un somptuos dom baroc , de palate medievale, la parterul cărora se află restaurante, și de o alta biserică - Santa Lucia alla Badia. Domul este construit pe locul unui fost templu grec și încorporează coloane dorice din fostul templu.

    În ciuda căldurii sufocante (era deja ora prânzului) am admirat perfecțiunea geometrica a locului și arhitectura medievală armonioasă. Am intrat și în biserica Santa Lucia alla Badia, unde este expus un tablou de Caravaggio – “Coborârea în mormânt a Sfintei Lucia” (aceasta fiind și patroana spirituala a orașului).

     Ne-am continuat periplul spre mare, unde se află și “Fântâna Aretusei” – un fel de havuz, cu pereți înalți, pe apele căruia pluteau lebede și rate și unde creștea papirusul (Cyperus papyrus). Siracuza era un centru de fabricarea a papirusului în Antichitate (nu așa calitativ ca în Egipt) și are și un Muzeu al Papirusului.

     Am admirat apoi bărcile private ce acostau în lungul litoralului siracuzian, cu italieni veniți la scăldat, și am mai mers pe promenada litorala – Lungomare, pâna la Castelul Maniace, de unde am făcut cale întoarsa spre parcheggio Gelone, pe străduțele labiritnice siracuziene. Am oprit să ne mai întrem la o gelaterie, unde am băut cafele și am testat gelato siracuziană.

    Siracuza, prin insula Ortigia este un mix turistic ce nu trebuie ratat dacă sunteți în Sicilia. Are arhitectură barocă, străzi înguste medievale, bine întreținute, cu balcoane pline cu flori, locuri pline de istorie și un litoral șarmant (chiar și cu mici plaje). De asemenea, se pot face excursii cu bărcile în jurul insulei Ortigia.

Traseul(aproximativ) per pedes, prin Siracuza, în Google Maps 

    După periplul siracuzian am condus spre:

Noto

Traseul per pedes prin Noto 

    Orășelul Noto (care are doar 25000 locuitori) este considerat una din perlele barocului sicilian. Noto face parte din regiunea Val di Noto, ce include Orașele Barocului Târziu. Alături de Noto mai sunt și alte localități: Caltagirone, Catania, Militello, Modica, Palazzolo Acreide, Ragusa, Scicli, și toate sunt incluse în patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O.

    Acestea au fost remodelate dupa anul 1693, când un cutremur puternic a distrus SE Siciliei.  A urmat o perioada de reconstrucție, care a condus la apariția acetor orașe-bijuterii arhitectonice, toate reconstruite în stil Baroc Sicilian. Pricipalii arhitecți sicilieni au fost Vincenzo Sinatra, Giovanni Battista Landolina și Rosario Gagliardi,

   Am făcut o scurta listă de caracteristici, luate de pe internet, pentru  a încerca  să redau, pe scurt, principalele carcteristici ale arhitecturii baroce, în general, și a barocului sicilian, în particular.

Arhitectura barocă a aparut în secolul al XVII-lea, în Italia, și scopul său  a fost de a reafirma grandoarea bisericii catolice. Principalele sale caracteristici sunt:

- - domuri enorme, mai decorate și mai dramatice decât cele ale Renașterii;

- - opulența și utilizarea exagerată a materialelor, spațiilor, culorilor, detaliilor;

-  - predominarea teatrală a marmurei și stucaturilor;

-  - culori îndrăznețe și utilizarea teatrală a luminii;

-    - forme convexe și concave;

-    - iluzii optice;

-    - fresce opulente, de mare întindere;

-    - coloane răsucite;

-  - sculpturi elaborate, cu îngeri și putti (heruvimi?!);

-  - utilizarea picturilor și sculpurilor pentru efectul de trompe-l'œil (iluzie optică);

Ce are particular barocul sicilian?

- - măști grotești și pitti, adesea sprijinind balcoanele palatelor (vilelor) sau decorând frizele;

-   - balcoane elaborate cu balustrade din fier;

-   - scări externe duble;

-   - fațade concave (convexe);

-  - utilizarea ocazională a tufului vulcanic, rocă provenită din consolidarea cenușii vulcanice, iar de aici nuanțele de gri și cenușiu; aceasta a permis și o mai bună utilizare a jocului lumini-umbre și a efectului clarobscurului;

-   - clopotele bisericilor, amplasate pe fațade (și nu în turnuri – campanilă);

- - decorațiuni elaborate, în care predomină elemente cum ar fi frunze, solzi scoici.

    Dupa acest mic excurs, poate plictisitor, să revin la preumblările familiei noastre. Am parcat în Parcheggio Centrale, apoi am pornit pe Via Cavour, stradă situată mai sus, dar paralelă cu cea mai importntă axa a orașului – Corso Vittorio Emanuele. Orașul este în pantă, însă cele două străzi amintite anterior sunt orizontale. Perpendicular pe Via Cavour sunt străzi – scalinette, pe care sunt desene artistice colorate, extrem de pitorești.

    De notat că în Noto, în a treia săptămâna din mai, are loc “Infiorata di Noto”. Nu trebuie să ne înfiorăm, ci, dimpotrivă, sa vizităm orașul în acea perioadă,  când străzile înguste sunt acoperite cu flori, totul devenin o simfonie exuberantă de culori.

     Am ajuns, apoi, aproape de Piața Domului, unde, prima dată, am intrat în Basilica Santissimo Salvatore. Aici se află un turn-belvedere, unde se poate urca, pentru o sumă modica, pentru a vedea de sus Piața Domului și Catedrala, ceea ce am și făcut. Priveliștea este bună, dar nu și perfecta: este o vedere cam prea laterală a Pieții Domului.

    Am coborât din turnul belvedere și am ajuns imediat în inima orașului, Cattedrale di San Nicolò, cu o fațadă monumentală, străjuită, în lateral de două clopotnițe, una cu ceas , alta cu clopot.

    Catedrala este renumită și pentru scările sale, de la baza clădirii, ce ii sporesc farmecul arhitectonic. În interior, parcă în contrast cu exteriorul exuberant, domină o arhitectură austeră, fără nimic spectaculos.

                                                                  Noto - Catedrala

     Vizavi de catedrală se află Primăria, Palazzo Ducezio, o altă clădire simbol a orașului. Aici am am adăstat la o gelaterie, fiindca era o căldura înfioratoare (“infiorata”, ca sa mă leg de sarbatoarea menționata anterior) iar Noto este renumit și pentru înghețată.

  Mai toate clădirile de pe Corso sunt monumentale. Am trecut pe lângă Biserica San Carlo al Corso (și aici se poate urca într-un turn belvedere), am mâncat arancini (un fel de chiftele sicilienne) la “Pani Cunzatu” (magazine de sanwiciuri) și am ajuns până în capătul străzii principale unde se mai afla Biserica San Domenico, cu o statuie a lui Hercule în față și Teatrul “Tina di Lorenzo”.

    Partea centrală a orașului este un fel de sinteza a arhitecturii sicilienne. Noto merită cu prisosința vizitat: pe o suprafață restrânsa sunt multe biserici, palazzi , case vechi, străduțe cochete.  Toate, combinate, dau un farmec inubliabil acestui oraș, mic, dar voinic arhitectural. Cel mai bine ar fi ca Noto să fie vizitat spre apus, când clădirile capătă o nuanță aurie-portocalie.

    Ne-am întors la mașina traversând Corso Vittorio Emanuele, pâna în capatul opus, unde află Porta Reale, un fel de intrare monumentală spre centru.

    Am plecat spre Agrigento, unde aveam urmatoarea cazare, la Esseneto Rooms. Aici ne-am autocazat, la indicatiile prin Whatsapp ale proprietarului, care ne-a dat codul de acces al ușii de la intrare. Am avut camere foarte bune, curate, cu A.C., moderne, în cadrul unor apartamente, transformate în hotel, cu balcoane spre templele grecești din Valea Templelor. Parcarea a fost chiar sub balcon, într-o mică piațetă adiacenta clădirii.

     Seara am ieșit să mâncăm, dar am avut o  surpriză neplăcută: nu am găsit loc la terasele, restaurantele la care am vrut să ne așezăm. Toate erau rezervate. E adevarat, nu am ajuns pâna în centru, eram oarecum la periferia acestui oras de cca 60.000 locuitori, dar nu ne așteptam la o astfel de "lovitură". În plus, ajunsesem într-o zonă cu mulți imigranți africani, care nu păreau prea prietenoși. În cele din urmă, ne-am cumparat ceva mâncare de la supermarket și am mâncat în sufrageria apartamentului închiriat, care era open-space cu bucătaria (frigider, cuptor, etc.).

    Spre ora 22 am avut și un mic incident. Niște “colegi” italieni din hotel au fumat pe balcon și au arucat țigarile neglijent, chiar pe pervazul balconului de dedesubt, unde se aflau ceva suporturi pentru flori, care aveau vegetația uscata, de la arșita siciliană. Vegetația s-a aprins, si, cum stăteam pe balcon, am auzit strigăte de jos, “il fuoco, il fuoco”! Focul era chiar sub o camera de-a noastră, de la etajul I. Soția mea vitează a luat o sticlă cu apă și a turnat de sus sa stingă vâlvătaia (eu am coborât la etajul I, să bat la ușa incendiatorilor, însa plecaseră în oraș). În fine, cu câteva sticle de apă și o soție intrepidă,  am scăpat de prăpăd.

    De lăudat este că cei care strigau “foc”, de jos, erau romi de-ai noștri, cumva aciuați prin casele din vecinătate. O fetița romă de vreo 8-9 ani chiar a alergat la un italian, să-l cheme să vadă ce se întâmplă, însa omul era reticent și nu prea o lua în serios... 

   A doua zi dimineața proprietarul ne-a mulțumit pentru stingerea micului incendiu (nu știu cum, dar aflase toata tărășenia)!

 

Ziua 4, Agrigento (Valle dei Templi) - Scalla dei Turchi – Caltabelotta – Castellamare del Golfo (167 km)

Vineri – 18 august 2023

Traseul zilei 4 în gGoogle Maps - https://goo.gl/maps/k4LLiuydR8VeyPqx5

 

    Am venit în Agrigento pentru a vedea Valea Templelor, una dintre cele mai importante atracții turistice din Sicilia (pentru cei interesați, cât de cât, de istorie). Dimineața am părăsit Esseneto Rooms, dupa micul dejun și mulțumirile proprietarului, pentru stingerea micului incendiu, din seara anterioară. Ne îndreptam spre următoarea cazare Castellamare del Golfo, unde aveam cazare două nopți.

   Am condus 2-4 km până la intrarea în situl arheologic, cel mai întins din Europa, cca 1300 hectare, de unde am cumpărat bilete de intrare  - 13 euro/persoană. Aici se află o fostă colonie grecească, parte din Magna Graecia, în secolul al VI-lea î.H. și care a fost una dintre cele mai înfloritoare așezari întemeiate de greci, în antichitate.  În prezent, se remarcă, în principal, prin vestigiile a șapte temple, dintre care cele mai bine pastrate sunt cele ale Concordei și Junonei (sau Herei).

  Templul Concordiei este al doilea cel mai bine conservat templu doric din lume,  după Parthenon-ul din Atena. Are 6 coloane pe lătime (20 m) și 13 coloane pe lungime (42 m), înalte de 7 m.

 Partenonul are 8 coloane pe lătime (30m ) și 17 pe lungime (70 m), de 10 m înălțime.

                             Agrigento - Valea Templelor - Templul Concordiei

    Deși era ora 9,30, era o căldură teribilă! Am mers câțiva km, dus întors, printre vestigiile arheologice, văzând și Templul Herei (sau al Junonei), necropole creștine, grădina drepților (cu mici panouri ce aminteau de oamenii căzuți pentru justiție - de ex. judecătorul Falcone) și o mica rezervație de capre girgentane, cu coarne răsucite.

     Toropiți de căldura infernală, nu am mers și la celelalte temple, amplasate la o distanță considerabilă. Ne-am “mulțumit” cu cele două temple importante, al Concordiei, în primul rând, și al Herei (Junonei), în al doilea rând. Ambele, prin grandoare și durabilitate, sunt mărturii incontestabile ale extraordinarii civilizații anrice grecești. Templul Concordiei mi-a adus aminte de alt templu din sudul Italiei, de la Paestum. Zilele următoare, vom fi văzut, de asemenea, un alt templu asemănator, cel de la Segesta.


     

    Dupul turul istoric, am condus 20 km , până la “Scara Turcilor” (Scala dei Turchi), o faleză stâncoasa litorală, alcătuită din marnă albă. Denumirea îi provine de la incursiunile piraterești ale sarazinilor, care, în Evul Mediu, se aciuiau în zonă. Am lăsat  mașina într-o parcare particulară. Aceasta avea și serviciul de a te transporta (pt. 2 euro dus-întors), cu un tuk-tuk, pâna la plaja unde se afla Scara Turcaleților. Am luat, deci și tuk-tukul, alegere inspirată, fiindcă parcarea era situată undeva, mai sus, ca altitudine, deci la întors ne-ar fi pus la grea încercare condiția fizică.

                                              Scara Turcilor

      “Depuși” pe plajă de tuk-tuk, am mers un sfert de oră pe o plaja animată, ca să ne apropiem cât de cât de “Scară” (un obiectiv turistic supraevaluat, în opinia mea). Ne-am făcut pozele de rigoare cu stânca lăptoasă pe fundal, apoi am luat tuk-tukul înapoi spre parcare, de unde am plecat spre”:

   Caltabellotta – văzusem pe internet poze cu această localitate de 3600 locuitori,  situată la 960 m altitudine, și mi s-a părut că merita un ocol de circa 50 km, în drumul nostrum spre Castellamare del Golfo. Este situată pe un versant abrupt al Munților Sicari și  este dominată de o stâncă masivă, ce mi-a adus aminte de orășelele turcești din Cappadocia, Uchisar sau Ortahisar.

  Drumul în sine până în Caltabellotta, este extrem de pitoresc, mediu virajat și cu dealuri împânzite cu livezi de măslini.

Caltabellotta

   Este o localitate oarecum izolată, cu vederi panoramice asupra întregii zone înconjurătoare. Ar fi putut fi (sau o fi?!) o bună ascunzătoare pentru mafioți. Nu se poate apropia nicio mașină fără să fie observată de la mare distanță! Introdusesem pe GPS un loc de unde se vedea foarte bine întregul peisaj și anumele “Ruinele bisericii San Benedetto”, undeva în extremitatea vestică a localității. Semnalul internet în zonă era destul de slab, asa că  Google Maps a luat-o razna și ne-a introdus prin străduțele extrem de înguste, cu pante accentuate și sensuri unice, unde am crezut, ca șofer, că nu mai ies la liman, cu ditamai Fordul închiriat. Am ieșit, cumva la lumina și am nimerit la locul panoramic, de unde ni s-a deschis perspectiva minunată a Caltabellotei, în toată splendoarea sa. Una bucată stâncă uriașă străjuia un sat sicilian, suspendat pe o pantă aprigă. Merită să explorezi mai bine localitatea, unde se mai află un turn (castel) normand, mănăstiri catolice, necropole și ruine bizantine.

   Mi s-a părut o asezare autentic siciliană, parcă încremenită în timp, departe de lumea turistică dezlănțuită, din locurile celebre din Sicilia. Recomand să vizitați Caltabelotta!

  Programul nostrum fiind destul de strict și împănat cu multe obiective , am plecat spre:

Castellamare del Golfo

  Este un orăsel de 15000 locuitori, aflat în zona cu multe plaje cunoscute din nord-vestul Siciliei și planul era să ne relaxăm măcar o zi și cu "burta la soare".

  Am avut rezervare la Cocciu d’Amuri, o pensiune stilată, decorată rafinat, în care proprietarul, domnul Gaspare, un profesionist în ale turismului, ne-a primit cordial. Reiau ce am scris pe booking.com despre această cazare:

- comunincare promptă cu Gaspare, proprietarul. El ne-a primit cu caldura si ne-a dat cele mai bune sfaturi pentru vacanța noastra; un om deosebit care își tratează clienții cu respect, într-o manieră politicoasă si apropiată, în același timp.

- locatie deosebită, selectă, amenajată profesionist, cu mult bun gust.

- băile au obiecte sanitare de calitate si sunt decorate inspirat (fainață decorativă, vitralii, ceramică siciliană, toate colorate elegant);

- atentia pentru detalii la amenajarea proprietatii;

- curatenie desavarsita, atat in camere, cat si la baie.

- mic dejun din produse locale, naturale (prajituri, cornuri, dulceata). Gaspare poate pregati si altceva, daca doriti. Micul dejun se serveste pe terasa proprietatii, ce ofera privelisti foarte bune asupra muntilor si mării;

- Gaspare ne-a oferit cu generozitate un upgrade la camera si minibar gratuit;

- aer conditionat;

- parcare langa proprietate;

- Gaspare este legat si de comunitatea romana din zona, deci, daca aveti nevoie de ajutor, va poate pune in legatura cu persoanele potrivite.

- pe terasa exista un jacuzzi.

Singurul inconvenient a fost distanța de 2 km până în centrul localității. Ajunși la cazare pe la 16, am zis să mergem și la plajă în oraș. Am ales plaja Petrolo, gratuită, situată în apropiere de centru.  Nu a fost o alegere potrivită: la intrarea în mare erau bolovani mărișori, alunecoși, acoperiți cu alge și erau multe gunoaie pe plajă. Am stat vreo oră, ne-am bălăcit un pic, apoi am luat la pas centrul turistic. Este un orășel, cum sa zic, “drăguț” ca să fiu politicos, dar nu ceva de neevitat. Nu are ceva special, care să-l deosebească de alte orașe italiene sicilien. Ne-am plimbat pe strada central Corso Garibaldi, am mâncat la Trattoria “La Maida”, daca am reținut bine, și ne-am întors la camerele noastre stilate de la Cocciu d’Amuri. Aici era și  un jacuzzi pe terasă de la etaj, dar, din păcate, la acel moment, am uitat să-l folosim!!!


Ziua 5 Castellammare del Golfo – San Vito lo Capo – Reserva dello Zingaro – Castellammare del Golfo

Sâmbătă, 19 iulie, 2023

Traseul în Google Maps (112 km) - https://goo.gl/maps/LbgC3F3aEJ1ckthbA

Micul dejun l-am luat pe terasa elegantă de la Cocciu d’ Amore, serviți de proprietarul Gaspare, care ne-a copt ceva prăjituri de casă.

   Ziua urma să fie dedicate plajei. Am plecat spre San Vito lo Capo, mica localitate din NV Siciliei, renumită pentru plaja întinsa și pitorească. După cca 40 km și o oră de condus am ajuns la parcarea Sugameli. Ne-am luat calabalâcul în rucsacuri și în maxim 10 minute ne-am instalat pe nisipul fierbine. Pe drum am mai făcut ceva “afaceri” cu un nene marocan, de la care am luat una bucată de cearșaf (la 20 de Euro, cred că nu făcea mai mult de 5), una bucată umbrelă de plajă combinată cu una bucată pălarie de plajă (tip pescar) la 15 euro, la ofertă.

    Plaja de la San Vito lo Capo este cu nisip fin, alb (lucru destul de rar în Sicilia), are intrarea în apă lină și apa limpede, cu nuanțe turcoaz. Are 3 km lungime și este străjuită de fotogenicul Munte Monaco (cca 900 m înălțime). Toate acestea îi dau un aspect exotic și atrag turiștii din Sicilia, italieni sau de aiurea.   

                          San Vito lo Capo

 Plaja are multe sectoare private, amenajate cu umbrele și șezlonguri (cam 30 Euro pe zi, perechea de șezlonguri și o umbrelă, de închiriat). Sunt și sectoare “la liber”, unde poți sta pe cearșaf, cu umbrela proprie. Cum nu stăteam toata ziua, noi am ales varianta pe plaja publică.

    Cred că am stat două-trei ore aici, ne-am bălăcit în apa limpede, întinși pe cearșaful cu arome marocane. Recomand San Vito lo Capo pentru cei care iubesc leneveala la plajă!

    Deși mai erau  și alte obiective de vizitat în zonă (o Grotă Albastră sau plaja din Golful Macari), pe la ora 12 am plecat spre:

Reserva dello Zingaro

Aceasta este o mica rezervație natural litorala, de 7 km lungime, aflată între Scopello Și San Vito lo  Capo. Este prima rezervație naturală din Sicilia și  a fost înființată în 1981. În acea perioadă exista intenția sa se construiască o șosea litorală, care să lege cele două localități. Ecologiștii și-au făcut meseria, au organizat marșuri de protest și, în cele din urmă, zona a fost protejată.

  Accesul se face prin două locuri: intrarea nordică, dinspre San Vito lo  Capo și intrarea sudică, dinspre Scopello. Există trei poteci littorale: cea dinspre mare, de 7km lungime, cea de altitudine medie, de 8,5 km, și cea înaltă, de 17 km. Majoritatea turiștilor aleg prima variantă. Intrarea este cu plată, la un chioșc, unde rangerii rezervației dau biletele cu 5 euro/persoană. Zona este protejată pentru specii endemic de flora și fauna, pentru grote (ex. Grotta dell’Uzzo) cu vestigii preistorice și pentru plajele atrăgătoare, cu pereți verticali (nu toate) și ape cristaline turcoaz. Sunt 7 plaje, de la sud către nord: Cala Capreria, Cala del Varo, Cala Della Disa, Cala Berretta, Cala Marinella, Cala del’Uzzo, Calla Tonarella dell’Uzzo.

    Drumul de 12 km lungime, de la San Vito lo  Capo pâna la rezervație l-am parcurs printr-un peisaj semi-apocaliptic, aproape toți versanții de lângă drum fiind cu vegetația arsă, fiind probabil mistuiți de foc, în trecutul apropiat.

   Am parcat mașina pe marginea drumului, la cca 1 km distanță de intrare, deoarece era foaarte aglomerat.

                                        Riserva dello Zingaro

     De menționat că pe plaje nu este nimic amenajat, că nu exista magazine, baruri, toalete! etc, iar pantofii de plajă sunt obligatorii. Noi am uitat să ne cumpărăm apa la intrarea în rezervație și a trebuit să mă “sacrific”, sa mă întorc să cumpăr apă, cale de 4 km, dus-întors, de mă dăduse familionu’ dispărut, findcă nici nu luasem telefonul cu mine.

Prin căldura aprigă de august sicilian, ne-am pus pe mărșaluit spre plajele de la intrarea nordică, cu un popas de cafea, sucuri și ceva mâncare la singura rulotă de aprovizionare din zonă, unde vindea un român.

    Aici am făcut o greșeală de planificare: citisem pe net ca cea mai fumoasă plaja ar fi Cala Marinella (ceea ce era fals, chestia cu frumosul  este foarte relativă), deci am încercat să ajungem la această plajă. Poteca litorală nu este chiar linear-orizontală, mai urci, mai cobori, pe un traseu frumos, cu priveliști deosebite, însă arșița amiezii ne-a cam topit avântul turistic și cred că am mers mai mult de o oră (includem și kilometrul de la parcare la intrare). Am ajuns, cu chiu, cu vai, la Cala Marinella ( a treia de la intrrarea nordică), unde am constat că plaja nu este , de fapt o plajă, ci un golf cu stânci abrupte. Nu prea aveai nici unde să pui prosopul și trebuia să fii David Popovici ca sa te avânți de pe stânci prin apele tireniene. Deci, studiați bine terenul când va avântați pe poteci necunoscute, nu faceți ca mine!

     Ne-am întors la a doua plajă, la Cala dell’Uzzo, unde era o plajă mai micuță cu ceva nisip, dar amestecat cu pietricele, unde am ne-am mai răcorit în apele cristaline, pe cearșaful marocan. De fapt s-a relaxat, restul familiei, deoarece eu am plecat după apă, ceea ce a durat circa o oră. De remarcat că pe potecile roșiatice ale rezervației am mai văzut  mici muzee locale(probabil aici să fie toalete), plante exotice, și chiar un loc de picnic cu o cișmea cu apă nepotabilă.

    Recomand o plimbare în Riserva Orientata dello Zingaro într-o luna mai puțin călduroasă. Dacă se intră dinspre nord, merita sa va opriți chiar la prima plajă  - Calla Tonarella dell’Uzzo, foarte pitorească; dacă mai aveți chef și energie puteți să mai mergeți apoi și la celelalte plaje.

     În total cred că am stat 4-5 ore aici, cu tot cu drumul parcare-plaja și retur (pe care îl estimez la 2 ore, cel puțin). Extenuați de arșiță și de efortul traseului pe potecile roșiatice ale rezervației, ne-am întors la mașină și am condus spre cazarea noastră stilată, de la Cocciu d’Amore, din Castellammare del Golfo, unde ne-am prăbușit, la propriu, în baldachinul primitor din camera stilată, de la Cocciu d’Amori. Seara, partea mai tânără  a familiei a ieșit, la restaurant, de unde a adus pizza, bere și dulciuri, pentru cei mai vârstnici, rămași la hotel.


Ziua 6   Castellammare del Golfo - Segesta – Cefalu - Palermo

Duminică, 20 august 2023

Traseul in Google Maps (237 km) - https://goo.gl/maps/CkGs9Ue2hN6mAQ7i9

  După cele două zile petrecute în zona Castellammare del Golfo, cu cazare recomandabilă la Cocciu d’Amori, am plecat spre Palermo, unde aveam ultimele două zile de cazare. Traseul a cuprins mai întâi:

Templul Grecesc Antic de la Segesta

Segesta a fost o cetate întemeiată de elimi, una din cele trei populații autohtone siciliene, alături de sicani și de seculi, pe care grecii și fenicieni i-au deja găsit aici, începând de prin secolul al VII-lea î.H. Elimii s-au aliat, la un moment, în sec V î.H., dat cu Cartagina și Atena, împotriva cetății învecinate Selinunte, apoi, în sec. III î.H.,  în timpul primului război punic, s-au aliat cu romanii împotriva cartaginezilor.  Treptat cetatea elimă a decăzut, pâna la dispariția aproape totală, din Evul Mediu.

Templul de la Segesta

   Templul de la Segesta a fost construiti de elimi, probabil cu tehnologie și meșteri greci, cel mai probabil în perioada când au fost aliați cu Atena. Se pare că nu a fost niciodată terminat. Cu toate acestea este unul dintre cele mai bine păstrate temple dorice din Sicilia. Și poziția lui îl pun în valoare - este situat, oarecum izolat, într-o zonă de coline, cu depresiuni și perspective panoramice largi. Site-ul arheologic conține și un teatru antic, de circa patru mii de locuri, construit prin sec. II î.H. La acesta se ajunge cu un autobuz ce circula din jumătate în jumătate de oră, pe o pantă destul de accentuat (se plătește ceva în plus, față de biletul doar pentru templu).

  Noi am prins primul autobuz de ora 9, am vizitat templul în jumătate de oră, apoi am luat autobuzul înapoi și am văzut templul antic. Toata zona era devastată de incendiile de vegetație, toate dealurile fiind negre și pline de cenușă. Ceva mai mic decât templul Concordiei, de la Agrigento, templul de la Segesta reușește să impresioneze prin maiestuozitate și amplasare.

 

Am plecat apoi spre

Cefalù

Drumul pe autostrada ne-a condus pe lângă monumentul de la Capaci, ce marcheaza locul unde judecătorul Falcone a fost ucis de Mafie (mașina sa a fost aruncată în aer) în 1992. 

De remarcat că, în mod ciudat, organizatorul asasinatului și cel care a apăsat pe telecomanda care a declanșat explozia, mafiotul Giovanni Brusca, din "familia" Corleone,  autorul a 100-200 crime,  în prezent este liber. Asasin la comanda, a fost condamnat inițial la închisoare pe viață, apoi a devenit “pentito” (adică colaborator al instituțiilor statului, mărturisind crimele comise si fiind martor pentru acuzațiile contra altor mafioți) și pedeapsa a fost redusă la 26 de ani; arestat în 1996, a fost eliberat în 2021.

  Cefalù este un orăsel pitoresc, de 15000 locuitori, ce are toate ingredientele turistice pentru a fi printre locurile obligatorii de vizitat în Sicilia: are o plajă lungă cu nisip, are străzi înguste, clădiri vechi, o catedrală în stil arabo-normand, inclusa în Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O., și o stâncă înaltă - Rocca di Cefalù, înaltă de 268m.

Cefalù

   Tot acest melanj atrage ca un magnet turiști, italieni și străini, mai ales în lunile de vară. Ne-a fost foarte greu sa găsim parcare, abia am găsit una, lângă plajă, la 1,6 km distanță de catedrala. Ne-am îndreptat apoi spre centrul orașului, mergând paralel cu marea, prilej de fotografii cu Roca și Catedrala pe fundal. Ajunși la Dom (catedrală) pe la 13, am constat că e închis și că deschide la 15. Tot răul spre bine, aveam timp să mâncăm ceva. Am ales la întâmplare o tavernă din apropiere, Tinchite’, unde erau mulți mușterii, deci posibil mâncare bună. Nu a fost extraordinar, dar rezonabil ca preț-calitate. Întorși la dom, am avut surpriza neplăcută să constatăm că mozaicurile bizantine,  în frunte cu Hristos Pantocrator, din absida centrală, erau în renovare și nu puteau fi zărite. Aceste mozaicuri sunt parte integrantă a stilului architectural arabo-normand și rivalizează cu cele din Sfânta Sofia sau cu cele de la basilica San Marco din Veneția.

   Ne-am mai plimbat pe strudețele drăgălașe cefaluniene, am mâncatgelato, am trecut prin portul vechi, prevăzut cu o poartă (Porta Pescara), unde se fac poze cu plaja Porto Vecchio, văzută printr-o arcadă. Ne-am retras apoi spre parcare, unde am plătit și am lăsat băieților de la intrare, ca amintire, umbrela de plajă, cumpărată în San Vito lo  Capo.

  După o oră de condus  am ajuns la cazarea din Palermo – un apartament cu două camera în Palazzo Galati, o clădire monumentală terminată în 1791. Apropo de condus, nu mi s-a părut condusul prin Palermo mult diferit de cel prin București. Avantajele la Palazzo Galati au fost poziția centrala, la 100 m de Teatro Massimo și parcarea din interiorul “palatului”. Dezavantajele au fost că baia nu era comună celor două camere, ci  doar adiacentă unui dormitor, și starea apartamentului, care, desi avea cam toate dotările necesare și funcționale, acestea erau vechi și necesitau renovare. De asemenea, o parte din apartamentele clădirii păreau nelocuite, ceea ce dădea locului un aer ușor lugubru. Proprietarul ne-a așteptat pe Via Cavour și ne-a ajutat să parcăm. Strada Maqueda pe care se intră în palat era, pe moment, pietonală si blocată cu blocuri de beton, printre care puteai, totuși să te strecori, prin ușile enorme de lemn, în patio-ul clădirii.

Alte amănute despre cazare din review-ul meu pe Booking/com:

A apreciat · - amplasare excelenta, in centrul orasului Palermo

- parcare proprie contra cost (15 Euro/zi in august)

- apartament mare, cu toate utilitatile necesare

- pretul mai mic

- proprietarul ne-a aseptat si ne-a indrumat spre locul de parcare


Nu a apreciat  - o singura baie adiacenta unei singure camere. Daca sunteti doua familii diferite, o familie trebuie sa treaca prin camera celorlalti pentru a merge la baie,

- apartamentul in sine este nemodernizat (obiecte sanitare vechi, bucataria de asemenea). Toate sunt functionale, insa necesita renovare.

- o camera nu are aer conditionat (doar ventilatoare care nu fac fata caldurii)

   Seara am ieșit la plimbare prin exuberantul Palermo. Șiruri nesfârșite de oameni, de toate națiile. se scurgeau pe străzile pietonale. Multe restaurante, street-food, artiști stradali, clădiri medievale, biserici, centrul Quatro Canti, Palatul Normanzilor de lângă parcul Vila Bonanno, cu palmieri înalți și papagali, catedrala,  aspectul delabrat al multor locuințe, zgomotul străzii, toate amestecate formează un oraș  viu și energic. Nu mi s-a părut excesiv de murdar, ci doar în nota siciliană generală, cu mai puțină preocupare pentru spațiul public, ca să fiu elegant.

 

Ziua 7   Palermo – Catedrala din Monreale - Palermo

Luni, 21 august 2023

Traseul in Google Maps (21 km) - https://maps.app.goo.gl/3aopfDfwF8iFgyY98

 

În penultima zi am plecat, mai întâi, pe la 8,30, spre Monreale. Am deschis ușile înalte, înguste și grele ale Palatului Galati, am scos mașina în Via Maqueda și m-am strecurat printre blocurile din beton, care fac strada pietonală în perioada estivală și într-un sfert de oră am ajuns în Parcheggio Torres, situat în apropiere de Catedrala (Domul) din Monreale. Dacă se utilizeză autobuzele pentru transport, sfaturi utile, cu poze se gasesc aici.

 

Catedrala din Monreale (Cattedrale di Santa Maria Nuova) este reprezentativă pentru stilul Arabo-Normand și este în Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O., împreună cu catedrala din Cefalu și alte câteva obiective de acest gen din Palermo (de ex. Capela palatină, catedrala și biserica Martorana).

A fost ridicată la finele secolului al XII-lea, pe timpul regelui  William al II-lea, după recucerirea Sicilei de la arabi, de către normanzi. Impresionează prin opulența mozaicurilor bizantine, desfășurate pe o suprafață uriașă, de 6500 mp, minuțios executate de meșteri venețieni și locali. Clarobscurul aurit, emis de mozaicuri, sugerează misterul divin. Scene din Vechiul și Noul Testament veghează vizitatorul copleșit de frumusețea nepământeană a mozaicurilor. În absida centrală, Hristos Pantocrator ne binecuvântează și are în mână versetul din Evanghelia dupa Ioan: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Îngeri mozaicați, Maica Domnului pe Tronul Ceresc, cei 12 Apostoli, coloane cu capiteluri corintiene, pardoseala din marmură, toate întregesc ansamblul opulent.

                                                     Catedrala din Monreale

   Adiacent catedralei, se află o mănăstire ce se remarcă printr-un claustru (un fel de spațiu interior deschis, neacoperit, într-o mănastire, mărginit de coridoare, cu arcade, loc de meditație și plimbare pentru călugări). Acesta este prevăzut cu arce ogivale, și 216 coloane din marmură, spiralate, decorate cu benzi de mozaicuri aurite, sculpturi cu scene biblice și un lavatorium (fântâna utilizată pe vremuri, de către călugări, și pentru igiena mâinilor înainte de mese).

Biletul de intrare cuprinde și vizita teraselor, de unde se vede claustrul, apoi, în depărtare, Palermo și Marea Mediterană. 

  La ieșirea din catedrala am luat o cafea și ceva de mâncare la o tavernă din apropiere, apoi ne-am întors în parcarea Torres, de unde am plecat, înapoi, la Napoli, spre:

 

Catacambele Capucinilor

Am lăsat mașina într-o parcare publică de-a lungul strii Giuseppe Pitre și am mers 5 minute pe jos pâna în Piața Capucinilor. Sub Mănăstirea Capucinilor din Palermo se află o o rețea subterană de tunele, un fel de cimitir-expoziție, unde sunt  8000 de corpuri și 1252 mumii. Locul are sloganul “l luogo dove i vivi incontrano i morti” și corespunde cu starea de fapt.

   Primul îmbălsămat  a fost călugărul capucin Silvestro da Gubbio, în 1599, iar ultimul Giovanni Licata di Baucina, conte de Isnello, in 1939. Inițial aici erau depuși doar călugării capucini. Ei erau mumificați prin deshidratare naturală, apoi spălați cu oțet și îmbălsămați. Erau îmbrăcați cu tunicile specific, strânse cu frânghii ce arată penitența.

     Mai târziu, procedeul a devenit de bon-ton prin lumea bună palermitană, iar familiile bogate au început să cotizeze la capucini pentru a-și "păstra" rudele decedate în acest loc și în acest mod. Se plătea taxă pentru expunerea permanentă, iar, daca plata înceta, biata mumie era luata din perete și mutată la întuneric, pâna când rudele veneau iar cu banii. Decedații erau îmbrăcăți în haine de gală, iar familiie aveau voie să vină periodic, să se roage, să stea lângă mumii și chiar să le schimbe îmbrăcămintea. Mumiile sunt expuse pe “categorii”: oameni, femei, copii, călugări și preoți, oamenii de anumite profesii.

     Corpurile, mai bine sau mai rău mumificate, sunt expuse, majoritatea, agățate în pereți. Una dintre cele mai cunoscute mumii este a unei fetițe,  Rosalia Lombardo, decedată la doar doi ani, în 1920, din cauza unei pneumonii, declanșată de gripa spaniola. Este expusă oarecum separat, seamănă cu o păpușa de porțelan și i se spune “Frumoasa Adormită”.

   Atracție morbidă, atosferă lugubră, noroc cu numărul mare de vizitatori, care îti dădea o oarecare siguranță, că vei ieși teafăr la suprafață, din sinistrele catacombe. Este, oarecum, o profanare a trupurilor acestor oameni, expuse indecent, curiozității noastre morbide.  Mă mir că Biserica Catolică acceptă această exhibare indecentă a celor trecuți în lumea de dincolo! Mulți oameni (inclusiv noi, vizitatorii de față) au apetit pentru orori și catacombe înfricoșătoare, dar genul acesta de obiectiv turistic este în contradicție cu presupusa pace, pe care trebuie sa o aibă trupurile decedaților.

    Apropo de capucini:

1 - cafeaua cu numele “cappuccino” a fost creată de călugărul Marco d’ Aviano, în 1683, prin adăugarea de cremă de lapte, la o cafea turcească, iar culoarea cafelei rezultată era asemănătoare cu cea a tunicii Fraților Capucini;

2 - o specie de maimuțe din  America de Sud și America Latină, este, de asemenea, denumită capucini, datorită asemănării blănii animalelor cu straiele Fraților Capucini;

3 - “frații” se supun jurămintelor de castitate, sărăcie și supunere, dar sunt mai activi prin fapte de caritate, spre deosebire de călugării "normali", care sunt mai contemplativi, mai aplecați spre recluziune, departe de lume;  sunt patru ordine religioase catolice, orientate spre dimensiunea comunitară a religiei, de ajutorare a semenilor – franciscani, augustini, carmeliți și dominicani.

 Ieșiți la lumina, după experiența de groază (la propriu) din subteranele morbide, am plecat cu mașina spre Palatul Normanzilor, dar nu am găsit niciun loc de parcare în zonă, așa ca ne-am întors la “palatul Galati”, am lăsat bolidul în curtea interioară, ne-am hodinit oleacă, apoi am luat-o la pas pe străzile pietonale din centru.

Am trecut pe la:

-       - intersecția “Quatro Canti”. Aici sunt patru clădiri, situate simetric, față în față. Fiecare casă are două etaje (plus parter). La fiecare nivel, pe fațadele concave, există sculpturi: la parter sunt fântâni, la etajul unu sunt regii spanioli ai Siciliei, iar la etajul al doilea sunt sfintele protectoare ale cartierele din zonă. Stilul este baroc, a fost ridicat sub coordonarea arhitectului Giului Lasso, între 1608-1620. Este punctul central al orașului, unde converg axele pedestre (pe timpul verii, cel puțin) și unde este și zona cea mai aglomerată (trăsuri cu cai, cu mirosul cabalin adiacent, vocali artiști locali, amatori de fotografii etc.);

-         Catedrala din Palermo

Aparține ansamblului architectural Arabo-Normand, din zona Palermo, cum am mai scris, în Patrimniul UNESCO. Este un melanj ecletic, alcătuit din elemente gotice (arcele ogivale, ce leagă catedrala de Palatul Episcopal), baroce (cupolele), arabe (inscripții pe coloanele interioare) și gotice-catalane (elegantul portic de intrare, cu trei arce). Aici, printre alte somități regale, este înmormântata Sfânta Rosalia, protectoarea orașului.


-         Palatul Normanzilor

      Într-un palat auster, vechi de 1000 de ani se află o capodoperă a artei bizantine. În interiorul Palatului Normanzilor se află Capela Palatină, unde sunt  mozaicuri extraordinare, cu culori extrem de vii, ce arată vizitatorului calea cea dreaptă a credinței: Hristos Pantocrator ne binecuvântează, din absida centrală, iar în jurul său sunt Maica Domnului, apostoli și sfinți, toți auriți și magici, într-un decor cu scene biblice și din cruciade. Meșterii bizantini, aduși de la Constantinopol, și-au atins apogeul artei lor în această capelă formidabilă. 

Capela Palatină

      În prețul biletului a intrat și vizitarea zidurilor vechi, feniciene, de la subsol, Grădinile Regale (un fel de miniparc, cu palmieri și un ficus uriaș), expoziția "Punctum", a lui Omar Hassam (artist contemporan iubitor de sporturi de contact, în consecință, deseori lovește, furios pe viața de artist, cu mănușa de box pe diverse suprafețe, rezultând artă pură!?), apartametele regelui Roger al II-lea (Ruggero), tot cu mozaicuri, la fel de raffinate, însă fără motive religioase, ci cu animale-lei, păuni, acvile, într-un decor African, cu palmieri.

Recomand călduros vizita Palatului, in ciuda prețului piperat.

    Spre seară, la  întoarcerea spre cazare, am intrat, într-o vizită ghidată de juma’ de oră, și la Teatro Massimo, renumit teatru de operă, renumit teatru de operă, al treilea ca mărime din Europa, după cele din Paris (Palatul Garnier) și Viena, dat în folosință în 1897. Exteriorul este în stil neoclassic, inspirat din teatrele grecești de la Agrigento. Înteriorul are 7 “etaje”, formă de potcoavă și 1381 locuri. A fost închis în 1974 pentru renovare, însă lucrările s-au extins pâna în 1997, din cauza corupției și luptelor interne politice. Scena finală din filmul “Nașul”, partea a treia, a fost filmată aici. Clădirea mi s-a părut interesantă, însa  necesită noi lucrări de întreținere și renovare .

      Seara am mers în Parcul Garibaldi (proiectat de arhitectul Basile, cel care a  a proiectat și Teatro Massimo), unde se află statuia lui Nicolae Bălcescu. Pe partea frontală a statuii se află inscripţia “Nicola Balcescu, grande storico e patriota romeno, morto a Palermo, 29 apr. 1819 – 28 nov. 1852", iar  în stânga “Busto offerto dall’Accademia della Repubblica Popolare Romena, in occasione dello anniversario dell’unità dei Principati Romeni e delle celebrazioni dell’unità d’Italia – anno 1961”. În parc se află și  alte statui ale unor revoluționari italieni, plus un ficus uriaș de 30 m înălțime, circumferința trunchiului de 21 m, iar a coroanei de 50 m.

    În apropiere, pe Via Butera, la 400 m distanță, se află fostul hotel Alla Trincaria, undele marele nostru istoric, a murit, de tuberculoză, în 1852.

 Ne-am mai plimbat pe lânga bărcile și iahturile din portul turistic și am observat pictura murală a judecătorilor asasinați de mafie în 1992, Falcone și Borselino, realizată pe o fațadă a Institutului Nautic.

  La lăsarea întunericului, cu rezervare anterioară pe internet,  am  intrat la micul restaurant “Sapori Perduti”, unde ne-am răsfățat cu vită  siciliană (scottona, vițelușa de 18-24 de luni), înghețată artizanală și cannolo. Servirea a fost impecabilă, preparatele gustoase, prețul mai măricel decât în alte locuri, însa meritat.

 

Ziua 8   Palermo – Catania

Marți, 22 august 2023

Traseul in Google Maps (210 km) - https://maps.app.goo.gl/obXi9FLVnwsiTxgCA

A venit și ziua plecării spre casă. Visul sicilian s-a terminat cu plecarea de la cazarea Palazzo Galati, din Palermo, pe la 7,30, spre aeroportul din Catania. Am mai oprit pe drum la o benzinărie, să facem plinul și să bem o cafea, apoi  pe la 10,30 am predat mașina (fără incidente, nu o lovisem deloc, aveam și asigurare full) și am plecat spre casă la 13,30, după câteva cumpărături de suveniruri în aeroport.

  Per total o experiență turistică “cu de toate”: drumeție pe Etna, multă istorie – temple grecești (Agrigento, Segesta), orașe medievale (Taormina, Siracuza, Cefalu)), arhitectură barocă (Noto), normandă-arabă (Palermo, Cefalu, Monreale), plajă (San Vito lo Capo, Riseva dello Zingaro), mici localități tipice sicilienne (Caltabellotta), cazări interesante (Cocciu d’ Amori din Castellammare del Golfo, Palazzo Galati din Palermo, Villa delle Vacanze din Fiumefreddo di Sicilia), canioane (Gole del’ Alcantara).

                                                                    Mașina închiriată - Ford Focus Wagon
                                         


Taormina - teatrul antic


Taormina




Pisicile de la Villa delle Vacanze





De la Vila Vacanțelor, in departare, se zăresc Taormina și Castelmona


Taormina

Taormina - Biserica Sfânta Ecaterina

Taormina


























Taormina - Osteria San Nicolo









Vulcanul Etna

















Bombă vulcanică (fragment de lava consolidată, cu aspect fusiform
, cu diametru de peste 6 cm)
Etna - Valle del Bove




























Micul explorator descoperă zăpadă subsub cenușa vulcanică

Tunel de lavă









Drumul  spre Refugiul Sapienza este acoperit cu cenușă vulcanică
















Cheile Alcantara




Coloane de bazalt




Curtea de la Vila Vacanțelor din Fiumefreddo di Sicilia
, unde luam micul dejun







Siracusa






Gole del Alcantara





















Siracusa






























Noto





























Agrigento



























 


 










Scara Turcilor - Scala dei Turchi


 



Caltabelotta





 







San Vito lo Capo









Riserva Naturale Orientata dello Zingaro



Segesta




Cefalu



 









Riserva Naturale Orientata dello Zingaro










 

















 


 


Cazare Castelmare del Golfo - Cocciu d' Amuri



Segesta













Cefalu




 





 







 




Palermo

Teatro Massimo

Quatro Canti














Palazzo dei Normanni





 





 


 








Curtea interioara de la cazarea din Palermo - Palazzo Gati


Palazzo dei Normanni - Capella Palatina









Giardini Reali aperti ai visitatori di Palazzo dei Normanni










Palermo - Teatro Massimo













Ciudatul Monumento ai Caduti nella Lotta contro la Mafia

Bustul lui Bălcescu din Parcul Garibaldi


Parcul Garibaldi -  il maestoso Ficus macrophylla è sicuramente l'attrazione principale essendo considerato l’albero più grande d’Europa e uno dei più vecchi d'Italia, con un'altezza di 30 metri, una circonferenza del tronco che supera i 21 metri ed una chioma con diametro di 50 metri



Catedrala din Monreale





















Cripta Capucinilor - Palermo





Palermo











Capella Palatina - Palatul Normanzilor - Palermo
















































Capaci - locul unde a fost asasinat Giovanni Falconi















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu