miercuri, 7 septembrie 2016

Ţara Haţegului – Munţii Apuseni (august 2015)



Vacanţă august 2015 – circuit Ţara Haţegului – Munţii Apuseni

Spre Lacul Bucura

1.      Ziua 1 – 5 august 2015. Peştera Bolii - Cheile Băniţei -– Mănăstirea Prislop
La 8 km nord de Petrosani, pe drumul spre Hateg, se află două obiective turistice mai puţin promovate (cunoscute), extrem de accesibile cu masina şi apropiate spaţial: Peştera Bolii şi Cheile Băniţei.
Peştera Bolii se parcurge uşor (nu este nevoie să te apleci) şi nu este foarte lungă  - 455 m. Estetic şi funcţional, e foarte bine pusa în valoare de asociaţia PetroAqua, din Petroşani, cu lumini colorate şi podeţe amenajate peste pârâul Jupâneasa, care străbate în întregime peştera. 
Peştera Bolii
Cheile Băniţei ne-au surprins într-un mod extrem de plăcut, le-am parcurs prin apa rece şi limpede, admirând pereţii calcaroşi, graţios meandraţi,  noi fiind apăraţi de căldura toridă a zilei de august, de umbra micului canion şi de vegetaţia bogată, suspendată deasupra cheilor. O plimbare scurtă, în singurătatea deconectantă a acestor chei spectaculoase (fiindcă, la acel moment, eram singurii care le vizitau) ne-a scos din monotonia traseului auto.
Cheile Băniţei
Dupa o cazare în localitatea Râu de Mori, sat Clopotiva, la Cabana Retezat, la bungalow, după amiaza am făcut un mic pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca, la mănăstirea Prislop.

2.      Ziua 2. Lacul Bucura – Sarmizegetusa Regia - Biserica Densuş – Mănăstirea Colţ
Am ales cazarea la  poalele  muntilor Retezat ca să avem acces mai facil spre lacul Bucura. Se merge cu maşina, până la barajul Gura Apelor, pe un asfalt acceptabil, apoi pe un drum forestier mai prost întreţinut, cu viteză redusă, cale de 20 km , până la Poiana Pelegii (1600 m altitdine).
 Aici se lasă autoturismul în parcare şi se pleacă pe numeroasele trasee din Munţii Retezat, iar noi am ales poteca spre Lacul Bucura (2000 m). Descriere bună traseu:
Lacul Bucura
E  o drumeţie nu foarte uşoară pentru citadinii sedentari, ca noi, dar nu ceva de speriat. Se urcă, iniţial, prin pădure, apoi peisajul se luminează, se iese în jnepeniş, se traversează mici pâraie, orizontul se deschide şi monumentalele peisaje glaciare, cu grohotiş şi creste abrupte, devin dominante. Am ajuns la Bucura, cam în două ore, obosiţi, dar mulţumiţi că vedem cel mai mare lac glaciar din ţară, ca suprafaţă (9 ha), ca şi lacurile glaciare din apropiere (Ana, Lia) şi vârfurile alpine (Peleaga). Ne-am pozat fotogenic şi lacustru, dar am verificat și truismul că vremea la munte e schimbătoare, nişte nori negri ameninţând peisajele idilice şi cabana Salvamont de pe malul lacului. 
Pelerine galbene prin zidul de ploaie
Deși suntem montaniarzi începători, eram, totuşi, prevăzuţi cu pelerine în rucsacuri şi, la început, ne-am amuzat că, astfel echipaţi, părem nişte insecte spaţiale. Apoi gluma s-a îngroşat şi, speriaţi că ne privinde potopul pe munte şi şuvoaiele ne taie drumul de întoarcere (cel forestier, pentru maşină), am demarat în trombă spre Poiana Pelegii. Dar ce, am scăpat?! S-a pornit  o ploaie torenţială, cu tunete şi fulgere, de-n-ngheţa sângele-n vine, mai să jurăm că nu mai călcăm în veci mai sus de o mie de metri altitudine! Pe traseu, unii oameni ai muntelui, mai pricepuţi, erau aşezaţi, în poziţii oarecum nefireşti, ghemuiţi, tupilaţi mai pe lângă o stâncă, aşteptând liniştiţi să treacă uraganu’, ştiau ei ce ştiau, cum să te comporţi la furtună pe munte!
 Noi? Nimic, mărşăluiam orbeşte, pelerine galbene prin prin zidul de ploaie, plutind la vale, spre maşina din parcare. O experienţă  terifiantă în anumite momente, dar inubliabilă! În fine, am ajuns cu bine în Poiana Pelegii, ploaia s-a mai domolit, drumul nu s-a surpat şi am ajuns în Râu de Mori, pe la prânz.
Uzi, dar bucuroşi că am supravieţuit diluviului, ne-am schimbat la cabana şi am plecat spre Sarmizegetusa Regia, unde am ajuns cu oareşce dificultăţi automobilistice, anul trecut – 2015, drumul spre cetate fiind ciuruit de tradiţionalele gropi din aşa-zisul asfalt tipic românesc (în prezent se pare că s-a modernizat).
Amplasată pe un deal obscur, pierdută prin văgăunile împădurite din Munţii Orăştiei, capitala dacică mi s-a părut sumbră şi misterioasă, cu drumul său pavat, soarele de andezit şi sanctuarele circulare. Locul este, alături de alte cetăţi dacice, în Patrimoniul mondial UNESCO.
Misterioasa Sarmizegtusa
Spre seara, am făcut un ocol până la Biserica Densuş, una dintre cele mai vechi din ţară. Impresionând cu aspectul său bizar, în stil arhitectonic romanic, şi ridicată din blocuri din piatră aduse din vecinătate, de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, biserica are origini controversate - mausoleul unui general roman, templu dedicat zeului războiului sau o biserică paleocreştină (chiar prima de pe teritoriul provinciei romane Dacia). Nicolae Iorga plasează construirea bisericii în secolul al XVI-lea, însa alţi istorici cred că datează chiar din ultimul sfert al secolului al XIII-lea. Este o un obiectiv ce merită vizitat, oarecum ciudat, dar împovărat de istorie.

Biserica Densuş
 Am mai trecut şi pe la mănăstirea Colţ, ridicată de familia Cândea, în secolul al XIV-lea, din piatră, micuţă, cu un turn de apărare, aflată vizavi de ruinele cetăţii cu acelaşi nume, care l-a inspirat pe Jules Verne pentru  Castelul din Carpaţi.
Mănăstirea Colţ
3.      Ziua 3. Castelul Corvinilor – Peştera şi Gheţarul Scărişoara – Vârful Bihor
După două nopţi la cabana Retezat, aşezată între versanţi montani împăduriţi, cu o curte largă, bungalowuri, piscină interioară şi retaurant, unde ne-am simţit foarte bine, am plecat din Ţara Haţegului spre Munţii Apuseni, la Arieşeni, următoarea noastră cazare pentru trei zile.
Pe drum am oprit în Hunedoara, la Castelul Corvinilor, unul din cele trei castele reprezentative, turistic şi istoric, pentru România, alături de Peleş şi Bran.
Castelul Corvinilor
 Construit la iniţiativa lui  Iancu de Hunedora, în secolul al XV-lea, mărit şi consolidat ulterior, în prezent, castelul este o vizită obligatorie pentru turistii aflaţi în zonă. Turnurile şi arcadele gotice, sălile cavalerilor şi dietei, podul de intrare peste şanţul de apărare, alcătuiesc un ansamblu armonios, arhitectura şi istoria, îmbinându-se întru delectarea călătorului grăbit (cum eram noi).
Ziua a continuat cu drumul spre Apuseni:
Cazarea am avut-o în Arieşeni, la pensiunea Viorica (nume nu prea inspirat), mai modestă, însă mult mai ieftină decât cabana Retezat. Spre seară am apucat să vizităm peştera Scărişoara:
Intrarea se face printr-un aven monumental (avenul este un fel de cavitate verticală în rocă) ca dimensiuni, se coboară cca 50 m pe scări de lemn şi metalice, apoi urmează accesul propriu-zis în peşteră, la renumitul gheţar. Ghidul ne-a spus că, pe anumite sectoare, gheaţa este veche de 4000 m de ani, însă, din cauza încălzirii globale, gheţarul este în mare pericol.
Peştera cu gheţar Scărişoara
La apus am urcat cu maşina pe Vârful Bihor – 1849 m altitudine, cel mai înalt din Munţii Apuseni, pe un drum forestier, dar practicabil, cu peisaje bucolice şi culmi domoale şi împădurite.
Cucerirea vârfului Bihor
4.         Ziua 4.  Peştera Poarta lui Ionele - Cheile Ordâncuşii – Peşterile Gheţarul de la Vârtop, Coiba Mare şi Coiba Mică - Izbucul Tăuz - Dealul cu melci – Cascada Pişoaia
A fost o zi în natură, cu multe obiective, profitând şi de faptul că Apusenii sunt plini de peşteri (peste 400),  eram cu maşina şi ne deplasam comod dintr-un loc în altul. Am văzut:
-         Peştera Poarta lui Ionele (un haiduc cinstit, de-al locului) impresionează doar prin portalul de intrare, înalt de 22 m. Se intră contra cost şi cu ghid (de fapt un localnic, ca şi la Scărişoara, oarecum comici, după vorbă, după port, vorba poetului, adică prin ţinută, discurs pseudoştiinţific şi accent). Dacă nu aveţi timp, se poate sări peste această peşteră, lungimea galeriilor având doar 140 m, fără stalactite sau stalagmite, eventual doar câţiva lilieci mai pot anima monotonul peisaj speologic.
Peştera Poarta lui Ionele

-         Cheile Ordâncuşii sunt unele dintre cele mai înguste din România (pe alocuri 4 – 6 metri lăţime), cu o lungime de 4 km, străbătute de drum îngust şi pitoresc. După chei, orizontul se deschide, peisajele bucolice, cu pajişti, clăiţe de fân şi păduri devin dominante, iar traseul face o buclă şi se întoarce spre gheţarul Scărişoara şi Gârda de Sus. De aici se pleacă, pe un drum neasfaltat şi cu multe gropi, spre cătunul Casa de Piatră. Un nene localnic, echipat cu o pălărie de cowboy,  stătea la pândă, într-o Dacie papuc, să ducă turiştii la obiectivele din jurul cătunului, la un preţ modic. Ne-am strâns opt persoane, domnul moţ a fost foarte amabil, a făcut un pic şi pe ghidul şi ne-a transportat la:
-      -    Peştera Gheţarul de la Vârtop  - accesul este oarecum dificil, după o urcare abruptă, de jumătate de oră, prin pădure, pe un versant abrupt. Este neamenajată, se intră cu ghid, cu lanterne, cam greu de parcurs, cu ceva stalactite şi stalagmite şi gheaţă puţină. Cică omu’ din Neanderthal şi-ar fi avut sălaşul aici! Pe un site am găsit o informaţie interesantă, că omului i s-ar fi pierdut (furat) urma, la propriu!
“Gheţarul de la Vârtop este celebru îndeosebi pentru faptul că în anul 1974, cercetători din cadrul Institutului de Speologie Emil Racoviţă din Cluj-Napoca au descoperit în interiorul ei 3 urme de hominid imprimate în planşeul peşterii. Cea mai bine conservată dintre acestea a fost prelevată în momentul descoperirii în vederea studierii sale, în timp ce, din păcate, celelalte două urme au fost decupate şi furate din peşteră la scurt timp după aceea, fără a se cunoaşte autorii faptei până în prezent. Studiile efectuate au relevat că vechimea urmei de hominid este de cel puţin 62.000 de ani (Onac şi colab., 2005), ceea ce denotă faptul că ea trebuie să fi aparţinut omului de Neanderthal.”
-      -    Peştera Coiba Mare
Peştera Coiba Mare

Am coborât într-o vale, la portalul monumental de 74 m pe lăţime şi 47 m pe înălţime, unde,  la intrare, era o aglomerare de buşteni şi pietre de toate dimensiumile. Am explorat un pic cotloanele de început, unde se aude apa ce vuieşte în măruntaiele peşterii. Este un imens ponor, unde apa acumulată de pe versanţi se va regăsi mai în aval, în Izbucul Tăuz. Sifonul terminal din peştera Coiba Mare, Lacul Morţii, este cea mai adâncă galerie înecată din România, cu peste 92 de metri adâncime.
Izbucul Tăuz
-         Izbucul Tăuz este un izvor intermitent în calcar. Străjuit de pereţi calcaroşi verticali, înconjurat de vegetaţie, are o culoare de smarald, extrem de fotogenică.  Izbucul Tăuz este un sifon, un fel de peşteră înecată, îngustă, pe verticală, de peste 80 m adâncime. Speologii polonezi au avut un rol important în explorarea acestui loc, iar unul dintre ei,  Rafal Garski, a sfârşit tragic în 2002, colegii săi reuşind cu greu să-l readucă la suprafaţă (o placă comemorativă, prost tradusă în româneşte, marcheză nefericitul eveniment, poate omul acesta merită respectul cuvenit şi un text corect, iar autorităţile române trebuie să se implice!),
-         Spre seară am mai condus spre comuna Vidra, unde se află Dealul cu Melci, cu gasteropode încremenite în piatră, vechi de 60 miloane ani, iar în apropiere, la 500 m depărtare, cascada Pişoaia, pitorească cădere de apă de 15 m înălţime.

5.         Ziua 5. Peştera Cetăţile Rădesei – Peştera Urşilor – Groapa Ruginoasa
In Munţii Bihor se află Platoul carstic Padiş, cu numeroase şi extrem de interesante obiective, cum ar fi Cetăţile Ponorului şi Peştera Cetăţile (Cetatea) Rădesei, Dacă primul presupunea un traseu mai lung şi mai dificil, am ales Cetăţile Rădesei, peşteră tunel, parcursă de pârâul Rădesei. Am mers cu maşina până puţin mai departe de Lacul carstic Vărăşoaia (unul din puţinele de acest gen din ţară) şi am parcat lângă un panou informativ, de unde am continuat în drumeţie, pe jos, pe un traseu pitoresc, prin pădure, pînă la intrarea ogivală în peşteră, de 15 m înălţime.
Cetăţile Rădesei - portalul de la intrare
Eram echipaţi cu două frontale, lanterne şi telefoane, deoarece ştiam că, pe anumite porţiuni, va fi complet întuneric. A urmat o scurtă (260 m), dar spectaculoasă aventură speologică, traversând mici pasaje cu lanţuri, trecând uneori prin apă, sau escaladând bolovani enormi. Porţiunile de întuneric absolut alternau cu mici pasaje luminate anemic, de cele cinci hornuri-luminatoare naturale din tavan, iar clocotul vijelios al pârâului Rădeasa întregeşte o experienţă plină de adrenalină, care ne-a plăcut tuturor, adulţi şi copii, deopotrivă. Ieşirea din peşteră se face printr-un canion în pantă, extrem de îngust, plin de buşteni umezi şi alunecoşi, noroc, şi aici, că există lanţuri ajutătoare! Am ajuns la lumină, în Poiana Rădesei, iar de aici se poate continua pe traseul circuitului Someşului Cald, noi însă ne-am căţărat pe versantul stâng (cum stai cu spatele la ieşirea din peşteră), am urmat marcajul , cam alandala pus în zonă, de eram să ne rătăcim un pic :), ursu’ bă!, am trecut pe deasupra peşterii, unde sunt ferestrele-hornurile  şi am dibuit drumul înapoi.
Un loc interesant, nu foarte greu de parcurs (atenţie, să nu plouă, apa din peştră poate urca mult!), recomandabil din toate punctele de vedere – estetic, speologic, aventură!
Cetăţile Rădesei - canionul cu buşteni de la ieşire
Ne-am recuperat maşina şi am condus până la Peştera Urşilor de la Chişcău, în opinia mea, cea mai frumoasă  din România. Descoperită fortuit, în 1975, printr-o detonare la cariera din zonă, a fost amenajată şi deschisă publicului abia în 1980. Impresionează prin bogăţia şi  varietatea formelor carstice, stalactite-“lumânări”, stalagmite şi existenţa scheletelor de urşi de peşteră. În acest circuit am vizitat multe peşteri, iar  anul acesta am fost la Postojna şi Skocjan, în Slovenia, deci am repere de comparaţie şi pot afirma că avem,, ca ţară, cu ce să ne mândrim, este un unicat speologic. Dacă vrei să vezi o singură peşteră, în România, aceea este Peştera Urşilor.
Peştera Urşilor de la Chişcău
La întoarcerea la Arieşeni, în apropiere, la Vârtop, am mai făcut o drumeţie la Groapa Ruginoasa. Se merge cam o oră, în urcare, prin pădure, pe o potecă bine amenajată, până se iese într-o poiană. Brusc, ţi se iveşte înainte o înfricoşătoare prăpastie roşiatică, groapă infernală, oarecum semicirculară, cu diametrul de 600 m şi adâncă de peste 100 m. Natura  a sculptat în munte, prin eroziune torenţială, acest abis teribil, pe argile, gresii şi cuarţite. Nu te simţi deloc confortabil pe marginea hăului, însă nu putem nega că şi infernul este, uneori, foarte fotogenic!
Groapa Ruginoasa
6.         Ziua 6. Rimetea-Piatra Secuiului-Cheile Turzii-Salina Turda-Cluj Napoca
După trei nopţi la Arieşeni ne-am mutat cartierul general la pensiunea “Perla Trascăului”, din comuna Rimetea:
Ne-am lăsat bagajele la cabană şi am mers să urcăm pe Piatra Secuiului.
Rimetea-Piatra Secuiului
Rimetea este  o localitate predominant ungurească, cu case tradiţionale vechi, bine conservate, albe, cu ferestre cu obloane verzi, renumită pentru peisajele ce se deschid de pe un masiv calcaros învecinat - Piatra Secuiului (1128 m). Satul în sine este frumos, aranjat, se cunoaşte că e dedicat turismului, dar nu ceva extraordinar (poate aveam eu aşteptări prea mari). Din centrul satului, de la 550 m altitudine, porneşte un traseu-cruce albastră, pe uliţe pitoreşti, mai întâi domol, apoi, din ce în ce mai abrupt, printr-o râpă plină cu grohotiş. Urcuşul mi s-a părut solicitant fizic, sub un soare acablant, dar, cu pauze dese, în care ne mai învioram cu panoramele satului văzut de sus, am reuşit să  cucerim vârful. Zona era plină de turişti maghiari, iar sus sunt nişte borne care erau vopsite în culorile drapelului maghiar (am citit că, uneori, sunt revopsite de români în culorile drapelului românesc). Amestecaţi cu maghiarii conlocuitori, am privit peisajele deosebite, ce se avântau spre Rimetea şi Cetatea Trascăului, ne-am pozat la locul faptei şi ne-am întors pe acelaşi traseu, lucru mult mai facil (atenţie, totuşi, la grohotiş!).
După o pauză de cafea şi langoşi în centrul satului am plecat spre Cheile Turzii:
Cheile Turzi
Cheile Turzii sunt situate în  nord-estul muntilor Trascău (lângă orasul Turda), de-a lungul văii Hăşdate.  Lungimea cheilor este de 1270 m, iar înălţimea pereţilor calcaroşi de până la 200 m (loc bun pentru escaladă). Traseul este foarte uşor, pentru orice vârstă, plat, la umbra răcoroasă oferită de vegetaţia abundentă  şi  abrupturile carstice. Am făcut o plimbare în natură, relaxantă, de-a lungul pârâului Hăşdate, peste patru mini-poduri, cu mici sectoare unde poteca se îngustează deasupra apei, dar apar cabluri ajutătoare.
         Ne-am grăbit apoi spre Salina Turda pe care am prins-o spre ora de închidere. Am văzut minunea subterană, de-acum celebră la nivel internațional, și pot afirma că-și merită, indiscutabil, faima. Ingenios amenajată, superb luminată,  cu galerii supradimensionate – de exemplu mina Rudolf, cu balcoane situate la zeci de metri înălțime, o „roată panoramică”, un lac subteran pe care te poți plimba cu barca, lifturi panoramice moderne (dar supraaglomerate, cu cozi considerabile), în concluzie salina este remarcabilă și-și depășește lejer suratele din țară (Slănic Prahova, Ocnele Mari, Cacica, Praid).
Salina Turda
Pe înserat am ajuns și în centrul orașului Cluj Napoca unde am văzut pe fugă, la exterior,  biserica gotică Sf. Mihail, grupul statuar şi casa natală a lui Matei Corvin, catedrala ortodoxă. 

Biserica gotică Sf. Mihail şi grupul statuar Matei Corvin
O cină în centrul vechi, lângă amintita casă, ne-a făcut să apreiem şi mai mult Clujul, ca oraş cochet, aerisit, curat, cu multe clădiri istorice şi parcare centrală, cu plată prin SMS!

7.         Ziua 7. Cheile Aiudului (Vălişoarei) - Cheile Râmeţului - Cetatea Alba Carolina - Cetatea Colţeşti
Dimineaţa am pornit spre Cheile Râmeţului, trecând prin Cheile Vălişorei (numite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii). Aceste din urmă sunt foarte aproape de Rimetea (a nu se confunda cu Rîmeţ) şi le-am descoperit, practic, din întâmplare, pe traseul spre Alba Iulia - Cheile Rîmeţului.
Cheile Aiudului (Vălişoarei) şi castelul-hotel Templul Cavalerilor
Surpriza a fost cât se poate de plăcută, şoseaua şerpuind printre stânci impunătoare, la pachet cu un pitoresc castel, amplasat strategic pe un deal,  străjuind defileul. Castelul este, de fapt, un hotel – denumit Templul Cavalerilor, o veche cetate medievală, devenită ulterior cazarmă, apoi, după revoluţie, cumpărată de un doctor intreprid, care are ca hobby cavalerii templieri. Mi-a plăcut poziţia şi aspectul hotelului-castel, chiar am zăbovit, la o cafea pe terasa cu privelişti superbe spre chei.
După pauza templieră am condus spre Cheile Rîmeţului, din Munţii Trascăului, să parcurgem un traseu pitoresc printr-un mic canion sălbatic. Se merge pe un drum asfaltat, prin Teiuş, până la Mănăstirea Râmeţ, apoi pe un drum forestier, cam 4 km, se lasă maşina într-o poiană mare şi abia apoi se intră pe traseu. Iniţial, se merge pe lângă râu sau sărind din bolovan în bolovan, apoi cheile se îngustează şi se avanseză fie prin apa nu prea adâncă, rar peste jumătate de metru, fie pe marginea apei, pe pereţii calcaroşi, prevăzuţi cu scoabe şi cabluri metalice (cam vechi) ajutătoare. Există şi un traseu, pentru cei experimentaţi în escaladă – Brâna Caprelor, mult mai expus, la înălţime, care străbate cheile pe sus. Echipaţi cu sandale şi pantaloni scurţi, profind de debitul mai redus al pârâului Geoagiu (Râmeţ) şi avertizaţi că există riscul să ne udăm, am parcurs cu destulă uşurinţă aceste chei, traversând punctele strategice – Portalul (o arcadă de piatră) şi Cuptorul (zona cea mai îngustă, cu un bolovan uriaş drept stavilă). Ne-am căţărat artistic pe stâncile calcaroase, simulând amuzante căderi în apă, am mai mers şi prin apa, un pic rece, pînă la brâu (aproape :)), deci a fost o plimbare acvatică, mai degrabă, plăcută şi deloc periculoasă, cum mai citisem pe net anterior.
Cheile Râmeţului
 La plecare am trecut şi pe la Mănăstirea Râmeţ, veche vatră ortodoxă, cu o biserică veche, din secolul al XIV-lea şi una nouă, ridicată la iniţiativa monahului Dometie Manolache, sfântul de la Râmeţ, unde îşi are şi mormântul.
Mănăstirea Râmeţ
Cetatea Alba Carolina

Cetatea Alba Carolina
În Alba Iulia am descoperit cetatea Alba Carolina, fortăreaţă de tip Vauban, minuţios restaurată, cu nimic mai prejos decât o cetate de acest tip din Occident. Merită cu prisosinţă o zi, dedicată exclusiv, eventual cu ghid, deoarece sunt foarte multe de vizitat, iar cetatea are o suprafaţă foarte mare. Noi ne-am limitat la catedrala ortodoxă (a reîntregirii), cea catolică cu mormântul lui Iancu de Hunedoara, Sala Unirii, obeliscul lui Horea Cloşca şi Crişan, podul mobil, câteva porţi de intrare, clopotul Unirii, statuia lui Mihai Viteazul, bastioane şi şanţuri de apărare.
Alba Carolina este o vizită obligatorie pentru oricine este interesat de istoria românilor (şi nu numai) şi un exemplu de cum trebuie să se facă turism civilizat.
Pe seară, la întoarcerea la Rimetea am urcat şi la Cetatea Colţeşti (Trascăului), aflată în ruină, dar constituind un excelent punct de belvedere spre Piatra Secuiului şi am vizitat Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, aflată chiar vizavi de cabana Perla Trascăului..
Piatra Secuiului văzută de la Cetatea Colţeşti (Trascăului)
 8.    Ziua 8. Transfăgărăşanul.
La  plecarea de la Rimetea spre casă, am trecut şi pe la Lacul Bâlea, să respirăm şi aeru’ tare al înălţimilor. Dincolo de aglomeraţia tradiţională, din august, de pe Transfăgărăşan,  de fumul înnecăcios al micilor şi tarabele cu kitschuri, am admirat măreția Făgăraşului, urcând abrupt, pe traseul marcat cu cruce albastră, cca 300, de la Lacul Bâlea până la şaua Capra, de unde se deschis excelente panorama montane.
Lacul Bâlea

La finele lui august (29 şi 30 august 2016) am mai făcut o ieşire scurtă, de două zile şi o noapte la cabana Ciucaş (de fapt un hotel în toată regula, situate la 1595 m altitudine), în munţii cu acelaşi nume. Am lăsat maşina la poalele masivului, lângă fabrica de apă mineral Cheia, apoi un jeep ne-a transportat  la cabana, contra-cost (drumul este foarte abrupt şi practicabil doar pentru acest tip de vehicule).
De aici, după cazare, am făcut un traseu de două ore dus, destul de greu pentru noi,  până pe vârful Ciucaş (1954 m). Stâncile rotunjite din Ciucaş sunt foarte interesante, cu aspect de clăiţe de fân, alcătuite din calcare şi conglomerate, roci uşor erodabile de apă sau vânt. Aşa s-a format un peisaj unic în România, comparabil cu cele de la Montserrat, de lângă Barcelona sau Meteora. Culmile rotunjite au şi nume oarecum ciudate: Babele la Sfat, Ţiglăile Mari și Ţiglăile Mici, Turnul lui Goliat, Colții Bratocei, Colții Nitrii sau Mâna Dracului (Mâna cu Cinci Degete). 
Munţii Ciucaş
Un mic incident am avut cu o haită de vreo 10 câini, şi mari şi mici, apăruţi brusc de sub o culme, unde era o stână, la mica distanţă de vârf. Mai să ne mănînce, că-nlemnisem de frică! Ne-am retras cuviincios cu faţa la ei, ținând rucsacurile drept pavăză, au apărut şi ciobanii şi iaca că am scăpat teferi! Sunt de accord, însă, cu legea ce propune limitarea numărului de câini la stânele montane :)! Seara ne-am petrecut-o pe terasa cabanei, la un Ciucaş rece, admirâd bucolica lună.
A doua zi am pornit spre casă cu un detur pe la Canionul Şapte Scări, unde copiii au profitant de tiroliană, şi pe la, de-acum tradiționalul pentru noi, Castelul Bran.
Cheile Băniței















Peștera Bolii


Coada de la mormântul lui Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop



Traseul spre Lacul Bucura




































Sarmizegetusa Regia









Biserica Densuș









Mănăstirea Colț

Ruinele castelului Colț
Castelul Corvinilor









Peștera Ghețarul Scărișoara
















Drumul spre Vârful Bihor













Peștera Poarta lui Ionele




Cheile Ordâncușii







Peștera Ghețarul de la Vârtop




Moțul cowboy, ghid, șofer







Peștera Coiba Mică



Dacia moțului

Peștera Coiba Mare









Izbucul Tăuz








Cascada Pișoaia

Biserica din Lazuri



Dealul cu melci






Peștera Cetatea Rădesei





Lacul carstic Vărășoaia

Crișul Pietros

Peștera Cetatea Rădesei




























Pierdem un pic traseul la întoarcere
Avenele-hornurile-luminatoare naturale în Cetatea Rădesei
Peștera Urșilor


































Afine pe drumul spre Groapa Ruginoasa































Rimetea - Piatra Secuiului




















































Cheile Turzii
























Salina Turda











Cluj Napoca















Cheile Aiudului și hotelul Templul Cavalerilor








Cetatea din Aiud

Cheile Aiudului și hotelul Templul Cavalerilor





Cheile Râmețului

















































Cetatea Alba Carolina
























































Piatra Secuiului


Rimetea

Cetatea Colțești






Piatra Secuiului

Cetatea Colțești





Cheile Vălișoarei în depărtare





















Mănăstirea Rimetea - Sfântul Ioan Botezătorul

Transfăgărășan




























Șaua Capra


Lacul Capra





Lacul Bâlea



















Vârful Ciucaș



































Poteca duce spre stână














Babele la sfat








Canionul Șapte Scări






















































Castelul Bran