5 zile în Austria

Harta traseu

Ziua1. Alexandria-Oradea

28 iulie 2018 – sâmbătă

-         plecare din Alexandria la 7,15 sosire în Oradea la 17.

-         633 km de drum obositor, mai ales între Drobeta și Lugoj, în culoarul Timiș – Cerna, cu un drum îngust și aglomerat, pe doar două benzi. Mai am făcut schimb, la volan, cu fiul meu pe final.

-         cazare rezervată pe booking.com la Apartament Paula. În ciuda denumirii lipsită de imaginație, ne-am simțit bine aici (gazde ospitaliere, parcare în curtea casei-pensiunii, destul de aproape de centru – 1 km, apartament spațios, cu două camere, preț relativ mic)

Oradea - Palatul Vulturul Negru

-    după cazare am ieșit în explorare; pentru Oradea am făcut un mic ocol (drumul nostru, direct spre Austria trecea prin Arad) și bine am făcut! Este un oraș cu superbe clădiri art-deco, multe restaurate, ce păstrează un anumit farmec tihnit, ce emană o normalitate aparte, demult apusă în oriental-haoticul București, de exemplu. Nu prea aveam prea mult timp la dispoziție și ne-am limitat să vedem Piața Unirii, Biserica cu Lună (un nene ne-a invitat și la muzeu), palatul Vultul Negru (un secession must see, arhitectural poate sta în centrul Vienei, ne-am plimbat și prin micile pasaje interioare), am urcat în Turnul Primăriei, cu panorame bune spre piață și Crișul Repede, spre sinagoga Neologă Sion, apoi am continuat pe strada pietonală Calea Republicii cu alte palate-clădiri (Moskovits Miksa, de un albastru infinit, Adorjan). Un traseu secession, bun de urmat,  este  aici.

-         Explicații  despre secessionul local sunt pe  oradeamea.

-         seara am petrecut-o la BastiOr – restaurant în Cetatea Oradea, vizitând astfel și acest obiectiv.

Ziua 2. Oradea-Budapesta

29 iulie 2018 – duminică

-         cam 300 km, făcuți în trei ore, am ajuns pe la 11,30

-         cazare la Rumbach Terrace Appartament Rumbach Terrace Appartament. Ne-a întâmpinat proprietarul, Zoltam Suhajda, extrem de amabil, care ne-a ajutat să ne cazăm, la apartamentul său de la etajul 7 - ultimul, vizavi de sinagoga Rumbach și să parcăm mașina (contracost – 15 Euro), la subsolul unui bloc din apropiere. Deși un pic mai scump decât media zonei, a meritat banii – comunicare bună cu proprietarul, apartament refăcut, cu mobilier și obiecte sanitare de lux, dotat cu tot ce trebuie unor călători și cu o terasă generoasă, cu aer condiționat și leagăn! În jumătatea de zi am reușit:

-         să intrăm la Sinagoga Dohany, impresionantă, un fel de Templu Coral mai mare.

-         să ne pozăm pe Podul cu Lanțuri.

-         să bem o cafea, admirând panorama orașului, la Bastionul Pescarului (cel mai frumos loc din Budapesta, părerea mea....) și să admirăm Biserica Mátyás.

Budapesta - Bastionul Pescarilor

-         să vedem o expoziție deosebită la Castelul Buda - picturi de Frida Kahlo, cu un stil naiv-suprarealist și fotografii biografice – cu soțul Diego Rivera, surorile etc., cu amănunte despre viața sa chinuită ( piciorul drept mai scurt și mai subțire din cauza poliomielitei, un accident, ciudat pentru acea vreme, mă gândesc eu: un autobuz din lemn se ciocnește de un tramvai și o șină îi străpunge pelvisul și o obligă să poarte, practic toată viața, un corset rigid) și tumultoasă (cu un soț celebru și afemeiat, ea cu numeroase aventuri, printre care și un ungur).  Frida mărturisea că bunicii din partea tatălui ar fi fost evrei din Arad, ce mică-i lumea!, însă niscavai cercetători au studiat arhivele, cu acribie, și cică nu ar fi adevărat (tac’su german get-beget și mă’sa mexicancă aici și  aici  Revenit acasă  am văzut și filmul biografic Frida, cu Salma Hayek.

-         să asistăm, fortuit, la schimbarea gărzii, în fața clădirii Președinției (nimic, deosebit, cam ca peste tot, niște soldați țepeni, într-un ritual revolut).

-         să navigăm pe valurile Dunării, la apus, într-una dintre multele minicroaziere propuse turiștilor, între 18,30 și 20,30, ocazie cu care ne-am apropiat și de clădirea sobră și impunătoare a Parlamentului.

         Ziua 3. Budapesta-Bratislava-Annaberg im Lammertal

            30 iulie 2018 – luni

-         distața parcursă=630 km (noroc cu fiul meu, care a mai condus juma’ de drum, e bine să ai un al doilea șofer la drum lung!, mânca-l-aș eu dă băiatu’ lu’ tata, vorba manelei)

-         escală de vreo 3 ore la Bratislava. O parcare convenabilă, ca poziție și preț, este lângă castel - Parcare Castel Bratislava.

Am colindat prin grațioasa capitală slovacă, prin centrul vechi, remarcând atmosfera destinsă și clădirile medievale:

-         un castel cam pătrățos, însă amplasat strategic, pe malul Dunării, de unde se vedea  și fotogenicul pod SNP (Nový most), despre care Wikipedia zice că este “cel mai lung pod suspendat pe cabluri (hobane) din lume care are un singur stâlp (sau turn) înalt de 84,6 m, cu doi piloni printre care trece calea rutieră, și care susține întreaga structură”. În vârful turnului podului e  un restaurant în formă de OZN!

-         poarta – turnul medieval Sfântul Mihail.

Bratislava

-         piața Primăriei unde ne-am răcorit de zăpușeala slovacă, la instalațiile acvatice specifice.

-         teatrul național și strada pietonală, cu fântâni , cu ape azurii.

-         diverse statui urbane – mici atracții turistice, cum ar fi „Omul din canal”.

Seara am ajuns, în sfârșir la cazarea din Austria, în localitatea  Annaberg im Lammertal , un sătuc liniștit (chiar prea liniștit pentru gustul nostru) situat relativ central, în raport cu locurile pe care urma să le vizităm, la limită între Salzburgerland și Salzammmergut. Cazarea pe cinci nopți a fost la hotelul Sport Dachstein West, unde am stat 5 zile cu demipensiune. Am avut un mic incident la cazare: rezervasem pe booking.com o cameră cvadruplă și am primit una triplă, în care se mai pusese un pat. După ceva negocieri mai aprinse cu recepționerii, am acceptat camera propusă (nu mai exista altă variantă la acest hotel) contra a 200 de Euro, cât era diferența de la cvadruplă la triplă.

Ziua 4. Kehlsteinhaus (Eagle's Nest) - lacul Königssee - Salzburg

            31 iulie 2018 – marți

https://goo.gl/maps/oTdj47FKsYB2

     Programul vacanței a fost flexibil și am încercat, în măsura posibilului, să ținem seama de vreme. În seara anterioară am analizat prognoza meteo și mai multe surse indicau vreme bună pentru zona Berchtesgaden-Obresalzberg, în Germania. Aici doream să vizităm Kehlsteinhaus (Eagle's Nest) – Cuibul de vulturi (zis al lui Hitler, de fapt el a fost de doar 14 ori aici, majoritatea timpului și-o petrecea mai jos, în Obersalzberg, unde avea reședința numită Berghof), un fel de chalet-vilă construită la 1834 m altitudine, la inițiativa secretarului lui Hiler, Martin Borman și terminată în 13 luni, fiind dată în folosință în 1938.

     Ca să ajungi la cuib, se urcă cu autobuze speciale, de la Centrul de Documentare (și casele de bilete) din Obersalzberg, 4 km pe un drum îngust, de doar 4m lățime, cu serpentine și în pantă. Mașinile personale se lasă în parcarea care trebuie plătită.

     Sunt doar 66 km din Annaberg la Obersalzberg, deci, nu ne-a luat foarte mult să ajungem la casele de bilete! Am așteptat vreun sfert de oră, ca să plece autobuzul nostru și am sosit rapid, în apropierea de cabana tiranului. Neapărat, aici trebuie să fie ștampilate biletele cu ora la care doriți să vă întoarceți! Noi am ales să stăm două ore pe Eagle's Nest  și cred că am avut timp suficient de vizitat. Ajunși sus, din parcarea autobuzelor, se mai merge câteva sute de metri, inclusiv, printr-un tunel, apoi se urcă 124 m cu un lift nemțesc interbelic, decorat cu piele verde și oglinzi venețiene. 

Obersalzberg - Cuibul de vulturi

      Odată ieșiți la lumină, în afară de cabana propriu-zisă, cu rezonanță istorică, însă banală arhitectonic, ceea ce sare în ochi este panorama montană încântătoare, la 360 grade, ce cuprinde munți semeți din Alpii Berchtesgaden, de ex. Watzmann - 2712 m, al treilea ca înălțime din  Germania și lacuri glaciare, de ex. Königssee. Am admirat, ne-am pozat, am băut ceva la terasa adiacentă și, amețiți de aerul tare al înălțimilor, ne-am întors cu autobuzul programat, pe la ora 12.  Recomand călduros o vizită pe timp senin la Kehlsteinhaus, merită efortul și banii!

        Am tulit-o în apropiere, la lacul Königssee, un lac glaciar mărișor (cam 8 km lungime și 1km lățime și al treilea  lac glaciar ca adâncime în Germania), unde am făcut  o minicroazieră cu vaporașul electric.

Lacul Konig

         Asta ne-a cam costat timp, fiindcă am stat la coadă la bilete și am așteapt ora plecării. În fine, natura ne-a recompensat și am plutit lin, într-o liniște monumentală, pe apele de smarald, hipnotizați de munții ce se ițeau vertical, direct din ape. Fengșuiu’ ne-a fost demolat de o inedită tradiție locală: căpitanul a oprit vasul, a scos tacticos o trompetă și a suflat, mai ceva ca Louis Armstrong, să audă mocofanii de turiști ce aer pur “ie” pe meleagurile alemane, de se aude ditamai ecou’. Nu ar fi fost mare lucru, la urma urmei poate că nu este nimic rău că se demonstrează sonoritatea locală. Însă, ce a urmat  m-a uimit, fiind în Germania! Omul a trecut cu miloaga pe la fiecare turist, posibil extaziat de ecourile bavareze, să ia tainul în cel mai pur balcanic. Nu că nu aș da bacșiș uneori (dar când apreciez EU că este cazul), dar io-s om serios și lupt împotriva micii corupții în România, iar  în țări  mai civilizate am standarde morale mai ridicate, deci l-am ignorat pe ipochimenul cerșetor profesionist.

       După pățania cu trompeta, ajunserăm la o peninsulă unde se află o bisericuță fotogenică – Sfântul Bartolomeu. Vaporul merge un pic mai departe la Salet, de unde se poate ajunge la un lac și mai izolat – Obersee. Noi am coborât la biserică, ne-am luat ceva gogoși de haleală, am pozat rățuștele de pe lac (care nu făceau mac, mac, ci se tot scufundau , în căutare de pești), ne-am minunat de peisaje și ne-am pus din nou la coadă, la vaporașu’ pentru întoarcere (era popor turistic cât cuprinde!).

      Scăpați  din chingile munților berchtesgadieni , pe la 15 am hotărât iute să tăiem de pe listă și Salzburg-ul, orașul sării. Ce e la noi un așa orășel, alții stau o săptămână și tot zic că nu e suficient! Am lăsat mașina într-o parcare din apropierea centrului (e marcată pe linkul din google maps) și am flanat toată după-amiaza, până spre seară, prin centrul istoric al orașului lui Mozart (dacă nu era muzicianul genial, mai avea Salzburg-ul aceeași greutate turistică?!). 

Salzburg

   Am bifat, pe exterior, bineînțeles, străduțe înguste - Getreidegasse, clădiri medieval bine întreținute,  două bucăți case Mozart, o piață Mozart, magazin “ciucalată” Mozart, statuie Mozart, un dom baban, o statuie stranie, cu un om stând în picioare pe o imensă sferă aurită, râul Salzach, cel limpede și frumos curgător, culminând cu cucerirea, cu ajutorul funicularului și contra cost, a fortăreței Hohensalzburg, de unde se vede “panorama” orașului. Un oraș medieval cochet, însă supraevaluat, părerea mea, nu trageți în pianist!

Ziua 5.  Ghețarul Dachstein – Cheile Sigmund Thun (Kaprun) – Lacul Zel am See – Cheile Lammer - Cascada Golling

1 august 2018  - miercuri

https://goo.gl/maps/yLsBRNBDEPm

Dachstein - Stairway to nothingness (“treppe ins nichts”)

Ziua am început-o cu masivul Dachstein (vârful Hocher Dachstein, 2985 m), parte a Alpilor Calcaroși Austrieci,  împănat cu cel mai estic ghețar european și cu ceva atracții turistice, situate pe la 2700 m altitudine. Se urcă până aici cu un teleferic scump (38 Euro/adult) și se mai plătește încă 10 Euro pentru:

-         Sky walk-o platformă dreptunghiulară de belvedere, cu podeaua de sticlă.

-         Suspension bridge-Hängebrücke, un pod suspendat, aruncat peste abisuri.

-         Stairway to nothingness (“treppe ins nichts”) , 14 trepte ce coboară până la o mică cușcă de sticlă, montată deasupra hăului, vertigo, nu alta!

-         Dachstein Ice Palace – un fel de expoziție de sculptură în gheață.

Pentru amănunte și informații despre zona Salzburg, despre Austria în general, dar nu numai, recomand blogul domnului Adrian Lăzărică, scris cu talent și incredibil de bine documentat. Eu m-am inspirat la greu, pentru traseu și obiective, din relatările dănsului!

Deși vremea a fost un pic nefavorabilă, cam înnorat și cu ceva ceață, am reușit să vedem  toate aceste locuri spectaculoase și să ne minunăm de peisajele montane “de vis”. Am înfruntat frigul (la propriu, nu prea am fost bine echipați), am dat din coate la cozile măricele de la podul suspendat și treptele spre nimic, ca să iasă pozele bune și nu am intrat la Ice Palace, că ne săturasem de cozi. În schimb, ne-am dat pe gheață și ne-am bătut cu bulgări, dând în mintea copiilor. Plus că pe ghețar, ca pe ghețar, chiar e gheață, frătzwioare, și aluneci, de nu te vezi! Nu a scăpat nimeni fără tumbe involuntare și mersul pinguinului, din cauza alunecușului. Am rezistat eroic vreo două ore și ne-am luat tălpășița (Gletscherbahn-telefericul) spre baza muntelui, de unde am luat mașina din parcare și am plecat “spre alte orizonturi ce așteptau modestele noastre eforturi”, cum ar fi spus Che Guevara, adică spre zona Kaprun-Zell Am See.

       Am fi vrut să urcăm pe cel mai cunoscut munte din regiune – Kitzsteinhorn, unde se află o platformă de belvedere,„Top of Salzburg”,  zic austriecii, la 3000 m altitudine, cu panorame bune spre munții Hohe Tauern, sau să vedem zona rezervoarelor alpine .

Vremea ne-a stricat socotelile, vârful era învăluit în ceață și ne-am reorientat spre cheile Sigmund Thun

Kaprun  - Cheile Sigmund Thun

         În zona Salzburg sunt multe asemenea chei spectaculoase (am fi vrut să vedem Liechtensteinklamm, despre care am înțeles că sunt cele mai spectaculoase, însă erau închise pentru reamenajare, în 2018)  și nici Sigmund Thun nu ne-a dezamăgit. Am făcut o plimbare plăcută de o oră pe o pasarelă din lemn, solid ancorată de stânci verticale (ca la orice sector de chei, de altfel), deasupra unui pârâu montan nărăvaș, cu mici urcări și coborâri, uneori stropiți de apa învolburată, până în capătul traseului, unde există  o mică cascadă artificială, ce se prelinge, fotogenic, pe un perete din beton.

    Lângă Kaprun, la câțiva kilometri depărtare se află Zell am See (lacul Zell, cum ar veni, din germană), un orășel pitoresc (dar, care naiba orășel din Alpii Austrieci nu este pitoresc?!) celebru, mai ales în lumea musulmană. Din ce-am citit, prin 2003, observând avântul economic al țărilor petroliere din zona Golfului Persic, austriecii au început o campanie intensă de promovare a turismului din landul Salzburg, să le ia banii arabilor. Și, cum se pricep bine la marketing, au ales un slogan foarte bun – “Paradise as the Koran intended”, profitând de faptul că, în Coran, paradisul e sugerat ca un loc cu un lac, înconjurat de munți înzăpeziți. Deci lumea bună din Golf, vine din căldurile nucleare tropicale, la fitze, la răcoare, să fie pe plac și profetului și să se bucure de ceva zăpadă naturală, nu d’ aia de mall, din Dubai.

Noi am lăsat mașina într-o parcare subterana centrală și am pornit pe malul lacului, la plimbare. Fiul meu avea întâlnire cu un prieten, student ce lucra sezonier la un hotel din zonă, ca să-și finanțeze călătoriile. Ne-am găsit la gară și i-am lasat să-și depene amintiri, urmând ca ei să se mai plimbe singuri prin zonă, cu un Duster și să doarmă la hotelul amicului, cu angajamentul să ne readucă fiul ratăcitor, ziua următoare, la Werfen. Restul famiglionlui ne-am continuat promenada per pedes prin centru (nu mare lucru de văzut) și pe malul lacului.

Lacul Zell

      Prin dreptul Cazinoului, am găsit un centru de închiriere de bărci electrice, 30 Euro/juma’ de oră, și am dat o tură lacustră relaxantă. La plecare din oraș, în parcare, dandana mare! Am constatat că am pierdut cartela de la bariera din parcare! A trebuit să plătesc o altă cartelă, de vreo 40 de Euro, un fel de amendă, că uite așa se învață regulile, altă dată sa caște ochii cetățeanul!  Am plecat din paradisul islamic spre propriul hotel din Anaberg in Lammertal (eram legați de cină), am halit și, cum era doarora 19, am zis să mai vedem ceva, în apropiere. Am mai condus pâna la Cheile Lammer.

Cheile Lammer

        Aici a fost cool  pentru că eram singurii vizitatori și nu mai era nimeni la poartă, să ne ia banii de intrare (oricum, nu prea mulți). Ne-am făcut curaj și am sărit pârleazul-bara rabatantă de la intrare și am luat-o la dreapta, spre Cheile Intunecate, un sector, adânc, cu pereții foarte apropiați, și cu o apă vijelioasă, verde- smarald. Remarcabilă frumusețea și sălbăticia locului! Magia muntelui vrăjit a fost upgradată de o sperietură zdravănă! Cum noi priveam în jos, la apa învolburată, la un moment dat, am descoperit că ne priveau, cu ochi bulbucați, niște maimuțoi-sperietori, agățați strategic pe pereții canionului. Mulțumiți de faptul că am avut cheile astea superbe doar pentru noi, bașca speriați gratis, am mai condus pâna la cascada Golling.

       Se cam lăsa seara, însă am apucat să vedem impresionanta cădere de apă, de asemenea, tot free of charge, ne-am pozat la locul faptei și ne-am reîntors la cuibușorul-hotelul nostru de călatorii din Anaberg.

Ziua 6. Peștera de gheață Eisriesenwelt – Grădinile Schloss Hellbrunn – Muntele Untersberg-Lacul Gossau

2 august 2018  - joi

https://goo.gl/maps/z6VmGpL2jwS2

– Eisriesenwelt (lumea giganților de gheață) este situată în localitatea Werfen, destul de aproape de cazarea noastră din Annaberg in Lammertal, și am considerat-o  un obiectiv important al vacanței noastre, dat fiind că deține un atu important – este cea mai mare peșteră cu gheață din lume.

Pentru a vizita această peșteră trebuie să vă rezervați circa patru  ore și iată de ce:

-         din Werfen  se urcă cu mașina  (există și autobuze, informațiile sunt în linkul de mai sus) 5 km o pantă foarte abruptă, mie mai să-mi crape hârbul auto,  până în parcare.

-         din parcare se merge pe jos, în ascensiune ușoară, cam jumătate de oră, până la teleferic. Poteca oferă priveliști  bune spre fotogenicul castel din  Werfen (Festung Hohenwerfen - cel cu filmul “Acolo unde se avântă vulturii”). Dacă e vârf de sezon, nu e exclusă o coadă la teleferic, care nu este foarte încăpător.

-         se urcă cu telecabina.

-         de la stația superioară a telecabinei urmează altă jumătate de oră (estimativ, noi am mers mai încet, am mai făcut și poze) în urcuș destul de susuținut.

-         ajungi epuizat la gura peșterii – o gaură perfect circular în peretele calcaros, și-ți mai tragi sufletul până se formează grupurile de vizitat, fiindcă se intră cu ghid din oră, în oră.

-         se oferă  câteva lămpașe turiștilor (eu v-aș sfătui să refuzați, te miști mai ușor fără!) fiindcă peștera nu e electrificată și doar ghidul are lanterne și mai aprinde uneori alte chestii luminoase, din magneziu, cred.

-         primul hop e la intrare – cum se deschide ușa cavității, se pornește uraganul: aerul mai rece și mai dens, din interior, se năpustește spre exterior, unde e mai cald și presiunea mai mică, biciund, nemilos,  sărmanii turiști deja îngroziți de răceala muntelui vrăjit (înghețat).

Peștera de gheață - Eisriesenwelt

-         urmează vizita propriu-zisă, care durează 75 minute și în care se urcă 700 trepte, timp în care se văd în pas cam alergător, diferite formațiuni și săli glaciare, care mai de care mai spectaculoase.  Fotografiatul este interzis, dar nu zice nimieni nimic (sau cel puțin așa a fost în cazul meu) daca mai tragi câteva cadre fără blitz. La final se trece și pe o lângă e chestie cam morbidă – urna funerară a unui speolog local, Alexander von Mörk, decedat în primul război mondial, care și-a dorit să rămână pe vecie în caverna de oțel (gheață), ceea ce i s-a și permis, spre surprinderea mea.

-         la întoarcere se urmează același traseu, deci alocați-vă timp suficient și încercați să ajungeți mai de dimineață, ca să nu prindeți cozi la teleferic și la intrarea în peșteră (noi am ajuns pe la 9 și a fost bine, fără cozi).

-         per total merită efortul, deși parcă mi-aș fi dorit să fie mai vizibilă, mai luminată peștera.

Palatul Helbrun

      Canoniți de ascensiunea speologică am zis să ne relaxăm, să avem fun, în romengleza actuală, si ne-am deplasat la Schloss Hellbrunn, un fel vilă mai răsărită, aflată la 6 km de Salzburg. Aici nu este renumit palatul în sine, construit ca reședință de vară, de fapt o vilă mai măricică, ci grădinile, care au fost amenajate acvatic, ca să zic așa, la ordinul arhiepiscopului Markus Sitticus, între 1613 și 1619. Omul dăduse în mintea copiilor și a poruncit să se realizeze niște Wasserspiele (jocuri de apă), adică o sumedenie de mecanisme și țâșnitori, meșteșugit ascunse, care să ude oaspeții la momentul oportun, spre deliciul prelatului, presupun. 
      Am plătit și noi biletele ca să fim stropiți (îmbăierea involuntară nu a fost chiar făr’ de folos, era o căldură toridă, neobișnuită pentru tărâmurile austrice!), am mai văzut și un teatru de păpuși mecanic, ceva grote cu statui grecești,  o coroană regală ridicată și coborâtă de un jet de apă și iaca, gata, fuse, fuse și se duse fun-ul!   

Palatul Hellbrunn - lângă Salzburg

     Dacă aveți copii de udat (ai noștri sunt cam măricei și nu prea se mai încadrează la categoria enfants) mergeți și la Hellbrunn, altfel alegeți altă destinație! Am uitat să scriu că, pentru a doua oara în vacanța asta am văzut un angajat (am avut o ghidă la această vizită) stând , la propriu, cu șapca întinsă, mormăind la final, “thanks for tips”. Ți-ai dreaqu’, cu tipsul vostru, nu vă mai săturați, am parafrazat eu în gând un personaj imaginar (o fi ceva din Moromete, sau ceva din Sentorul Melcilor, sau amândouă?!), doar nu suntem în Filantropica!

    Cam dezolați, udați și cu banii luați, am considerat că experiența austriacă constă în natura intrinsencă, dom’le , în magia muntelui, în chemarea piscurilor montane, acolo unde se avântă vulturii, sau în cazul de față, corbii și ciorile, adică pe muntele Untersberg.  Aflat la câțiva km de Hellbrunn, este ușor de atins cu telefericul și oferă peisaje panoramice  de la o înălțime de 1855 m, spre Salzburg, Alpii Berctesgaden și Dachstein.

Untersberg

       Ne-am cățărat (cu telecabina, bineînțeles) și pe acest munte,  am băut ceva sucuri și cafele, la cabana cu priveliște din vârf, și am văzut și  corbii, despre care legenda locală spune că vor dispărea de aici când se va trezi din somn regele Carol cel Mare. Dacă nu e ceață sau nu sunt nori, recomand călduros o urcare aici! Seara, deși a plouat un pic, am dat o fugă și la lacul Gossau, cuibărit într-o căldare glaciară, la baza masivului Dachstein.

Ziua 7. Hallstatt – Dachstein Krippenstein (5 fingers) - Sankt Wolfgang (mocănița Schafberg) - drumul alpin Postalm

3 august 2018 - vineri

https://goo.gl/maps/piePzMc9MoT2

      După o trezire (greoaie, scrie frugal în micul jurnal de călătorie, pe care îl țin, cam de fiecare dată, și în care mai scriu, pe scurt, pe unde mergem, ce vedem , că deh, trece timpul, se mai uită chestiile văzute, memoria te mai lasă, parcă nici n-ai fi fost undeva, dacă nu ar fi pozele și ceea ce scrii!) matinală la 7, am purces spre Hallstatt, orășel renumit în toată lumea pentru pitorescul său. Înghesuit bine, între lacul albastru-ntunecat, cu același nume, și sumbre abrupturi montane, cu case tradiționale austriece, înveselite de mușcate-n ferești, cu o biserică lacustră așezată, exemplar, pe mal, Hallstatt își merită, pe deplin,  renumele. Nu Zel am See trebuia să fie paradisul, după Coran, ci Hallstatt! 
   Noi am lăsat mașina în parcarea nr. 1, din capu’ satului (sau orașului) și am pornit pe strada pietonală pricipală, după principiul “follow the asiatics” (principiu enunțat de mine, în sensul că ăștia mici, sunt conștiincioși, își fac foarte bine, de acasă, temele  turistice, și merg la sigur, să pozeze obiectivele). În maxim jumătate de oră, cu numeroase opriri foto, am văzut partea de jos a orașului (nu am mai urcat spre osuar, sau, cu funicularul, spre cea mai veche mina de sare din lume și o platformă de belvedere).  Pozele de rigoare, cu biserica pe fundal, se fac în acest loc.

Hallstatt

       La final am luat o bărcuță electrică și ne-am plimbat, pe lac, după formula “captain for the day”

      A fost super, cool, beton! Vremea a fost de partea noastră, cu un soare inedit, de a trebuit să tragem copertina peste barcă, ca să stea „cheptein” și echipaju’ la umbră!  Frumos, dar călătorului îi șade bine cu drumul, și ne-am cărăbănit, doar 6 km mai acana, la Obertraun.

    Ne-am urcat în Dachsteinbahn (teleferic),să vedem lacul Hallstatt, „from ăbov, bărdaiviu” ! Telecabina are trei stații – Schönbergalm (aici se coboară pentru peșeterile Mamutului și de Gheață, dar noi am dat skip, tocmai ce văzusem ieri Eisriesenwelt), Krippenstein (aici am coborât) și Gjaid Alm (pentru drumeții alpine).

      De la stația de telecabină urmează un traseu ușor, de jumătate de oră, în pantă ușor ascendentă, pe o potecă bine bătătorită și lată, cu peisaje ravisante, desprinse, parcă,  din cărți poștale fotoșopate.

Five fingers - Krippenstein

         Platforma „5 dește” e inconturnabilă, nu o ratați, dacă sunteți în zonă! Oferă persective fabuloase spre lacul și localitatea Hallstatt, ca și spre toată regiunea adiacentă, se pot face fotografii memorabile, inclusiv într-un fel de cadru de tabou, iar drumul propriu-zis până la ea este  o încântare munțomană. Dar gata cu superlativele! E frumos și gata!

       Emoționați de frumusețea naturelului din Österreich, ne-am scoborât la bază și am pornit spre ! Am trecut prin Bad Ischl, lăsând deoparte vila lu’ împăratu’-kaiseru (importantă, istoric, fiindcă aici a semnat Franz Joseph declarația de război contra Serbiei, ce a declanșat primul război mondial)

și am ajuns în în regiunea lacurilor, a sării, Salzkammergut, la Sankt Wolfgang. Am lăsat mașina la o parcare din centru și ne-am repezit la gara Scafbergbahn, să luăm trenulețul spre vârful Muntelui Oilor (Schafberg)/

        Mocănița austriacă merge la deal, suflând din greu (panta e abruptă și locomotiva clasică), lăsând să se vadă treptat, de la înălțime, lacul Wolfgang și orașul cu același nume. Odată ajunși sus, am mai urcat un pic pe jos până pe vârf, unde e o ditamai cabana și alte priveliști plăcute ochiului, spre alte lacuri din jur, Mondsee, Attersee, Irrsee, și Fuschlsee.  Ne-am mai întremat, pe terasa panoramică a cabanei, savurând peisagiul, remarcând contrastul cromatic irefutabil, între roșul vertical al trenului de munte, azurul cerului, albastru sumbru al lacurilor și verdele pășunist austriac.

Sankt Wolfgang - mocănița ce urcă  pe muntele Schafberg

      Deoarece orele de întoarcere sunt fixe, ca la o gară obișnuită, ne-am strâns jucăriile (aparatele foto) și am luat mocănița de retur. Pe durata călătoriei de retur, am tot încercat poze artistice, pe geamul trenului, cu coada trenului, în curbă, cu locomotive, etc.

Spre hotel, pe înserat, am luat-o pe un drum panoramic obscur, cu plată-Postalm, cam îngust și virajat, ce oferă și ăsta panorame fabuloase spre Dachstein și alți munți. O fi oferind, dar pentru șoferul obosit și saturat de estetica cotidiană naturală, nu a fost prea plăcut și nu prea a văzut mare lucru! Nu faceți ca nenea șoferul și mai bine, ori mergeți ziua, ori nu mai mergeți deloc!

Ziua 8.  Annaberg - Mănăstirea Admont – Graz - Szeged

4 august 2018 – sâmbătă

https://goo.gl/maps/cXFEcGBBzt12

        Vacanța în  Austria se apropia de sfârșit și plecam spre casă, dar mai vroiam să vedem ceva pe drum, să mai ieșim din monotonia vitezistă a unei autostrăzi anodine! Inițial, planul era să mergem pe vestitul drum Grossglockner, cel ma înalt și mai spectaculos  drum alpin austriac și să coborân spre Ljubljana, cu o oprire la Lacul Bled.

        Autoturismul nostru nu este nici cea mai nou (12 ani vechime și 190000 km), nici cel mai performant, e o simplă mașinuță ieftină, care nu ne-a lăsat la greu, însă nu prea suportă drumurile în pantă și la mare altitudine (mai făcuse ceva mici figuri și prin Alpii Dolomiți, în 2016). În plus mai era și supraîncărcată, cu patru persoane (copiii fiind, practic, doi adulți) și cățel, purcel, bagaje din belșug, deci era oarecum normal, să piardă din putere și să pară că-șă dă duhul pe coclaurile montane austrice! Am luat decizia (înțeleaptă sau nu, nu știu!), cu părere de rău, să lăsăm Grossglockner-ul, pe o ipotetică altă dată, și să schimbăm macazuț, pe drumuri mai câmpenești, mai plate, unde “Furia Verde” (cum mai îi zic eu, în glumă, mașinii), se simte în largul său și aleargă ca săgeata. Am anulat rezervarea din Ljubljana și am luat o cameră în Szeged, în Ungaria, și am stabilit traseul pe la Mănăstirea Admont și Graz.

     Am plecat din Annaberg im Lammertal (un sat în care nu prea ai ce face, dar pe care l-am ales din considerente de preț – hotel cu cazare cu demipensiune, 650Euro/5 nopți/4 persoane/cameră triplă transformată în cvadruplă și datorită poziției centrale raportat la ceea ce vroiam să vedem) pe la 8,30 și am ajuns la  abația benedictină Admont, pe la 10,30.

Mănăstirea Admont

      Aici am văzut cea mai mare bibliotecă mănăstirească din lume, cu j’de mii de cărți, incunabile, etc.. Ceea ce surprinde este frumusețea  calmă a acestui loc, un melanj armonios între cărți (aliniate perfect pe două nivele, ultimul străjuit de o balustradă) și un decor baroc exuberant – cupole splendid pictate, cu alegorii monastice, pardoseală din marmură scumpă și modele geometrice, coloane antice, stucaturi aurite. Totul inundat de o lumină clară și neechivocă, perfectă pentru fotografiat (permis aici). În contrast cu perfecțiunea monastic-dumnezeiască a sălii bibliotecii, sunt patru sculpturi sumbre, extrem de expresive,  ale lui Johan Stummel – “Ultimele patru lucruri”, cu semnificație religioasă catolică: Raiul, Iadul, Moartea, Învierea.  Borges spunea că paradisul său este o bibliotecă și cred că Admont-ul i-ar fi plăcut, indiscutabil. Un loc care merită văzut, cu prisosință!

     Am mers, ce-am mai mers și am făcut un mic ocol prin Graz. Am lăsat mașina într-o parcare centrală (de obicei caut pe google maps parcări cât mai centrale și apoi le bag în programele GPS, pe care le folosesc – mai ales IGO, dar și Sygic și Here Maps) și am dat o raită de două ore, răstimp în care am văzut centrul și am urcat pe dealul Schlossberg, la turnul cu ceas – un fel de emblemă a orașului și am băut o cafea, văzând orașul de sus, cu acoperișuile sale roșii și turlele bisericilor, un fel de Salzburg în miniatură.

Graz - dealul Schlossberg,  turnul cu ceas

După Graz ne-am îndreptat spre Ungaria, unde am fost prinși într-un ambuteiaj teribil, moncher, de 3 ore pe centura Budapestei (centură, vorba vine, autostradă în toată regula, nu ca în București)! Coșmarul rutier ne-a întârziat mult, cred că a contat și faptul că era sâmbătă, luna august (probabil turcii vin acasă din Germania), ora de vârf, lucrări de reparație ale drumului semaforizate! Noroc cu băiatul lu’ tata, care m-a schimbat la volan,  în fine, am ajuns cu bine la Szeged, la Pesiunea Maya Panzio , unde am căzut lați, la datorie turistică!

Ziua 9.  Szeged-Drobeta-Alexandria

5 august 2018 – duminică

https://goo.gl/maps/51orVqYYWPF2

     Maya e chiar lângă parcul acvatic-băile termale Aquapolis și recomand cazarea aici, am g[sit confort și curățenie! Dimineața, cum nu prea mai am somn,deh, bătrânețea!, m-am trezit pe la 6 și am făcut un mic tur prin Szeged , să pozez bijuteriile arhitectonice din orașul de pe malul Tisei- sinagogi, clădiri Secesssion (palatul Reok mi-a plăcut în mod special), biserici. Szeged-ul m-a impresionat plăcut, un fel de Oradea maghiară!

Szeged - Palatul Reok

Am plecat spre casă, am stat o oră la coadă, să intrăm în țară, la Nădlac, am trecut pe la o familie prietenă din Drobeta, care ne-au regalat cu o masă îmbelșugată, la o casă riverană Dunării și am ajuns acasă seara pe la ora 23. Ce mică-i vacanța mare, mai greu e să scrii despre ea, dar trebuie să fie și un cronicar al familiei!

Oradea

Budapesta

 

Bratislava

Cuibul de vulturi - Obersalzberg

Lacul Konig

Salzburg

Dachstein

Cheile Sigmund Thun

Zel am See

Lammerklamm

Cascada Golling

Castelul Werfen

Palatul Hellbrunn

Muntele Untersberg

Drumul Postalm

Hoyrlul Dachstein  - Annaberg im Lammertal

Hallstatt

SAnkt Wolfgang - Schafberg

Lacul Gossau

Admont

Graz

Embouteillage Budapesta

Szeged