miercuri, 11 iulie 2012

Ziua a treia: acvariul, grădinile de cactuşi, muzeele


Duminică, 15 aprilie.

Am plecat de la hotel în jurul orei 8,30, având ca prim obiectiv important acvariul. Pe traseu am mai văzut alte câteva:
  1.  Plaça Reial – a nu se confunda cu Plaça del Rei
  Piaţa Reial
     Inaugurată la mijlocul secolului al XIX-lea, are multe restaurante, baruri, palmieri dar, fiind duminică, era şi un mic târg filatelic, cu timbre clasoare, plicuri etc. În centrul pieţei se află “Font de les Tres Gràcies”, străjuită de lampadarele realizate de Gaudi, la începutul carierei sale. E foarte aproape de Rambla şi merită, neapărat, vizitată, pentru armonia arhitecturală şi de peisaj.

  1.  Palau Guell 
Palau Guell
    Situat pe Carrer Nou de la Rambla, şi el foarte aproape de Rambla, palatul gaudian nu e foarte spectaculos la exterior (nici strada îngustă, pe care este situat, nu-l avantajează), deci trebuie intrat pentru a-l aprecia la justa sa valoare. Deocamdată am trecut să-l localizăm şi să-i vedem orarul de intrare, urmând să ne întoarcem aici marţi.

 Statuia lui Columb
3.            Monumentul lui Columb
    A fost inaugurat în 1888, cu prilejul expozţiei universale şi se spune că este amplasat pe locul unde a păşit Columb, după prima călătorie în America, în 1492. Situat la capătul Ramblei, dinspre mare, a devenit una dintre emblemele oraşului. O mica controversă este legată de direcţia spre care este întinsă mâna dreaptă a exploratorului: ar fi trebuit sa arate spre Lumea Nouă dar, đe fapt, indică nordul Africii. Se poate urca cu un lift claustrofobic :), în vârful coloanei de 60 metri înălţime, pe care se află statuia propriu-zisă, contra sumei de 3 Euro sau gratis cu Barcelona card. Panorama este prielnică pentru poze către port, Rambla şi restul  oraşului. Locul este strâmt, puţin aplecat înspre exterior, nu-l recomand celor cu rău de înălţime!
  
  1.  Acvariul
Timp de vizitare – circa 1 oră
Preţul de intrare: 18 Euro – adult, 13 Euro – copiii între 3 şi 12 ani.
 Acvariu. Prietenie!
La hotel am găsit nişte pliante cu reducere de 2 Euro/persoană, aşa că intrarea la acest obiectiv s-a redus un pic, dar, oricum preţul mi se pare exagerat pentru ceea ce oferă. Sunt mai multe bazine cu peşti, în special mediteraneeni, tropicali, chiar şi pinguini. Cel mai spectaculos este Oceanariumul, cu un tunel prin care se trece pe un soi de bandă rulantă, rechinii patrulând pe deasupra vizitatorilor. Daca nu sunteţi pasionaţi sau însoţiţi de copii, puteţi evita acvariul, economisind timp şi bani.

  1. Plaja Barceloneta
 Pe plajă. În depărtare se vede Peştele lui Frank Gehry, lânga Hotelul Arts şi turnul Mapfre
Dupa acvariu, am mers pe jos pâna la plajă, pe Passeig del Borbo, însă recomand sa luaţi autobuzul (17, 40, 45), din zona staţiei de metrou Barceloneta, 2-3 staţii, scutindu-vă picioarele de o distanţă considerabilă. Ne-am mai plimbat un pic în zonă, am mâncat ceva, apoi am făcut poze lânga monumentul “Omagiul Barcelonetei”, de Rebecca Horn, o construcţie ce vrea să amintească de vechile baruri din zonă. Era cald şi soare puternic, se făcea deja plajă dar noi nu eram echipaţi :) pentru aşa ceva, mulţumindu-ne doar să ne udăm un pic mâinile în Mediterană. Nu am mai ajuns pâna la Hotelul Arts şi Turnul Mapfre, cele două turnuri din Portul Olimpic, lânga care se află sculptura “Peştele”, a lui Frank Gehry, doar ne-am mulţumit sa le privim de la depărtare. Ne-am îndreptat spre:

  1. Transbordador Aeri
 Plaja Barceloneta. Vedere din turnul Sant Sebastiá
 Este un teleferic ce face legătura între colina Montjuic şi zona portului-Barceloneta, pe odistanţă de 1350 m. Sunt 3 turnuri  de susţinere a cablurilor: Sant Sebastian (70 m înălţime), lânga plajă, Jaume I  (101 m), la mijloc, şi Miramar (57 m), pe Montjuic.  Preţul este de 15 Euro pentru o călătorie dus-întors sau 10 Euro numai pentru dus. Capacitatea maximă este de 15 persoane, asta ca să vă estimaţi timpul de stat la coadă; şi apropo de cozi, sunt, de fapt, două: una mai mică, jos, la casa de bilete şi alta mai măricică, sus, în turn. Panorama asupra portului şi plajei este excelentă, merită sa urcaţi în turn fie şi numai pentru acest lucru.



  1. Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera
Program zilnic de la ora 10, la apus, intrare liberă, timp de vizitare cca 30 minute.
Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera
 Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera
 Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera
 Situate pe un versant abrupt al Montjuicului le puteţi localiza cu uşurinţă, imediat după coborârea din Trasbordador Aeri: cum coborâţi, se află un pic mai la stânga. Zona era mai puţin vizitată, aleile grădinilor erau aproape goale, dar cele peste 800 de specii de palmieri, cactuşi de toate felurile, mai mari sau mai mici, şi alte plante xerofite merită efortul. În plus, aveţi si panorame foarte bune asupra portului, nou prilej de fotografii reuşite! Numele grădinilor este dat după un poet catalan şi sunt considerate una dintre cele mai importante colecţii de plante suculente de pe glob.

  1. Fundaţia Joan Miró
Ieşind din Grădinile de cactuşi, am trecut prin grădinile Miramar, aflate în faţa hotelului cu acelaşi nume şi nu aşa de spectaculoase ca Mossen Costa, luând apoi autobuzul 50, două staţii, pâna la Fundaţia Joan Miro.
Program 10-20, duminica 10-14, închis lunea. Tarife: 10 Euro adult, 7 Euro tinerii între 15-30 de ani şi vârstnicii peste 65, copiii sub 16 ani gratuit; timp de vizitare 30-60 minute. 
Operele lui Miro au întărit convingerea copiilor mei că arta este la îndemâna tuturor şi că pot picta şi ei asemenea opere :). Stele, păsări, triunghiuri, femei (Young girl escaping), toate abstracte, sculpturi !? neverosimil de simple, toate acestea l-au făcut celebru pe acest barcelonez get-beget, apropiat al suprarealismului. Se apropia de ora de închidere şi am fost rugaţi să scurtăm vizita, oricum acest obiectiv îl recomand doar iubitorilor necondiţionaţi de artă modernă, nefiind un “must see” pentru turistul obişnuit. Clădirea fundaţiei este realizată de un arhitect celebru, Josep Lluis Sert, fiind de un alb intens, cu terase şi curţi interioare.

  1. Pavilionul Mies van der Rohe
Pavilionul Mies van der Rohe. Sculptura Alba ("Zori") a lui Georg Kolbe
 Ne-am continuat periplul duminical tot cu autobuzul 50, care are staţie chiar în faţa fundaţiei, şi am mers până în piaţa Espana. Aveam de gând să intrăm la Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei (M.N.A.C.) dar uitasem că ora de închidere,  duminica, este 14. Ne-am resemnat şi am coborât spre Pavilionul Mies van der Rohe.
Zilnic 10-20, tarif: adulţi 4,75 Euro, copiii sub 16 ani gratuit, timp de visitare 15-30 minute
Clădirea, aparent nu foarte spectaculoasă, a fost ridicată cu ocazia expoziţiei universale de la Barcelona, din 1929, şi este emblematică pentru arhitectura modernă. A fost dezasamblată după expoziţie şi reconstruită în anii ’80. Pe un singur nivel, cu acoperiş plat, cu largi deschideri între interior şi exterior, alcătuită din materiale ca marmură, onix, travertin, pereţi de sticlă şi coloane metalice, cu linii geometrice drepte, dar elegante, pavilionul contrastează radical cu zorzoanele arhitectonice specifice modernismului arhitectural catalan (de altfel, deviza lui Ludwig van der Rohe şi a arhitecturii minimaliste este “less is more”). Două bazine de apă completează ansamblul: unul la exterior, mai mare, şi altul în curtea interioară, de dimensiuni mai mici,  pe malul căruia se află o copie a sculpturii lui Georg Kolbe – “Zori”, ce se reflectă graţios în apă şi în materialele enumerate mai sus. La interior se află “scaunele Barcelona”, şi ele foarte cunoscute în designul interior, alcătuite din piele, cu picioarele în formă de foarfecă şi care se mai fabrică şi astăzi.

  1. CaixaForum
Caixaforum

Imediat lângă Pavilionul Mies van der Rohe se află această fostă fabrică de textile, ridicată în 1911, după proiectul altui arhitect catalan modernist, Josep Puig i Cadafalch. Serios degradată de-a lungul timpului, clădirea a fost cumpărată şi renovată de banca La Caixa şi transformată într-un centru modern de expoziţii şi conferinţe. Am avut norocul să descoperim două consistente expoziţii gratuite, consacrate pictorilor Eugène Delacroix şi Francisco de Goya, cu opere aduse din toate marile muzee ale lumii. Fotografiatul era interzis şi nu am putut face prea multe poze, din păcate. “Moartea lui Sardanapal”, “Femei din Alger” ale lui Delacroix, “Maja vestida”, “Capricii”, ale lui Goya au fost capetele de afiş.

  1. Santa Maria del Mar
Santa Maria del Mar
După amiaza, pe la ora 15, am luat metroul din Piaţa Espana, pe linia 3, pâna la staţia Liceu şi ne-am îndreptat spre hotel unde, în acelaşi corp de clădire, se află şi restaurantul Navia, la care am mâncat bine, la un preţ rezonabil, cam 50 de Euro. Începuse şi ploaia, eram obosiţi, însă eu şi Codruţ am mai dat o tură prin muzeele din apropiere iar fetele au rămas în cameră să se mai odihnească. Era duminică şi, după ora 15, multe muzee sunt gratuite. Ne-am îndreptat spre muzeul Picasso, trecând mai întâi prin biserica Santa Maria del Mar. Simbol al goticului catalan şi biserică a marinarilor,  datând din secolul al XIV-lea, impresionează mai degrabă prin interiorul auster, cu linii zvelte şi elegante şi lipsa decoraţiunilor interioare (şi datorită războiului civil din 1936, cănd biserica a fost incendiată) şi acustica excelentă.

  1. Muzeul Picasso
Coada de la Muzeul Picasso
Orar: marţi-duminică 10-20, luni închis, tarif 11 Euro adult, copiii sub 16 ani gratuit (ca şi duminica între 15-20 şi prima duminică din lună), timp de vizitare o oră.
Situat pe Carrer Montcada, în cinci palate medievale, muzeul ne-a întâmpinat cu o coadă consistentă :) la care am aşteptat mai mult de o jumătate de oră. Multe opere de tinereţe ale pictorului, când era şi un excelent pictor clasic, ca să zic aşa, “Ştiinţă şi caritate” fiind un exemplu. Am tras coconcluzua că, pentru a fi un bun artist abstract, trebuie să stăpâneşti foarte bine şi tehnica clasică a picturii. Desigur domină pictura abstractă, mai ales seria “Las Meninas”, interpretarea lui Picasso a celebrului tablou a lui Diego Velazquez. Nu se pot face fotografii şi paza este extrem de strictă.

  1. Muzeul Barbier Mueller de artă precolumbiană
În faţa muzeului de artă precolumbiamă Barbier Mueller, pe Carrer Montcada
Orar: 11-19, închis luni, gratuit prima duminica din lună, tarif – 3,5 Euro, copiii sub 16 ani gratuit, timp de vizitare 30 minute.
Muzeul este situat chiar vizavi de Muzeul Picasso şi constă într-o colecţie de mică întindere de obiecte şi sculpturi provenite de la incaşi, azteci, olmeci, mayaşi, etc., din Mexic până în Bolivia sau Peru.

  1. Muzeul European de Artă Modernă (M.E.A.M.)
 Muzeul European de Artă Modernă. Intrare.
Orar: luni închis, marţi duminică 10-20, tarif: 7 Euro, copiii sub 12 ani gratuit, timp de vizitare 30 minute.
Amplasat în palatul renascentist Gomis (cam nerenovat), din secolul al XVII-lea, muzeul se deosebeşte de alte muzee de artă modernă prin faptul că se axează pe arta figurativă. Expun mulţi pictori şi sculptori contemporani ale căror creaţii îndrăzneţe şi surprinzătoare le ataşez în fotografii.

15. Museu d’Història de Barcelona (MUHBA)
Muzeul de istorie al oraşului Barcelona - MUHBA. Sala Tinell.
Închis luni, marţi-duminică 10-19, tarif 7 Euro adulţi, copiii sub 16 ani gratuit (ca şi duminica între 15-20 şi prima duminică din lună), timp de vizitare 30 minute.
Aici se pot vedea, la subsol, rămăşiţele Barcelonei romane (Barcino), mergând pe pasarele pe deasupra ruinelor. Se iese apoi la Capela Santa Agata şi la sala Tinell (alături  de Palau del Lloctinent, fac parte din Palau Reial Major) , o mare încăpere gotică cu arcade unde regii catolici, Fernando de Aragon şi Isabela de Castilia, l-au primit pe Cristofor Columb,  la întoarcerea din prima sa călătorie în America.



15.  Plaça del Rei

Piata del Rei

Aflată la ieşirea din MUBA, este înconjurată de clădiri medievale: Palau Reial Major, Sala Tinell, Palau del Lloctinent, capela Santa Agata şi Torre Mirador del Rei Martí.

16.  Capela Marcus

La întoarcerea spre hotel am dat şi peste această mică capelă, printe puţinele  construcţii în stil romanic din Barcelona, ce datează din secolul al XI-lea. Am văzut şi intrarea la muzeul mamutului: http://www.museodelmamut.com/en/museum/acceso-horarios

Muzeul Mamutului.
 Capela  Marcus

Eram, însă, deja epuizaţi, şi am renunţat să mai intrăm şi aici, ne-am retras spre hotel  cumpărând câte ceva de mâncare, apă şi suc de la prăvăliile ţinute de indini (pakistanezi?!) din zonă.

Barcelona - traseu ziua a treia dimineaţa

 Balconul camerei cu vedere spre gara Estació de França

Mercat del Born, în restaurare

 Strazile înguste din cartierul El Born

O pisi barceloneză

Mândria catalană concretizată în drapele

Carrer Barra de Ferro, cu MEAM - Muzeul european de artă modernă


Pavilionul Mies van der Rohe
 Piaţa Reial cu lampadar de Gaudi
Piaţa Reial

Pavilionul Mies van der Rohe. Scaunele Barcelona

Pavilionul Mies van der Rohe. Scaunele Barcelona

Pavilionul Mies van der Rohe

Pavilionul Mies van der Rohe

Caixaforum,  cu expoziţiile Goya şi Delacroix

Caixaforum - machetă cu fosta fabrică de textile  alui Cadafalch

Caixaforum,  cu expoziţiile Goya şi Delacroix


Caixaforum,  cu expoziţiile Goya şi Delacroix

Caixaforum,  cu expoziţia Goya - La maja vestida

Caixaforum,  cu expoziţia Goya

Caixaforum,  cu expoziţia Goya - Caoricii - măgarul cărat de om. Capricho № 42 Tú que no puedes (Thou who cannot)

Caixaforum,  cu expoziţia Goya

Caixaforum,  cu expoziţia Goya

Caixaforum,  cu expoziţia Goya - Autoportret

Vedere dinspre terasa MNAC spre Piata Espana

 Probleme cu picioarele



Piaţa Reial

La restaurant Navia

 Santa Maria del Mar

 Santa Maria del Mar


O repriza de ploaie în drum spre Muzeul Picasso


Muzeul Picasso

 Muzeul de arta precolumbiana Barbier Mueller. Cultura Jame-Coache, Ecuador, 500 î.H.-500 d.H

Muzeul de arta precolumbiana Barbier Mueller. Cultura Chimu, Peru, 1150-1400.

Muzeul de arta precolumbiana Barbier Mueller


Muzeul de arta precolumbiana Barbier Mueller

 Muzeul de arta precolumbiana Barbier Mueller. Cultura maya - Guatenala, 600-900 d.H.

Muzeul de arta precolumbiana Barbier Mueller. Huehuetuetl, divinitate a focului, 600-800 d. H., Mexic.


 Muzeul European de Artă Modernă - intrare

Muzeul European de Artă Modernă. Carlos Saura Riaza - Provenir

 Henri Florez Soler - Susana y los viejos (Susana şi batranii)

 Muzeul European de Artă Modernă. Gerar Mas - Antroporcino, sculptură în marmură

  Muzeul European de Artă Modernă.

 Muzeul European de Artă Modernă. Mikel Olozabal - La crisis.

 Muzeul European de Artă Modernă.


Muzeul European de Artă Modernă. Mikel Olozabal - El proceso del transformacion del miedo en arte.

Muzeul European de Artă Modernă. Eduardo Naranjo - Vanesa.

Muzeul European de Artă Modernă. Înainte de executie. Sau intre doua nu te ploua...

 Muzeul European de Artă Modernă. Andres Castellanos Garcia - Caballo blanco

Muzeul European de Artă Modernă. Carlos Marijuan - Ciro.

Muzeul European de Artă Modernă. Juan Moreno Aguado - Taller

Muzeul European de Artă Modernă. Susana Ragel Nieto - La nuca.

Muzeul European de Artă Modernă.


. Muzeul de istorie al oraşului Barcelona- MUHBA


. Muzeul de istorie al oraşului Barcelona- MUHBA

. Muzeul de istorie al oraşului Barcelona- MUHBA


Muzeul de istorie al oraşului Barcelona- MUHBA. Capela Santa Agata

 Piata del Rei


 Piata del Rei

 Pe lei de la statuia lui Columb

Panoramă de pe statuia lui Columb

 Port Vell

 Port Vell

 Port Vell

 Port Vell

Acvariu

Acvariu

 Pe plajă. Monumentul Homage to Barceloneta, de Rebecca Horn

 Pe plajă. Monumentul Homage to Barceloneta, de Rebecca Horn

.Codruţ şi Mediterana

. Monumentul Homage to Barceloneta, de Rebecca Horn

Barceloneta şi Hotelul W

Turnul Sant Sebastiá, din port de unde se ia telefericul (Transbordador Aeri) spre colina Montjui

 Plaja Barceloneta. Vedere din turnul Sant Sebastiá

Vedere spre Montjuic din Turnul Sant Sebastiá, din port de unde se ia telefericul (Transbordador Aeri)

  Plaja Barceloneta. Vedere din turnul Sant Sebastiá

Coada de la Transborador Aeri, din interior (mai era o coadă şi afară).

 Vedere din Turnul San Sebastia spre Rambla. În depărtare este colina Tibidabo

 Portul din teleferic

 Ne apropiem cu telefericul de Monjuic. În stânga se observă Hotelul Miramar

Hotelul Miramar

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera

Grădinile Miramar

Grădinile Miramar

Grădinile Miramar

 De la Miramar am luat autobuzul 50, două staţii, până la Fundaţia Juan Miro

 Staţia  autobuzului  50 Miramar

 Staţia Juan Miro a  autobuzului  50

 Personajul E.T., de la intrarea n Fundaţia Juan Miro. Sculptura este intitulata chiar Personaj

 Fundatia Juan Miro - Tapiseria de la intrare

 Fundatia Juan Miro. Pictura intitulata chiar pictura

 Fundatia Juan Miro - L'or de l'azur, in dreapta; in dreapta Poem

Fundatia Juan Miro. Codruţ şi Youn girl escaping

 Copiii la Femme et oiseau

 Fundatia Juan Miro, la iesire.

  Fundatia Juan Miro, la iesire. Am luat autobuzul spre MNAC

 Pavilionul Mies van der Rohe

 Pavilionul Mies van der Rohe

 


9 comentarii:

  1. Ai remarcat copacii aia cu radacini noduroase deasupra solului din gradinile Miramar, in partea dinspre mare a parcului? Nu stii cum le spune?

    Stradutele alea inguste din El Born nu le-am pozat ca de cate ori am trecut pe acolo erau pustii si-mi era o frica...maream pasul. Acum imi pare rau si chiar n-am din tot cartierul decat foarte putine poze, desi am facut vreo 3 ture pe acolo.

    Multe muzee ati vizitat! Aveti copii ascultatori :)
    Miro... e unul din cei mai mari pictori suprarealisti. Un tablou de-a lui se vinde cu milioane de euro.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am observat copacii! El Born îl străbăteam dimineaţa şi chiar nu era niciun pericol. Da, avem copii buni, făra mofturi, mai negociem obiective, suveniruri şi dulciuri uneori :); se mai plictisesc, e adevărat, dar poate le va prinde bine când vor fi mari. În ziua aceea chiar am exces muzeistic :) dar aşa s-a nimerit, iar în ultima parte am fost doar cu Codruţ. Miro e mare, tocmai d'aia am trecut pe la fundaţie, încercând să-i înţelegem, cât de cât, arta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Amintisem de Miro pentru ca am remarcat recomandarea ta pt. Fundatia Miro "doar pt. turistul iubitor neconditionat de pictura -sau arta moderna" si parca n-as fi de acord. Eu nu iubesc pictura nici veche nici moderna, dar sunt curioasa si mai ales dornica de cunoastere. Evident, nu intru in orice muzeu sau galerie de arta imi iese in cale, dar cand am ocazia sa vad operele unuia din cei mai mari pictori ai lumii, acolo-s!
    Si nu cred ca oi fi eu mai aparte, ma gandesc ca, la fel ca mine sunt multi, foarte multi turisti. La muzeul Picasso insa nu m-am dus, stiam ca-s operele lui de tinerete si nu tablourile care l-au facut celebru, nici nu-mi place Picasso si m-am marginit la cele vreo 10 picturi -mai cunoscute- din MNAC. Dar pe Picasso il poti intalni si admira in multe din marile muzee ale Europei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi d' asta am intrat şi noi la fundaţie şi cam ştiam la ce să mă aştept! Dar am vrut să fiu precaut, nu toţi dintre cei care citesc pe aici trebuie să viziteze exact ce am văzut eu!

      Ștergere
  4. Ati facut un adevarat maraton pentru o singura zi :) Pe noi, Barcelona ne-a inspirat sa o vizitam intr-un ritm mai relaxat. E drept ca n-am apucat sa vedem tot ce vroiam, dar e un motiv suficient de bun ca sa ne intoarcem la un moment dat. Si citind relatarile tale am descoperit inca un loc in care vreau sa ajung: Grădinile de cactuşi Mossen Costa i Llobera.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu cred în iluziare întoarcerii :), de aici ritmul mai alert!

      Ștergere
    2. Am inteles :) La mine nu e o iluzie, e ceva confirmat si reconfirmat, dar stiu multe persoane care prefera sa mearga intotdeauna in locuri noi.

      Ștergere
  5. Foarte frumoase imaginile de la înaltime, din teleferic. De fapt tot ce vad în postarile voastre, dar si în ale Ioanei si ale altor turisti ce au vizitat orasul, îmi arata ca Barcelona este un loc cu personalitate, cu adevarat special.
    Intr-adevar, un adevarat tur de forta... Diversitatea a dat însa cu siguranta putere pentru a continua. Aveti bune calitati de "negociere", cu siguranta. Va admir si va felicit pentru documentarea pregatita impecabil pentru aceasta vacanta (urmaresc si interventiile la obiect de pe Softpedia)!

    RăspundețiȘtergere
  6. Într-adevăr, Barcelona, e doarte diversă (plajă-litoral, arhitectură-Gaudi, dar nu numai, Montserrat-munte mănăstire în apropiere, fotbal, multe grădini, muzee importante, oraş vechi, parc de distracţii - Tibidabo) şi cred merită să introduceţi acest oraş pe lista vacanţelor viitoare

    RăspundețiȘtergere