|
Plaja Porto Katsiki (Lefkada) |
După lupte seculare, care durară aproape
anu’, deturnat de lene și lipsa
inspirației, revin “în forță”, cu o nouă postare! Acest eveniment
senzațional marchează, pentru blogul meu, ritmul melcului turbat de o relatare
pe an!
Ca o justificare, scrisul pe blog rămâne doar
un exercițiu de autoadmirație, de consemnare a unor amintiri dragi, un fel de
album virtual de familie și o reacție de autoapărare a memoriei failibile, de
recuperare a trecutului, în fața precarei efemerități a prezentului (iaca că
sunt un nou Proust , cu “A la recherche du temps libre perdu” :) , iar scrisul pe blog prăjitura madeleine!).
Acum e clar de ce postez așa rar, asemenea cugetări dezlanate trebuie rumegate permanent, mai abatir ca o rugăciune isihasta, timp de minimum un an. Dar să revin la lucruri serioase!
Pentru vara anului 2017 am decis să mergem în
Grecia, destinație la îndemână pentru
noi, cu mașina, deoarece locuim în sudul
țării. Deci, oarecum surprinzător, a
fost prima ieșire în această țara atât de “prizată” de românii iubitori de
istorie, soare și plajă, la prețuri modice, având marele avantaj al
relativei proximități. Ca de obicei, nu a fost o vacanță de relaxare
(constrânși de buget și de timpul ce se scurge tot mai rapid, de la o anumită
vârstă, lăsăm deoparte slow-travel-ul și mergem pe principiul că putem să ne
odihnim și acasă, în patul propriu, sau pe malul vreunei banale bălți locale,
lăsând imaginația să zburde spre îndepărtate meleaguri, tropicale și exotice),
ci una (pro sau prea) activă: 7 nopți, 8 zile, 5 cazări diferite, cca 2600 km
parcurși, două insule, peisaje “de vis”, muzee, plaje celebre, palate, castele,
munte și mare deopotrivă. Grecia își merită renumele turistic, are ”de toate”
și nu dezamăgeste pe nimeni, așadar și noi am fost impresionați de varietatea
reliefului, de albastrul metalic, ori turcoazul Mării Ionice, de canionul
Vikos, de plajele Porto Katsiki din Lefkada sau Paradise Beach din Corfu.
Recapitulând, aruncând un ochi pe micul jurnal pe care l-am scris,
conștiincios, în fiecare seară, la culcare (deși toropit de oboseala), fiindcă, cum explicăm anterior, scripta manent, iar memoria e prea selectivă și reține
aleator, vacanța familiei noastre a arătat astfel:
1. Ziua 1 – duminică, 16 iulie 2017
Alexandria – Turnu Măgurele – traversare cu
bacul la Nikopol – Mc Donalds Jumbo (centură Sofia) – Kulata (graniță
bulgaro-greaca) – Vergina (muzeul mormintelor regale Aigai) – cca 680 km –
cazare Ktima Kalaitizi
|
Vreme cainoasa! Frontiera bulgaro-greaca. |
Debutul călătoriei a fost marcat de o trezire
matinală, la 6,15 și o echipare rapidă pentru toți membrii participanți, urmată
de controlul de calitate, constând în tandre întrebări reciproce, soț-soție, de
verificare finală, odraslele fiind martori pasivi și somnoroși: “ai închis apa?
ai luat banii? buletinele? ai închis gazele? dar lumina? ai închis ferestrele?
dar balconu’, cum ai lăsat balconu’? ușa e închisă de două ori? mai controlează
o dată!” Trecută fiind această etapă dificilă, ne-am îmbarcat în mașină și am
condus cca 50 km până la Turnu Măgurele,
unde știam că este un bac la ora 8,00. Nu știam, însă, că la această oră pleacă
nu de la noi, ci de pe malul bulgăresc,
prilej de așteptat la o coadă tradițională, formată din tiruri turcești și
autoturisme autohtone, supravegheată de o haită flămândă de câini vagabonzi, dar
deloc agresivă, ce întâmpina bucuroasă pe oricine intra sau ieșea din țară,
doar, doar, o pica ceva de mâncare (noi am donat juma’ corn ciocolată).
În
fine, ne-am îmbarcat, am înghesuit mașinile și tirurile la centimetru (tot au
rămas două tiruri pe mal, să treacă la ora 12), ghidați de niște bulgaroi
specialiști în limbajul corporal, am cumpărat rovinietă din vama Nikopol, iar
pe la 9,15 am demarat, propriu-zis, lungul drum spre prima noastră destinație – Vergina. De
remarcat că zeii olimpieni ne erau potrivnici, o ploaie agasantă, mai mult
decât mocăneasca (ciobănească!?), ne-a însoțit mai toată ziua și ne-a făcut
parcursul un pic mai lent. Însă și ploaia a avut partea să pozitivă, nu a fost
deloc cald, ba dimpotrivă, chiar am avut în habitaclu condiții optime, fără aer
condiționat pornit.
Primul popas l-am
făcut la mall-ul Jumbo de lângă Sofia, la Mc Donalds, unde ne-am adus obolul
globalizării americane, cumpărând niscvai “hamburgheri” imperialiști și ne-am mai
dezmorțit oasele înțepenite. Am continuat pe foarte proaspăta și utila
autostradă bulgărească până la Kulata, unde iute am fost controlați de vameșii
bulgări, fără cefe groase, trecând mai departe, ca prin brânză, de vama greacă,
fără să ne întrebe nimeni de sănătate, neverificați și nevămuiți, har Domnului
că nu eram traficanți, sau, mai rău, teroriști! Am băgat talpă, bucuroși că am
ajuns în Elada, pe autostradă Egnatia Odos, cu multe viraje largi, în pantă,
plus nenumărate tuneluri și am ieșit pe un drum secundar, în apropiere de
Veria, cca 20 km
până la Vergina, unde am ajuns pe la 16,30. Ploua de ”rupea pamantul”, ne-am
învârtit să găsim o parcare lângă muzeu, GPS-ul
de pe telefon (Igo sau Sygic) mai a dat rateuri, dar am nimerit, în cele din urmă
la:
Muzeul mormintelor regale, din actuala Vergina,
fostă Aigai (capitală a imperiului macedonean), este renumit pentru că aici s-a
descoperit mormântul tatălui lui
Alexandru Macedon, Filip al doilea, ucis de un bodyguard (avant la lettre)
de-al său, cu ocazia nunții fiicei sale Cleopatra, Alexandru fiind proclamat rege la vârsta de 20 de ani, în 336 i.H.
Din parcare, înfrutand diluviul, am mers pe jos până la muzeu, în
care am intrat printr-un tunel în pantă descendentă, sub o colină înverzită - Megali Tumulus, cu patru morminte regale, dintre care două au fost descoperite intacte: al lui
Filip și al lui Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru Macedon și nepotul lui
Filip. Celelalte două sunt ale lui Antigonus II Gonatas, un alt rege
macedonean și Nikissipoli, o altă soție a
lui Filip.
|
Vergina - Aigai. Sub colina se afla muzeul. |
Muzeul este impresionant, într-o
semiobscuritate bine regizată, sugerând misterul și misticul (zic io), ies la iveală, luminate meșteșugit, minunății
ale lumii antice, vechi de peste 2300 de ani, echivalentul grecesc al
mormântului lui Tutankhamon. Impresionează scutul din aur și fildeș al lui
Filip, relicvariul-urnă regal, din aur, cântărind 11 kg de aur pur, în care au
fost puse oasele, după incinerare, cu
soarele cu 16 raze, simbol disputat între Grecia și Macedonia, coroana fină a
regelui, din aur cu frunze de stejar, dar și cea a soției sale Meda, mormintele
în sine, cu note lugubre, în întunericul muzeal, armura regelui și numeroase
alte artefacte antice. De menționat că aceste descoperiri arhelogice de la
Vergina au fost făcute de Manolis Andronicos, în 1977.
|
Vergina - Aigai. Mormantul lui Filip al II-lea. |
Dacă știm unde este locul de veci a lu’
tac’su lu’ Alexandru Macedon, mormântul marelui cuceritor s-a pierdut în pâcla
istoriei, pe la Alexandria, Egipt (inițial era prevăzut să fie înhumat tot la
Aigai, însă cortegiul funerar a fost deturnat de un alt diadoh, spre meleaguri
egiptene). Fotografiatul nu este permis și interdicția este aplicată; eu am
făcut câteva poze, sub acoperire, până când un nene paznic mi-a zis că, deși e
beznă, sunt camere inteligente pretutindeni și toată strădania mea fotografică
e vizibilă. Recomand iubitorilor de istorie vizitarea acestui muzeu, măcar cu o minima documentare anterioară,
chiar dacă faceți un mic ocol de 2-3 ore de la drumul spre Lefkada sau Corfu,
eventual la întoarcere, merită din plin să vă încărcați cu energia istoriei, plus
că locul este și în patrimoniul mondial UNESCO.
|
Vergina - Aigai. "Echipamentul" lui Filip al II-lea. |
Am plecat din muzeu tot pe ploaie, și
ne-am oprit la taverna cea mai apropiată din Vergina, pe nume Nikos, unde am
experimentat primele preparate tradiționale grecesti – saganiki – un fel de frigărui
de-ale noastre si am cumpărat o carte în română despre Aigai. Am condus alți
4 km până în satul Metochi Prodromu, unde am avut o cazare mai de boieri, la un
conac – Ktima Kalaitzi, situat pe o colină, cu panoramă și terasă spre un lac,
cu podgorie proprie, amenajat cu gust, decorat elegant, cu lucruri vechi și de
calitate, emanând un lux discret și o ambianță rafinată.
|
Vila opulenta Ktima Kalaitzi |
Ploaia ne-a cam
stricat socotelile, dar tot am dat o raită, cu umbrelele (nu din Cherbourg), pe
domeniul proprietății, până în vie, unde am dat iama, ca tot romanu’ când e
ceva gratis, în strugurii pârguiți, să testăm domeniul viticol, în fază
incipientă. Acu’ să nu se creadă că le-am halit producția anuală de struguri, am luat doar câteva boabe, ca testere! Seara
am mai stat în decorul exclusivist al proprietății, savurând ceva vin și
cockteiluri, ca (b)oierii, și depănând pățaniile din prima zi. Legat de cazare,
toate rezervările au fost făcute pe booking.com, cu anulare gratuită.
|
Vila opulenta Ktima Kalaitzi |
2. Ziua 2 – luni, 17
iulie 2017
Vergina – Kalambaka – Meteore – cazare
Kastraki-Boufidis Rooms
După un mic dejun destul de banal pentru așa o
cazare nobilă, am constatat că ploaia nu se oprise, și-și făcea în continuare de
cap, pe alocuri torențial, ca să utilizăm terminologia meteorologica. Dar
călătorului îi șade bine cu drumul, ne-am strâns fiecare geamantanele, le-am
aruncat în portbagaj și am părăsit reședința exclusivistă, cap-compas, pentru
GPS, Kalambaka, să vedem Meteorele, cale de 170 km.
Am
ajuns pe la 11, dar, vorba cântecului,
“ploaia dansa împreună cu noi”, era o vreme mohorâta, umedă și cețoasă,
neobișnuită pentru această perioadă în Grecia.
Intram pe un tărâm bizar, nepământean, cu stânci uriașe ridicându-se,
vertical și amenințător, din negura stranie, supravegheate, maiestuos, de
mănăstiri ortodoxe suspendate, lângă monumentale prăpăstii
incomensurabile.
Începând din secolul al
XV-lea Meteora a devenit un centru monahal de prim rang. Credința, nevoia
de refugiu în caz de pericol (turcii), și, nu în ultimul rând, dorință de
solitudine, esențială pentru o asceză sinceră, departe de tentații lumești, a
determinat comunitatea monahală să construiască aceste formidabile mănăstiri,
accesibile inițial doar pe scări, plase
și sfori. De menționat că Regina Maria a fost prima femeie care a vizitat Marele
Meteor, în 1921, cu ocazia căsătoriei viitorului rege Carol al II-lea cu Elena
a Greciei.
|
Curioase aparitii fantomatice incremeninte de fascinatia meteorica |
Doar
forfota turistică strica realismul magic, cu zeci de autoturisme, autocare și
nenumărați pelerini de ocazie, asaltând lăcașurile religioase, ce se opuneau
discret, pentru 3 Euro de persoană. Cât pe ce să ne gândim să mergem la
Boufidis Rooms, în Kastraki, satul de lângă Meteore, unde aveam cazare, să
cerem un check-în anticipat, să așteptăm să se oprească ploaia agasantă! Dar
noi nu ne lăsăm cu una cu două, ne-am cumpărat niște pelerine albe, ce ne-au transformat instant în apariții
fantomatice și, astfel echipați, am urcat multele scări de la Marele Meteor,
cea mai mare mănăstire, din cele șase care mai sunt active.
La Marele Meteor se
pot face poze bune spre mănăstirea cea mai apropiată, Vaarlam, am mai intrat și
la un mic muzeu de istorie, ne-am pozat - pelerini cu pelerine - pe o terasă cu
belvedere. Ca o părere personală, deși
am intrat la 4 din cele 6 mânăstiri, cred că esența Meteorei stă în peisajul
grandios și mai puțin în experiența religioasă, deci se poate ignora cu
desăvârșire intrarea la lăcașurile de cult, panoramele fabuloase compensând din
plin miniblasfemia de a nu urca sutele de scări de la fiecare obiectiv
(excepție face mănăstirea Sfântul Ștefan, unde nu se urcă deloc). Noi am
continuat cu mănăstirea de maici Roussanu, micuță, cocoțată și ea pe o stâncă
abruptă, cu un pod suspendat, o terasă cu vedere spre Marele Meteor și Varlaam
și o grădină de flori bine amenajată.
|
Meteora |
Între timp vremea s-a mai îmbunat, ploaia a
contenit, rămânând doar norii și mănăstirile. Trecând prin două puncte de
observație - belvedere, cu parcări amenajate, pe care le consider de neratat
pentru minunata viziune de ansamblu asupra regiunii, am făcut un ultim asalt și
asupra manasirii Sfânta Treime – Agia Triada, la care se ajunge cel mai greu
(se coboară o alee șerpuită, ce trebuie urcată, bineînțeles, la întoarcere,
apoi urmează 150 scări).
În final, amețiți de frumusețea locurilor, de
mirosul de lumânări și tămâie, cu o binemeritată febră musculară la picioare,
ne-am dus la cazare, să ne preluam camera și am ieșit în orașul de la poalele
Meteorei, în Kalambaka, să mâncăm la o
tavernă și să facem mici cumpărături. La întoarcerea în hotel am descoperit că
nu mai aveam cheia de la cameră, și dai, și caută, ia-o de unde nu-i! Anunțăm
recepționerul care ne dă răspunsul fatal că nu are dublură la chei, dar poate
chema un nene lăcătuș să descuie ușa ferecată. Ne-am gândit să mergem cu mașina
înapoi la taverna din oraș, s-o caut acolo, și cu această ocazie, bingo,
victorie, cheia, căzută din buzunarul neglijent, zăcea tolănită sub scaunul din dreapta! Nu degeaba am făcut
maraton mănăstiresc, grazia divină a intervenit providențial, cu o răsplată pe
măsură – recuperarea cheii buclucașe!
|
Agia Triada |
Boufidis Rooms avea un balcon drăgălaș,
cu vedere spre piscină și stânci, de fapt rezervasem aici în ideea că o să
colindăm toată ziua pe la mânăstiri, iar seara ne vom reface, profesionist, la
piscină. Socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă, era cam răcoare –
15 grade, nimeni nu altera albastrul pur al piscinei. Ne-am mulțumit, totuși să stăm pe
balconul cochet, la lumina lunii, recapitulând momentele zilei și renunțând la
TV, unde erau, practic, doar programe
grecești (ca la toate cazările pe care le-am avut în această vacanță). Ca o
concluzie: Meteora este specială, cu peisaje
“a bout de souffle”, “breathless”, “meravigliosa”, unde geologia și religia conlucrează, rezultând
un ținut de poveste, pe care îl recomand cu căldură (aflat, că și Aigai, în
Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O., ca semn al importanței și recunoașterii
internaționale).
|
Boufidis Rooms - Kastraki, Meteora |
3. Ziua 3 – marți, 18 iulie 2017
Kastraki – Zagoria: sat Kipoi (poduri de
piatră) – Canion Vikos – sate Aristi, Vikos, Vitsa, Monodendri-cazare pensiune
Konstantinou&Elenis
În seara
anterioară am făcut ceva tatonări, să găsesc vreun amator de trezit de
dimineața, să mergem iar în zona mănăstirilor, ca să prindem liniște și “golden
hour”, perioada cu lumina ce-a mai potrivită pentru fotografie, însă am fost
refuzat categoric de toți membrii echipei, chiar atenționat să nu tulbur
somnul dulce al zorilor, după
nenumăratele scări mănăstirești din ziua precedentă. M-am trezit, deci, singur,
de bună voie și nesilit de nimeni, pe la 7,00, m-am echipat silențios, m-am
furișat afară din hotel (aici m-a întâmpinat un mic buldog simpatic și pașnic,
al casei - Boufidis Rooms, care aștepta ca cineva să deschidă ușa, să intre la
căldură) și m-am îmbarcat în Symbolul meu. Alegerea locurilor pentru poze le-am
făcut cu ajutorul hărții din linkul următor:
|
Meteora matinala |
|
Furia verde la Meteora |
Deși nu era complet senin, primele raze ale
dimineții aruncau o blândă lumina roșiatică pe vârfurile stâncoase și am
căutat să profit de oportunitatea fotografică, deși nu sunt decât, cel mult,
amator în arta foto. Nu era nicio mașină pe drum, am putut opri unde am vrut
(neavând model în sesiunea de photo-shooting, mi-am fotografiat propriul
automobil), era liniște și se auzea toaca, chemând la rugăciune, totul emana serenitate. Doar un tip, care ridica o drona și poza-filma de la înălțime, mi se alăturase
în demersul artistic :). Dacă stați o
noapte la Meteora, mergeți la răsărit (sau apus), pentru o experiență mai personală, să
savurați, în maximă solitudine, peisajul fabulous și, eventual, să-l
fotografiați!
|
Meteora matinala. In fundal - manastirea Varlaam |
După cca o oră, pe la 8,00, revenit la hotel,
cu stupoare am constatat că programul nu se respectă, nimeni nu se trezise și
am considerat că se impun măsuri dracono-drastice: am preluat frâiele misiunii turistice, cu mare
tămbălau, am ordonat deșteptarea de îndată, am impulsionat, prin vorbe,
echiparea și (re)făcutul bagajelor, ignorând glacial tentativele de proteste
(„că-i câr, căi-mâr“, că „vai de picioarele
șalele noastre“, că “suntem în
vacanță”). Măsurile represive și-au arătat imediat eficiența și, după, un ultimul ness băut pe încântătorul
balcon al camerei cvadruple de la Boufidis Rooms, am demarat, nu în tromba,
spre nord, spre localitatea Monodendri, din ținutul Zagorohoria, în munții Pindului.
Regiunea Zagori (Zagorohoria – ținutul de
dincolo de munți) se afla în Munții
Pindului – 2637 m, din regiunea Epir, în
NV-ul țării și e alcatuită din 46 de
sate, în prezent slab populate
(densitatea populației este de doar 4locuitori/km2). Reprezintă o Grecie mai puțin cunoscută, mai
salbatică si mai izolată, cu peisaje montane, vârfuri înzăpezite, poduri de piatră,
un canion foarte adânc–Vikos, cu locuitori de origine aromana–vlahi.
După
un drum de vreo trei ore, trecând pe lângă un oraș important - Ioanina, am oprit prima data în zonă satului
Kipoi (Kipi), să vizităm podurile de piatră tradiționale, cu unul sau mai multe
arce, construite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, de care
binefăcători-potentați locali, pentru folosul comunității, din piatră (cum sunt
și casele , acoperișurile, drumurile din
sate) și fără mortar. Dintre numeroasele poduri din zonă, noi am văzut trei.
-
Podul Kokoris – cel mai fotogenic, zvelt, cu un arc mare ce spintecă, grațios,
cerul albastru (vremea s-a îndreptat și până la sfârșitul vacanței am avut doar
soare), deasupra unei albii secate. O imagine emblematică pentru regiune, ușor
de ajuns, lângă drum, Kokoris e preferatul meu.
|
Zagoria, Muntii Pindului.
Podul Kokoris. |
-
Podul Plakidas (Kalogeriko- călugărului) – are
trei arce, dar e mai puțin înalt decât Kokoris. Mai puțin întreținut și,
parțial, ascuns de vegetație. Greu de fotografiat în întregime.
|
Zagoria, Muntii Pindului.
Podul Kalogeriko. |
-
Podul Lazaridis – seamana cu Kokoris, dar un pic mai mic. Situat între stânci
abrupte, deasupra râului Vikos, cu apa de smarald, foarte pitoresc, de văzut
neapărat și el.
|
Zagoria, Muntii Pindului.
Podul Lazaridis. |
Am ratat podurile Căpitan Arkoudas și Missios,
aflat în apropiere, dar necesită o plimbare de
o oră dus-întors.
În zonă am întâlnit puțini vizitatori, doar
câțiva aventurieri turistici, dornici de inedit, că noi! Ne-am reîntors la drumul
principal și am continuat spre localitatea Monodendri, unde ne-am cazat la
“ghesthausu’ ” Konstantinou&Elenis, o pensiune tradițională clădită în
întregime din piatră, ca toate din sat, într-un apartament simpatic, cu
șemineu, decorat în lemn, cu două camere, din care una la etaj, conectate
printr-o scară interioară.
Doamna proprietară era vlaha, dar nu știa decât câteva cuvinte
românești și a fost bucuroasă să primească oaspeți români. A fost și cea mai
ieftină cazare, 100 de Euro/noapte, cu demipensiune, adică mic-dejun și cină
consistente, cu preparate tradiționale.
După cazare am condus vreo 7 kilometri,
trecând printr-o zona cu stânci, denumită “padurea de piatra”, la punctul de
observație Oxya, să vedem canionul Vikos, din parcul național cu același nume,
unul dintre cele mai adânci (900 m) din lume, creat de râul Voidomatis, lung de 12 km, între Monodendri și satul
Vikos.
|
Canionul Vikos. Punctul de
observație Oxya. |
Canionul
impresionează prin proporții, grandoarea abruptului și verticalitatea
primejdioasă a pereților stâncoși. Un mic balcon permite observația în
siguranță, iar pentru cei fără acrofobie și vertigo, o cărare îngustă pornește
pe lângă balcon, surplomband prăpăstiile încă câțiva zeci de metri. În această
zonă, canionul se bifurca având formă literei Y, ceea ce sporește senzația de
imensitate. Jos, pe fundul văii, printr-o vegetație deasă, un firav curs de
apa, se scurge leneș și imperceptibil. Dar
aparențele înșeală: inofensivul pârâiaș este chiar Voidomatis, cel care
a tăiat și șlefuit, de-a lungul mileniilor, această capodoperă naturală. Deși
lumina amiezii nu era potrivită pentru fotografie, am imortalizat canionul din
toate unghiurile posibile și am plecat spre alt sat din regiune, cu numele
chiar Vikos, să vedem canionul de la capătul opus.
|
Canionul Vikos. Foisorul din satul Vikos. |
După un drum solicitant auto, cu multe
serpentine și pante am ajuns și în satul Vikos, unde este amenajat un foișor
panoramic, la poalele unui masiv montan impunător – Timfi (Gamila) – 2497 m, ce
permite o altă perspectivă splendidă asupra canionului, poate nu așa spectaculoasă
ca Oxya, însă, care, oricum, merită
eforturile. Ultima oprire a fost la un pod (normal, nu din piatră) peste râu
Voidomatis, lângă satul Aristi, pe drumul spre alte două sate montane, Micro și
Megalo Papingo. Apa acestui râu este
considerată a fi una dintre cele mai pure din Europa, iar pe malul lui era
chiar o plajă, unde unii se echipau pentru rafting, iar un mire și mireasa sa
erau fotografiați pentru eternitate. Apa de culoare smarald era extreme de
rece, abia am reușit să stăm câteva minute cu tălpile submerse (aveam programat
să facem chiar baie în acest loc, eram echipați de plajă, însă nu am luat în
considerare temperatură de frigider a apei!).
|
Aristi, Raul Voidomatis |
Seară ne-am petrecut-o în Monodendri, cu o mică drumeție la mănăstirea
Agia Parascheva, de unde începe canionul și sunt alte panorame deosebite. La
pensiune am fost ospătați cu o cină savuroasă, de către doamna vlahă, care ne-a
explicat, gestual și prin onomatopee, ca ne servește carne, de be-he-he (oaie)
și de muuuu (vacă). Obosiți, ghiftuiți
și toropiți de-atâta alergătura, am mai
stat la o terasă, în micul sat zagorian, la o înghețată si o bere.
|
Monodendri, aleea spre mănăstirea
Agia Parascheva |
4. Ziua 4 – miercuri, 19 iulie 2017
Monodendri –
Parga: plaje Krioneri și Piso Krioneri, castelul venețian – Anthoussa: castelul
lui Ali Pasha – plaja Sarakiniko
|
Canionul Vikos. Punctul de
observație Oxya. |
Extaziat
de peisajul grandios al canionului Vikos și de experiența anterioară, dimineața
la Meteora, m-am trezit din nou, singur (învins de
comoditatea camarazilor de trupă turistică, am renunțat să mai caut aliați),
dimineața la 7, să fac poze solitar. La balconul Oxya era doar o rulotă
parcată, cu locatarii încă dormind, deci m-am putut desfășura în voie,
imortalizând nestingheit abrupturile amețitoare și admirând temător, hăurile,
în lumina calda a unei dimineți serene. Am condus înapoi, prin pădurea de
piatră, oprind, pe alocuri, chiar pe drum, să pozez rocile stranii, cu aspect
forestier.
După
o oră, la hotel, aceeași poveste, nimeni din echipă nu se trezise și a trebuit
să restabilesc disciplina de traseu și
respectarea orarul călătoriei, printr-o atitudine fermă, de mic Napoleon în
vacanță. Am ordonat deșteptarea,
echiparea pentru plajă (urmă o destinaițe de gen), căratul bagajelor la
portbagajul mașinii, verificare acte, bani telefoane și deplasarea rapidă, în coloană spre micul dejun
zagorian. Ne-am luat rămas bun de la gazdă,
doamana aromâncă Eleni, nu am mai promis să revenim și, pe la 9,15, am plecat
spre Parga, unde urma să rămânem pentru
trei nopți.
Am ajuns în cca 2 ore la Parga, o stațiune
cochetă, aflată pe continent, la jumătatea distanței intre insulele Lefkada și
Corfu. De fapt, alegerea acestei stațiuni, ca bază principala, s-a datorat poziției mediane, ce ne-a permis să facem
vizite de o zi în ambele insule. Nu știu cum sunt alte stațiuni litorale grecești (am mai văzut
în vacanță asta Paleokastritsa, în Corfu),
dar Parga arată foarte bine, ca o carte poștală.
E situată într-o zona cu mai multe golfuri, cu o
insuliță frontala – Panaghia, amplasata sub
formă de amfiteatru, cu clădiri suprapuse, colorate, ca în Cinque Terre sau
Procida, si supravegheată de pe un deal de
un castel vechi. Stațiunea este foarte animată, vibrantă, cu inombrabile
terase, pensiuni, taverne, hoteluri etc., practic pare că întrega localitate
este ocupată de turiști, iar localnicii stau în satele învecinate. Asemănarea
cu regiuni italiene se datorează faptului că Parga a fost timp îndelungat sub
stăpânire venețiană.
|
Parga. Pe fundal - castelul venetian |
Există trei plaje principale chiar în oraș:
Valtos – cea mai întinsă și organizată, Krioneri Beach – în mijlocul stațiunii
și Piso Krioneri, mai mică și mai retrasă, plus alte nenumărate plaje în
apropiere – Lichnos, Sarakiniko, Alonaki. Din Parga se pot face și multe
excursii opționale – în Albania, Corfu, Zagoria, Meteora, insulele
Paxos-Antipaxos, Lefkada-Kefalonia, la izvoarele Acheronului.
Am ajuns pe la 11,15 și am lăsat mașină
într-o parcare privată (5 Euro/zi), în apropiere de hotel și, apropo de parcare,
e mare problemă în stațiune. Aveam rezervare la Krioneri Beach Studios
apartament excelent amplasat, chiar vizavi de plaja cu
același nume, cu un balcon foarte larg, cu deschidere panoramică spre plajă,
insula Panaghia și aleea de promenade din stațiune. Ne-am lăsat calabalâcul în
cameră, ne-am luat umbrelele și rogojinile din mașină și am alergat să ne
aruncăm în valuri, în apa limpede, turcoaz a mării Ionice. Deși nu știe nimeni din familie să înoate, la
modul serios, ne-am bălăcit temeinic și ne-am prabusit sub umbrele, să ne
odihnim, protejați de soarele agresiv.
Am avut și un mic incident tragi-comic,
fiiindca mi-au scăpat în apă, din buzunarul de la short vreo 85 Euro, în
hârtii. Și cum mă scăldăm eu în apa cristalină, văd deodată pe nisipul din
adâncuri o hârtie de 20 de Euro - mai să zic ca a dat norocul peste mine, însă
simțul realității m-a străfulgerat și mi-am adus aminte că pusesem ceva Euroi
în buzunar. Am verificat și am constatat că nu mai aveam niciun ban, atunci
am declansat o vasta operațiune de recuperare, chemând ajutoare și depistând fiecare
bancnotă, ce zacea, lasciv, pe fundul mării. Și să vezi cum scoteam noi bani din
adâncuri, cu țipete victorioase, spre uimirea și invidia celorlați colegi de
plajă, care nu știau că sunt proprii
nostrii euroi!
După un timp, am mers vreo 10 minute la o plajă mai mică, Piso (mică în greaca)
Krioneri, foarte frumoasă, cu stânci mari și un golf dominat de dealuri
înverzite. Aici ne-am tolănit între niște stânci mai ferite, la malul apei,
lăsând-ne mângâiați de valurile moderate, iar, ceva mai târziu, am urcat la
terasă Atrium, situată pe o colină din apropiere, pentru poze de sus cu această
plajă liniștită și frumoasă.
|
Parga - plaja Piso Krioneri |
Spre
seară am condus până într-un sat din apropiere, Anthoussa, unde se află
Castelul lui Ali Pasha, vorba vine, niște ruine neîntreținute, ceva tunuri,
însă locul permite vederea Pargăi în totalitate, cu toate golfurile sale și casele sale
multicolore. De aici am plecat spre plaja Sarakiniko deoarece citisem eu că e
formidabilă și un must-se în zonă. Am ajuns relativ greu, prin serpentine
strânse și pante accentuate, pe drumuri înguste – era mai pe înserat, nu am mai
făcut plajă, nu mi s-a părut așa deosebită, un fel de Piso Krioneri mai mare, cu
valuri mari și puternice ce loveau cu putere țărmul, iar intrarea în apă era
foarte abruptă.
|
Anthousssa - castelul lui Ali Pasa |
Întorși în Parga, după o pauză la hotel am
ieșit la promenadă, să ne holbam la prăvăliile cu nimicuri scumpe, de pe
străzile înguste și în pantă din oraș, am făcut poze de sus, de la castelul
venețian, cu Parga luminată feeric în noapte și ne-am oprit la taverna
Stefanos, cu vedere spre plaja Valtos. Am comandat și ceva specialități locale
(musaka, saganaki, tzatziki), am fost serviți cu ouzo, din partea casei, ne-a
plăcut amplasarea și mâncarea, ca urmare am revenit aici și în următoarele două
seri. Întorși la hotel, am savurat o înghețată bună – Scandal pe nume, pe
celebrul balcon al apatamentului, și
ne-am răcorit cu băuturi reci din
frigider.
|
Parga nocturna |
5. Ziua 5 – Joi, 20 iulie 2017
Parga-Lefkada:
plaha Katishma – plajă Porto Katsiki – tavernă Agnatio (Sivota) – Parga
Unul dintre avantajele cazării în Pârga este
și deplasarea facilă, cu autoturismul, sau vaporul, în insulele din vecinătate.
Văzusem multe poze cu plajele din Lefkada, mai ales cele din partea
vestică, Egremni și Porto Katsiki,
celebre pentru pitorescul lor, cu apa mării de un albastru electric metalic,
mărginite de pereți abrupți. Desigur, Lefkada excelează prin numărul și varietatea
plajelor: Megali Petra, Agiofili, Afteli, Dessimi, Ponti-Vasiliki etc., dar noi
nu știm să înotam și majoritatea dintre aceste plaje au intrarea bruscă în mare și sunt biciuite de
valuri mari. Inițial chiar vroiam să stăm doar în Lefkada, dar ideea a căzut,
fiindcă, în afară de plajă, în Lefkada nu prea mai ai alternative turistice
(eventual o ieșire cu feribotul în insulă Kefalonia, o urcare cu mașină pe
munte și o cascadă firavă). Am considerat că merită, însă, efortul să vedem
(adevărat, pe fugă) și această insulă.
În plus, stabilisem cu fiul meu, care
acum e ditamai studentul la medicină, să facă un sport extrem, o săritură cu
parapanta, să experimenteze senzația "aviară" de zbor și să vadă insulă de la
înălțime. Cum zborurile se făceau de pe plajă Kathisma (cea mai amenajată de pe
insulă), am ajuns aici, plecând din Parga, în aproximativ două ore, pe la
11,15. Am reperat imediat teamul de la Active Tours (cred că mai erau și alte
echipe) și am bătut palma pentru un zbor în tandem, cu Akis, cel care conduce
efectiv parapanta. Mai multe informații:
|
Lefkada - plaja Kathisma - parapanta |
Ne-am lăsat odrasla să plece cu mașina până la
locul de decolare, undeva, sus, pe munte, lângă satul Exanthia și noi am
asteptat cuminți, pe plajă, întoarcerea fiului zburător-rătăcitor. În juma’ de
oră a apărut și parapanta, care s-a învârtit grațios deasupra insulei și a
aterizat cu precizie la locul stabilit, adică fix în mijlocul plajei (pesemne
era deja amenajată, în acest scop, o zonă liberă). Toată plimbarea aeriană, de
circa 9 minute, a fost filmată cu cameră GoPro, iar toată afacerea a costat 75
Euro. Codruț a fost încântat de experiența inedită, iar noi mândrii de curajul
lui.
Nu am rămas la plajă Katishma, ci am
plecat mai departe, spre plaja Porto Katsiki, distanță de 35 km, care se
parcurge destul de greu, cam ca peste tot în Lefkada și în Epir, cu drumuri
înguste, pante accentuate și serpentine în ac de păr. Pe drum am oprit la
taverna Oasis, de unde cred că se vede, de sus, plaja Egremni (de câțiva ani,
de la un cutremur, drumul spre această plajă a fost distrusă și accesul se face
doar de pe vasele ce fac înconjurul insule). Pe drum am sesizat ceva
zdrăngăneli sub mașină, pe drumurile denivelate, o cam “bagasem pe maneca”,
mi-era teamă să nu rămânem înțepeniți cu mașină prin vreo văgăuna lefkadiana.
Am lăsat-o mai ușor și am ajuns, totuși,
la Porto Katsiki, plajă foarte fotogenică, ce își merită renumele.
|
Lefkada - plaja Porto Katsiki |
Ne-am
instalat în partea dreaptă a scărilor (se coboară și se urcă un număr
considerabil) și ne-am instalat cu greu umbrelele de plajă, pe puținul spațiu
pe care l-am găsit liber (înghesuială și căldură mare, moncher). Ne-am tras
sufletul, zbuciumat de aventură aviatica a fiului, ne-am expus, partial,
corpurile la apa și razele solare lefkadiene, și am pozat superba plajă, să o
avem în albumul virtual de amintiri.
Cred că am stat vreo ora și am plecat mai departe, spre orașul
Vasiliki, din sudul insulei, unde am întrebat de un service auto, fiindcă mă
tot deranja zgomotul misterios. Un grec amabil ne-a sugerat un service situat
la intrarea în Kontarena, primul sat după ieșirea din Vasiliki.
|
Service-ul din satul Kontoarena, langa Vasiliki |
Într-adevăr, după câteva sute de metri de la
intrarea în sat, se face un drum nepavat la dreapta, în pantă descendentă, câțiva
zeci de metri. Aici am dat de trei băieți tineri, bănuiesc :) mecanici, ce meștereau
la două mașini. Unul le parlea în engleză destul de bine, am explicat ce și cum
și au fost de acord să încerce să ne ajute, deși era cam ora 16,00. Au ridicat
ei mașina cu elevatorul, au ciocănit pe la roți, s-au uitat pe la frâne și au
constat că nu e nimic grav, probabil zgomotul vine de la țeava de eșapament,
care nu mai stă fixată cum trebuie, dar, pe loc, nu au ce să facă. Le-am
mulțumit, le-am dat 10 Euro, cât au cerut, și ne-am continuat periplul.
Am
străbătut insula pe partea de est, oprind la taverna Agnatio, cu vedere la
golful Syvota, unde am mâncat kataifi-un desert din paste fine cu sirop de
miere și admirând Golful Vlycho, cu multe nave de toate mărimile. Am ajuns în
Parga la ora 19,00 și am ieșit la plimbare, să luăm cina tot la taverna
Stefanos (parcă am comandat, pentru mine, kleftiko – miel la cuptor). După o zi
obositoare ne-am retras glorioși spre hotel, străbătând promenada animată a
preafrumoasei stațiuni Parga.
|
Lefkada - Golful Vlycho |
6 . Ziua 6– Vineri, 21 iulie 2017
Parga –
Igoumenitsa (feribot) – Fortăreața Veche - Corfu Town – Kanoni – Palatul Achillion
– Terasa Bellavista – Paleokastritsa – plaja
Agios Spiridon-minicroaziera Paradise Beach și Micro Stelaris – Corfu
town (port-feribot)- Igoumenitsa – Parga
Ziua a fost
dedicată insulei Corfu. A trebuit să ne
trezim foarte devreme, pe la 5,45, să parcurgem distanță de 44 km între Parga
și Igoumenitsa, portul de unde se ia feribotul. Ne-am încadrat la fix (am fost
ultima mașină care s-a îmbarcat), ca să prindem vaporul ce pleca la ora 7.
Prețul, dus întors, pentru Igoumnetisa- Corfu town port, pentru mașină și patru
personae, a fost de 127 Euro. Durata traseului – o ora și patruzeci minute,
timp în care am explorat nava, am mai băut o cafea și am stat pe punte, să
vedem zona costieră continentală, ce se prelungește până în Albania, și
litoralul corfiot.
Insula Corfu este
destul de mare, are circa 600 km², fiind a doua dintre insulele ionice mari,
după Kefalonia – 781 km², urmate de Zakynthos-406 km² și Lefkada – 303 km². Ca și celelelate
Corfu are nenumărate plaje, însă, în plus, și alte obiective turistice
importante: un oraș vechi, inclus în patrimonial mondial UNESCO – Corfu
Town-Kerkyra, palate – Achillion, munți înalți – Pantokrator (906 m, în fine,
munți sunt și în celelalte insule), castele vechi – Angelokastro, fortărețe,
puncte de belvedere amenajate – Tronul Kaiserului, posibilități de excursii în
Albania învecinată, în insulele Paxos-Antipaxos, pe continent, la Parga, etc.
sau de minicroaziere în jurul sau pe lângă insula. Este, deci, o destinație ofertantă și pentru
cei care se plictisesc repede la plajă, ca noi, iar, dacă ar fi să aleg o
insulă, dintre acele ionice, aș alege Corfu.
După călătoria cu feribotul, debarcați în
port, amețiți un pic de GPS, care ne indica străduțele pietonale din centrul
vechi, am parcat (cu plată) în fața fortăreței vechi – grecii îi spun Palaio
Frourio. Locul e menționat, ca o cetate fortificată, de către prințesa
bizantină Anna Komnena (1083-1053), născută în Constantiopole, în zonă Palatului Porfirogenetilor, pe unde
am fost și noi, ce mica-i lumea!
Cetatea a fost preluată de venețieni (i se
mai spune fortăreața veche, sau venețiană, deoarece în oraș mai există și
fortăreața nouă), și consolidată, respingând trei importante asedii musulmane,
în 1537 – al lui Suleiman Magnificul, când restul insulei a fost ocupat și
devastat de otomani, în 1571 și în 1716. Au urmat, pentru o scurtă perioadă
francezii, apoi un protectorat britanic (1815-1864).
|
Corfu - orasul vechi si fortareata noua vazute din fortareata veche |
Fortăreața este destul de extinsă, se poate
urca până sus, la far, de unde sunt panorame bune asupra orașului vechi, are și
o biserica–Sfantul Gheorghe, cu fațadă neoclasica, de templu grecesc, inițial
anglicana, în prezent ortodoxă. După o cafea în cetate, traversând zona cu
cafenele Liston, ne-am plimbat un pic prin orașul vechi, cu străzi înguste, cu
evidente influențe venețiene și magazinase colorate, intrând și la biserica
Sfântul Spiridon.
Următorul punct pe ordinea de zi a fost
punctul de belvedere Kanoni, o imagine iconica pentru insulă, la cafeneaua cu
același nume. De aici se pot vedea doua insulite, una cu mănăstirea Vlacherna, vopsită în alb, și alta,
Pontikonisi, insulă Șoricelului. Tot aici este și aeroportul, cu o pistă destul
de scurtă, unde au tot aterizat avioane, prilej să ne ridicăm de la masă, să ne
facem poze cu avionu’-n zbor! În zona
Kanoni se află și palatul Mon Repos,
unde s-a născut prințul Paul, duce de Edinburgh, soțul reginei Elizabeta a
II-a, a Marii Britanii, dar am zis pas, trebuia să vedem altceva, mai important.
|
Corfu, Kanoni - aterizeaza avionul |
Nu aveam cum să fim în Corfu și să nu vizităm palatul
Achillion, ridicat de către Elisabeta de Bavaria, impărăteasa Austriei,
cunoscută sub numele de ”Sissi”. Fire cam rebelă, Sissi a tot căutat să stea
departe de rigiditatea plicticoasă a protocolului curții de la Viena și a
amenajat un fel de refugiu de vară,
dedicat lui Achile, eroul din Antichitate, a cărui fană era.
|
Corfu - palatul lui Sissi - Achillion |
Pe interior palatul nu prea
impresionează – mărunțișuri princiare, camere cam goale cu tencuiala căzută,
tablouri înnegrite (excepție face unul mare – Triumful lui Ahile, de pe scara
principală). Mult mai ofertant este exteriorul: grădină cu palmieri, o curte
interioară – atrium, un peristil cu statui antice, două alte statui impunătoare
– Ahile muribund și Ahile victorios, o terasă panoramică, statuia lui Sissi, în
mărime naturală, la intrare.
Atâta
artă și frumusețe ne-au înfometat și am hotărât să o zbughim până la terasa Bellavista, situată în satul Lakones, deasupra
celei mai apreciate stațiuni corfiote – Paleokastritsa. Aici ne-am comandat
pizza și, așteptând comanda, am pozat golfurile litorale, deși lumina amiezi ne
cam “ardea” pozele. Sătui și dornici de siestă, am coborât pe fotogenica plajă
Agios Spiridon, din Paleokastritsa, să ne prăjim la soare și să stăm pe nisipul
(rogojina) fierbinte. De aici plecau și diverse vaporașe pentru vizitarea
grotelor și plajelor din zonă. Am negociat cu un mariner o plimbare cu un
minivas de croazieră, cu Marios, căpitanul conducător de navă, inclus în preț.
|
Corfu, minicroaziera la Paleokastritsa |
Am colindat, nautic, prin grotele litorale
(una a lui Nausicaa, o iubita mitologică de-a lui Ulisse, alta a lui Sfântul
Nicolae ?!), cu ape de smarald sau
turcoaz, am hrănit peștișorii, am văzut plaje multe plaje atrăgătoare – a
Paradisului, și am debarcat pe o plajă
mai mică Micro Stelari, unde nu mai erau
decat câteva persoane. Ne-am bălăcit
vreo oră, a fost ”super”, mai, mai să nu mai plecăm, să pierdem
feribotul de întoarcere spre Igoumenitsa (era la 18,30, următorul la 21).
În fine, am scurtat croazieră, am dat
ordin căpitanului de întoarcere la mal, ne-am urcat în mașină și am gonit cu
viteză, vreo oră, de la Paleokastritsa, pana în port la Corfu Town, sosind la țanc,
tocmai cât să prindem vaporul care taman pleca. A urmat o deplasare lentă – de două
ore, până în portul Igoumenitsa, apoi încă o oră, cu masina, pana la Parga. Seara,
comme d’habitude, pe corso si la taverna, pentru cina si pe fermecatorul balcon de la Krioneri Beach
Studios, pentru recapitularea zilei.
7 . Ziua 7 – Sâmbătă, 22 iulie 2017
Parga –
Salonic: Biserica Sfântul Dumitru și Turnul Alb - Sofia
Timpul
se scurge cu viteză mărită în vacanță, nici nu simți, parcă ieri plecam voioși
spre surâzătoare meleaguri elene, dar
vine și momentul opus, al întoarcerii acasă, mai plăcut (căci unde te simți mai
bine și mai în siguranță!?) sau mai
neplăcut (căci revii la monotonia cotidiană). Urma o zi lungă, petrecută mai
mult în mașină, pe drum, cu destinația Sofia, căci am zis că ar fi prea mult
dacă am încerca să ajungem la Alexandria dintr-o singură bucată. Am urmat
senzațională autostradă Egnatia Odos și am făcut un ocol până la Salonic, unde,
după ce am găsit cu greu parcări, am
văzut biserica Sfântul Dumitru (în patrimoniu UNESCO) și am urcat în Turnul
Alb, simbol al orașului. Apropo de Turnul Alb, bunicul prințului Paul,
menționat anterior, regele George I al Greciei a fost asasinat, în 1913, după o
domnie de 50 de ani, chiar lângă turn.
|
Salonic - Turnul Alb |
Pe seară am ajuns la Sofia, unde ne-am cazat
la Opera House Historic Downtown,
https://www.booking.com/hotel/bg/opera-house-historic-downtown.ro.html
un apartament modern și foarte bine echipat,
din centrul Sofiei, cu parcare în față blocului (acesta cam vechi, însă).
Singurul inconvenient a fost că era la etajul al cincilea și nu există lift,
însă proprietarul, Kasimir, un tânăr, bun vorbitor de engleză, ne-a ajutat la
bagaje și ne-a dat sugestii bune, printre care și vizitarea barului situat la
ultimul etaj de la hotelul Sense. Am dat
o scurtă raită prin centru, trecând rapid în revistă impunătoarea catedrală
Aleksander Nevski, biserică veche Sfânta Sofia, testrul Ivan Vazov, biserică
rusă și alte câteva clădiri publice importante. Mai aveam din călătoriile
anterioare 63 leva și am încercat, cu succes, să ne încadram pe buget, la o terasă dintr-un parc central, între teatru
și muzeul de artă.
8 . Ziua 8 –
Duminică, 23 iulie 2017
Sofia –
Peștera Prohodna – Nikopol - Alexandria
Dimineață
ne-am ocupat-o cu o scurtă promenadă, tot prin zona centrală, mai bifând, pe fugă, alte câteva chestii
turistice sofiote: Rotonda Sf. Gheorghe,
o biserică foarte veche, circulară, din cărămidă roșie, biserică Sveta Nedelia
– Sfânta Duminică, moscheea Banya Bashi.
Am stat la o cafea la barul
hotelului Sense, situat la utimul etaj, cu panoramă buna, spre catedrală
Aleksande Nevski și centru .
|
Sofia - catedrala Aleksander Levski |
În drum spre casă am făcut un mic ocol pe la
Peștera Prohodna, din regiunea calcaroasă Karlukovo. Nu are stalactite sau
stalagmite, dar e renumită pentru "ochii lui Dumnezeu" , două cavități
din tavan, ce par a te privi atent și neîncetat și renumită pentru traseele de
cățărare și pentru
câteva secvențe din
filme turnate aici.
|
Pestera Prohodna - Ochii lui Dumnezeu |
Am ajuns la Nikopol pe la 15, mic oraș prăpădit, unde am
stat la singură terasă găsită deschisă, așteptând
bacul de 16,00 să intrăm în țara. Și am
încălecat pe o șa (turistică) și v-am relatat călătoria așa.
|
Vergina. Aigai. Muzeul. |
|
Relicvariul si coroana din aur ale lui Filip |
|
Scutul |
|
Haita primitoare de la bacul din Turnu magurele |
|
Tirurile ramase pe mal |
|
Singing in the rain la Ktima kalaitzi |
|
Atacul viticol |
|
Meteora |
|
Vara in Grecia?! |
|
Terasa de la Marele Meteor |
|
Terasa de la Marele Meteor. in spate -varlaam |
|
Sfantul Nicolae |
|
Pe culmile incantarii, la Meteora |
|
Agia Triada |
|
Urcusul la Agia Triada |
|
Varlaam, pe fundal Roussanu |
|
Varlaam |
|
Roussanu |
|
Roussanu in stanga, Sfanul Nicolae in dreapta |
|
Marele Meteor si Varlaam |
|
Marele Meteor si Varlaam |
|
Tipul cu drona |
|
Agia Triada |
|
Roussanu |
|
Boufidis Rooms |
|
Boufidis - piscina neutilizata |
|
Egnatia Odos |
|
Roussanu, Varlaam, marele Meteor |
|
Agia Triada |
|
Aleea spre Agia Triada |
|
Kalambaka |
|
Funicular la Agia Triada |
|
Sfantul Stefan |
|
Nessul pe balcon |
|
Varlaam - foto de un francez |
|
Roussanu |
|
Golden hour la Meteora |
|
Parga - plaja Krioneri |
|
Parga - plaja Krioneri |
|
Parga - plaja Piso Krioneri |
|
Parga - balcon Krioneri Studios |
|
Parga - plaja Piso Krioneri |
|
Parga - plaja Piso Krioneri |
|
Parga - plaja Piso Krioneri |
|
Anthoussa - castelul lui Ali Pasha |
|
Anthoussa - castelul lui Ali Pasha |
|
Plaja Sarakiniko |
|
Parga - balcon Krioneri Studios |
|
Parga - balcon Krioneri Studios |
|
Parga - insula Panaghia |
|
Parga - plaja Valtos |
|
Parga - taverna Stefanos |
|
Zagoria, satul Kipoi - podul Kokoris |
|
Zagoria, satul Kipoi -podul Plakida |
|
Balcon pensiune Monodendri |
|
Padurea de piatra - Monodendri |
|
Canionul Vikos |
|
Masivul Timfi |
|
Miri la raul Voidomatis - sat Aristi |
|
raul Voidomatis - sat Aristi |
|
Monodendri - pensiuni de piatra |
|
Canionul Vikos - Oxya |
|
Serpentine spre satele Micro si Megalo Papaingo |
|
Drumul spre satul Vikos |
|
Foisorul de belvedere spre canionul Vikos, la poalele masivului Timfi - sat Vikos |
|
Raul cu apa foarte rece - Voidomatis |
|
Drum in Zagoria |
|
Monodendri - drumetie la Manastirea Agia Parascheva - cu balcon spre Viikos |
|
Vedere de la balconul camerei - Monodendri |
|
Oxya dimineata |
|
Monodendri |
|
Parapanta - plaja Katshisma- insula Lefkada |
|
Porto Katsiki |
|
Ba, care stati pe rogojina mea? |
|
Cazut la datorie la Porto Katsiki |
|
Insa repede imi revin si urc sprinten jdemiide scari |
|
Terasa Agantio - priveliste spre Golful Syvota |
|
Golful Vlycho |
|
Plaja Egremni - Lefkada |
|
Lefkada - plaja Porto Katsiki |
|
Lefkada - Service in Kontoarena |
|
Lefkada - Gloful Syvota |
|
Parga - Krioneri Beach |
|
La casa de bilete din Igoumenitsa pentru feribot spre Corfu |
|
Urcam ultimii in feribotul de 7 |
|
Kanoni |
|
Achillion |
|
Dimineata la ora 6 |
|
Plecam spre parcare sa luam masina |
|
Spre feribotul din Igoumenitsa |
|
Fericiti ca l-am prins |
|
Fortareata venetiana |
|
Liston |
|
Corfu Town |
|
Kanoni |
|
Achillion |
|
Terasa Bellavista |
|
Plaja Agios Spiridon |
|
Minicroaziera |
|
Salonic - Turnul Alb |
|
Sofia |
|
Salonic - Biserica Sfantul Dumitru |
|
Turnul Alb |
|
Sofia - Opera |
|
Sofia - Sfanta Sofia |
|
Alecsander Nevski |
|
Biserica Rusa |
|
Muzeul de arta |
|
Teatrul Ivan Vazov |
|
Muzeul de arheologie |
|
Presedentia |
|
Sveta Petka |
|
Moscheea |
|
Sveta Nedelia |
|
Ministerul de Justitie |
|
Sveta Nedelia |
|
Rotonda |
|
Imagini luate de la hotelul Sense, de la ultimul etaj |
|
Dunarea sicombinatul de la Turnu Magurele |
Chiar ma intrebam ce mai faceti, pe unde mai calatoriti.
RăspundețiȘtergereFoarge frumoasa vacanta, foarte inspirat si bine documentat traseul, feliciari!
Copiii au crescut mari si frumosi! Mi-i amintesc micuti si, desigur, tot frumosi, din primele postari pe care le-am citit pe blogul dvs.
Postarea asta a venit la fix, am citit-o in drum spre Parga unde a avem cazare la o vila pe a aceeasi plaja Krioneri 😊.
Cat mai multe vacante minunate, va doresc!
Multumesc pentru aprecieri.
ȘtergereVa doresc vacanta placuta in Parga!
Sunteti pregatiti de maraton :) Data viitoare sa programezi si o zi de relax total, da ?
RăspundețiȘtergereMan, you made may day! Si eu scriu din an in paste, insa relatarile din Grecia m-au lasat masca, sunt excelente, am trecut in fuga prin ele (sunt la job, totusi si ma "vede ochiul" dusmanilor cum rad ca prostul pe înfundate) însa diseara, cum ajung acasa, voi citi pe îndelete în fata unui pahar de vin relatarile nemaipomenite de la fata locului. Multumesc!
RăspundețiȘtergerePS: multumesc si pentru relatarile din Italia (Coasta Amalfi si Capri), mi-au fost de mare folos, in cele mai mici detalii, scrupulos cum te stiu, fata de lenesul de mine, care sunt sau care este :)
Florin, merci pentru aprecieri si vizita pe blog. Tu esti prea modest, turism cultural este un proiect excelent, extrem de bine scris si documentat, pe care il citesc cu mare placere. Ma bucur ca te-au ajutat relatarile depe Coasta Amalfi, astept cu nerabdare relatarile tale!
Ștergere