Barcelona în 5 zile. Prima zi - itinerariu modernist

       Am plecat spre Barcelona în 13 aprilie 2012, într-o vineri şi, contrar superstiţiilor, totul a decurs foarte bine în ziua respectivă. După o trezire extramatinală, pe la 3,20 şi o deplasare cu maşina de circa 2 ore, pâna la Otopeni, am decolat la ora stabilită, adică 8 (iată că şi low-costurile, adică Blue-Air, mai respectă programul, cel puţin uneori :)!).     

     După un zbor cu ceva turbulenţe minore, am aterizat pe la 10,30, ora locală, pe aeroporul El Prat. Nu am avut bagaj de cală aşa că am ieşit repede din terminalul T2A şi am mers spre T2B, spre pasarela ce leagă aeroportul de staţia de cale ferată. Dacă se aterizează la terminalul T1, trebuie să luaţi autobuzul pentru transfer la T2.

       Sunt mai multe opţiuni (autobuz-Aerobus 5,30 Euro, tren, taxi-cam 30 Euro) de ajunge în Barcelona, din aeroport iar noi am ales să mergem cu trenul, adică varianta cea mai ieftină. Am cumpărat din gară, de la ghişeu patru cartele T10, la 9,25 Euro fiecare, de 10 călătorii fiecare, care au valabilitate atât în Barcelona, cât şi de la aeroport în oraş – cca 12 Km, la metrou şi pe autobuz. Aceste tichete T10 pot fi utilizate de mai multe persoane şi trebuie validate la fiecare urcare într-un mijloc de transport. Dacă luaţi bilet simplu de tren aeroport-Barcelona este mai scump – 3,6 Euro, dacă am reţinut bine.

     Atenţie, e ceva de mers din terminal până la gară şi câteva scări! Trenul în sine este, de fapt, un metrou de suprafaţă şi pleacă cam din jumătate în jumătate de oră. Staţiile pe această linie sunt Clot, Passeig de Gracia,  Barcelona Sants, Bellvitge Prat Llobregat, Aeroport.  Din Sants şi Gracia aveţi legături cu metroul.

Mai multe informaţii despre transfer aeroport-Barcelona aici :

http://www.barcelona-tourist-guide.com/en/airport/barcelona-airport-transport.html

Trebuie spus că acest site oferă cea mai bogată şi utilă informaţie pentru un viitor călător la Barcelona.

   După ce am coborât la staţia Passeig de Gracia şi am luat metroul L4, pâna la Barcelonetta, am sosit la hotel,  de fapt un hostel-Ciudadela, ales pe criteriul raportului poziţie centrală-preţ, situat lânga gara Estació de França, în cartierul Born. Am plătit 67 Euro/noapte pentru o camera cvadruplă şi baie proprie iar condiţiile au fost mulţumitoare, excepţie făcând zgomotul cam mare de pe strada principală.

După amiaza am plecat per pedes, cu un entuziasm avizat :), să descoperim famecul deloc discret al Barcelonei.

Traseul aproximativ din prima zi in Google maps:

harta în google maps

Itinerariul din prima zi

Am pornit de pe Passeig de la Born, strada ce urma să o străbatem în fiecare din zilele următoare, am trecut pe lânga Santa Maria del Mar, pe Carrer de l’ Argenteria, apoi pe Via Laietana, de pe care ne-am abătut spre Palau de la Musica Catalana, unde ne-am oprit să-i vedem exteriorul şi să cumpărăm bilete la un concert; am găsit chiar pentru ziua următoare, la ora 19 si am platit 12 Euro/adult şi 9 Euro/copil, un spectacol din seria “Tardes al palau”, probabil nu de o anvergură deosebită, dar care ne asigura accesul în sala de spectacol, la aproximativ acelaşi preţ cu turul palatului, fără spectacol. După ce am admirat palatul muzicii pe dinafară, ne-am abătut pe Carrer del Casp, 48, pentru  a vedea:

   Casa Calvet

Timp de vizitare – 10 minute.

Casa Calvet

     Este una din primele lucrări ale lui Gaudi şi a fost construită între 1898-1900, la comanda lui Pere Calvet, magnat al textilelor pe vreme aceea. Este clădirea gaudiană cea mai conformistă, oarecum lipsită de originalitatea lucrărilor următoare. Totuşi, câteva elemente lasa să se întrevadă evoluţia sa ulterioară: balcoanele curbate, din fier forjat, ca şi la Casa Batllo, sau faţada din piatră, asemănătoare casei Mila. Deşi nu cea mai reprezentativa creaţie a lui Gaudi, Casa Calvet a câştigat premiul pentru arhitectură al oraşului Barcelona, în anul 1900, de altfel, singura distincţie oficială primită, antum, de maestrul catalan. Casa nu se vizitează dar la parter există un restaurant şi puteţi face o rezervare, dacă bugetul vă permite, bineînţeles :)! Informaţii aici:

http://www.casacalvet.es/ 

Casa Amatller

   Ne-am continuat periplul pe Passeig de Gràcia, bulevardul central din cartierul Eixample („extindere” în catalană), construit după proiectul lui Ildefons Cerdà, în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi caracterizat prin reţea stradală rectangulară, adică străzile se întretaie în unghiuri drepte, bulevarde largi, grupuri de locuinţe de forma pătrată şi care  dau spre stradă în unghiuri de 45˚. Efortul de modernizare urbană barcelonez corespunde şi cu o perioadă de avânt naţionalist catalan, aşa zisă perioadă Renaixenca ( „Renaşterea”), un rol important avându-l arhitecţii modernişti catalani:  Lluís Domènech i Montaner – acesta  a dat semnalul de început al acestui curent artistic prin articolul „En busca d'una arquitectura nacional", publicat în 1878, apoi Puig i Cadalfach şi, nu în ultimul rând, Antoni Gaudí a cărui originalitate este inclasificabilă şi nu poate fi strict inclus în modernism.  Un rol important în afirmarea Barcelonei pe plan arhitectural l-a avut şi expoziţia universala găzduită de oraş în 1888.
   Revenind la Passeig de Gracia: pe acest bulevard, aerisit şi de nevitat pentru iubitorii de arhitectură, sunt o serie de asemenea clădiri, reprezentative, cum ar fi: Manzana de la discòrdia (Casa Amatller de Josep Puig i Cadafalch, Casa Batlló de Antoni Gaudí, Casa Lleó Morera de Lluís Domènech i Montaner), Casa Antoni Rocamora de Josep Bassegoda i Amigó,  Casa Fuster de Josep Puig i Cadafalch, Casa Milà "La Pedrera" de Antoni Gaudí, Casa Pons i Pascual de Enric Sagnier  sau Casa Ramon Casas de Antoni Rovira i Rabassa, ca şi lampadarele cu bănci de Pere Falqués i Urpí.  

 Cases Rocamora (Passeig de Gràcia 6-14); Fraţii Bonaventura & Joaquim Basegoda, 1914

Stilul modernist catalan are ca principale caracteristice predominarea liniilor curbe în locul celor drepte, motivele vegetale, în special florale, decoraţiunile abundente, uneori chiar prea exagerate după opinia mea, culorile vii, folosirea ceramicii sparte – trencadis, inflenţele maure. Unii nu agrează acest stil arhitectonic considerându-l cam „chicios” (kitsch :)), însă fie că va va plăcea sau nu, aceste clădiri marchează istoria arhitecturii şi, măcar câteva dintre ele, merită văzute.

Dacă sunteţi foarte interesaţi de un asemenea subiect, exista şi un muzeu al modernismului:

http://mmcat.cat/site/

Bilete mai ieftine:

http://bit.ly/KcgZsP

şi  o rută a modernismului cu 115 obiective (cumpăraţi de la oficiile de turism o carte şi o hartă ce vă asigură reduceri la intrări):

http://www.rutadelmodernisme.com/default.aspx?idioma=en&contenido=body_queeslarutaen.htm

Fotografii cu mai toate obiectivele moderniste:

http://www.pbase.com/joseantonio/ruta_del_modernisme

Şi un blog de acelaşi profil:

http://modernistespuntcom.blogspot.com/2010/02/antiga-casa-figueras.html

      Aşadar, dupa această scurtă incursiune în arhitectură, nu că aş fi mare cunoscător :),  dar inspirată din  ghidurile pe care le-am citit-consultat (iar pe unele chiar le-am cumpărat :)) înaintea plecării - Guide du Routard, Key Guide, National Geographic, DK, Frommer, Rick Steves, am revenit de la Casa Calvet, de pe Carrer de Casp, pe Passeig de Gracia, unde am remarcat  magazinele scumpe, de firmă şi eleganţa clădirilor -  Casa Pons i Pascual, Casa Malagrida, Casa Rocamora şi Manzana de la Discordia, blocul discordiei, despre care am scris mai sus. Aici se afla unul dintre obiectivele noastre din prima zi:

Casa Batlló :

Site: http://www.casabatllo.es/en/

Timp de vizitare – o oră.

Casa Batllo - piano nobile şi coloanele cu forme de oase umane

    Preţul biletului este piperat – 18,15 Euro pentru adult, 14,55 Euro pentru tineri şi studenţi, gratis pentru copii sub 7 ani dar am considerat că operele lui Gaudi trebuie onorate, nu numai pe exterior şi am intrat (aici mărturisesc ca pe Ingrid am declarat-o sub 7 ani, deşi are 8 ani). Audioghidul este inclus în preţul biletului.

     Aceasta casă a fost realizată la comanda industriaşului Josep Batlló, care dorea o locuinţă mai deosebită pentru familia sa. L-a angajat astfel pe Gaudi să renoveze o clădire preexistentă, cumpărată pe bulevardul la modă în acel timp – Eixample. Nici că se putea alege o persoană mai portivită decât Gaudi pentru a realiza ceva original! Clădirea a fost transformată radical şi, dintr-un bloc anost, a devenit o operă de artă! Nu exista linii sau unghiuri drepte, cu excepţia vechilor ferestre, faţada e acoperită cu trencadis, în culorile mov, verde, galben, la ferestrele sufrageriei, de la piano nobile, sunt coloane în foma de oase umane, balcoanele din fier forjat par fie măşti veneţiene, fie lilieci (simbol care îl regăsim şi în vârful Palatului Guell, ca simbol al regelui Jaume I), fie nişte ochi răuvoitori, tavanele sunt ondulate sau în spirală, arcele sunt parabolice, hornurile sunt colorate şi în formă de ciupercă, totul e şerpuit, ondulat, neregulat, sinuos. 

      Deoarece Gaudi nu a lăsat, mai deloc, materiale legate de simbolistica operelor sale, se spune că ar putea  fi o alegorie a luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul, partea de sus a faţadei fiind balaurul cu spinarea multicoloră şi solzoasă, străpunsă de suliţa reprezentată de crucea tridimensională a Sfântului Gheorghe, patronul Cataluniei. Alte interpretări sugerează că ar fi vorba de o creatură acvatică, suprarealistă, onirică, de inspiraţie marină,  apropo de albastrul (cu nuanţă gradată, pentru a asigura iluminatul uniform, mai închis jos şi mai deschis spre etajele superioare) pereţilor din curtea interioară. 

Casa Batllo - balcoanele în formă de măşti sau lilieci

   Alţii cred că e vorba de un carnaval – confeti pe faţadă şi o pălărie de arlechin (în locul balaurului) ce invocă exuberanţa vieţii iar alţii că e vorba chiar de submarinul căpitanului Nemo şi, într-adevăr, când stai în salonul principal şi priveşti spre strada principală - pe Passeig de Gracia, ai parcă o senzaţie stranie, enigmatică că nu aparţii lumii de jos.  Şi poate cuvântul enigmatic  sintetizează cel mai bine opera gaudiană.        

      Ar mai fi de spus că se poate închiria clădirea pentru diferite evenimente, că mai este denumită „Casa dels ossos” sau „Casa del drac” – casa dragonului, că la decorarea casei a participat un alt mare artist modernist, Josep Maria Jujol şi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 2005. Şi dacă Casa Mila merită văzută mai degrabă pentru acoperiş, Casa Batlló este un ansamblu unitar, organic, atât în interior, cât şi în exterior, fiind, poate, după Sagrada Familia, cea mai reprezentativă clădire pentru Antoni Gaudi.

       Ne-am continuat plimbarea, făcând stânga imediat după Casa Batlló, pe carrer d’ Arago, unde, imediat în apropiere, se află altă clădire modernistă, din cărămidă roşie şi cu influenţe maure, „Editorial Montaner i Simon”, proiectată de Lluís Domènech i Montaner, pentru editura fratelui său, între 1880-1885. În prezent găzduieşte „Fundació Antoni Tàpies”, Tapies fiind considerat unul din marii artişti catalani contemporani iar pe clădire tronând o inextricabilă încrengătură de sârme ce ar reprezenta (e greu de descifrat arta modernă :)!) sculptura sa  „Núvol i cadira” – Nor şi scaun. 

 Editorial Montaner i Simon de Domenech i Montaner

Legat de Tapies, am mai văzut lângă Parcul Ciutadella, pe Passeig de Picasso, sculptura sau, în fine :), lucrarea sa “Omagiu lui Picasso”, la fel de greu de perceput artistic:

http://www.fundaciotapies.org/site/spip.php?rubrique1012

http://bit.ly/J2MXCd

În micul nostru periplu modernist am trecut şi pe la Farmacia Bolos (1902), reprezentativă pentru farmaciile moderniste, aflată la intersecţia Rambla de Catalunya-Carrer Valencia, apoi ne-am îndreptat hotărâţi :) spre alt punct de interes al acelei zile şi anume:

Casa Milà – La Pedrera („Cariera de piatră”)

Timp de vizitare – o oră.

Preţ bilet adult – 14 Euro

      Construcţia acestei case a fost antamată de familia Milà, alcătuită din Pere Milà i Camps (1874-1940) şi Roser Segimon i Artells (1870-1964). Doamna în cauza era văduva lui Josep Guardiola i Grau (1831-1901), mare bogătan, un “indiano”, adică unul ce făcuse avere pe seama afacerilor în coloniile spaniole din America, Puerto Rico şi Cuba, pierdute, de altfel, în 1898, în urma războiului americano-spaniol. Am dat şi datele biografice ca să vedem şi diferenţele consistente de vârstă dintre personaje. După moartea mult iubitului soţ :),  Roser devine moştenitoarea unei averi considerabile şi, în acest fel, o partidă de neratat pentru  numeroşii vânători de zestre iar, dintre numeroşii candidaţi,  câştigător va ieşi Pere Milà. Avocat şi om de afaceri, deci nici el un fitecine, dar cu aplecări spre o viaţă boemă, era un gen de dandy, căruia îi plăcea să epateze şi să trăiasca în lux, fiind unul dintre primii proprietari de automobile din Barcelona. În această privnţă chiar i-a cerut lui Gaudi să-i fie amenajat în clădire şi un loc de parcare, dorinţă împlinită cu succes.

     Contemporanii glumeau pe seama acestui mariaj spunând că  Pere Milà a fost, mai curând, interesat de puşculiţa (Guardiola) văduvei, deoarece în spaniolă Guardiola înseamnă puşculiţă, decât de văduva lui Guardiola (Puşculiţă). Şi iată că numele de Josep Guardiola era celebru încă de pe atunci :)!

     Proaspeţii însurăţei nu aveau un cuibuşor de nebunii aşa că trebuiau, neapărat, să facă ceva în acest sens ! Şi pe cine să angajeze ca să realizeze o casa trendy, în Eixample, decât pe omniprezentul Gaudi, se pare  la recomandarea lui Josep Batllo, ce fusese mulţumit de căsuţa sa!?

      Astfel, între 1906-1910, ia naştere altă capodoperă gaudiană, poate cea mai cunoscută, cu excepţia Sagradei; va fi ultima mare lucrare civilă înainte ca maestrul să se dedice total construcţiei bisericii. Aici ies în evidenţă, în exterior, liniile ondulate, de valuri, ale faţadei, balcoanele (fiecare altfel) din fier forjat, ca nişte alge atârnânde, realizate de acelaşi Josep Maria Jujol, ce-l vom mai reîntâlni şi la Parcul Guell şi culoarea crem, de plajă, a faţadei. Era ceva coadă la intrare şi cred că am aşteptat circa o jumătate de oră ca să intrăm. Se pot cumpăra bilete, la 15 Euro, anticipat de aici:

http://www.telentrada.com/Telentrada/en/Compra+on-line

      Piesa de rezistenţă a acestei clădiri este acoperişul! 

La Pedrera - Ioana pe acoperişul fierbinte

Hornurile au fost transformate în capete gigantice de războinici medievali cu căşti, în chip de gardieni înfricoşători a ceea ce trebuia să fie o statuie gigantică a Fecioarei Maria.  Gaudi avea de gând ca întregul ansamblu să fie, de fapt, un soclu pentru o astfel de statuie, ce urma sa fie una din multele mărturii de credinţă ale arhitectului. Proprietarii s-au opus ridicării acestei statui de teama tulburărilor din 1909, din “Săptămâna tragica”, când anarhiştii au distrus şi vandalizat mai toate bisericile şi însemnele religioase din oraş. De altfel, doamna Mila nu a fost deloc mulţumită de  casa ce i-a fost construită, spunând că seamănă cu o vizuină de şerpi.

     Se zice şi că soldaţii din filmul “Războiul stelelor” sunt inspiraţi de războinicii de pe acoperişul Casei Mila! Şi, apropo de filme, o scenă importantă din “Professione: reporter”, 1975, de Michelangelo Antonioni, a fost filmată aici. Iar cu aceşti războinici ne vom reîntâlni şi la Sagrada Familia, la Faţada Patimilor, a lui Subirach.

     Ca şi faţada, acoperişul este şi el ondulat, oferind perspective prielnice pentru amatorii de fotografii, spre Torre Agbar, Sagrada Familia sau Passeig de Gracia. Spre deosebire de Casa Batllo aici lipseşte ceramica, trencadisul, culoare bej-crem fiind prezentă, ca şi pe faţadă.. În podul clădirii se poate vizita “Espai Gaudi”, cu machete ale casei, un mic muzeu, cu schiţe şi obiecte din natură din care s-a inspirat maestrul. Şi aici sunt prezente arcele catenare, parabolice, ca şi la casa Batllo. La coborâre se mai vizitează un apartament mobilat ca la începutul secolului al XX-lea. Clădirea este  proprietatea băncii Caixa Catalunya şi şi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 1984.

La Pedrera e inclusă în Artickets – 30 Euro , tichet ce permite accesul şi la Centre de Cultura Contemporània de Barcelona – CCCB, Fundació Antoni Tàpies, Fundació Joan Miró, Museu Nacional d'Art de Catalunya- MNAC, Museu d'Art Contemporani de Barcelona – MACBA, Museu Picasso.

http://www.articketbcn.org/ca/

      Am continuat pe Avinguda Diagonal, la Palau del Baró de Quadras, realizată de  Josep Puig i Cadalfach, între 1904-1906, cu influenţe gotice la exterior  şi islamice la interior. 

Palau del Baró de Quadras, realizată de  Josep Puig i Cadalfach.

 

 Clădirea găzduieşte Casa Asia, o asociaţie de prietenie catalană-asiatică  şi se poate vizita gratis, în circa 30 minute:

http://www.casaasia.eu/casa_asia/donde_estamos

       Tot pe aceeaşi stradă am mai văzut pe exterior Casa Comalat, de Salvador Valeri i Pupurull  şi Casa Terrades-Casa de les Punxes, tot de Josep Puig i Cadalfach, cu turnuri ascuţite, de infuenţa gotică dar aflată în renovare

       Îmbuibaţi de atâta case şi vertijul architectonic modernist făcându-şi efectul :),  am luat metroul Linia 3, şapte staţii de la Diagonal, pâna în Piaţa Espanya, să vedem Font màgica de Montjuïc, o fântână mai deosebită, cu lumini şi muzică, realizată de Carles Buïgas, cu ocazia Expoziţiei Universale din 1929, în faţa Palatului Naţional ce găzduieşte azi M.N.A.C. 

 M.N.A.C. la apus.

 

Spectacolele au loc între octombrie şi aprilie, vinerea şi sâmbăta, de la 19 la 21 şi în perioada mai – octombrie, de joi până duminică, 21-23.  Ne-am încheiat seara în zonă, a fost şi un apus roşiatic peste MNAC, am mai mâncat pe la chioşcurile din zonă, ne-am mai pozat cu fântână şi fără fântână :),  am luat metroul pâna la staţia Liceu, apoi pe Carrer Ferran şi Carrer Princessa până la ho(s)tel.

Alte fotografii:

Passeig del Born

 Fossar de les Moreres, lângă Santa Maria del Mar. Catalanii au ziua naţională pe 11.09, când comemorează luptătorii pentru independenţă căzuţi în 1714.

Via Laietana

Palau de la Musica Catalana - busturi Palestrina, Bach, Beethoven

20. Palau de la Musica Catalana - sculptura lui Miquel Blay-La canción popular

Casa Batlo înainte de reconditionarea gaudiana (preluare Wikipedia)

Casa Batlo dupa Gaudi (preluare Wikipedia)

Casa Batllo - formele ondulate ale ferstrelor. Senzatia de căpitan Nemo, privind prin hubloul submarinului!

Casa Batllo - curtea din spate cu trencadis

 Casa Batllo - patio cu albastru mai inchis la etajele superioare

Arcele catenare

Casa Batllo - şemineele cu trencadis, dragonul si crucea gaudiana

Casa Batllo - crucea gaudiana tridimensionala

 Casa Batllo - dragonul si crucea gaudiana.

Casa Batllo - dragonul si crucea gaudiana

80. Casa Batllo - spinarea dragonului

 Casa Batllo - copiii si dragonul

Farmacia Bolos

La Pedrera

 La Pedrera - faţada ondulată

87. La Pedrera-balcon din fier forjat, ca nişte alge, de Joesp Maria Jujol

 La Pedrera - coada de la casa de bilete

La Pedrera - acoperiş

 La Pedrera - acoperiş

La Pedrera - acoperiş

 La Pedrera - Codruţ pe acoperişul fierbinte

92. La Pedrera - Ingrid pe acoperişul fierbinte

 La Pedrera - războinicii medievali

Casca corintica ce se pare că l-a inspirat pe Gaudi pt. războinicii de la Casa Mila (preluare Wikipedia)

 Los guerreros de la Sagrada Familia (preluare Wikipedia)

Soldat din Razboiul Stelelor inspirat din creatia lui Gaudi de la Casa Mila (preluare Wikipedia)

La început Casa Mila nu era apreciată şi era asemănată cu un garaj pt. dirijable (preluare Wikipedia)

Sagrada şi Ioana pe acoperişul de pe La Pedrera

Barcelona. Coafura rezistă! Codruţ şi Sagrada.

Sagrada soţia

Între Sagrada şi Torre Abgar

La Pedrera şi noi

 La Pedrera - panoramă spre Torre Agbar şi Sagrada.

 La Pedrera - acoperişul ondulat

 La Pedrera -  arcele parabolice din pod - Espai Gaudi

Casa Comalat (Diagonal, 442), de Salvador Valeri i Popurrull, 1909-1911

Palau del Baró de Quadras, realizată de  Josep Puig i Cadalfach

Palau del Baró de Quadras-holul de la intrare, realizată de  Josep Puig i Cadalfach

Casa Terrades de  Josep Puig i Cadalfach

Font Magica

 Font Magica

Avinguda de la Reina Maria Cristina, cu turnurile ventiene 

 

 

 

Călător prin lumea mare

Deoarece m-am hotarat sa mai pun mana pe carte si sa mai las calculatorul, m-am apucat de volumele „Călător prin lumea mare” şi „54/24”  ale lui Bogdan Teodorescu. Tipul apare relativ des pe la emisiunile politice de la Antena 2 sau 3, este expert în comunicare (deşi la bază este inginer, absolvent de Politehnică), cult – istorie, literatură, cinema, bun observator al realităţii imediate, cu talent literar şi cu câteva mari pasiuni (probabil mai are şi altele dar acestea reies pregnant din volumele sale): călătoriile, istoria şi gastronomia.

Volumele cuprind relatări turistice, primul apărut fiind „54/24” (adică 54 de povestiri din 24 de ţări) în 2008 iar „Călător prin lumea mare” în 2011, în noiembrie. Eu le-am citit în ordine inversă dar nu prea conteaza, sunt scrise după acelaşi tipar, poate un mic plus pentru primul volum, mai consistent, mai bine închegat, cel de-al doilea venind în siajul primului, foarte bine vândut.. Adică omul colecţionează, ca orice turist, de altfel, impresii, senzaţii, stări, din locurile prin care trece. Călătoria este „inutila şi neproductiva bucurie” iar vacanţa „starea perfectă a fiinţei uman”, chestie vizibilă în impresiile sale: relatează cu bucurie, cu umor, cu înţelegere pentru ceea ce vede, fie că este vorba de sărăcia absolută din Togo sau India, fie de luxul devenit normalitate din Monaco, unde „o doamnă de 80 de ani, îmbrăcată în haină de blană, cu bijuteriile puse la vedere, plimbă o aschimodie de câine, cu zgarda strălucind de pietre”.

B.T. vede multe şi vede bine (miopia nu e o piedică, deci)  şi reuşeşte să amestece savant impresiile turistice într-un melanj savuros de relatări turistice scurte, care se citesc relativ rapid, cartea (cărţile) mustind de referinţe şi parafrăzări culturale şi istorice, mici observaţii politice, quiproquo-uri amuzante şi fine autoironii. Iată câteva:

- „De veghe în lanul de secară”, celebrul roman al revoltei adolescentine al lui J.D. Salinger, devine „ De veghe în lanul de lalele”, de la Keukenhof, din Olanda „cea mai frumoasă grădină sezonieră din lume”.

- În Belgia valonă, la Bouillon (unde a trăit  Godefroy de Bouillon, unul din conducătorii primei cruciade) conflictul mocnit valono-flamand e relevat de clienţii francofoni, ai unui mic local, care sunt revoltaţi că flamazii au acces în restaurant.

- La Sankt Petersburg, măreaţa capitala imperială, chelneriţa nu aduce la masă vin din Georgia, după scurtul război ruso-gruzin.

- Un capitol are un titlu suprearealist: „La amurg, în copac, o capră”, acţiunea, ca să zic aşa, fiind la Taroudant, în Maroc.

- Filmul „Totul despre mama mea” al lui Pedro Almodovar, devine „La meci cu mama mea”, autorul relatând, bineînţeles, despre un meci pe Nou Camp şi atmosfera jovială din tribune iar apoi despre sărbătoarea Los Reyes Magos, din Barcelona.

  - „Never Walk alone”, imnul echipei Liverpool, îl regăsim pe un banner în Mombassa – Kenya.

  -  „Nişte ţărani”, romanul lui Dinu Săraru, se transformă în „Nişte babuini”, în care asistăm la asaltul organizat şi sălbatec :) al unei găşti de maimuţe înfometate, la Durban, în Africa de Sud.

   - B.T. are parte şi de adrenalină: în Brazilia, în drum spre Ouro Preto, este oprit (conducând o maşina închiriată)  de insurgenţi înarmaţi, ca şi în Liban, însă de un tanc sirian, în drum spre Baalbek.

- „Binecuvântaţi animalele si copiii”, romanul, de Glendon Swarthout, care a stat şi la baza unui film destul de cunoscut în anii ’70, devine, în Jaipur-India,  capitolul „Binecuvântaţi animalele si şoferii”, în care ne este prezenatată modalitatea manuală de semnalizare în trafic, adică cu ajutorul mâinilor, prin geamul coborât de la maşină.

- În  “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, (titlul filmului lui Cătălin Mitulescu, din 2006), autorul scrie despre momentele atentatelor de la World Trade Center, din New York, pe care le-a prins la Frankfurt đi despre bucuria ilogică cu care sărbătoreau cei din comunitatea musulmană.

- B.T. scrie  nu  numai despre frumuseţea ireală dar şi despre mirosul infernal din Taj Mahal, deoarece toată lumea trebuie să se descalţe la intrare, deşi autorul era bine antrenat din perioada militara (“am făcut armata la infanterie şi m-am descălţat, împreună cu cei 59 de colegi ai mei după 10 ore de marş prin praful dobrogean, în căldura lunii iulie”.

- Versurile din Psalmul lui David “La apa Vavilonului, Jelind de ţara Domnului, Acoló şezum şi plânsăm” devine “Pe marginea Lacului Ichkeul am şezut şi am plâns”, în care B.T., aflat , în Tunisia, vrea sa vadă lacul cu pricina, “punct major de oprire pentru sute de mii de păsări călătoare”, dar nu are parte de nici întâlnire de ordin avicol.

-“Pentru cine bat clopotele”, romanul lui Hemingway, este, in carte, ‘Pentru cine bat tobele” şi experienţa turistică din Togo.

Călător împătimit, Bogdan Teodorescu străbate asiduu meridianele iar în palmaresul său turistic intră obiective mai mult sau mai puţin cunoscute: Riviera mayaşă şi piramidele mexicane, Copacabana şi cascada Iguacu în Brazilia, Istanbul, Waterloo (pasiunea pentru istorie îl face să frecventeze cu predilecţie asemena locuri), India cu Jaipur şi Agra, Insula Goree cu casa sclavilor din Senegal, Germania cu Trier şi Neuschwanstein, Nicosia, Liban, Japonia, Lisabona, Klangenfurt, capela Scrovegni din Padova, Africa de Sud cu insula Robben, Sun City, Durban şi Parcul Kruger, Auschwitz, Chamonix, Chişinău, Bruxelles, Cordoba, Alhambra, Namibia, Obidos, Sienna, Gambia, Madeira, Burgos, Veneţia, Insulele Lerrins de pe Coasta de Azur, ţările baltice, Novgorod,  Seychelles, Helsinki, Veliko Târnovo.

Gurmand rafinat (gourmet) autorul sfârşeşte, apoteotic, orice zi de vacanţă, cu mese copioase, stropite măsurat cu vinuri bune. Omul este un epicurean comod, cu har de povestitor, poliglot, care ştie unde merge, ce-o să vadă şi care este istoria locurilor vizitate, pregătindu-şi minuţios călătoriile prin consultarea a numeroase ghiduri. Merită să-i citiţi cărţile pentru că, vorba aceea de la TV, nici nu ştiţi ce pierdeţi! 
Puteţi comanda cărţile la Editura Tritonic. 
Interviuri luate la emisiunea "Vorbe grele" , de pe Antena 3, lui Bogdan Teodorescu, de către Victor Ciutacu: interviul din 18 noiembrie 2011 şi interviul din 8 iulie 2011.

Coasta de Azur - grădini de vizitat

Deoarece ma documentez pentru o viitoare vizită pe Coasta de Azur, am găsit câteva grădini şi locuri interesante de vizitat. Am în vedere o călatorie cu avionul, cu un low cost, gen Blue Air (poate mai prindeţi oferte de 15-20 Euro/segment), aterizarea şi cazarea fiind la Nisa. Si fiindcă şi toamna grădinile pot fi frumoase, prin combinaţiile lor de culori, recomand câteva grădini de pe Coasta de Azur, la care se poate ajunge relativ uşor, la preţuri foarte mici, cu mijloace de transport în comun, cu plecare din Nisa (pe Coasta de azur preţul unui bilet de autobuz este de doar 1 Euro, fie că mergeţi doar în oras, fie că mergeţi la Monaco, Cannes sau Antibes).

1. Villa Ephrussi de Rothschild
Situată la numai 10 km de Nisa, în zona cea mai îngustă a peninsulei (şi localităţii) Saint Jean Cap Ferrat vila este opera baronesei Charlotte Beatrice de Rothschild (1864-1934), provenită din celebra familie de bancheri cu acelaşi nume. Vila este una dintre cele mai elegante palate Renaissance, de pe Cote d'Azur, amestec de eleganţă şi rafinament din Perioada Belle Epoque (construcţia sa a fost terminata în 1912). In afara vilei propriu-zise (numită şi Villa Ile-de-France), ce a fost lăsată moştenire staului francez de către baroneasă, farmecul aparate al acestui loc este dat de cele nouă tipuri de grădini ( à la française, spaniolă, japoneză, provensală, florentină etc.) ce o înconjoară şi care oferă perspective minunate asupra vilei în sine dar şi asupra litoralului din Saint Jean Cap Ferrat.

Cum ajungem: Se ia autobuzul 81 din Nisa (cum am scris mai sus, pentru 1 Euro), care circulă din 30 în 30 de minute sau trenul din gara centrală.

Video: http://www.youtube.com/watch?v=BCOYd99Icug
Link vilă: http://villa-ephrussi.com/en/home 
Preţ: 12 Euro/adult, 9 Euro/copil 7-17 ani, gratuit sub 7 ani, audioghid inclus, reducere pt. familii, al doilea copil gratis.
In apropiere, în Beaulieu, se află altă vilă, realizată dupa un model arhitectonic grecesc, Villa Kérylos, şi se pot lua bilete combinate: 17 Euro/adult, 13 Euro/copil 7-17 ani.

2.Village d' Eze

Situat la cca 12 km de Nice, Eze este un sat perche, adică cocoţat, pe stâncile ce străjuiesc Mediterana, oferind perspective fabuloase asupra unei mari întinderi de pe Coastă. In Eze sunt magazinase cu suveniruri, o biserica barocă şi (attention!)parfumerii: Galimard şi Fragonard. In vârful său se află o grădina exotica în care predomină cactuşii, printre statuile lui Jean-Philippe Richard, în chip de zeite cu parul fluturand în vânt. Se poate coborî pe cărarea lui Nietzche, spre malul mării, pe unde se zice că trecea filozoful când a scris "Ăşa grăit-a Zarathustra".

Vizita virtuală: http://www.eze-riviera.com/Ezevirtuel/eze.htm
Informaţii: http://www.eze-riviera.com/emotions/welcome.html
Cum ajungem: cu autobuzule 81 sau 112 din Nisa, ce circulă cu o frecvenţă din 30 în 30 minute. Se poate ajunge şi cu trenul în satul de lănga mare, Eze Bord de Mer, dar urmează un urcuş destul de obositor,aşa ca pt. turiştii mai comozi e recomandabilă varianta cu autobuzul.
Preţ intrare grădina exotica: 5 Euro/adult, 2,5 Euro pentru copiii peste 11 ani, gratuit sub 11 ani.

3. Menton
Este un orăşel aflat la graniţa cu Italia, la cca 30 km de Nisa. I se mai spune Perla Franţei, Oraşul (şi Festivalul) Lămâiilor dar şi Paradisul Grădinilor. Pe lânga obiective istorice şi culturale (muzeul Jean Cocteau, palatul şi grădinile Carnolais), Menton este renumit şi pentru grădinile sale, beneficiind, de un climat dulce, ce aproape că ignoră iarna. Cele mai renumite sunt Serre de la Madonne, villa Maria Serena, Val Rahmeh, Fontana Rosa (înfiinţată de scriitorul spaniol Vicente Blasco Ibanez), Les Colombieres. Fiecare are ceva special şi poate nu ar fi o idee rea să staţi 1-2 zile şi în Menton, mai ales că, la o aruncătura de băţ, peste graniţă, la numai 2km de Menton , se află un alt deliciu pentru amatorii de grădini: Giardini Botanici Hanbury.
Cum ajungem: cu autobuzul 100 din Nisa sau cu trenul (aici ar fi de preferat trenul din Nisa pt. ca ajunge mai repede).
Video: http://www.youtube.com/watch?v=AUeE13oNdak
Informaţii grădini Menton: http://www.tourisme-menton.fr/-Les-Jardins-de-Menton-.html

O excursie in Dobrogea

Cu ocazia minivacanţei de Sfânta Maria am mers la mare, la Mamaia, mai mult la rugăminţile copiilor, cărora le place plaja, apa mării şi atmosfera estivală, Am plecat vinerea şi ne-am întors lunea iar într-una dintre zile, pentru a sparge monotonia zăcutului la soare, am făcut o mica escapadă prin Dobrogea, cu maşina, la câteva obiective turistice.
1. Cetatea Histria – timp vizitare 2 ore
Cale de acces:
(Constanţa – Năvodari – Corbu – Săcele – Histria sau Constanţa – Ovidiu – Cogealac – Nuntaşi – Histria). Taxa de intrare: 14 RON adulţi si 7 RON elevii şi studenţii. Timp de vizitare- cca 2 ore, inclusiv muzeul.
Eu am luat-o pe primul drum, sunt cca 45 Km, calitatea acceptabilă, foarte puţin circulat. După ce se trece de Săcele (locul de naştere al clasicului în viaţă Gică Hagi - chestie marcată cu panou la intrarea în sat), înainte de intrarea în Istria, se face la dreapta şi se mai merge cca 7km, printr-o zonă cu aspect deltaic.
Cetatea este situată pe malul Lacului Sinoe, o lagună maritimă, adica un fost golf marin închis-barat cu cordoane litorale de nisip. A fost înfinţată în sec. al VII-lea î. H. de către colonişti greci, fiind, alături de Tomis-Constanţa şi Callatis-Mangalia, una din primele aşezări considerate oraşe de pe teritoriul României. Perioada greacă a fost urmată, din sec. I î. H. , de cea romana, aşa încât putem observa astăzi artefacte şi ruine ale ambelor civilizaţii. Cetatea a fost abandonată în secolul al VII-lea d. H, când deja nu mai avea acces direct la mare, golful transformându-se în lac.
Deşi este în Patrimoniul Cultural European cetatea pare neîngrijită şi năpădită de buruieni şi, doar cu multă imaginaţie, îţi poţi da seama de structura ei reală. Mai rezistă, doar fragmentar, coloane greceşti şi câteva ziduri mai bine păstrate, de exemplu termele, atât romane cât şi greceşti. Un sentiment de tristeţe pare să bântuie prin aceste locuri văzând glorioasa cetate de altădată, abandonată şi neîntreţinută. Turiştii care se aventurează pe aici se numărau pe degete – am văzut, însă, un cuplu polonez. Puteţi urca în zonele mai înalte pentru poze şi privelişti frumoase spre lacul Sinoe.
In preţul biletului intră şi vizita la muzeu, bine amenajat, luminos, cu o cupolă mare de sticlă, cu amfore, ceramica grecească, coloane şi resturi al vechilor temple.
aici.
2. Cetatea Enisala, un must see – timp vizitare 1 ora2. Cetatea Enisala, un must see – timp vizitare 1 ora
De la Cetatea Histria ne-am îndreptat spre Cetatea Enisala (cca 60 km) pe traseul

Istria-Sinoe-Mihai Viteazul (drum foarte prost, ciuruit, apoi se iese la drum bun - E87. In centrul orasului Babadag se face la dreapta spre satul Enisala, fortificaţia fiind vizibilă pe vârful unui deal. Drumul de la Babadag la Enisala este proaspăt reparat, foarte bun chiar.



Enisala se pare ca a fost construită in Evul Mediu de către genovezi şi este bine păstrată. De fapt, sunt în picioare turnul şi zidurile de apărare. Nu este spectaculoasă în interior chiar micuţă ca mărime, însă amplasarea ei facetoţi banii, cocoţată solitar pe o culme granitică. Are un aer chiar romantic, perspectiva asupra vecinătăţilor fiind spectaculoasă; putem vedea Lacul Razim, Lacul Babadag, Delta si Podisul Babadagului, stuf, canale, păduri, centrale eoliene (Dobrogea mi s-a părut plină de ele). Zona mi s-a părut şi aici puţin vizitată dar, într-un fel, e bine, farmecul locului fiind mai bine scos în evidenţă în lipsa hoardelor turistice.
3. Mănăstirea Celic Dere-timp vizitare ½ oră
Ne-am îndreptat apoi spre mănăstirea Celic-Dere, cca 45 km, pe un drum excelent, pe traseul Enisala-Babadag-Mihail Kogălniceanu-Cataloi-Frecăţei-Poşta-după ieşirea din sat se face la stânga spre mănăstire. Ea este bine întreţinută de măicuţe, albă, simplă, cu o grădina mare cu flori. Numele îi vine din turcă în care înseamna pârâul de oţel. Prin apropiere mai sunt mănăstirile Cocoşu şi Saon dar le-am lăsat pentru altădată. Mai multe:
aici
4. Plaja Corbu – timp vizitare 2 ore
Considerănd încheiate cu succes afacerile cu cele sfinte am purces spre o zonă despre cam citisem eu ca e o plajă sălbatica, mai nepopulata, cu oameni simpli şi neiubitori de manele sau fiţe mamaiesciene (adică de la staţiunea Mamaia). De la Celic Dere am parcurs acelaşi drum la întoarcere (95 km) pâna la ieşirea din comuna Corbu, cum se merge spre Năvodari, unde am făcut stănga şi am mai mers cca 5 km pe un drum lăturalnic destul de bun. Plaja Corbu ne-a întâmpinat voioasa şi plină de oameni, nici vorbă de pustietatea dorită de noi. Multe corturi, multe maşini, vorba aia: nici sălbăticia nu mai e ce a fost odată. Ne-am tolănit şi noi la plajă, ne-am mai răcorit în mare şi ne-am luat tălpăşiţa spre locul de cazare.

Roma, ziua a V-a, San Giovanni in Laterano, Muzeul Naţional Roman, Fiumicino

Joi, 14.07.2011
Era ultima zi din escapada noastră romană şi aveam avion seara, pe la 18,50. Mai era timp de vizitat aşa
că, după micul dejun, am predat camera şi ne-am lăsat bagajele la hotel. Recepţionerul a fost amabil, nu ne-a cerut niciun ban pentru asta şi aveau un fel de dulap special amenajat pentru aşa ceva, în faţa recepţiei. Eram cam morocănoşi că este ultima zi, ne cam învăţasem la Roma, parcă nu ne mai venea să plecăm :). Am plecat la 8,30, pe jos, de la hotel Altavilla în direcţia San Giovanni in Laterano, pe Via Merulana, traseu pe care l-am făcut cam în jumătate de oră. Am ajuns la obeliscul din faţa Pieţei Porta San Giovanni, cel mai înalt din Roma, de 32,18 m, provenit de la templul din Karnak (Egipt), de pe vremea faraonului Tutmosis al III-lea (1458 î. H.), amplasat iniţial în Circus Maximus în 357 d. H.
Am intrat în San Giovanni in Laterano adică „Arcibasilica del Santissimo Salvatore e dei Santi Giovanni Battista ed Evangelista in Laterano, madre e capo di tutte le chiese della Città”, cum ar veni “ Maica şi fruntea tuturor bisericilor din oraş şi din lume”. Construită de Constantin cel Mare în secolul al patrulea, biserica a fost refăcută în interior de Francisco Borromini, în 1650, iar în exterior de arhitectul Alessandro Galilei, în 1734. În naos sunt aliniate statuile celor 12 apostoli iar altarul-baldachinul gotic papal a fost sculptat de Giovanni di Stefano în secolul al XIV-lea. Doar papa poate celebra slujba de la acest altar iar în partea sa superioară se află statuile sfinţilor Petru şi Pavel, poleite cu argint aurit, care ar conţine chiar oase din capul acestor sfinţi. Exteriorul catedralei este dominat de statuile gigantice ale lui Hristos şi ale apostolilor. Am stat mai mult aici, deoarece timpul nu ne presa, am intrat cu audioghid (3 Euro/adult) la galeria cu arcade (chiostro) şi coloane, asemănătoare celor brâncoveneşti, şi la muzeu. Porţile centrale sunt din bronz şi provin de la Curia (Senatul roman).
Aici a avut loc şi un episode sinistru din istoria bisericii catolice: “Il Sinodo del cadavere (Synodus horrenda) ” sau “Concilio cadaverico”. Este vorba de un proces pentru sacrilegiu intentat, post-mortem, papei Formoso (891-896), în 897. Cadavrul papei a fost exhumat, îmbrăcat în straie preoţeşti, pus pe tronul papal şi judecat de către un conciliu condus de papa Ştefan al VI-lea. Formosus a fost acuzat de violarea legii canonice, de sperjur şi de faptul ca a activat ca episcop, desi era mirean. Papa Ştefan a întrebat cadavrul: “De ce ai uzurpat scaunul episcopal al Romei, împins de un aşa de mare spirit al ambiţiei? ” Apoi a ordonat ca trupul să fie dezbrăcat de hainele papale, să i se taie cele trei degete ale mâinii drepte care erau folosite pentru binecuvântari şi a declarat toate actele şi ordinele lui Formosus drept nule. Cadavrul a fost îngropat intr-un cimitir pentru străini însă, nu mult dupa aceea, a fost iarăşi dezgropat, legat cu greutăţi şi aruncat în râul Tibru. Aceste întâmplări l-au făcut foarte nepopular pe Ştefan VI. Au început să circule zvonuri conform cărora trupul lui Formosus, după ce a ajuns la mal, a început să facă miracole. A urmat o răscoală populară, soldată cu decăderea Papei Stefan VI din scaunul papal şi trimiterea lui în inchisoare (unde, în iulie sau august 897, a murit strangulat).
Dar această poveste morbidă, prelucrată de pe alt site, nu are nimic de-a face cu măreţia şi frumuseţea actualei basilici San Giovanni in Laterano. E impunătoare, luminoasă, spaţioasă şi merită cu prisosinţă vizitată, deşi nu se află situată tocmai central. Imediat peste stradă, în dreapta bazilicii, cum o priviţi din faţă, se află Scala Santa, cu 28 de trepte, ce fost adusă de către mama lui Constantin, Sfânta Elena, de la palatul din Ierusalim al lui Pilat din Pont şi pe care, se spune, ar fi urcat Hristos, cu puţin timp înainte de moarte. Pelerinii o urcă în genunchi ca să retrăiască o parte din suferinţele lui Isus iar scările originale sunt acoperite cu lemn, pentru ca nicio păcătoasa de fiinţă să nu mai calce pe urmele Sale. Copiii au fost imediat amatori de o aşa urcare, aşa că au luat-o în genunchi pe sfânta scară iar eu am luat-o pe scara alăturata, pe unde se poate urca cu picioarele. În capătul Scalei Santa se află Capela San Lorenzo in Palatio, zisă Sancta Sanctorum, capela privată a papilor până în secolul al XIV-lea, decorate cosmatesc şi cu o icoană “acheropita”, a lui Isus, adică nepictată de mâna omului (tradiţia zice că a fost făcută de Sfântul Luca, ajutat de un înger). Deasupra altarului e scris “Non est in toto sanctior orbe locus”, adică nu e loc mai sfânt pe lume decât acesta. Accesul în capelă este interzis dar e vizibilă prin ferestrele cu zăbrele din capătul Scala Santa.
Am ieşit de la acest obiectiv şi ne-am îndreptat către staţia de metro San Giovanni, trecând printr-o poartă minora a Zidului Aurelian, Porta Asinaria. Am mers doua staţii de metrou până la Termini, unde mai aveam de vizitat Museo Nazionale Romano situat în Palazzo Massimo alle Terme, lânga Piaţa Cinquecento. Copiii au intrare gratuită iar adulţii plătesc 7 Euro, bilet ce asigură şi intrarea la Cripta Balbi, termele lui Diocleţian şi palatul Altemps. Sunt şi aici lucruri interesante: statui ( (Augusto di via Labicana, Pugilatore in riposo, Discobolul Lancelotti - copie după originalul grecesc din bronz pierdut, atribuit lui Miron -, Sarcofagul din Portonaccio - al unui general, al lui Marc Aureliu, implicat în războaiele germano-sarmatice din 172-175), pereţii pictaţi cu grădini din vila Liviei (soţia împăratului Augustus), mozaicuri.
Am ieşit de la muzeu, am mers la o autoservire în Termini să mâncăm (preţ cam 30 Euro – 4 persoane), apoi la hotel, ne-am luat bagajele şi am traversat din nou gara Termini pentru a merge pe partea opusa a gării (a se vedea harta din poze), pe Via Marsala, de unde se iau, din jumătate în jumătate de oră, autobuzele SITBusShuttle spre Fiumicino (aici şi ajung de la aeroport). Preţul este 8 Euro/adult, copiii nu plătesc daca nu ocupă loc. Am făcut cam o oră pe drum, am ajuns pe la 15,30, am mai stat în sala de aşteptare a Terminalului 2 (de unde ştiam că pleacă avioanele Blue Air), apoi pe la 16,20 s-au deschis ghişeele de check-in 187-187, ne-am luat boarding-passurile arătând doar buletinele (la bagaje nu era un control foarte strict în ceea ce priveşte dimensiunile, doar greutatea era măsurata; noi nu aveam decât bagaj de mână şi nu trebuia sa depăşească 7 kg şi dimensiunile 55-40-20 cm), am trecut de controlul de securitate mai uşor decât la Bucureşti şi am luat-o la picior spre poarta de îmbarcare G13. Şi am mers, măi nenică, de credeam că nu mai ajungem. Să fi făcut 3 km? ! În fine, am ajuns, de fapt, la un trenuleţ ce ne-a dus la poarta de îmbarcare G. Acolo ne-am liniştit, am mai făcut ceva mici cumpărături dar, odată, văd mulţimea de românaşi că-si smulg valizele şi o iau la fugă! Noi, după ei! Ce se întâmplase, de fapt? Se anunţase la staţie, în italiană şi engleză, că poarta de îmbarcare nu mai e G13, ci G11, care era un pic mai încolo. Aşa că fiţi pe fază şi la poarta de îmbarcare! Am plecat cu o întârziere de cca 30 minute dar zborul a decurs normal, avionul a mai recuperat şi am ajuns la Bucureşti în jur de 22.
Roma ne-a plăcut, este un “must see”, musteşte de istorie, religie şi artă şi sper că vom reveni.
Câteva recomandări care îmi vin acum în cap:
-căutaţi un hotel sau un apartament în zonă centrală; Roma poate fi parcursă per-pedes, mai ales daca sunteţi cazaţi central.
-merită Roma Pass (economisiţi ceva euro şi intraţi mai repede la Colosseum); eu nu am luat pentru că aveam rezervări şi oricum trebuia sa iau bilete pentru copii.
-vara luaţi sticle cu apă cu voi, o sa găsiţi des fântâni cu apă bună şi gratis (o sticlă de juma’te de apă plată este 1 Euro în zonele mai lăturalnice şi 2-3euro în zonele turistice) !
-stabiliţi-vă obiectivele de la bun început; studiaţi un pic ghidurile de acasă şi luaţi-vă un ghid cu voi (să aibă si hartă)!
-dacă aveţi telefoane cu Android, puteţi avea hărti bune pe telefon, gratis, fără să faca trafic de net, chiar şi programe destinate Romei (recomand TravelDroid, Maverick, Romtrip, Nomada, Travelbook Rome etc. , le găsiţi pe Android Market).
-vizitaţi Vaticanul după amiaza, mi s-a părut mai puţin aglomerat.
-nu ezitaţi să întrebaţi, dacă nu vă descurcaţi; italienii sunt amabili, mai ales daca încerci sa le vorbeşti pe limba lor; câteva expresii şi întrebări uzuale le găsiţi pe net.
-vara este foarte cald; poate reuşiţi să mergeţi primăvara sau toamna!
Buget excursie 4 persoane, 2 adulţi şi 2 copii (7şi 14 ani)
- transport avion Blue Air - 344 Euro (80 Euro/persoană dus întors, plus rezervare locuri în avion la geam 6 Euro/persoană dus-întors), fără bagaj de cală.
- cazare camera triplă Hotel Altavilla -302 Euro, copii sub 8 ani gratuit în cameră (70 Euro/noapte, plus taxa turistică de 2 Euro/noapte/turist, copiii sub 10 ani nu plătesc).
- transport aeroport-hotel şi invers - 48 Euro.
- intrare rezervare Vatican - 64 Euro
- intrare rezervare Borgese - 33 Euro.
- intrare Colosseum - 24 Euro (copiii gratuit).
- intrare Castel Sant' Angelo - 17 Euro (copii gratuit)
- intrare palazzo Barberini - 10 Euro
- alte intrări - 10 Euro
- pliante, cărţi- 50 Euro
- transport urban 25 Euro
- mâncare, apă, suc, etc.- 500 Euro

San Giovanni in Laterano - exterior

San Giovanni in Laterano- altarul papal, pe un baldachin gotic

San Giovanni in Laterano- interiorul realizat de Francisco Borromini Scala Santa
Discobolul - Museo Nazionale Romano

Boxerul mă priveşte îngândurat... . Museo Nazionale Romano

Roma, ziua a IV-a, Aventin, Muzeele Capitoline şi alte biserici

Miercuri, 13 iulie 2011-07-20

Dimineaţa ne-am rezervat-o pentru una dintre cele şapte coline ale Romei şi anume Aventin. Este o zonă liniştită, mai puţin vizitată, cu vile de lux cu grădini generoase, biserici medievale şi parcuri. Am luat metroul de la Termini, pe linia B, patru staţii, până la Piramide. Cum se iese de la metrou este vizibilă Piramida lui Caius Cestius, construită între 18-12 î.H. de acest magistrat roman, mare fan al arhitecturii egiptene. Imediat lângă Piramidă este Porta San Paolo, ce făcea parte din Zidul Aurelian de apărare al oraşului, una dintre cele mai bine păstrate porţi antice, construită prin secolul al doilea. Am trecut pe lângă Cimitirul Protestant, fără să intrăm şi am început să urcăm propriu-zis pe Aventin, printr-un cartier rezidenţial mai select, curat şi cu multă vegetaţie.Am ajuns la Piazza dei Cavalieri di Malta, înconjurata de chiparosi, ziduri decorate, obeliscuri si trofee militare. Aici se află unul din aşa zisele mici secrete ale turismului roman: dacă priveşti prin gaura cheii de la clădirea numărul 3, unde se află curtea Prioratului Ordinului Cavalerilor de Malta (cunoscuţi şi sub numele de Cavalerii Ospitalieri) se poate observa domul bazilicii Sfântul Petru, încadrat de grădini. Ne-am chiorât şi noi în voie pentru că nu era nimeni prin preajmă, am încercat să facem poze cu aparatul foto darn nu am reuşit din cauza zoomului prea mic dar am reuşit sa obţinem o imagine onorabilă cu camera video, ce are un zoom bunicel de X30.

Am continuat apoi spre Santa Sabina, una dintre cele mai vechi (secolul al V-lea) biserici din Roma: aici ar trebui sa vă uitaţi la uşile (tot secolul al V-lea) pe care se află una dintre cele mai vechi scene ale răstignirii din arta creştina. Lângă Santa Sabina se află “Il Giardino degli Aranci” (Grădina de portocali) din Parcul Savello; aici ne-am mai relaxat, am stat pe băncuţe în parcul aproape gol, am regretat faptul că nu mai erau portocale în pomi (eram chitiţi să le încercăm :), ne-am aprovizionat cu apă şi ne-am făcut poze dintr-un belvedere cu o bună panoramă asupra Romei. Apropo de panoramă, dacă sunteţi amatori de perspective înălţătoare :), toate merită (din domul bazilicii Sfântul Petru, de pe Il Vittoriano, de pe castel Sant’ Angelo, de pe terasa Pincio şi din grădina de Portocali), iar noi nu am ratat niciuna.

Am coborât apoi pe Via Santa Sabina, unde am găsit grădinile de trandafiri, aflate pe locul fostului cimitir evreiesc; grădinile sunt, se pare, deschise doar în mai şi iunie, trandafirii erau cam ofiliţi (iată încă un motiv să vizitaţi Roma în mai!), dar arătau, totuşi, destul de bine.

Am cotit-o la stânga spre Santa Maria in Cosmedin unde se află Bocca della Verità. Acest capac de marmură era, iniţial, un capac de canal de scurgere din Cloaca Maxima Abia în Evul Mediu faţa a devenit un detector de minciuni: cei care erau suspectaţi de miciună erau obligaţi să introducă mâna în în gura căscată, în timp ce o persoană înarmată cu o sabie se ascundea în spatele ei. Am stat la coadă cca 15 minute fiindcă un mic battalion gălăgios de turişti kamikaze japonezi ne luaseră faţa, apoi ne-am pozat şi noi, cu scălâmbăielile de rigoare, spre amuzamentul copchiilor noştri. In interiorul bisericii Santa Maria in Cosmedin am dat de un ghid roman care ne-a invitat (contra sumei de 1 Euro/persoană) să vedem un mic altar creştin, în subsolul bisericii, ce aparţinea papei Adrian I, unul dintre cele mai vechi locaşuri creştine din Roma zicea el. Lângă Santa Maria in Cosmedin este micul Templul lui Hercule (Il Tempio di Ercule Vincitore) şi Templul lui Portunus (zeul porturilor), ambele făcând parte din Foro Boario

Apoi am mers pe lângă Tibru, am făcut poze pe Ponte Fabricio şi ne-am întors să urcăm spre Capitoliu, trecând pe lângă arcul lui Giano, cu patru feţe. Am ajuns la Piazza del Campidoglio, proiectată de Michelangelo, unde se află Primăria (Palazzo Senatorio), Palazzo dei Conservatori şi Palazzo Nuovo. În centru pieţei se află copia statuiei ecvestre a lui Marc Aureliu, originalul aflându-se în interiorul muzeelor; legătura cu Piaţa Veneţia se face prin scara Cordonata, proiectata tot de Michelangelo. Am mai luat ceva pauză pe scările primăriei, între timp am remarcat copia Lupoaicei aflată în stânga spate, dacă stai în faţa statuiei lui Marc Aureliu. Tot lângă lupoaică puteţi face trecerea mai scurtă spre Il Vittoriano şi tot aici se află apă gratis. Muzeele Capitoline au fost cele mai scumpe din toată excursia noastră (12 Euro/adult, 10 Euro/copil). Se intră prin Palazzo dei Conservatori şi se iese prin Palazzo Nuovo şi puteţi vedea, printe altele, Lupoaica originală, capul uriaş al lui Constantin, Brutus Capitolin (pe mine m-a impresionat capu’ ăsta, doar ca nu vorbeşte dom’ne :), l-am pus şi la poze), statuia Sclav murind, uriaşa statuie a lui Marforio, tolănit pe o parte. Puteţi face poze bune asupra Forului Roman din Tabularium, la subsol, la trecerea între cele doua palate.

După muzee, am coborât pe Cordonata în Piazza Veneţia, am mâncat şi am luat autobuzul 40 expres spre Termini. Iar am făcut blatul pentru că nu am găsit aparate de validare a biletelor (poate fiindcă era expres sau nu le-am văzut eu, în fine am scapat neamendaţi şi de data asta :)).

Pauza aceasta de prânz era binevenită, pe căldurile romane de vară, ne mai odihneam, mai ne hidratam şi cred că e OK să aveţi un moment de respiro, mai ales când sunteţi cu copii, cum am fost noi.

După amiaza acestei zile, de la orele 16, am dedicat-o bisericilor şi, în ordine, am vizitat:

1. Santa Pudenziana, situată pe Via Urbana, paralelă cu Via Cavour - cu un mozaic din secolul al IV-lea cu apostolii reprezentaţi ca nişte senatori romani. Este considerat el mai vechi mozic creştin păstrat din Roma.

2. Santa Maria Maggiore – legenda spune că, în noaptea de 4 spre 5 august 358 d.H., Fecioara Maria a aparut în vis, atât papei Liberio cât şi un bogat cetăţean roman, cerându-le să construiască un lăcaş sfânt în locul indicat miraculos de ea. A doua zi a nins pe colina Esquilin, în plină vară,de fecioară iar papa a ordonat începutul lucrărilor la “Santa Maria della neve”, cu finanţarea bogatlui roman. Santa Maria Maggiore este una dintre cele patru bazilici papale din Roma, alături de San Pietro in Vaticano, San Giovanni in Laterano şi San Paolo fuori le mura. Clopotniţa este cea mai înaltă din oraş, tavanul este poleit cu aur adus de Columb (aşa spune legenda), capele mai importante sunt Sistina şi Paolina, o relicvă importantă este un fragment din ieslea lui Isus, sunt mozaicuri din secolul al V-lea. În dreapta altarului sub o lespede simplă, aproape neobservabilă, se află mormântul marelui artist al barocului, Gian Lorenzo Bernini, sculptor, architect şi pictor, artist ce a marcat Roma ca nimeni altul.

3. Santa Prassede, situată foarte aproape de Santa Maria Maggiore, cu mozaicuri bizantine şi capela Zeno.

4. San Pietro in Vincoli – în care se află lanţurile Sfântului Petru şi teribilul Moise de Micelangelo, parte a mormăntului papei Iuliu al II-lea. Coarnele lui Moise sunt controversate: unii zic că e vorba de o traducere greşită din Biblie, alţii că e vorba de înţelepciunea lui Moise.

5. Santa Maria sopra Minerva, situată lângă Panteon, printre puţinele biserici în stil gotic din Roma, locul în care Galileo Galilei a abjurat, unde se află mormintele Sfintei Caterina di Siena şi al pictorului Beato Angelico, statuia lui Michelangelo - Cristo della Minerva. În faţa acestei biserici se află “L'Obelisco della Minerva” sau “Pulcin della Minerva” (pulcin înseamnă porcesc), adică un “grazioso elefantino” de Bernini.

6. Sant'Ignazio di Loyola – model de biserică barocă, unde se află o cupolă falsă şi o frescă trompe-l'œil (Gloria di Sant'Ignazio (1685) de Andreea Pozzo.

7. San Luigi dei Francesi – cu operele lui Caravaggio: “Martirio di San Matteo, San Matteo e l'angelo e Vocazione di san Matteo”. Apropo de Caravaggio se pare că osemintele sale au fost descoperite în 2010 (dispăruse în Porte Ercole, în 1610, la 38 de ani după o viaţă tumultoasă), poate urmăriţi [url=http://www.mercurymedia.org/programmes/the-caravaggio-affair/] The Caravaggio Affair[/url].

Am stat apoi prin Piaza Navona, ne-am dedulcit iar la îngheţată şi am plecat la hotel cu autobuzul 64.