Joi, 14.07.2011
Era ultima zi din escapada noastră romană şi aveam avion seara, pe la 18,50. Mai era timp de vizitat aşa
că, după micul dejun, am predat camera şi ne-am lăsat bagajele la hotel. Recepţionerul a fost amabil, nu ne-a cerut niciun ban pentru asta şi aveau un fel de dulap special amenajat pentru aşa ceva, în faţa recepţiei. Eram cam morocănoşi că este ultima zi, ne cam învăţasem la Roma, parcă nu ne mai venea să plecăm :). Am plecat la 8,30, pe jos, de la hotel Altavilla în direcţia San Giovanni in Laterano, pe Via Merulana, traseu pe care l-am făcut cam în jumătate de oră. Am ajuns la obeliscul din faţa Pieţei Porta San Giovanni, cel mai înalt din Roma, de 32,18 m, provenit de la templul din Karnak (Egipt), de pe vremea faraonului Tutmosis al III-lea (1458 î. H.), amplasat iniţial în Circus Maximus în 357 d. H.
Am intrat în San Giovanni in Laterano adică „Arcibasilica del Santissimo Salvatore e dei Santi Giovanni Battista ed Evangelista in Laterano, madre e capo di tutte le chiese della Città”, cum ar veni “ Maica şi fruntea tuturor bisericilor din oraş şi din lume”. Construită de Constantin cel Mare în secolul al patrulea, biserica a fost refăcută în interior de Francisco Borromini, în 1650, iar în exterior de arhitectul Alessandro Galilei, în 1734. În naos sunt aliniate statuile celor 12 apostoli iar altarul-baldachinul gotic papal a fost sculptat de Giovanni di Stefano în secolul al XIV-lea. Doar papa poate celebra slujba de la acest altar iar în partea sa superioară se află statuile sfinţilor Petru şi Pavel, poleite cu argint aurit, care ar conţine chiar oase din capul acestor sfinţi. Exteriorul catedralei este dominat de statuile gigantice ale lui Hristos şi ale apostolilor. Am stat mai mult aici, deoarece timpul nu ne presa, am intrat cu audioghid (3 Euro/adult) la galeria cu arcade (chiostro) şi coloane, asemănătoare celor brâncoveneşti, şi la muzeu. Porţile centrale sunt din bronz şi provin de la Curia (Senatul roman).
Aici a avut loc şi un episode sinistru din istoria bisericii catolice: “Il Sinodo del cadavere (Synodus horrenda) ” sau “Concilio cadaverico”. Este vorba de un proces pentru sacrilegiu intentat, post-mortem, papei Formoso (891-896), în 897. Cadavrul papei a fost exhumat, îmbrăcat în straie preoţeşti, pus pe tronul papal şi judecat de către un conciliu condus de papa Ştefan al VI-lea. Formosus a fost acuzat de violarea legii canonice, de sperjur şi de faptul ca a activat ca episcop, desi era mirean. Papa Ştefan a întrebat cadavrul: “De ce ai uzurpat scaunul episcopal al Romei, împins de un aşa de mare spirit al ambiţiei? ” Apoi a ordonat ca trupul să fie dezbrăcat de hainele papale, să i se taie cele trei degete ale mâinii drepte care erau folosite pentru binecuvântari şi a declarat toate actele şi ordinele lui Formosus drept nule. Cadavrul a fost îngropat intr-un cimitir pentru străini însă, nu mult dupa aceea, a fost iarăşi dezgropat, legat cu greutăţi şi aruncat în râul Tibru. Aceste întâmplări l-au făcut foarte nepopular pe Ştefan VI. Au început să circule zvonuri conform cărora trupul lui Formosus, după ce a ajuns la mal, a început să facă miracole. A urmat o răscoală populară, soldată cu decăderea Papei Stefan VI din scaunul papal şi trimiterea lui în inchisoare (unde, în iulie sau august 897, a murit strangulat).
Dar această poveste morbidă, prelucrată de pe alt site, nu are nimic de-a face cu măreţia şi frumuseţea actualei basilici San Giovanni in Laterano. E impunătoare, luminoasă, spaţioasă şi merită cu prisosinţă vizitată, deşi nu se află situată tocmai central. Imediat peste stradă, în dreapta bazilicii, cum o priviţi din faţă, se află Scala Santa, cu 28 de trepte, ce fost adusă de către mama lui Constantin, Sfânta Elena, de la palatul din Ierusalim al lui Pilat din Pont şi pe care, se spune, ar fi urcat Hristos, cu puţin timp înainte de moarte. Pelerinii o urcă în genunchi ca să retrăiască o parte din suferinţele lui Isus iar scările originale sunt acoperite cu lemn, pentru ca nicio păcătoasa de fiinţă să nu mai calce pe urmele Sale. Copiii au fost imediat amatori de o aşa urcare, aşa că au luat-o în genunchi pe sfânta scară iar eu am luat-o pe scara alăturata,
Am ieşit de la acest obiectiv şi ne-am îndreptat către staţia de metro San Giovanni, trecând printr-o poartă minora a Zidului Aurelian, Porta Asinaria. Am mers doua staţii de metrou până la Termini, unde mai aveam de vizitat Museo Nazionale Romano situat în Palazzo Massimo alle Terme, lânga Piaţa Cinquecento. Copiii au intrare gratuită iar adulţii plătesc 7
Am ieşit de la muzeu, am mers la o autoservire în Termini să mâncăm (preţ cam 30 Euro – 4 persoane), apoi la hotel, ne-am luat bagajele şi am traversat din nou gara Termini pent

Roma ne-a plăcut, este un “must see”, musteşte de istorie, religie şi artă şi sper că vom reveni.
Câteva recomandări care îmi vin acum în cap:
-căutaţi un hotel sau un apartament în zonă centrală; Roma poate fi parcursă per-pedes, mai ales daca sunteţi cazaţi central.
-merită Roma Pass (economisiţi ceva euro şi intraţi mai repede la Colosseum); eu nu am luat pentru că aveam rezervări şi oricum trebuia sa iau bilete pentru copii.
-vara luaţi sticle cu apă cu voi, o sa găsiţi des fântâni cu apă bună şi gratis (o sticlă de juma’te de apă plată este 1 Euro în zonele mai lăturalnice şi 2-3euro în zonele turistice) !
-stabiliţi-vă obiectivele de la bun început; studiaţi un pic ghidurile de acasă şi luaţi-vă un ghid cu voi (să aibă si hartă)!
-dacă aveţi telefoane cu Android, puteţi avea hărti bune pe telefon, gratis, fără să faca trafic de net, chiar şi programe destinate Romei (recomand TravelDroid, Maverick, Romtrip, Nomada, Travelbook Rome etc. , le găsiţi pe Android Market).
-vizitaţi Vaticanul după amiaza, mi s-a părut mai puţin aglomerat.
-nu ezitaţi să întrebaţi, dacă nu vă descurcaţi; italienii sunt amabili, mai ales daca încerci sa le vorbeşti pe limba lor; câteva expresii şi întrebări uzuale le găsiţi pe net.
-vara este foarte cald; poate reuşiţi să mergeţi primăvara sau toamna!
Buget excursie 4 persoane, 2 adulţi şi 2 copii (7şi 14 ani)
- transport avion Blue Air - 344 Euro (80 Euro/persoană dus întors, plus rezervare locuri în avion la geam 6 Euro/persoană dus-întors), fără bagaj de cală.
- cazare camera triplă Hotel Altavilla -302 Euro, copii sub 8 ani gratuit în cameră (70 Euro/noapte, plus taxa turistică de 2 Euro/noapte/turist, copiii sub 10 ani nu plătesc).
- transport aeroport-hotel şi invers - 48 Euro.
- intrare rezervare Vatican - 64 Euro
- intrare rezervare Borgese - 33 Euro.
- intrare Colosseum - 24 Euro (copiii gratuit).
- intrare Castel Sant' Angelo - 17 Euro (copii gratuit)
- intrare palazzo Barberini - 10 Euro
- alte intrări - 10 Euro
- pliante, cărţi- 50 Euro
- transport urban 25 Euro
- mâncare, apă, suc, etc.- 500 Euro
Am citit posturile despre Roma si, dupa cite ati fost in stare sa vedeti in cinci zile, sinteti niste eroi.
RăspundețiȘtergereNoi am fost anul trecut, in sfirsitul lui Aprilie - inceputul lui Mai, tot cu copii ( 9 si 4 ani atunci ), am stat o saptamina si, cred, ca am vazut cam o treime din obiectivele descrise de tine. Ati avut o organizare crincena. Si copii sint de admirat, ca au reusit, sa faca fata . Bravo !!!
Si ai mei se cam saturasera de muzee si biserici dar un pic recompensati cu inghetata, un pic dusi cu zaharelul ca mai e putin, am cam vazut ce era de vazut. Copiii nostri sunt ceva mai mari si la varsta lor orice an conteaza, in sensul ca sunt mai ascultatori .
RăspundețiȘtergereVad ca si la Scala Santa ai fost...ai un ghid bun, cu siguranta.
RăspundețiȘtergereSi ai retinut si ca interiorul catedralei e decorat de Borromini...
Pana la urma ai fost la San Carlino?
O sa ti le iau la citit pe indelete, ca imi place ce scrii.
Da, aveam niste trasee oarecum prestabilite de acasa, de la pregatirea vacantei. Dintre ghiduri cel mai mult am folosit DK-Roma (avea si o harta bună), pe care l-am avut la noi, dar si Lonely Planet, Frommer, Fodor's, Orasele lumii pas cu pas de la editura Ad Libri. Le-am combinat, ca sa zic asa. Oricum au ramas destule obiective pt. o ipotetica dată viitoare, căci sper că nu degeaba am aruncat bani la Trevi :)!
RăspundețiȘtergereA, eu n-am incredere in legenda aia cu banutul la Trevi, asa ca intotdeauna las ceva important nevazut, ca sa fie sigur ca voi reveni.
RăspundețiȘtergereSi eu tot DK Roma si Fodor's. Dar si o harta mare, de-aia tip cearsaf.