 |
| Monte Cristallo în fundal |
Intre 8 si 16 august 2016 am plecat la drum
prin Europa, in cadrul unui circuit, cu masina, prin Serbia, Croatia, Slovenia,
Italia, si, la intoarcere, Bulgaria.
1.
Ziua 1- luni,
8 august - Zagreb
Am plecat din Alexandria la 7,30, pe traseul Craiova –
Portile de Fier, cu mici opriri in renumitul Caracal si la Drobeta Turnu
Severin, am trecut granita pe la hidrocentrala, urmand apoi pitorescul Defileu
al Dunarii. In apropiere de Belgrad, am intrat pe autostrada si viteza de
croaziera s-a marit considerabil, ajungand la Zagreb la 20 ora noastra (19 ora
locala), dupa cca 940 km. Am platit autostrada si in Serbia si Croatia, in Euro, la punctele de
iesire, iar benzina cu cardul. O coada de jumatate de ora am prins la granita
sarbo-croata, probabil multi turci, bosniaci etc. se intorceau la domicilii, in Germania si Elvetia. Ne-am cazat
in buricul targului (aproape :)),
la Hotel Ilica, pe strada cu acelasi nume, in apropierea obiectivelor
turistice, ca sa nu mai folosim mijloace de transport, raport bun calitate-pret
si cu o parcare stramta, dar utila. Imediat langa hotel este un bancomat al
bancii Erste, de unde am scos 500 Kuna (card in lei, 1 Euro/ 7,5 kuna), sa
avem de cheltuiala in seara respectiva.
 |
| Zagreb - Biserica Sfantul Marcu |
Zagreb este un oras cu tenta medievala in zona centrala,
veche (orasul de sus, fiindca mai exista si parte moderna, orasul de jos, pe
care noi nu am vazut-o) si am apucat sa vedem pe inserat biserica Sfantu' Marcu,
cu acoperisul colorat și steme ale orasului si Croatiei, strada comerciala Tkalčićeva
cu terase inombrabile (scuzati barbarismul), un mic punct de belvedere, unde
ajunge unul dintre cele mai scurte trasee de funicular din Europa (funicular albastru, ca si
tramvaiele), zvelta (cum altfel?!) catedrala gotica Sfantul Stefan, pe exterior,
si piata centrala Ban Jelačić, cu respectivul personaj de secol al XIX-lea,
privind semet de pe un cal, marturie a importantei sale la independenta Croatiei.
Ne-am incheiat micul periplu la o terasa zagrebiana, apoi ne-am retras, en
fanfare, spre hotelul mentionat.
2.
Ziua 2 – marti, 9 august. - Slovemia: Peşterile Skocjan şi Postojna
Dimineata urmatoare am plecat de la Zagreb si am iesit
pe autostrada, tinte fiind pesterile slovene Skocjan si Postojna. Pana la
Skocjan au fost 220 km si i-am parcurs fara incidente, cu ajutorul
telefonului cu GPS, in memoria caruia
introdusesem adresele si POI-urile importante, iar ca si aplicatii aveam Igo
Primo si Sygic, cu harti actualizate. Slovenia, din masina, mi s-a parut o tara
cu o infrastructura de transport de invidiat, foarte curata, verde, ingrijita,
exploatandu-si la maximum potentialul turistic (asta se traduce si preturi mari
la obiectivele turistice sau la vignieta de autostrada – 15 Euro pe o
saptamana).
Prima vizitata a fost Pestera Skocjan, informatii
despre tarife, orar, descriere amanuntita:
Situata in plin platou (podis) Karst, de unde vine
numele de relief carstic, in zona localitatii Divaca-Matavun, Skocjan este si
in patrimoniul mondial UNESCO, iar unicitatea sa consta in canionul subteran de
cca 150 m adancime, pe care raul Reka il creaza in pestera. Daca Postojna
seamana, in buna masura, cu pestera Ursilor din tara noastra, Skocjan este
singulara si spectaculoasa: ghidul te
poarta pe o alee, pe marginea unui abis, raul curge zgomotos, undeva, in
canion, jos, in adancime, se traverseaza un pod atarnat deasupra infernului si,
per total, experienta este memorabia si impresionanta. La ora 11, cand am
intrat noi in pestera, erau foarte multi turisti, grupati in fuctie de limba in
care doreau explicatiile: engleza, italiana, slovena. Oficial, nu
se fac fotografii, insa grupul de turisti se intinde pe distante mari, asa ca
am incercat sa imortalizez momentele speologice, insa nu prea am reusit (lumina
slaba, lipsa timp , aparat nu prea performant), si o sa preiau cateva
fotografii de internet, care sa prezinte, la justa valoare, frumusetea
ne(sub)pamanteana a acestui loc. La iesire se pot face mici trasee deasupra
dolinelor (un fel de depresiuni formate prin prabusirea tavanului pesterii),
apoi se urca cu un funicular, inapoi, la casa de bilete. De aici, din spatele
restaurantului-barului, se poate ajunge dupa 200 m, la un punct de belvedere,
de unde se pot observa dolinele, privite de sus, si biserica din satul omonim,
Skocjan, pe partea opusa. Cam doua ore a durat toata vizita, ne-am mai intremat
cu ceva inghetata, suc, la barul adiacent ne-am luat masina din parcare si am pornit spre pestera
Postojna, aflata la cca 30 km departare.
 |
| Pestera Postojna |
Pestera Postojna
Am luat bilete combinate cu castelul Predjama, situate
in apropiere, la 9 km distanta. Dupa parcare, care a costat si ea 4 Euro, am aşteptat intrarea de la 15,30, la una din numeroasele tersase din zonă. Ţi se fac poze la
intrare (se pot ridica la iesire contra sumei de 7 Euro/bucata), urmeaza o
placuta si comoda plimbare subterana cu trenuletul (atentie la selfie-uri si
poze, stancile sunt foarte aproape si va pot rani!), apoi turul propriu-zis
prin pestera. Ce sa zic? Pestera mare, sali imense, formatiuni uriase –
stalactite, stalagmite, sala concertelor, cu acustica deosebita, un pod
construit de prizonieri rusi in timpul primului razboi mondial, ghid dedicat si
informat. Insa senzatia de deja-vu era prezenta, Pestera Ursilor in varianta
supradimensionata, imi revenea permanent in minte, iar, daca ar fi sa aleg intre
Skocjan si Postojna, nu as ezita sa optez pentru Skocjan.
Pe finalul zilei am ajuns si la Castelul Predjama,
pitoresc amplasat intr-o stanca, ceea ce
permitea o apararea mai solida, fiind mai greu de cucerit. La etajul
superior se face chiar trecerea din
castel in pestera, iar prin tuneluri secrete se ajungea, in cazul asediilor, in
satele din imprejurimi. Cazarea am avut-o la Rooms Grill, o pensiune de langa
Postojna, unde am fost bine primiti, camera curata si parcarea gratis (Rakitnik 35 a, 6258 Postojna, Slovenia), iar masa de
seara am luat-o, in apropiere, la Pizzerija Avio Pub (Rakitnik 1a, Prestranek,
Slovenia), situate chiar langa un aeroclub, pe paralela de 45 grade latitudine
nordica,unde se manaca foarte bine si relativ ieftin (cam 50 Euro, patru persoane).
3.
Ziua 3 –
miercuri, 10 august - Veneţia
 |
| Venetia - Piata San Marco pe fundal |
Intre Postojna si si
Venetia sunt circa 200 km, pe care i-am parcurs rapid, pe la ora 12, ajungand
la Venetia, pe drum fiind insotiti de o ploaie zdravana. Am lasat masina (cu o
rezervare anticipate, fara plata, pe internet), in garajul San Marco, din
Piazzale Roma, la etajul 7, pentru doua zile (se lasa si cheile masinii ca sa
poata fi mutata, pret 30 Euro/zi) si ne-am indreptat spre hotelul Rossi, din
Canareggio, unde aveam cazarea. A fost cel mai ieftin hotel gasit pe
booking.com (toate rezervarile le-am facut pe acest site, cu anulare gratuita),
125 Euro camera cvadrupla/zi, conditii cam spartane, baie minuscula, fara TV,
dar noi nu suntem foarte pretentiosi si am zis sa stam, totusi, in Venetia, si
nu in Mestre. Dupa check-in, ne-am luat abonament la vaporetto pe o zi/20 Euro
si am plecat cu vaporasul numarul 1 pe Canal Grande, din statia Ferrovia, pana
la San Marco. Pe drum, norii si temerile noaste, ca vremea nu e potrivita, s-au
risipit, si am avut parte de un prima plimbare reusita, delectandu-ne cu
vestitele peisaje - vedute, cu palate si case vechi, scaldate de apa lagunei,
si alte edificii celebre (podurile Rialto, Academia, biserica Santa Maria della
Salute etc.). Debarcati la San Marco, am dat piept cu toata turma turistica
mondiala, ce asalta nemilos biata Venetie, (dar nu puteam fi suparati pe
colegii de turism de pe alte meleaguri,
i-am privit cu empatie de calatori experimentati, doar nu vroiam sa fim doar
noi pe acolo!) si ne-am asezat, cuminti, la coada maricica, de cativa zeci de
metri, pentru basilica San Marco.
 |
| Venetia - Basilica San Marco |
Mai o
poza, mai o gluma, randul a inaintat rapid si, intr-un sfert de ora, am intrat
in istorica biserica, unde am admirat mozaicurile bizantine, am dat si pe la
muzeu – 5 Euro, aflat la etaj, sa putem vedea statuile originale (copiile se
afla pe terasa de deasupra intrarii in basilica) ale cailor luati-furati, in cruciada a IV-a, de la
Constantinopole, in 1204, si sa privim de deasupra piata San Marco. Ca un fapt
divers, conducatorul infamei cruciade,
Eric Dandolo, ce avea 97 de ani in 1204, isi avea mormantul in Sfanta Sofia, la
Istanbul, ca-ncurcate-s caile istoriei!
 |
| Venetia - Canal Grande si biserica Santa Maria della Salute |
A urmat alta coada, la
turnul Campanile, clopotnita, 8 Euro, la care am stat mai mult, peste jumatate de ora, spatiul din varf fiind mai
mic, iar amatorii de panorame venetiene si selfiuri numerosi. In fine, am urcat
si aici, am gasit privelisti bune (fara canale insa, care nu se observa deloc),
clopote, un loc istoric, unde si Galileo si-a probat telescoapele.
Palatul Dogilor-scump si pe fuga. Iti trebuie juma’ de zi,
cel putin, sa poti vedea, macar o parte, din ceea ce ofera. Noi doar am dat o
raita prin curtea interioara si am urcat la etaj la sala armelor si prin cele
cu picturi, dar nu ne-a ramas mai nimic in cap :)),
o capacana turistica pe care trebuia s-o evitam, dat fiind timpul limitat avut
la dispozitie.
http://palazzoducale.visitmuve.it/en/pianifica-la-tua-visita/tickets/
 |
| Venetia - Palatul Dogilor |
Dupa acest mic tur de forta ne-am urcat in vaporetto nr. 2 (asta are mai
putine statii, si circula si el o parte din traseu pe Canal Grande), ne-am
intors la hotel, in Canareggio, apoi am mancat la un restaurant din zona, unde
serveau numai chinezi (sau asiatici, coreeni, ca nu-i deosebesc deloc) si
preturile erau mai mici.
Pentru transport pot fi utile linkurile:
http://actv.avmspa.it/it/content/consulta-le-mappe
Seara ne-am intors, tot cu vaporasul, in piata San Marco,
sa fim in centrul evenimenelor si sa o admiram la amurg, fiindca ziua ni s-a parut
minunata. Am mai cascat gura la vitrinele cu măşti şi sticlă de Murano, la diversele formatii muzicale, care
mai cantau la cafenelele elitiste din zona si, satui de atata frumusete
venetiana, ne-am carabanit, desigur, cu vaporetto (ca bine mai suna acest
cuvant!), spre hotelul nostru de o singura stea, care, insa, ne-a fost casa
buna de dormit, pentru doua nopti.
4.
Ziua 4 –
joi, 11 august - Veneţia
In a doua zi venetiana,
ne simteam deja experti, ni se parea ca stim traseele, vapoarele, si ca vom stim
sa fentam suvoiul uman, ce se revarsa permanent, spre omniprezentele indicatoare San Marco, Rialto,
Piazzale Roma, Ferrovia. Pe la ora 9,
iute ne-am imbarcat tot in vaporasul 2, in directia opusa, spre Tronchetto,
Giudeca, ca sa ajungem la pitoreasca insulita San Giorgio Maggiore, ce se vede
in larg, din preajma pietei San Marco. Aici se afla un complex monastic, o
biserica proiectata de Palladio, renumit architect renascentist, si, in plus, picturi
de Tintoretto si o camapanila, ce permite panorame chiar mai atragatoare decat
turnul-clopotnita, din piata San Marco.
Un aparat foto cu zoom mare va permite poze excelente
cu Piata San Marco si toate insulele invecinate, deci recomand urcarea (cu liftul, 6 Euro) in campanila.
Dupa sesiunea foto de la San Giorgio Maggiore, am traversat canalul, profitand
la maximum de abonamentul de o zi pe vaporetto, spre San Marco, si, cu ajutorul
unor harti luate de pe internet, am dibuit Teatro La Fenice
Un interior relativ mic, comparativ cu alte sali de
opera, insa somptuos, cu loje aurite, loc istoric pentru opera italiana, cu
multe premiere in secolul al XIX-lea
(Rigoletto, La traviata), renascut din propria-i cenusa, dupa cum ii
sugereaza si numele Fenice=Phoenix, dupa trei incendii devastatoare. O
expozitie permanenta marcheaza trecerea prin aceasta institutie a Mariei Callas,
La Divina interpretand numerase roluri la opera venetiana. Pretul de intrare
este cam piperat – 10 Euro/adult, iar permisiunea de a fotografia, inca trei
euroi!
In apropiere, printre stradutele stramte si
inghesuite, cu putina rabdare, se poate localiza o comoara ascunsa (hidden gem,
cum ar zice englezii): Scala Contarini del Bovolo, adica scara melcului din
palatul Contarini, cum ar veni, in traducere libera.
Este o scara fotogenica, in spirala, sinteza intre mai
multe stiluri arhitecturale (gotic, renascentist, venetiano-bizantin), iar daca
nu aveti 7 Euro sa o urcati (si sa vedeti si ceva picturi pe interior), va
puteti multumi si cu pozele pe exterior, gratis si edificatoare.
 |
| Scala Contarini del Bovolo |
Am luat-o la
pas spre podul Academiei, sa facem pozele clasice, cu Canal Grande si biserica
Santa Maria della Salute pe fundal, am mai adastat la o cafea-suc la o terasa
si, cum ne expira abonamentul la vapor, am zis să-l mai folosim ultima oară şi ne-am intors la hotel, pentru o scurta
pauza. Dupa amiaza, am urcat intr-o gondola, pentru a completa experienta
venetiana, sa facem plimbarea traditionala, pe canale, la pretul standard si
fix de 80 Euro/30 minute. Gondolierul a fost profesionist, bun vorbitor de
engleza, ne-a explicat una-alta despre istoria Venetiei si unele cladiri de pe
traseu, ne-a bagat prin canale mai mici, in zona Sao Polo, a iesit pe Canal
Grande si ne-a intors, de unde am plecat, in Cannaregggio. Te simti privilegiat sa plutesti, romantic
sau nu, pe langa toate aceste cladiri, incarcate de istorie, alunecand usor in
laguna Serenisimei, deci un lucru de facut, in ciuda pretului.
Apropo de gondolier, numarul de licente acordate anual
de primarie, pentru aceasta meserie, este de 430, trebuie sa fii neaparat, get-beget venetian,
licenta se mosteneste din tata in fiu (desi, in 2010, pentru prima data, o
fiica de gondoloier a devenit gondoliera, ca sa zic asa), iar cand un gondolier
nu are mostenitori si se elibereaza un
loc, se da concurs serios, cu proba practica si teoretica (istorie locala,
limbi straine), amatorii trebuind sa urmeze cursuri, pe langa cei cu
experienta. Toate gondolele au acelasi dimensiuni, cam 11 m lungime si 1,5
latime, obligatoriu de culoare neagra.
Reintorsi la Ponte del Guglie, am trecut prin Campo
Ghetto Nuovo (ghetoul evreiesc), apoi am mers agale spre podul Rialto,
(infometati, era sa sa comitem o blasfemie si sa intram la Macdonalds! :)), apoi am urmat
indicatoarele spre Piazzale Roma, trecand prin mai multe mici piete (campo) si,
traversand, Ponte della Constituzione, am ajuns seara in zona garii –
Cannaregio, unde am mai intrat in biserica San Geremia si am cumparat
suveniruri.
Intr-o zi si jumatate am apucat sa ne facem o idee
despre oras, neglijand insulele, ca Murano sau Burano, muzeele si bisericile,
si pot concluziona ca Venetia are un pitoresc unic, melanj armonios, misterios si inubliabil de canale
acvatice, gondole, campanile si palate medievale.
5.
Ziua 5 –
vineri, 12 august - Toffana di Mezzo şi Cinque Torri
Dupa o trezire (semi)
matinala, pe la 8,30 ne-am strans calabalacu’, si am tras de trolere vreo 800
metri, cat era distanta de la hotel, pana la garajul San Marco, din Piazzale
Roma, unde lasasem autoturismul, proprietate personala :),
la etajul 7. Am platit taxa colosala de 60 Euro/ zile (dar, deh, venetianu’
subtire, cu cheltuiala se tine), am scoborat Renault Symbolu’ (ca doar nu credeati ca e cine stie ce beemveu'!), din
pod, am pornit GPS, din telefon, i-am dat ca destinatie San Vito di Cadore si am dat bice vreo 100 de km, pe autostrada italiana (7 Euro, daca informatia
ajuta pe cineva si daca mai retin eu bine), pana la Belluno. De aici se termina cu viteza, se intra in
munti, exista o singura banda, aglomeratie, fara depasiri, cu tuneluri lungi ,
asa ca am mers incet urmatorii 50 km,
pana in San Vito di Cadore, micuta localitate situata la 10 km sud de mult mai
cunoscuta Cortina d’ Ampezzo. Am avut
cazarea la hotelul Cima Belpra, la poalele muntelui Antelao, 3 nopti, cu
demipensiune, conditii bune si pretul cel mai convenabil gasit pe booking (600 Euro camera cvadruplă), in
aceasta zona, de altminteri extrem de scumpa la cazare si mancare.
Dar
ce cauta neamtu-n Bulgaria?, adica ce cautam noi in nord-estul Italiei? Cautam Alpii Dolomiți, cei mai fotogenici si spectaculosi munti europeni (cel putin, sa nu
ma hazardez, sa zic mondiali, ca or mai fi si altii, dar astia sunt, oarecum,
mai la indemana). Deci de ce sa vizitam Dolomitii?
-
“ie”
frumosi: platouri selenare, varfuri verticale sau creste zimtate se avanata
spre cerul azzurro (Celentano e printre preferatii mei), verdele crud al
pajistilor si padurilor contrasteaza cu coloritul variabil al rocii, in functie
de anotimp si momentul zilei (gri, alb-monti pallidi, brun, portocaliu), iar
panoramele sunt remarcabile, practic, din
orice loc mai inalt. Ca o
recunoastere universal a unicitatii acestor peisaje, Alpii Dolomiti sunt in
Patrimoniul Mondial U.N.E.SC.O. din 2009.
 |
| Lacul Misurina - a doua plimbare cu hidrobicicleta |
-
reprezinta
patria alpinistilor, cataratorilor si amatorilor de via ferrata (niste poteci
mai expuse, prevazute cu cabluri de asigurare, pe traseele carora trebuie sa
vii pregatit cu echipament-ham , carabine, etc., sa stai agatat de cablu).
Turnuri solitare si varfuri izolate isi
asteapta musterii dornici de adrenalina, gata sa escaladeze fomidabilii pereti
de dolomita (roca formata pe fundul marii Tethis, acum peste 200 milioane de
ani, prin depunerea coralilor-mici vietati marine cu schelet calcaros; in urma
cu 60 milioane de ani au inceput miscarile orogenetice, de ridicare si formare
a muntilor, care, treptat, a scos depunerile de corali la suprafata, iar de
aici provin si numeroasele vestigii paleontologice din zona, cu fosile
oceanice; roca a fost denumita dupa geologul francez Dolomieu, din secolul al
XVIII-lea).
-
vestigiile
natural-istorice, ma refer, la faptul ca, in timpul primului razboi mondial,
linia frontului intre Italia si Austro-Ungaria a trecut prin Dolomiti. Ambele
tabere si-au fortificat pozitiile, si au declansat un razboi montan subteran,
dur si nemilos, armatele detonand, cu ajutorul
tunelurilor sapate in stanca, pozitiile adverse. Muntii din jurul Cortinei
d’Ampezzo, si nu numai, sunt intesati cu marturii ale acestui razboi.
Ca si
Romania, initial, in primul razboi mondial, Italia era aliata cu Germania si
Austro-Ungaria (Tripla Alianta), insa, in urma unui tratat secret de la Londra,
din 1915, Italia s-a alaturat Antantei (Marea Britanie, Franta , Rusia) deoarece i s-a
promis, ca recompensa, Trentino, Tirolul de sud, regiunea Trieste si parti din
Dalmatia. Desi, in 1917, armata italiana a fost infranta de cea austro-ungara,
ajutata de cea germana (in care, in batalia catastrofala pentru italieni, de la
Caporeto, din Alpii Sloveniei de astazi, de pe raul Soca-Isonzo, se remarca un
personaj important in al doilea razboi mondial
- Erwin Rommel), aliatii castiga razboiul si Italia primeste, prin
tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (1919), teritoriile mentionate, cu exceptia Dalmatiei.
Infleuntele germane sunt, de altfel, evidente, in arhitectura cladirilor,
denumiri si limba deseori prezenta (alaturi de limba locala –ladina, o variant
de reto-romana).
-
infrastructura
turistica, incepand de la cabane (italienii le spun refugii, insa termenul nu
coincide cu cel de la noi), drumuri, pana la teleferice si telescaune.
Dupa check-inul rapid, ne-am luat repede tapasita
spre Cortina (1200 m altitudine) si am zis sa inauguram prima zi dolomitiana,
cu o priveliste de sus, de pe Toffana di Mezzo, de la peste 3200 metri
altitudine. Telefericul se numeste Freccia nel Cielo (sageata cerului) si are trei sectiuni: Col Druscie – 1778 , Ra Valles- 2474, Toffana - 3191 m.
De jos, am vazut ca pe varf sunt ceva nori, dar am
zis sa riscam, ca poate vom avea noroc si se va face mai senin. Ne-am luat
bileste (30 Euro/adult, dus-intors) si am urcat in cele trei telecabine, ce
ne-au purtat, cam intr-o jumatate de ora, pana in varf. Sus, pe Toffana, am
gasit frig, ninsoare si ceata , de abia vedeai la cativa metri, iarna curata,
ce sa mai discutam! Ne-am batut cu bulgari de zapada, de necaz, ne-am pozat la
3000 m altitudine, apoi am coborat inapoi, in statia Ra Valles, unde se afla,
cea mai inalta pizzeria din Europa (dupa cum zice reclama lor), iar vremea era
mai permisiva, lasandu-ne sa vedem pana departe, spre Muntii Cristallo sau spre
Cortina. Am mai stat aici la poze si cafea, la terasa simpatica, cu butoaie si
am sarit inapoi in teleferic, sa ne intoarcem in Cortina.
Am plecat apoi spre Cinque Torri, grup de stanci
fotogenic, mult utilizat de alpinisti pentru escalada, si cu vestigii din
primul razboi mondial. Se poate ajunge si cu masina: dinspre Cortina se merge spre pasul Falzarego, iar cu 6
km inainte de acesta, la un fel de bariera, se intra pe un drum ingust, deseori in panta
accentuata, cu o singura banda, ce duce la Rifugio Cinque Torri (drumul e
accesibil doar dupa ora 15,30).
 |
| Cinque Torri - prima zi |
Cu ceva peripetii auto (aglomeratie, spatii de tras
pe dreapata putine, un neamt cu ditamai rulota blocase drumul), am ajuns si
la cabana cu acelasi nume, situata chiar la baza acestor Cinci Turnuri. De aici
se pot face drumetii spre Rifugio Scoiatteli, se pot inconjura turnurile, sau
se pot vizita fortificatiile italiene din razboi (museo della grande guerra).
Noi am urcat vreo 20 minute pana la
Rifugio Scoiatteli, timpul s-a inseninat, permitand fotografii reusite
cu toata zona, apoi ne-am intors, coborand pe la fortificatii si pe langa
Cinque Torri, unde cataratori neinfricati urcau pe turnuri. Zona este
accesibila, peisajele sunt spectaculoase, cabanele aproape, este, deci, o zona
potrivita pentru cei fara pregatire fizica, pentru pantofari, cu trasee usoare
si frumoase (noi aveam sa ne si reintoarcem in zilele urmatoare). Spre seara
s-au pornit ceva stropi de ploaie, nu indeajuns de numerosi sa nu ne permita sa
ajungem si in pasul Falzarego, de unde voiam sa urcam cu telecabina pe varful
Lagazuoi. Din pacate, era tarziu si programul se terminase, ne-am multumit doar
cu peisajele din zona si ne-am retras spre hotel sa ne halim binemeritata cina :).
6.
Ziua 6 –
sambata, 13 august - Monte Faloria, Cortina d'Ampezzo, Lacul Misurina şi Tre Cime di Lavaredo
Situata la doar 10 km de
San Vito di Cadore, unde am fost cazati, Cortina d’ Ampezzo era statiunea cea
mai la indemana pentru noi si citisem ca, in afara de Freccia nel Cielo, care
urca pe Toffana di Mezzo, mai exista si un al doilea teleferic, in partea de
est a statiunii, Funivia Faloria. Acesta te urca, din doua sectiuni, pe Muntele
Faloria, la refugiul cu acelasi nume, situat la 2120 m altitudine:
http://cortinacube.it/rifugio-faloria-mountain-hut/
Langa statia de
teleferic e o parcare mica pentru clienti, de obicei plina, si, imediat in
apropiere, o alta parcare, mai larga, ce apartine de primaria Cortina, cu plata
( 1Euro/ora, la automat, iar bonul se
lasa pe bordul masinii).
De la rifugio Faloria se
poate ajunge, pe jos, sau cu o masina de teren, contra a 5 Euro/persoana la
Rifugio Capanna Tondi, situate un pic mai sus, la cca 2340 m. Cabana se lauda
ca este “storico rifugio di Cortina d'Ampezzo gestito dalla famiglia Verzi da
oltre 70 anni”.
 |
| Monte Faloria |
Din acest platou deschis
la 360 grade, cu pasuni alpine, sunt panorame à bout de soufflé, ca nu mai
gasesc epitete in romana :), spre toti muntii
maiestuosi din-mprejur: Cristallo, Sorapiss, Pomagagnon, Croda Rossa, Croda
Nera, Toffane etc. De aici pornesc si trasee pitoresti, pentru amatorii de
drumetii si ture de munte mai lungi, spre Rifugio Vandelli si Lacul Sorapiss.
Ne-am savurat traditionalul espresso, plus ceva bucati de tort, pe terasa
panoramica de la cabana Tondi, cu o launtrica multumire turistica, ca avem un
timp perfect, senin, cu soare mangaietor, si putem admira peisaje de rêve. Am coborat per
pedes spre cabana Faloria (se poate si cu jeepul, dar mai dai 5 Euro), si ne-am
intors in Cortina, la cumparaturi. Statiunea este cam scumpa, elitista, de
boieri :),
ce vin mai ales iarna la schi, dar noi vroiam un supermarket cu preturi
populare, sa ne mai aprovizionam cu ceva apa, suc, sau ceva de rontait prin
masina. Singurul magazin de acest gen
(si din intreaga zona?!) este Cooperativa di Cortina:
Am lasat masina in
parcarea de la Faloria si am coborat un pic in oras , sa ne facem
aprovizionarea, ocazie cu care am strabatut si centrul cunoscutei statiuni: cca
6000 locuitori, 1224 m altitudine, gazda a olimpiadei de iarna din 1956, micuta, cocheta, excelent amplasata intre
masivele dolomitice. Indestuslati cu produse nesanatoase, dar proaspat
cumparate, si dornici de noi aventuri montane, am setat, in GPS, ca destinatie,
Tre Cime di Lavaredo, imagine iconica a dolomitilor, cu trei stanci babane (pe verticala), de cca 3000 m fiecare.
Am pornit 15 km spre est, trecand prin pasul Tre Croci (de unde se poate pleca,
de asemea spre lacul Sorapiss, pe traseul 215, o drumetie relativ usoara, pe
care o avusesem in vedere la plecarea din tara, sau pe muntele Cristallo, cu
via ferrata Ivano Dibona si podul suspendat unde s-a filmat o scena din “Cliffhanger”). Traseul e virajat, in
serpentine-tornante, pana la la Lacul Misurina (1750 m altitudine), unde se
afla intrarea pe traseul panoramic, ce duce la Rifugio Auronzo, de unde pleaca
drumetiile ce inconjoara Tre Cime. Ajunsi
pe la ora 12 la bariera de intrare (se plateste accesul pe acest drum –
25 Euro/autoturism sau 16 Euro dupa ora 15),
ni s-a refuzat accesul, din cauza ca parcarea de sus, de la Rifugio
Auronzo, este plina si am fost rugati/obligati sa revenim dupa doua ore. Tot
raul spre bine, lacul Misurina este minunat amplasat, intre munti, am inchiriat
o hidrobicicleta (6 Euro/juma de ora), si ne-am relaxat, plutind pe apele
cristaline ?! alpine. Din hidrobicicleta
am ochit si un telescaun (seggiovia), ce urca la Rifugio Col de Varda, cabana
ce strajuieste din inaltimi laul
Misurina:
Fiindca mai aveam timp,
pana la 14, am urcat si pana la Col de Varda, sa ne bucuram de panorama
fabuloase, sa ne bem cafeaua la altitudine, si sa ne amuzam, suspendati, in telescaunul
de doua personae.
Au trecut repede cele
doua ore, ne-am reintors la poarta de intrare spre Tre Cime, drumul se eliberase, am platit si am urcat abrupt, cu
masina, cei cinci km pana la Auronzo.
La Rifugio Auronzo (2330
m altitudine) este o parcare incapatoare (dar nu intotdeauna suficienta, dupa
cum am vazut!) si se poate pleca intr-un traseu circular, ce inconjoara Tre
Cime (cele trei varfuri), cale de cca 10 km, trecand pe alte doua refugii:
Lavaredo , 2344 m,(http://www.rifugiolavaredo.com/home.html) si Locatelli, 2450 m (http://www.dreizinnenhuette.com/).
 |
| Tre Cime - in departare Rifugio Locatelli |
Vremea a fost perfecta,
traseul usor, o alee batuta de turisti
de toate varstele si natiile, cu putine denivelari, doar o mica urcare spre
Forcella Lavaredo, de cca 20 minute. Se pot vedea, in toata splendoarea lor
geomorfologica, peretii verticali ai celor trei varfuri – Cima Grande, Cima Piccola, Cima
Ovest, dar şi Monte Paterno, Torre di Toblin, Cadini di Misurina etc. Noi nu am
parcurs tot traseul, ne-am oprit pe fatada nordica, la jumatatea distantei
intre Lavaredo si Locatelli, considerand ca am vazut Tre Cime si de pe fatada nordica si ca e cazul sa ne intoarcem, sa ne
odihnim la o cafea, la cabana Lavaredo. Ne-am intors apoi la rifugio Auronzo, unde
ne-am gasit masina un pic zgariata, de cineva neatent, care si-a lasat vopseua
pe bolidul nostru, noroc ca nu avem masina scumpa :))
si n-am lasat micul incident sa ne strice
happy-endul turistic! Am plecat spre hotel trecand, iar, pe langa lacul
Misurina, unde jumatatea feminina a familiei a mai facut o tura cu hidrobicicleta
, iar cea masculina a stat la terasa, facand poze cu zoom , cu lacul si Tre
Cime pe fundal.
7.
Ziua 7–duminica,14 august-Toffana di Mezzo şi traseu Cinque Torri-Averau-Nuvolau
 |
| Toffana di Mezzo - terasa de la teleferic |
Era ultima zi in
Dolomiti si nu vazusem decat o mica parte din aceasta regiune superba, cea estica,
din jurul Cortinei, insa, spre vest, alti munti falnici (Marmolada, regina
Dolomitilor, cu ghetar, Rosengarten, Sassolungo, Sella cu platoul sau selenar si
varful accesibil Piz Boe), pasuri de mare altitudine (Sella, Campolungo,
Gardena, Pordoi etc.) si statiuni montane cochete (Arrabba, Santa Cristina,
Selva di Val Gardena, Ortisei, Corvara, Canazei, Alleghe) au ramas pentru o
ipotetica viitoare vacanta. Noi ne-am rezumat la Dolomiti Ampezzane, din motive
logistice si de comoditate. Trebuie luat in considerare si ca drumurile din
zona sunt supraaglomerate, in august, se
merge foarte incet, deseori in panta si pe serpentine, iar distante, relativ
mici pe harta, se vor parcurge, in realitate, in timpi mult mai mari decat se
anticipează. Aveam o restanta – Toffana di Mezzo, varful la care am
ajuns in prima zi si era ceata si zapada: situatia meteo era mult mai
favorabila astazi si am facut aroganta (scuzati expresia becalliana:)),
sa mai urcam o data cu telefericul (funivia) Freccia nel Cielo, la 3200 m
altitudine:
 |
| Toffana di Mezzo - terasa de la teleferic |
 |
| Toffana di Mezo - terasa cu butoaie de la Ra Valles |
Am parcat masina
(pastrati biletul de la telecabina, cu el aveti gratuitate la automatul de
parcare) langa stadionul olimpic (Cortina a gazduit olimpiada de iarna din
1956) si ne-am imbarcat, la ora de deschidere – 9, in cele trei teleferice care
ne-au (re)urcat de la 1200 m altitudine la 3200 m. Sus exista o terasa, insorita in acea zi, cu
sezlonguri albastre, pe care unii turisti, mai obositi, chiar prindeau,
sforaitor, un pui de somn, iar altii, perspective alpine minunate, la 360 grade,
spre toate masivele inconjuratoare, pana in Austria , la Grossglockner, la
ghetarul Marmoladei, Croda Rossa, Sella sau Sorapiss. O mica poteca. expusa,
dar asigurata cu cablu, duce chiar pana in varf; am incercat sa mergem pe ea,
dar neasigurati cu carabina si ham, cu haul la juma’ de metru distanta, am
considerat ca e mai intelept sa ne multumim cu privelistile de langa asa zisul
abis al Toffanei si de pe terasa.
Recomand calduroas o urcare, la mare
altitudine, pe Toffana sau Marmolada (se urca din Malga Ciapela si banuiesc ca
panorama e asemanatoare), sau chiar pe Piz Boe, din masivul Sella, deoarece sunt
peisaje si perspective montane memorabile. Am coborat la statia intermediara Ra
Valles, unde am stat, din nou, la o cafea, la butoaie, admirand Cortina d’
Ampezzo, tupilata jos in vale, in caldarea marginita de uriasele massive
dolomitice, apoi am coborat la statia urmatoare, Col Druscie, unde, pe o peluza
inierbata, se facea plaja si exista un observator astronomic.
In prima zi imi placuse
mult zona Cinque Torri si mai vroiam sa facem un traseu relativ usor de la
Rifugio Scoiatteli (2255 m altitudine), la Rifugio Nuvolau (2575 m), trecand pe
la Rifugio Averau, deplasandu-ne dinspre Pasul Falzarego, spre Pasul Giau. Daca
data trecuta am urcat la Cinque Torri, spre cabana cu acelasi nume, cu masina, iar de acolo am ajuns in 20 minute, dupa o urcare scurta, la Scoiatteli, de
aceasta data, am urcat cu telescaunul de patru persone (seggiovia) de la Bai de
Dones la Scoiattel :
De la Scoiatteli urmeaza
un traseu deosebit, de circa o ora, cu
panorame extraordinare, pana la Nuvolau, cu o diferenta de nivel de circa 300m
Traseul este
recomandabil pentru oricine cu conditie fizica medie ( ora de urcare, panta medie), foarte ofertant ca peisaje,
cu o ultima urcare, pe o spinare calcaroasa, pana la rifugio Nuvolau, amplasat
stingher si strategic deasupra haurilor. Ca si in zilele anterioare, fiind
week-end, august si vreme buna, zona era intesata de drumeti, de toate
varstele, bine echipati pentru ture montane. La
intoarcere, in coborare, am facut cca jumatate de ora, apoi o pauza de
rigoare-cafea la cabana Scoiattoli si am coborat cu telescaunul in parcarea de
la Bai de Dones.
http://www.5torri.it/portfolio/bai-de-dones/
Ca sa mai diversificam
oferta turistica, pe drumul de la Cortina la pasul Falzarego ochisem o poiana,
unde avea loc o demonstratie de soimarit, de la ora 15, la Falconeria Dolomiti:
Ne-am incadrat in timp
si am prins o reprezentatie cu o eleganta bufnita alba (civetta delle nevi),
soimi si acvile; un nene mustacios, care cam semana cu pasarile sale
ne-a prezentat in
italiana cate ceva despre aceste animale si le-a lansat, ca sa ne arate cum ataca si prind prada, pasarile
fiind, de alminteri, foarte vitezomane si precise. Dupa acest mini spectaacol,
am mers peste drum, unde parcasem masina, la Locanda del Cantoniere, unde am mancat pe
o terasa exterioara, inghetata si tort, avand privelisti bune spre grupul de
munti Toffana. Ne-am incheiat ziua la Cooperativa del Cortina, cumparand
suvenire si ce ne mai trebuia pentru drumul de intoarcere.
8.
Ziua 8
– luni, 15 august - Belgrad
 |
| Belgrad - Parlamentul |
 |
| Belgrad - cladire bombardata de NATO |
Ne-am luat la revedere
de la Dolomiti pe la 8,30 si am plecat cale lunga, de peste 800 km, fara
incidente, spre Belgrad, trecand prin Slovenia (vigneta era inca valabila) si
Croatia, unde am ajuns pe la 18 , ora Belgradului. Dupa o cazare rapida la
Hostel Parliament (recomand, situat central , in spatele parlamentului, langa
biserica Sfantu Marcu, camera mare, cu frigider, parcare gratuita in curtea interioara),
am apucat sa vedem, mai pe inserat, confluenta Sava-Dunare, parcul si cetatea
Kalemegdan, cu tancurile din muzeul militar si strada pietonala, turistica,
Knez Mihailova, animata si vibranta. Am remarcat nationalismul (in sens bun)
sarb, cu steaguri, fulare cu Novak Djokovici, simpatia pentru Rusia, preturile
prietenoase si atmosfera relaxata. Fiind perioada olimpiadei, sa nu uitam spiritul
de echipa si de lupta al acestui popor, ei avand performante exceptionale la
sporturi de echipa, ca polo, volei sau baschet. E de inteles si empatia
pro-rusa, deoarece sarbii nu uita: au fost bombardati si in 1995, in Bosnia, si
in 1999, cand li s-a facut o mare nedreptate, de catre occidentali, pierzand Kosovo,
leaganul poporului sarb. De altfel, in centrul Belgradului, ca marturii ale
razboiului, sunt vizibile cladirile bombardate de N.A.T.O., iar la muzeul
aviatiei sunt expuse, cu mandrie, ramasitele, avionului invizibil Lockheed
F-117 Nighthawk, doborat de sarbi in 1999 (se pare ca l-au detectat pe radar
cand si-a deschis trapa pentru bombe).
Seara, pe Knez Mihailova, am mancat mici
sarbesti – ćevapčići, la terasa Moliere, facand bilantul calatoriei noastre
9.
Ziua
9– marti 16 august - Belogradchik
Era ziua in care urma sa ajungem acasa, dar am zis sa
trecem si prin Bulgaria, sa vedem cetatea si stancile de la Belogradchik. Dupa ce am vizitata catedrala ortodoxa Sfantul Sava, am
mers pe autostrada sarbeasca pana la Paracin, apoi am urmat pe un drum virajat,
Valea Timokului, pana la Zajecar, am trecut granita sarbo-bulgara, pe la Vrska
Cuka, printr-o vama obscura:
 |
| Belogradchik |
apoi GPS-ul ne-a bagat prin niste vagauni, pe drumul
judetean 1401 din Bulgaria, cam neintretinut,
cu sate rare si mai prapadite ca la noi, cale de 40 km, pana la Belogradchik.
Aici am scos leva de pe cardul in lei si am urcat sus la cetate (ei o numesc
Kaleto), amplasata intr-un cadru natural deosebit, cu stanci inalte, din gresie
si conglomerate, rosiatice, cu diverse forme, care mai de care mai intereseanta
- mănăstirea, madonna, călărețul.
Am urmat traseul spre nord, am trecut podul
Vidin-Calafat si am intrat acasa (ca unde e mai bine !), am traversat Craiova
si am ajuns la Alexandria la 20.
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan (internet) |
 |
| Pestera Skocjan (internet) podul Cerkvenik |
 |
| Pestera Skocjan (internet) |
 |
| Pestera Skocjan (internet) |
 |
| Pestera Postojna |
 |
| Pestera Postojna |
 |
| Castelul Predjama |
 |
| Castelul Predjama |
 |
| Hotel Ilica - Zagreb |
 |
| Bancomat la nga hotel. Badigarzii supravegheaza atent zona |
 |
| Zagreb - Biserica Sfantul Marcu |
 |
| Zagreb - Biserica Sfantul Marcu |
 |
| Zagreb |
 |
| Zagreb - Catedrala Sfântul Ştefan |
 |
| Zagreb - Catedrala Sfântul Ştefan |
 |
| Zagreb - piaţa centrala Ban Jelenici |
 |
| Zagreb- spre hotel, strada Ilica |
 |
| Hotel Ilica - parcarea |
 |
| Hotel Ilica |
 |
| Hotel Ilica |
 |
| Slovenia |
 |
| Skocjan - punctul de belvedere vazut din dolina, cu zoom |
 |
| Postojna - trenuletul |
 |
| Postojna-Rakitnik aeroclubul de langa restaurant |
 |
| Cazanele Dunarii de pe malul sarbesc |
 |
| Skocjan - in drum spre pestera |
 |
| Skocjan - alegere ghid dupa limba dorita |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan - traseu deasupra dolinelor |
 |
| Pestera Skocjan -belvedere aflat la 200 m in spatele resturantului |
 |
| Pestera Skocjan -belvedere aflat la 200 m in spatele resturantului |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Postojna |
 |
| Pestera Postojna |
 |
| Pestera Postojna |
 |
| Pestera Postojna |
 |
| Dunarea la Cazane, Decebal pe malul romanesc |
 |
| Zagreb |
 |
| Zagreb funicularul |
 |
| Postojna, Rakitnik, cazare Grill Rooms |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Postojna, asteptand sa intram in pestera |
 |
| Postojna |
 |
| Postojna |
 |
| Castelul Predjama |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Pestera Skocjan |
 |
| Predjama |
 |
| Veneţia - Canal Grande şi Podul Rialto |
 |
| Veneţia - San Marco |
 |
| Veneţia - San Marco |
 |
| Veneţia - San Marco |
 |
| Veneţia - San Marco |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco dinspre San Giorgio Maggiore |
 |
| Veneţia - San Marco |
 |
| Veneţia - căutam pe hartă scara Contarini del Bovolo |
 |
| Veneţia - Teatro La Fenice |
 |
| Veneţia - San Marco |
 |
| Veneţia - San Marco - Turnul Orologiului |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Veneţia, în drum spre hotel |
 |
| Ponte dello Guglie |
 |
| Ponte dello Guglie |
 |
| Canareggio |
 |
| Ponte dello Guglie |
 |
| San Giobbe |
 |
| San Geremia |
 |
| Ponte del Accademia |
 |
| Canal Grande şi Santa Maria del Salute |
 |
| Muzeul Guggenheim |
 |
| Santa Maria del Salute |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Piaţa San Marco |
 |
| Piaţa San Marco |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| San Giorgio Maggiore |
 |
| Palatul Dogilor |
 |
| Vedere din Campanile |
 |
| Vedere din Campanile |
 |
| Vedere din Campanile. Bazilica |
 |
| Vedere din Campanile. San Giorgio Maggiore |
 |
| Vedere din Campanile. San Giorgio Maggiore |
 |
| Vedere din Campanile. Santa Maria della Salute |
 |
| Vedere din Campanile. |
 |
| Bazilica San Marco |
 |
| Puntea Suspinelor |
 |
| Puntea Suspinelor |
 |
| Ponte degli Scalzi - zona gării |
 |
| Campo del Gheto Novo |
 |
| Panorama din campanila de la San Giorgio Maggiore |
 |
| Panorama din campanila de la San Giorgio Maggiore |
 |
| Panorama din campanila de la San Giorgio Maggiore |
 |
| Panorama din campanila de la San Giorgio Maggiore |
 |
| San Giorgio Maggiore. Opera de Jaume Plensa |
 |
| Panorama din campanila de la San Giorgio Maggiore |
 |
| Statuia ecvestră a lui Victor Emmanuel II |
 |
| Veneţia - Teatro La Fenice |
 |
| Veneţia - Teatro La Fenice |
 |
| Veneţia - Teatro La Fenice |
 |
| Veneţia - Teatro La Fenice. Ingrid şi Maria Callas |
 |
| Scala Contarini del Bovolo |
 |
| Scala Contarini del Bovolo |
 |
| Scala Contarini del Bovolo |
 |
| Campo San Stefano |
 |
| Canal Grande şi Santa Maria della Salute de pe Podul Academiei |
 |
| Canal Grande şi Santa Maria della Salute de pe Podul Academiei |
 |
| Canal Grande şi Santa Maria della Salute de pe Podul Academiei |
 |
| Canal Grande şi Santa Maria della Salute de pe Podul Academiei |
 |
| Canal Grande şi Santa Maria della Salute de pe Podul Academiei |
 |
| Podul Rialto |
 |
| Podul Rialto |
 |
| Podul Rialto |
 |
| Campo del Gheto Novo |
 |
| Toffana di Mezzo |
 |
| Bariera de la intrarea spre rifugio Cinque Torri |
 |
| Cinque Torri |
 |
| Cinque Torri - rifugio (cabana) |
 |
| Cinque Torri - Rifugio Scoiatteli |
 |
| Monte Faloria |
 |
| Tre Cime - intrarea pe drumul panoramic |
 |
| Tre Cime |
 |
| Tre Cime - Cadini di Misurina |
 |
| Tre Cime - Rifugio Auronzo |
 |
| În depărtare - lacul Santa Caterina |
 |
| Tre Cime |
 |
| Tre Cime - rifugio Lavaredo |
 |
| Tre Cime - rifugio Lavaredo |
 |
| Tre Cime - rifugio Locatelli |
 |
| Tre Cime - rifugio Locatelli şi Torre di Toblin |
 |
| Lacul Misurina |
 |
| Col di Varda |
 |
| Cortina d' Ampezzo |
 |
| Lacul Misurina |
 |
| Toffana di Mezzo |
 |
| Piz Boe |
 |
| Toffana di Mezzo poteca expusă spre vârf |
 |
| Cinque Torri - teledcaunul de la Bai de Dones |
 |
| Cinque Torri |
 |
| Rifugio Averau |
 |
| Spre Nuvolau |
 |
| Rifugio Nuvolau |
 |
| Demonstraţia de şoimărit |
 |
| Civetta del neve |
 |
| Locanda del cantoniere |
 |
| Monte Faloria - vedere spre Toffane |
 |
| Monte Cristallo |
 |
| Monte Faloria - vedere spre Toffane |
 |
| Belgrad |
 |
| Parcarea hostelului Parliament |
 |
| Hostel Parliament |
 |
| Biserica Sfântul Marcu |
 |
| Poşta |
 |
| Parlamentul |
 |
| Parcul şi cetatea Kalemegdan |
 |
| Râul Sava |
 |
| cetatea Kalemegdan |
 |
| Confluenţa Sava-Dunăre |
 |
| Catedrala Sfântul Sava |
 |
| Belograchik |
