12.08.2012
A treia zi pe Coasta de Azur am rezervat-o
pentru Cannes.
Am plecat cu trenul, din Nisa, pe la 8,30 iar durata călătoriei a fost
de circa o jumătate de oră. Orarul
trenurilor (foarte dese pe această rută) se poate vizualiza pe site-ul CFR-ului
francez, ca să zic așa.
|
Vedetele de pe covorul roșu |
Am preferat trenul, care a
costat circa 6 Euro/adult, autobuzului 200, care face aceeați rută dar, deși
este mai ieftin – 1 Euro/adult, este mult mai lent (am experimentat acest lucru
la întoarcere, seara, când, am zis să facem economie și să luam autobuzul și am
făcut 2 ore pe drum, cu multe opriri în trafic, în aglomerație). Noroc că
ne-am urcat de la capăt, din fața
Primăriei din Cannes, și am prins locuri!.
Nu strică, însă, să priviți și linkul liniilor de autobuz din Nisa
și de pe coastă, pentru tarife (văd acum, în decembrie 2013, că un bilet simplu
s-a scumpit la 1,5 Euro) și orar, poate că în altă perioada nu este așa
aglomerat!
În tren, liniște și pace, călători puțini, nașu’ nici nu a venit,
spre dezamăgirea noastră, cumpărători de bilete de bună credință! Din gara
Cannes, am tăiat-o spre mare și spre bulevardul Croisette, ajungând destul de
rapid la Palatul Festivalurilor, cunoscut pentru că aici are loc, anual, în
luna mai, celebrul festival de film, unul dintre cele mai tari (dacă nu chiar
cel mai tare) din parcarea lumii cinematografiei. Clădirea, în sine, este o
banalitate arhitectonică, dar asta nu ne-a împiedicat, absolut deloc, să ne
pozăm, în chip de mari vedete, pe scările cu covor roșu, loc, de altfel, foarte
căutat de turiștii de toate neamurile. E foarte greu să ieși singur în poză pe
covorul roșu!
Aveam în plan să vizităm și una din insulele Lerine, Marguerite sau
Saint Honorat, iar plecările vaporașului, care asigură legătura cu insulele,
erau din oră în oră. Am băgat viteză printre iahturi, spre port și am reușit să
prindem vaporul de ora 10 (15 Euro/adult/ dus-întors) spre insula Saint
Honorat.
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii |
Spre deosebire de insula Marguerite, mai mare și mai celebră (aici
se află și fortul Royal, unde a fost închis omul cu masca de fier, personaj
misterios din istoria Franței), insula Saint Honorat are doar 1500 m lungime și
circa 400 m lățime și este mai puțin cunoscută. Numele său vine de la Sfântul
Honorat, stabilit aici pe la anul 410, iar tradiția monastică a insulei este
continuată, astăzi, de o abație cu circa 30 de membri, ai ordinului cistercian,
care se ocupă, mai ales, cu cultivarea viței de vie, producând vinuri și
lichioruri renumite (se pot comanda și online!). Numele insulei Marguerite
provine de la sora sfântului, stabilită pe insula vecină, ca să fie aproape de
fra-su.
Era duminică și, probabil, din această cauză, majoritatea colegilor ;) de
vapor erau francezi veniți la picnic, cu
cățel, cu purcel, cu tot famiglionu’, ce mai! Nu mai vorbesc-scriu că tot
canalu’, cuprins între cele două insule, era full cu bărci, iahturi, mai mari
sau mici, și ele, la rândul lor, pline de francezi dornici de relaxare și
bălăceală, în apele turcoaz mediteraaneene.
Debarcați noi, cam într-un sfert de oră de la plecarea din Cannes,
am purces la realizarea turului insulei, mergând alene de-a lungul litoralului,
prin pădure uneori, pe niște poteci de pământ, cu pauze de scăldat în mici
golfuri stâncoase și admirând micile capele din Evul Mediu; am întâlnit și un călugăr de-al locului, care a
avut amabilitatea să facă o poză cu noi, apoi am ajuns la mănăstire, (re)construită
în secolul al XIX-lea (se vizitează doar biserica a cărei intrare e străjuită
de palmieri) și unde se află și magazinul de produse călugărești (vin lichior :) etc.).
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
Imediat în apropiere, pe malul apei, înconjurată din trei părți de
apă, este vechea mănăstire fortificată, datând din Evul Mediu, a cărei vizită o
recomand imperios, pentru panorama de la nivelurile superioare asupra întregii
zone. Este, de fapt, un turn fortificat, cu o curte interioară mărginită de
arcade ogivale, cu o cisternă de colectare a apei și cu vederi fabuloase, printre
creneluri, spre masivul Esterel sau asupra insulei Saint Honorat. Un ghid
tânăr, benevol, ne-a oferit, cu pasiune, detalii despre istoria acesui loc.
Ne-am retras spre debarcader, am mâncat la restaurantul La Tonelle,
singurul de pe insulă, de altfel, și ne-am întors la Cannes cu vaporul de
15,30. Bulevardul principal din Cannes
este La Croisette și este destul de lung, deci am decis să urcăm în autobuzul
descoprit (2 Euro/adult), ce face traseul între Primărie și cazinoul Palm
Beach, ocazie de a vedea hotelurile Carlton, Majestic, Martinez, ce fac faima
și renumele glamour al orașului.
Reîntorși în zona Primăriei, am urcat și în vechiul cartier Suquet,
unde se află muzeul Castre (cu măști din Asia de sud-est și instrumente
muzicale), biserica Notre dame d’
Esperance si turnul de veghe (recomand urcarea in acesta pentru panorama asupra
orașului). Mai trebuia să facem plajă pe una din plajele publice, cu
nisip, dar timpul nu mai avea răbdare, era deja 18,30!
Întoarcerea la Nisa am făcut-o, așa cum am menționat, cu autobuzul
200, decizie nu tocmai fericită, mai bine luam tot trenul, dar totul e bine
când se termină cu bine.
|
Gara Nice |
|
Trenul gol spre Cannes |
|
Din gara Cannes spre Croisette |
|
Plaja din Cannes |
|
Spre port |
|
Coada la bilete spre insula Saint Honorat |
|
Am plecat spre insula Saint Honorat |
|
Spre insula Saint Honorat |
|
Debarcaderul de pe insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat-restaurantul La Tonnelle |
|
Insula Saint Honorat-la butoi |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Mușchiulosu' se întoarce, vorba reclamei... |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat |
|
Insula Saint Honorat. Una dintre capelele de pe insulă. |
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii. |
|
Insula Saint Honorat - călugărul amabil |
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Una dintre capelele de pe insulă. |
|
Insula Saint Honorat. Una dintre capelele de pe insulă. |
|
Canalul dintre insule |
|
La via calugarilor |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii vazuta din manastirea fortificata |
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii vazuta din manastirea fortificata |
|
Insula Saint Honorat. Ghidul de la manastirea fortificata. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Mănăstirea fortificată. |
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii vazuta din manastirea fortificata |
|
Insula Saint Honorat. Biserica mănăstirii vazuta din manastirea fortificata |
|
Cannes - autobuzul descoperit |
|
Și în Franța se încalcă regulile, nu-i așa? |
|
Cannes - autobuzul descoperit |
|
Cannes - autobuzul descoperit |
|
Cannes - autobuzul descoperit |
|
Cartier Le Suquet. Turnul omului cu masca de fier |
|
Cartier Le Suquet. Turnul omului cu masca de fier |
|
Cartier Le Suquet. |
|
Cartier Le Suquet |
|
Cartier Le Suquet |
|
Cartier Le Suquet. Muzeul Castre |
|
Cartier Le Suquet. Muzeul Castre |
|
Cartier Le Suquet. Turnul de veghe cu panorama asupra orașului Cannes |
|
Cartier Le Suquet. Turnul de veghe cu panorama asupra orașului Cannes |
|
Cartier Le Suquet. Turnul de veghe cu panorama asupra orașului Cannes |
|
Cartier Le Suquet. Turnul de veghe cu panorama asupra orașului Cannes |
|
Primaria Cannes |