 |
| Parada penru amatori |
În februarie 2018 am profitat de oferta celor de la Wizz Air și am luat bilete “eftine” (cam 30 Euro/persoana, dus-întors, daca îmi amintesc bine) spre Bologna, cu gândul ca în patru zile, sa vizitam orașul spaghetelor și să dăm o raită prin localitățile vecine, în special Ravenna (rămas cu ceva sechele bizantine, după expediția otoman-istanbulineză din 2015 și bântuit iremediabil de grandoarea decăzută a catedralei Sfânta Sofia, vroiam io să văz mozaicurile, dă pă vremea lu’ Justinian-împăratu’ Constantinopolului).
Însă socoteala de acasă nu se potrivește cu
cea din târg și, tot planificând excursii de o zi din Bologna, am descoperit
Florența renascentistă și farmecul discret al Toscanei. Am trădat, deci, Ravenna cea dragă mie, bizantin-ortodoxă,
amânând-o pentru o improbabilă vizită viitoare (mai îmi dă târcoale și acum sentimentul
de vinovăție), pentru opulența catolică fiorentină, și m-am sucit, am anulat
rezervarea gratuită de pe booking.com din Bologna, cu alta, tot pe patru zile,
în Florența, la Hotel Anna.
 |
| Casanova în acțiune |
Am plecat marți, 06.02.2018 (niciun ceas rău),
cu mașina, din Alexandria, fără grabă, pe la 9,15, spre Craiova, unde aveam avion la 14. Totul a decurs fără
incidente, drumul a durat cam două ore,
la aeroport parcarea a fost gratis și păzită (sper!, am văzut doar ceva camere
de supraveghere), formalități ușoare, fără întâzieri, ce mai tura-vura, fu’ bine la olteni!
De obice mergem în echipă de patru persoane, însă de astă dată am rămas doar cu junioara,
juniorul (trecut între timp la tineret), fiind ocupat cu o sesiune aclabantă de
examene. L-am lăsat trist și abandonat, dar, na!, nu e ușor să devii medic, cum
vrea domnia sa, arta cere sacrificii!
În nici două ore aterizarăm teferi la Bologna,
ne-am luat bagajele (nu am avut cală) și ne-am urcat în primul taxi din fața
aeroportului. Un pic temători, de țepe otopenistice, dar fermi, am comandat
„Stazione Centrale, vi prego!” și omul, ne-a făcut catârul (vorba lui Oana
Zăvoranu) și ne-a dus, pentru 15 Euro- preț corect, la gară. Rezervasem din timp bilete reduse, clasa
economic, la trenul de mare viteză italian- Freccia Rossa, tot 15
Euro/persoană, spre Florența, unde se ajunge cam în jumătate de oră. Gara centrală din Bologna este
modernizată, arată futurist de bine și
este destul de mare, iar trenurile Freccia (săgeata) se iau de undeva, de la peroanele
subterane, de la subsol.
La 17,00 am sosit în gara Santa Maria
Novella, din Florența, ne-am făcut cechinul (fără chin), la hotelul
sus-amintit, situat aproape de gară, și am luat în piept provocarea culturală renascentistă.
Ca un scurt rezumat vacanța a constat în:
1.
Marți, prima zi, la sosire - Galleria dell’Academia, cu
statuia lui David, de Michelangelo. Plus tur nocturn panoramic (vorba operatorilor
de turism), adică am hoinărit pe înserat, pe un vânticel rece-viforos pe
traseul Dom-Palazzo Cechhio-Ponte Vecchio
2.
Miercuri – maraton florentin, Uffizzi, sinagoga din Florența
(văzusem la București Templul Coral și rămăsesem impresionat), muzeul Bargello
– cu cei doi David, sculpturi în bronz de Verrocchio și Donatello), muzeul
Leonardo, curtea interioară de la palatul Medici-Ricardi, Palazzo Vecchio,
Santa Croce.
3.
Joi – carnevale la Veneția.
4.
Vineri - tur prin Toscana cu compania Walkabout Florence
– Best of Tuscany, pe traseul Siena-San Gimignano-Pisa.
5.
Sâmbătă – piața Michelangelo, Capela Medici, tren spre
Bologna, vizită de două ore a orașului – Piazza Maggiore, turnurile înclinate,
plecare spre casă, avion la 20, ajunși acasă pe la 1.
 |
| Vine circul! |
Deocamdată un review al zilei petrecute la Veneția.
-
Trezire cazonă la 6,30.
-
Tren Freccia Rossa
la 7,15, durată parcurs – 2 ore și 15 minute până la Veneția.
-
Vaporetto nambăr due de la stația Ferovia, de pe Canal
Grande, spre San Marco, sosire pe 10.
Carnavalul de la Veneția durează circa trei
săptămâni, dar nu are evenimente importante în fiecare zi. În perioada când am
fost noi s-a nimerit să fie Giovedi Grasso, cu “BALLATA
DELLE MASCHERE CON IL TAGLIO DELLA TESTA AL TORO”, cum ar veni “Parada
măștilor și (cu) tăierea capului taurului”. Deși mai văzusem Veneția, am
sacrificat o zi toscană (din acest punct de vedere, era mai bine să fi stat în
Bologna) pentru o zi la carnevale veneziano.
 |
| Taurul furios |
Chestia cu taurul reprezintă o rememorare a unui obscur eveniment medieval: în anul 1164
dogele Vitale Michiel al II-lea (să-l alintăm modernist Don Vito) l-a învins pe
patriarhul răzvrătit Ulrico din Aquileia, aliat cu 12 alți feudali rebeli.
În mărinimia sa dogescană, Don Vito i-a iertat
pe ticăloșii care, în nemernicia lor, ca niște câini turbați, mușcaseră mâna
care i-a hrănit (vorba lu’ Dinică în Columna). Iertare, iertare, dar nu și
uitare, așa că dogele i-a obligat pe complotiștii, ce vroiau să treacă
Serenissima de partea germană, să aducă anual, neam de neamul lor, forever, la
Veneția, ca tribut (tribut-tribut, nu
omagiul englezesc de azi) și smerită închinare următoarele:
-
una bucată taur (repezentând , probabil, porcu’ de patriarh).
-
12 capete porcine=12 porci
“ben pasciuti” = a.k.a. feudalii aliați rebeli.
-
300 pâini (cel puțin așa scrie
la wikipedia).
Animalele urmau
să fie sacrificate ad hoc, iar carnea împărțită generos, onor plebei asistente
(un fel de campanie electorală d’antan). Treptat, evenimentul și-a pierdut
notorietatea istorică și conotația punitivă, devenind punctul de plecare pentru
carnavalul contemporan. Și uite așa, grazie lui Don Vito medieval, ajunserăm
noi din nou pe meleaguri venețiene, pesemne nimic nu e întâmplător în astă
lume! Perfectul simplu îl luai din Craiova, la plecare!
Ce-am făcut
noi în ziua cu pricina?!
-
Am asistat la o paradă parodie-concurs
de măști pentru amatori, pe la 11, unde nu prea se înghesuiau participanții,
iar organizatorii dădeau din colț în colț, mai să să ia din public pe cineva,
să-i dea o mască și să-l pună pe podium!
Dacă aveam și noi o mască de la bâlci, defilam cu siguranță, extravagant, în
Piazza San Marco. În fine, cu chiu, cu vai, s-au strâns vreo zece mascați-mascate,
de prin toate colțurile globului, printre care: un tomnatic cuplu german, o
fetiță trombonită de părinți că e o prințesă frumoasă, franțuzoaică,
bineînțeles, două indonezience rătăcite, una signora=una baba de 80 de
ani, costumată în Guernica lui Picasso?!, cu n’șpe mii de participări
anterioare și alte câteva figuri mascate, dornice de spectacol. Jurații au
fost aleși tot din popor, pe pricipiul primul venit, primul servit.
Cum era de
așteptat, conform tradiției, a câștigat signora, deh, avea experiență! Dacă
concursul de mascați amatori nu a fost extraordinar, vremea a ținut cu noi, și nu ne-a plouat, ba
chiar, pe ici, pe colo, s-a mai înseninat și am făcur ceva poze pe lumină bună!
 |
| Guernica |
-
Am intrat să revedem
bazilica San Marco, caii de la Constantinopole – te pui cu nebunu'?!, (v-am zis
că sunt bizantin, ai mei mă știu și nu mai zic nimic :) și terasa de deasupra pieții San Marco!
-
Am mers în Piazza San
Stefano, unde se pregatea defilarea taurului. Deja incepuseră să apară măștile
profesioniste, ca să le zic așa, adică mai bine realizate. Cea mai
impresionanta - înfricoșătoare e cea legata de medicul ciumei.
 |
| Masca scarie de vraci medieval |
Taurul butaforic aștepta cuminte, sprijinit de
un zid, alături de cele 12 capete de porci. Comedianții se antrenau de zor, cu
dansuri populare?! sau formații rock drăcești, inspirate din Pirații de Caraibe.
- Ne-am întors în piața San
Marco, care devenise brusc neîncăpătoare. Agitație, freamăt, zgomot, dar nu mai
găseam loc să vedem mai bine! Am dat oltenește din coate și am ieșit cumva la
lumină! Acu’ a debutat adevărata paradă, cu saltimbanci, tobe, arlechini,
acrobați pe picioroange (tema carnavalului a fost jocul), taurul furios
butaforic tras sălbatic de lanț, capetele de porci puse în țepe, agitate cu îndemânare,
fumigene, veselie, culori țipătoare, aparatul foto ținut numai pe sus!
Ceremonie aparent haotică, dar frumoasă, de fapt, regizată cu măestrie! Taurul
a fost târât prin mulțime, sacrificat pe scenă și spectacolul s-a încheiat
apoteotic! Am făcut poze cău măștile, pe care le-am văzut disponible, la
sacrificii foto, pentru turiști, și, pe la ora 17, am luat vaporetto 2, înapoi
spre gară. Am plecat, tot cu trenul Freccia Rossa, din Veneția, la 18,25, și am
ajuns în Florența la 20,35.
Concluzie – o zi plină de culoare, memorabilă turistic.
Absolut superb materialul! Am fost si eu anul acesta in timpul festivalului dar nu am prins nicio zi cu evenimente deosebite.
RăspundețiȘtergere